Istorii cu talc

[Yasmina]

[quote=


-. Nu trebuie sa dai din buzunar, ci din suflet.


QUOTE]

Intr-adevar frumos spus,numai ca uneori chiar trebuie sa se gaseasca persoane chiar cu foarte dare de mana,caci un simplu pahar de apa nu ar putea salva vieti,operatii si transplanturi costisitoare...
Dar in fine,am inteles mesajul si chiar apreciez acest thread de povesti cu talc

[Yasmina]

De abia ajunşi în casa de la munte, mama lui Marcu, care are 4 ani, începu să vâneze păianjenii care şi-au făcut pânze peste tot.

Marcu atunci interveni: “Păianjenii mici să nu-i omori.”

Mama îi răspunde: ”Dar nu vezi cât sunt de urâţi?”

Iar el îi spuse: “Dar pentru mamele lor sunt aşa de drăgălaşi!”



“Dumnezeu este un tată care doreşte binele ca şi o mamă”, a spus o copilă la ora de religie.

Poate nu găseşti în tine însuţi multe lucruri care să-ţi placă. Dar pentru Dumnezeu eşti creatura cea mai frumoasă din Univers.

(Bruno Ferrero)

[cocorel]

Inalt si puternic, drept si cu coroana spre cer, un migdal domina livada.
Era fericit atunci cand elegantii cocori sau distinsii pitigoi topaiau pe ramurile sale; primea cu drag la sine sticletii, privighetorile sau alte pasari cantatoare.
Intr-o zi însa, pe una dintre crengile sale se aseza o pupaza. Pasarea pleca urechea la zgomotele ce veneau de sub scoarta copacului si îsi dadu seama ca acolo misunau o multime de larve mici, dar gustoase. Îsi varî asadar ciocul lung si curb în trunchiul migdalului, începand sa scoata de acolo larvele si sa le manace.
Migdalul nostru se cufunda în tristete. Nenorocita aceea de pasare care îi ciopartea scoarta, distrugandu-i frumusetea, era chiar nesuferita!
Minunatul migdal facu tot ce îi statea în putinta pentru a alunga pupaza, care în fine, într-o buna zi îsi lua zborul de acolo.
Din clipa aceea larvele începura sa creasca si sa se înmulteasca, pana ce invadara întreg trunchiul.
Si atunci fu de ajuns o pala de vant pentru ca orgoliosul migdal sa fie doborat la pamant.

Daca te bate cineva la cap, subliniindu-ti defectele si lipsurile, nu te înfuria. Multumeste-i!

[calator prin ploaie]

A fost odata un barbat caruia i-a murit sotia, astfel incat el locuia impreuna cu cele doua fete ale sale, care erau din fire foarte curioase si inteligente. Fetele ii puneau mereu multe intrebari… la unele stia sa le raspunda, la altele nu…

Tatal lor isi dorea sa le ofere cea mai buna educatie, de aceea intr-o zi si-a trimis fetele sa petreaca o perioada de timp in casa unui intelept. Acesta stia intotdeauna sa le raspunda la intebarile pe care ele le puneau.

La un moment dat una dintre ele a a adus un fluture albastru pe care planuia sa il foloseasca pentru a insela inteleptul.

-Ce vei face? o intreba sora ei.

-O sa ascund fluturele in mainile mele si o sa intreb inteleptul daca e viu sau mort. Daca va zice ca e mort, imi voi deschide mainile si il voi lasa sa zboare. Daca va zice ca e viu, il voi strange si il voCele doua fete au mers intr-o clipa la intelept si l-au gasit meditand.

-Am aici un fluture albastru. Spune-mi, inteleptule, e viu sau mort?

Foarte calm, inteleptul surase si ii zise:

-Depinde de tine… fiindca e in mainile tale!

Asa este si viata noastra, prezentul si viitorul nostru. Nu trebuie sa invinovatim pe nimeni cand ceva nu merge: noi suntem responsabili pentru ceea ce dobandim sau nu. Viata noastra e in mainile noastre, ca si fluturele albastru. De noi depinde sa alegem ce vom face cu ea.i strivi. Si astfel orice raspuns va avea, se va insela!

[Rodica50]

Timpul schimbarii




La un batran calugar, a venit intr-o zi un tanar pentru a se spovedi si a-i cere sfat. Din vorba in vorba, tanarul ii spuse:


- Parinte, sunt destul de rau. As vrea sa ma schimb, dar nu pot. Imi pierd usor rabdarea. Atunci cand ma enervez, vorbesc urat si multe altele. Am incercat sa ma schimb, dar nu am putut. Totusi, eu sper ca dupa ce voi mai creste, voi putea sa ma schimb, nu-i asa ?


- Nu - i-a raspuns batranul. Vino cu mine!


L-a dus pe tanar in spatele chiliei, unde incepea padurea, si i-a spus:


- Vezi acest vlastar, stii ce este ?


- Da, parinte, un puiet de brad.


- Smulge-l!


Tanarul a scos bradutul imediat. Mergand mai departe, calugarul s-a oprit langa un bradut ceva mai inalt, aproape cat un om.



- Acum, scoate-l pe acesta.


S-a muncit baiatul cu pomisorul acela, dar cu putin efort a reusit pana la urma sa-l scoata. Aratandu-i un brad ceva mai mare, calugarul i-a mai spus:


- Smulge-l acum pe acela.


- Dar e destul de mare, nu pot singur.


- Du-te si mai cheama pe cineva.


Intorcandu-se tanarul cu inca doi flacai, au tras ce-au tras de pom si, cu multa greutate, au reusit, in sfarsit, sa-l scoata.


- Acum scoateti bradul falnic de acolo.


- Parinte, dar acela este un copac mare si batran. Nu am putea niciodata sa-l smulgem din radacini, chiar de-am fi si o suta de oameni.



- Acum vezi, fiule ? Ai inteles ca si relele apucaturi din suflet sunt la fel ? Orice viciu sau orice neputinta pare, la inceput, inofensiva si fara mare importanta, dar , cu timpul, ea prinde radacini, creste si pune stapanire din ce in ce mai mult pe sufletul tau. Cat este inca mica, o poti scoate si singur. Mai tarziu vei avea nevoie de ajutor, dar fereste-te sa lasi raul sa ti se cuibareasca adanc in suflet, caci atunci nimeni nu va mai putea sa ti-l scoata. Nu amana niciodata sa-ti faci curatenie in suflet si in viata, caci mai tarziu, va fi cu mult mai greu.


"Degeaba taiem crengile pacatului in afara noastra, daca in noi raman radacinile care vor creste din nou."

[glykys]

http://www.sfaturiortodoxe.ro/sfatuld.htm

[MariS_]

N-am stiut de acest thread si am postat povestioara pe altul, insa locul ei e aici. Iertare.

Intr-un targ indepartat dintr-o tara indepartata s-a auzit vorba ca trebuia sa soseasca un trimis al imparatului. Numai ca in ziua respectiva sosisera doi calatori straini: unul prost imbracat dar care zambea tot timpul si altul imbracat de gala insa mereu era incruntat. Cel ponosit dadea binete la toata lumea si zambea catre toti, cel incruntat ii tot masura cu un metru ce-l purta la cingatoare si rezultatul nu-l multumea defel. Oamenii s-au gandit sa-l gazduiasca pe trimisul imparatului, dar cum nu stiau care din cei doi este cel autentic, caci uitai sa va spun ca ambii pretindeau ca el e trimisul imparatului, au zis ca unii sa-l gazduiasca pe zambaret iar altii pe cel incruntat. Cei mai sarmani au ales sa-l gazduiasca pe cel ponosit ca, se gandeau ei, pe cel incruntat nu aveau cum sa-l multumeasca cu saracia lor. In schimb cei instariti, notabilitatile targului si invatatii, l-au ales pe cel incruntat, spunandu-si ca un imparat nu trimite un zanatec sau un nebun ca trimis al sau. Calatorii cei ciudati au stat trei luni in acel targ, schimband gazda in fiecare zi, dupa care si-au vazut de drum spunand ca mai trebuie sa mearga si in alte targuri si au plecat. Dupa plecarea lor un lucru ciudat s-a intamplat. Cei care l-au gazduit pe ponosit au inceput sa se asemene acestuia si sa zambeasca tot timpul, sa-si dea binete si sa se ajute unul pe altul. La fel s-au petrecut lucrurile si cu cei care l-au gazduit pe cel ferchezuit si incruntat: se tot masurau cand se intalneau incruntandu-se tot mai tare unii la altii, caci nici un rezultat nu le era pe plac. Acuma, nu stiu sa va spun morala, ca am uitat-o, si nu stiu nici care dintre cei doi era trimisul imparatului.
Poate reusiti sa descalciti dvs povestea. Daca nu, uitati-o.