Caderea lui Adam si Eva

[George.m]

Gustarea din pomul cunostintei binelui si raului reprezinta un pacat (inteles ca esec existential). Asa este interpretata aceasta fapta a protoparintilor in literatura sfintilor parinti. In scriptura citim ca oamenii, dupa cadere, aduceau jertfe lui Dumnezeu, iar Acesta le vorbea. Deci comuniunea, dialogul omului cu Dumnezeu nu a incetat dupa izgonirea protoparintilor din rai.

Lumea a fost creata pentru om, dar nu e menita sa-l separe de Dumnezeu, ci sa-l apropie de El. Dar omul s-a alipit in mod patimas lumii, cautand doar sa-si satisfaca in mod egoist, propria placere: femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el.

Protoparintii au privit lumea, dupa calcarea poruncii, ca "stavila" intre ei si Dumnezeu, lucru evident in faptul ca Adam se ascunde de Dumnezeu printre pomii din rai: Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu, Care umbla prin rai, în răcoarea serii, s-au ascuns Adam şi femeia lui de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii raiului.

Adam nu a atins in starea paradisiaca desavarsirea. Nu avea maturitate duhovniceasca. Trebuia sa o castige in timp, prin ascultarea Cuvantului lui Dumnezeu. Omul, creat dupa chipul divin, nu dobandise asemanarea cu Dumnezeu, nu devenise inca dumnezeu. Pentru ca, daca ar fi fost desavarsit, nu ar fi avut loc caderea in pacat.