![]() |
![]() |
|
#13
|
||||
|
||||
![]()
Ți-aș putea răspunde, fără să clipesc, NU! Nu sunt pregătit să mor pentru Hristos! Și asta o spun chiar fără să am vreo armă îndreptată spre mine. Trist, dar adevărat! E greu să vorbești despre Hristos cu burta plină. Filmulețul pe care l-ai postat este pur artistic, așa cum și noi suntem, de altfel, "artistici" când vine vorba despre religia în care am fost botezați. Asta o spun având convingerea nestrămutată că cine vorbește declarativ, niciodată nu simte ceea ce spune. Mă gândeam că toți membrii acestui forum, care ne contrăm mai de fiecare dată atât de "creștinește", suntem cei care ne permitem să avem internet acasă (nu mă refer la valoarea în sine a unui abonament ci la inutilitatea de multe ori a unuia) și să pierdem timpul filosofând despre Dumnezeu în toate cele trei ipostasuri, în vreme ce multe suflete doar de El știute trăiesc o viață pe care nimeni dintre noi nu ar putea-o suporta. Nu plâng fals pe umerii acestora, dar îi pomenesc la fiecare Sfântă Liturghie în cadrul Proscomidiei. Oare ce ar răspunde unul dintre aceștia (din "crăpăturile pământului")? Sigur ar găsi alte răspunsuri, pentru că ei nu mai trăiesc pentru sine, ci pentru Hristos. Noi NU! Mai putem spera, cel mult, la o trezire în ultima clipă, asemenea tâlharului de pe cruce.
Și, totuși, de credem că Hristos lucrează prin oameni, de ce nu ar fi posibil ca ORICINE dintre noi să poată muri pentru El? Martiriul nu este legat doar de consecvența în credință și în fapte bune, ci și de lucrarea lui Dumnezeu în noi și de ipostaza noastră morală atunci când suntem puși în fața unei asemenea alegeri. E foarte mult pentru noi să vorbim DESPRE Dumnezeu, când de fapt ar trebui să vorbim mai mult CU El prin rugăciune. VĂ ROG DIN SUFLET, UITAȚI-VĂ ACEST FILM: http://www.youtube.com/watch?v=pAFb3BHt1M0 , apoi haideți să vorbim și despre condiția noastră sufletească! Cu respect, Constantin
__________________
"Sunt cu ceara picurate Filele-n bucoavna mea, Dar cetesc cum pot in ea..." |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Opinie extrem de interesanta si nu doar atat, in privinta actelor biometrice | Adriana Cluj | Stiri, actualitati, anunturi | 11 | 04.08.2011 12:26:10 |
O opinie interesanta despre Biserica Catolica | Erethorn | Biserica Romano-Catolica | 11 | 12.02.2011 20:36:01 |
poti sa mori in vis? | The_Fallen | Generalitati | 9 | 30.06.2010 10:19:48 |
Ura pentru........sau Bravo, pentru Credinta! | alecsandru | Biserica Ortodoxa in relatia cu alte confesiuni | 4 | 10.12.2006 22:27:39 |
|