Frica de Dumnezeu

În prealabil postat de Rodica50

din frica de Dumnezeu se naste dragostea de Dumnezeu.

Mi se pare o aberatie.Cum sa iubesti pe Cineva de care ti-e frica? Niciodata frica nu va naste dragoste.Cum sa-ti fie frica de Cineva care te iubeste neconditionat si nu-ti face niciodata rau?
Omul caruia ii e frica e foarte usor de manipulat.Nu trebuie sa ne fie frica de Dumnezeu! Ci de noi insine!Si de consecintele actiunilor noastre!

[Rodica50]

În prealabil postat de Melissa

Mi se pare o aberatie.Cum sa iubesti pe Cineva de care ti-e frica? Niciodata frica nu va naste dragoste.Cum sa-ti fie frica de Cineva care te iubeste neconditionat si nu-ti face niciodata rau?
Omul caruia ii e frica e foarte usor de manipulat.Nu trebuie sa ne fie frica de Dumnezeu! Ci de noi insine!Si de consecintele actiunilor noastre!

De la frica de Dumnezeu la iubirea de Dumnezeu este cale lunga. Dar ele exista.Si frica de Dumnezeu este un inceput bun- de a nu face rau, de a ierta...si poti spune ca este o jertfa sa nu faci rau din dragoste de Dumnezeu, sa ierti si sa iubesti chiar si pe vrajmasi din dragoste de Dumnezeu,mai mult - sa faci binele din dragoste de Dumnezeu.Nu ne nastem sfinti, dar ce mare lucru este ca macar din frica de Dumnezeu sa dovedim ca suntem oameni!Chiar cu frica de Dumnezeu- o frica sfanta , te trezesti iubindu-L pe Tatal Nostru .

"Frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii."

[George.m]

În prealabil postat de Rodica50

De la frica de Dumnezeu la iubirea de Dumnezeu este cale lunga. Dar ele exista.Si frica de Dumnezeu este un inceput bun- de a nu face rau, de a ierta...si poti spune ca este o jertfa sa nu faci rau din dragoste de Dumnezeu, sa ierti si sa iubesti chiar si pe vrajmasi din dragoste de Dumnezeu,mai mult - sa faci binele din dragoste de Dumnezeu.Nu ne nastem sfinti, dar ce mare lucru este ca macar din frica de Dumnezeu sa dovedim ca suntem oameni!Chiar cu frica de Dumnezeu- o frica sfanta , te trezesti iubindu-L pe Tatal Nostru .

"Frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii."

Foarte bine ati spus, de la frica de Dumnezeu pana la iubirea Lui e cale lunga. Iubirea e cea mai inalta si cea mai importanta virtute si nu o dabandim inaintea fricii de Dumnezeu. In Scriptura citim ca frica de Dumnezeu duce la viaţă. Dar trist e faptul ca multi se declara iubitori de Dumnezeu, tinandu-se totodata de gat cu diavolul. Dovedesc atat lipsa iubirii, cat si a fricii de Dumnezeu.

E foarte frumoasa acea expresie populara: "om cu frica de Dumnezeu", ce desemneaza persoana in care se poate avea incredere, omul de nadejde.

Bine ar fi nu dam uitarii indemnul Sfantului Apostol Pavel: Iubiţilor, să ne curăţim pe noi de toată întinarea trupului şi a duhului, desăvârşind sfinţenia în frica lui Dumnezeu!

[Mihnea Dragomir]

Da ! Scris este că frica de Dumnezeu e începutul înţelepciunii ! Iar iubirea de Dumnezeu, aş putea spune că este rodul înţelepciunii.
Din păcate, există mereu riscul ca oamenii, spre nenorocirea lor, să sară peste etape. Iubirismul nu este altceva decât trecerea directă la o falsă iubire de fals dumnezeu. Dacă aş căuta o definiţie sintetică a acestei erezii a timpului nostru, aş spune că iubirismul este iubirea de Dumnezeu fără frica de Dumnezeu.

Mereu am fost de părere că păcatul ancestral este paradigmatic pentru toate păcatele, arătând cât de puţin ne-am schimbat. Adam şi Eva ştiau că nu este posibilă cunoştinţa binelui şi răului decât prin legătura cu Dumnezeu. Dar dacă, totuşi, ar mai fi o cale, mai scurtă şi mai puţin anevoiasă ? Dacă am putea să ajungem la asemenea rezultat mâncând nişte mere ? Foarte rar oamenii păcătuiesc ca să facă rău. De obicei păcătuiesc pentru un scop nobil, dar urmând o scurtătură. Adică altă Cale decât Cristos.

[ronico]

eu cred ca toti cind incepem sa ne intrebam de rostul nostru pe acest pamint suntem indemnati de frica de dumnezeu care e in inima noastra de la inceput,iar daca avem fericirea de a intelege ca fara tatal nu suntem nimic,atunci putem sa cintam de bucurie ca suntem pe drumul mintuiri dar daca raminem numai cu frica e rau ,spune biblia ca si draci cred si se infioara de frica eu cred, de acea sa ne rugam ca sa nu raminem numai cu frica de dumnezeu ci sa avem si roadele frici

Dar hai sa gandim un pic si nu sa repetam papagaliceste,vorba lui Andrei...
Sa luam exemplul copiilor.Ei se nasc cu iubire neconditionata.Ei iubesc absolut tot ce-i inconjora.Ei nu stiu ce este frica.Frica le este indusa de parinti.Ca si copiii trebuie sa ajungem ca sa intram in imparatia Lui.Unui copil mic,ce-i faci? Cum ii vorbesti de Dumnezeu?Il indemni sa ii fie frica de El sau sa il iubeasca?Adica il ameninti ca daca nu face cutare lucru sau daca face cutare prostiuta, Doamne-Doamne care ne iubeste pe toti, devine Bau-Bau si vine si ii papa un piciorus??Ce-s astea?
Trebuie sa lasam copiii sa mearga la El.Asta inseamna iubire,nu frica!
Trebuie sa invatam de la copii.Nu din frica de Dumnezeu sa nu mai pacatuim CI DIN IUBIRE pentru El!
Ca daca eu nu imi insel sotul, nu o fac pentru ca imi e frica de el si de consecintele pacatului meu sau de ce ar putea sa-mi faca sotul, ci pentru ca il iubesc!E o mare diferenta de nuanta!
Si totusi, exista si femei care nu-si inseala sotul,de frica!
Ca atare, care atitudine vi se pare corecta?Frica sau iubirea?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Melissa

Ca daca eu nu imi insel sotul, nu o fac pentru ca imi e frica de el si de consecintele pacatului meu sau de ce ar putea sa-mi faca sotul, ci pentru ca il iubesc!E o mare diferenta de nuanta!
Si totusi, exista si femei care nu-si inseala sotul,de frica!
Ca atare, care atitudine vi se pare corecta?Frica sau iubirea?

Ambele atitudini sunt corecte. Ambele duc la mântuire.

Catehismele catolice ne învaţă că, pentru ca spovada să fie validă, este nevoie de căinţă. La rândul ei, căinţa este de două feluri:
-căinţa imperfectă, care este căinţa din frică de pedeapsa iadului.
-căinţa perfectă, care este căinţa din iubire de Dumnezeu, părerea de rău pentru durerea şi ofensa pe care El le simte ca urmare a păcatului nostru.

Pentru ca spovada să fie validă, căinţa imperfectă este pe deplin suficientă.

[KANDIA]

În prealabil postat de Melissa

Dar hai sa gandim un pic si nu sa repetam papagaliceste,vorba lui Andrei...
Sa luam exemplul copiilor.Ei se nasc cu iubire neconditionata.Ei iubesc absolut tot ce-i inconjora.Ei nu stiu ce este frica.Frica le este indusa de parinti.Ca si copiii trebuie sa ajungem ca sa intram in imparatia Lui.Unui copil mic,ce-i faci? Cum ii vorbesti de Dumnezeu?Il indemni sa ii fie frica de El sau sa il iubeasca?Adica il ameninti ca daca nu face cutare lucru sau daca face cutare prostiuta, Doamne-Doamne care ne iubeste pe toti, devine Bau-Bau si vine si ii papa un piciorus??Ce-s astea?
Trebuie sa lasam copiii sa mearga la El.Asta inseamna iubire,nu frica!
Trebuie sa invatam de la copii.Nu din frica de Dumnezeu sa nu mai pacatuim CI DIN IUBIRE pentru El!
Ca daca eu nu imi insel sotul, nu o fac pentru ca imi e frica de el si de consecintele pacatului meu sau de ce ar putea sa-mi faca sotul, ci pentru ca il iubesc!E o mare diferenta de nuanta!
Si totusi, exista si femei care nu-si inseala sotul,de frica!
Ca atare, care atitudine vi se pare corecta?Frica sau iubirea?

Pai ce ne cere noua Dumnezeu este foarte clar:sa-l iubim si sa ne iubim intre noi!!! ..Nu contest ca teama poate fi un punct de pornire dar nu este singurul si nu este nici obligatoriu.Dupa mine teama este drumul mai lung...pentru ca orice frica/teama paralizeaza ...iubirea...Doamne-ajuta!

[George.m]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Din păcate, există mereu riscul ca oamenii, spre nenorocirea lor, să sară peste etape. Iubirismul nu este altceva decât trecerea directă la o falsă iubire de fals dumnezeu. Dacă aş căuta o definiţie sintetică a acestei erezii a timpului nostru, aş spune că iubirismul este iubirea de Dumnezeu fără frica de Dumnezeu.

Foarte bine ati spus. Iubirismul acesta pare a fi o momeala demonica pe care multi prefera sa o muste cu mare placere. Odata muscata, alunga din suflet frica de Dumnezeu si il scoate din starea de pocainta.

Autorul Scarii dumnezeiescului urcus ne da un sfat pretios: "Plangand, sa nu primesti niciodata pe cainele acela care iti strecoara gandul ca Dumnezeu e iubitor de oameni. Caci scopul lui e sa alunge de la tine plansul si frica neinfricata.
Acest gand iti este bun numai cand te vezi pe tine tarat in adanca deznadejde."