Citat:
În prealabil postat de ioan cezar
Da, da, da. Ai spus tu simplu si frumos, ceea ce incercam eu mai devreme.
Uite, cunosc un om cazut in extreme, iubeste la nebunie cainii si scrisneste din dinti cand vede un om, e mereu ursuz si gata da cearta.
Probabil si-a mutat dragostea fireasca pentru semeni (sau macar exercitiul permanent si uneori dificil pentru deprinderea iubirii de aproapele) in patima iubirii cainilor. pe caini ii mangaie si ii pupa, pe oameni ii injura, preamareste animalul si detesta omul.
E mai usor sa iubesti pe cel ce nu iti contrazice niciodata afirmatiile si care te linge mereu pe picioare...
Eu numesc asta vanitate.
Caninofilia e izvorata, cred, din egofilie.
In fine, un iubitor de oameni va iubi si animalele, dar reciproca nu imi pare valabila ...
|
Cezar,mie mi-a fost dat sa intalnesc ambele extreme: persoane care spun ca iubesc oamenii,insa nu sufera animalele si persoane care spun ca iubesc animalele,dar sunt pornite pe aproape intreaga umanitate.
In nici una dintre situatii eu nu cred ca este vorba despre o iubire reala,pentru ca in nici una nu exista un echilibru si armonie,iar in anumite evenimente care au loc in viata,iubirea asta este pusa la incercare si atunci se vede cu adevarat cat de autentice sunt aceste sentimente.
Iubirea spun eu ca nu face diferenta si este o cale a echilibrului permanent si a intelegerii profunde atat a firii umane,cat si a creatiei lui Dumnezeu asa cum a lasat-o El.