Partener ateu

[AdrianAamz]

În prealabil postat de Pippo_

Toti care nu avem perceptia directa a persoanei lui Dumnezeu, suntem orbiti de gandirea eronata.

Ce inseamna totusi, concret, a avea o perceptie directa a persoanei lui Dumnezeu ?

[Pippo_]

În prealabil postat de AdrianAamz

Ce inseamna totusi, concret, a avea o perceptie directa a persoanei lui Dumnezeu ?

Precum perceptia dintre noi doi de exemplu. Ne percepem unul pe celalalt precum o constienta de sine dotata cu inteligenta. Comunicam. Asa ar trebui sa fie, o forma de recunoastere a prezentei, persoanei lui Dumnezeu si o forma de comunicare intr-un fel sau altul.

[AdrianAamz]

Deci, Dumnezeu se percepe doar intelectual ?
Daca nu e perceput intelectual, credinciosul se afla intr-o eroare de gandire ?

Cumm comunicati dvs. cu Dumnezeu ? Dar El, cum comunica cu dvs. ?

[Pippo_]

În prealabil postat de AdrianAamz

Deci, Dumnezeu se percepe doar intelectual ?
Daca nu e perceput intelectual, credinciosul se afla intr-o eroare de gandire ?

Da, inseamna ca noi suntem in eroare de judecata daca Dumnezeu nu este perceput ca prezenta si persoana (constienta de sine), (asa cum de exemplu suntenem constienti intre noi de existenta noastra). Credinta este necesara doar pentru indreptarea erorilor de gandire, apoi odata indreptate acestea si Dumnezeu constientizat, nu mai e necesara credinta, deoarece Dumnezeu devine certitudine, il constientizezi, devine evidenta existenta lui Dumnezeu.

În prealabil postat de AdrianAamz

Deci, Dumnezeu se percepe doar intelectual ?
Cumm comunicati dvs. cu Dumnezeu ? Dar El, cum comunica cu dvs. ?

Eu nu il constientizez direct pe Dumnezeu, ci indirect prin orbservatii si logica, Dumnezeu fiind pentru mine o probabilitate si nu o certitudine.

Dumnezeu comunica cu noi in multe feluri, chiar daca nu il constientizam. Cand viata ne invata ceva printr-o lectie, atunci Dumnezeu ne-a comunicat si ne-a invatat ceva, chiar daca noi nu constientizam prezenta Profesorului.

[AdrianAamz]

Mi se pare prea complicata si prea filozofica relatia dvs. cu Dumnezeu.

La mine e mai simplu: comunic cu EL prin rugaciune si EL imi raspunde fiind langa mine in fiecare clipa. Fara complicatii.

[Pippo_]

În prealabil postat de AdrianAamz

Mi se pare prea complicata si prea filozofica relatia dvs. cu Dumnezeu.

La mine e mai simplu: comunic cu EL prin rugaciune si EL imi raspunde fiind langa mine in fiecare clipa. Fara complicatii.

Pai cum va raspunde? Ca sfintii chiar constientizeaza raspunsurile. Adica nu e de joaca, Dumnezeu chiar este o constienta de sine, o persoana care transmite in mod inteligent, exact raspunsurile. Problema de perceptie este a noastra. Eu nu percep mereu raspunsurile nici macar indirect (asa cum reusesc sa le percep), decat atunci cand intru intr-o stare mai speciala de reflectie si luciditate mentala cu scaderea automatismelor proceselor de gandire obisnuite, care sunt inlocuite cu un fel de contemplatie rationala si atentie marita asupra aspectelor subtile ale realitatii. Si de-abea in starea asta reusesc sa observ "coincidente" (mai corect spus "sincronicitati") care sugereaza diverse lucruri, aceasta forma de raspuns putand fi considerata "realitatea inconjuratoare care iti vorbeste". Practic, universul din jur pare sa se organizeze astfel incat sa-ti comunice diverse lucruri. Si asta chiar este un raspuns, chiar este o prezenta efectiva care este langa mine, deoarece posibilitatea ca acele sincronicitati sa fie simple coincidente, este practic impotriva tuturor probabilitatilor. A observa acele sincronicitati este ca a castiga continuu la LOTO, impotriva tuturor probabilitatilor, deoarece sansele ca ele sa se prezinte in succesiunea si cu exactitatea cu care se prezinta, sunt practic imposibile fara o organizare inteligenta din spate a realitatii. Cineva le face. Si cine altcineva decat Dumnezeu ar putea sincroniza realitatea inconjuratoare astfel incat ca ea sa iti vorbeasca?

E adevarat, se creeaza si o legatura personala, deoarece starea de luciditate si atentie marita in care sincronicitatile pot fi observate, se formeaza dupa ce in prealabil m-am rugat la Dumnezeu (sau inteligenta personala si infinita a universului - pentru a nu gresi inchipuindu-l si dandu-i astfel o forma limitata lui Dumnezeu). Se creeaza un simtamant parintesc, personal intre mine si Dumnezeu, adica ma las in voia ocrotitoare a Tatalui si ma simt ca pruncul ocrotit la pieptul mamei, scapand de griji, frici si tot felul de ganduri si simtaminte care interfereaza cu noi in mod normal clipa de clipa. Astfel relaxat, lipsit de griji, ocrotit si cerandu-i lui Dumnezeu sa ma lumineze, incep sa se produca lucrurile astea speciale, adica sincronicitatile si o gandire libera, lucida, care tinde spre depasirea limitelor obisnuite de gandire.

De exemplu, pe forumul asta am intrat datorita faptului ca o sincronicitate mi-a sugerat-o. Mi-a fost util forumul, cred ca m-a ajutat sa fac anumite legaturi esentiale. De asemenea, am citit si o carte indrumat de o alta sincronicitate, pe care nu as fi citit-o daca nu mi-ar fi fost indicata, as fi vazut-o inutila la prima vedere (dupa cum am si vazut-o, dar totusi am inceput sa o citesc doar pentru ca mi-a fost indicata prin sincronicitate), dar care s-a dovedit foarte importanta si luminatoare cu informatiile exact de care aveam nevoie in momentul respectiv pentru a-mi largi vederea de ansamblu si intelegerea corecta a unor lucruri esentiale.

Astfel ii percep eu indirect prezenta lui Dumnezeu. Dar cu siguranta exista o comunicare directa la un anumit nivel de intelegere.

[AdrianAamz]

În prealabil postat de Pippo_

Pai cum va raspunde? Ca sfintii chiar constientizeaza raspunsurile.

Nu doar sfintii constientizeaza raspunsurile.

Am o bunica de 93 de ani care e total slabita de puteri _ ii este greu si sa se dea jos din pat. Dar, imi spune ea, se roaga lui Dumnezeu s-o ajute sa ajunga pana in curtea pasarilor si sa le poata da mancare. Si EL o ajuta. Apoi, se roaga tot lui Dumnezeu s-a ajute sa revina in casa. Si EL o ajuta.
Vecina ei, mai tanara cu 30 de ani, nu iese uneori din casa cu zilele, fiindca (zice ea) se simte atat de rau incat ii este frica sa nu cumva sa nu mai poata reveni. Dar ea nu cere ajutorul lui Dumnezeu.

Cam tot cum ii raspunde Dumnezeu bunicii mele, asa imi raspunde si mie. Ma ajuta sa o scot la capat din orice situatie, fie ea mai mult sau mai putin banala. Ma ajuta sa pot face bine, desi deseori gandurile mele nu se indreapta spre bine.