Ortodoxia si incinerarea

[cocorel]

"In ceea ce priveste vreo oranduire expresa din partea Sfintilor Apostoli, nu avem nici un document scris. Stim insa ca foarte de timpuriu Biserica a primit in sanul ei un mare numar de neofiti din lumea greco-romana, care erau obisnuiti cu crematiunea. Cu toate acestea, nici arheologia crestina si nici istoria nu ne arata vreun caz de incinerare in comunitatile apostolice si stravechi crestine. Aceasta se poate explica prin faptul ca trebuie sa fi existat o lege formala sau anumite dispozitii care prevedeau inhumarea mortilor crestini si nu arderea lor"

http://www.crestinortodox.ro/diverse...oxa-69379.html

[glykys]

În prealabil postat de cocorel

"In ceea ce priveste vreo oranduire expresa din partea Sfintilor Apostoli, nu avem nici un document scris. Stim insa ca foarte de timpuriu Biserica a primit in sanul ei un mare numar de neofiti din lumea greco-romana, care erau obisnuiti cu crematiunea. Cu toate acestea, nici arheologia crestina si nici istoria nu ne arata vreun caz de incinerare in comunitatile apostolice si stravechi crestine. Aceasta se poate explica prin faptul ca trebuie sa fi existat o lege formala sau anumite dispozitii care prevedeau inhumarea mortilor crestini si nu arderea lor"

http://www.crestinortodox.ro/diverse...oxa-69379.html

Dacă ne referim la Biserica Ortodoxă Română, aceasta s-a pronunţat prin cel mai înalt for al ei, Sfântul Sinod, încă din anul 1928, în problema incinerării. Fiind pus în faţa unei atitudini ce trebuia exprimată, datorită atmosferei care se crease prin înfiinţarea crematoriului din Bucureşti, Sfântul Sinod, în şedinţa din 15 iunie 1928, a hotărât mai întâi următoarele: 1. Preoţii să prevină din vreme pe enoriaşi, atrăgându-le atenţia că, în cazul când cineva dintre ei ar voi să se incinereze, Biserica le va refuza orice asistenţă religioasă;
2. Înainte de oficierea slujbei de prohodire a unui mort, preotul respectiv să aibă grijă să se informeze pe lângă familia mortului, la care cimitir se va înmormânta cel decedat;
3. Celor ce totuşi au fost incineraţi sau se vor incinera să fi se refuze orice serviciu religios, atât la moarte, cât şi după moarte.
Problema incinerării a fost reluată şi în şedinţa Sfântului Sinod din 22 februarie 1933, în care s-a hotărât ca instrucţiunile formulate în şedinţa din 15 iunie 1928, cu privire la incinerare, să se comunice tuturor chiriarhilor spre a le pune în vedere preoţilor, în scopul aplicării lor. De asemenea, a hotărât ca chestiunea incinerării să se trimită la sediul Comisiei pentru doctrină şi viaţă religioasă spre a preciza dacă în cazurile de incinerare forţată şi fără voia sa a vreunui credincios, i s-ar putea da asistenţa bisericească. Hotărârea Sf. Sinod a fost aplicată trimiţându-se tuturor eparhiilor hotărârea din 15 iunie 1928 pentru a fi comunicată preoţilor, cu ordinul de a lua cunoştinţă şi a se conforma. Hotărârea a fost adusă la cunoştinţa preoţilor şi pe alte căi, iar în ordinul din 18 septembrie 1933, dat în urma unui caz de abatere de la hotărâre, s-a făcut precizarea că "pentru orice abatere de la hotărârea luată de Sfântul Sinod, în respectul doctrinei şi practicii Sfintei noastre Biserici Creştine Ortodoxe, preoţii vor fi opriţi de la toată lucrarea preoţească şi trimişi în judecata Consistoriului Spiritual Eparhial, spre aspră sancţionare".
Aşadar, Biserica Ortodoxă Română are o atitudine clar exprimată faţă de cei care s-au incinerat sau se vor incinera. Din 1928 şi 1933, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nu a revenit asupra acestei hotărâri, aşa, încât ea exprimă punctul de vedere oficial al Bisericii noastre.

[cocorel]

În prealabil postat de glykys

Dacă ne referim la Biserica Ortodoxă Română, aceasta s-a pronunţat prin cel mai înalt for al ei, Sfântul Sinod, încă din anul 1928, în problema incinerării. Fiind pus în faţa unei atitudini ce trebuia exprimată, datorită atmosferei care se crease prin înfiinţarea crematoriului din Bucureşti, Sfântul Sinod, în şedinţa din 15 iunie 1928, a hotărât mai întâi următoarele: 1. Preoţii să prevină din vreme pe enoriaşi, atrăgându-le atenţia că, în cazul când cineva dintre ei ar voi să se incinereze, Biserica le va refuza orice asistenţă religioasă;
2. Înainte de oficierea slujbei de prohodire a unui mort, preotul respectiv să aibă grijă să se informeze pe lângă familia mortului, la care cimitir se va înmormânta cel decedat;
3. Celor ce totuşi au fost incineraţi sau se vor incinera să fi se refuze orice serviciu religios, atât la moarte, cât şi după moarte.
Problema incinerării a fost reluată şi în şedinţa Sfântului Sinod din 22 februarie 1933, în care s-a hotărât ca instrucţiunile formulate în şedinţa din 15 iunie 1928, cu privire la incinerare, să se comunice tuturor chiriarhilor spre a le pune în vedere preoţilor, în scopul aplicării lor. De asemenea, a hotărât ca chestiunea incinerării să se trimită la sediul Comisiei pentru doctrină şi viaţă religioasă spre a preciza dacă în cazurile de incinerare forţată şi fără voia sa a vreunui credincios, i s-ar putea da asistenţa bisericească. Hotărârea Sf. Sinod a fost aplicată trimiţându-se tuturor eparhiilor hotărârea din 15 iunie 1928 pentru a fi comunicată preoţilor, cu ordinul de a lua cunoştinţă şi a se conforma. Hotărârea a fost adusă la cunoştinţa preoţilor şi pe alte căi, iar în ordinul din 18 septembrie 1933, dat în urma unui caz de abatere de la hotărâre, s-a făcut precizarea că "pentru orice abatere de la hotărârea luată de Sfântul Sinod, în respectul doctrinei şi practicii Sfintei noastre Biserici Creştine Ortodoxe, preoţii vor fi opriţi de la toată lucrarea preoţească şi trimişi în judecata Consistoriului Spiritual Eparhial, spre aspră sancţionare".
Aşadar, Biserica Ortodoxă Română are o atitudine clar exprimată faţă de cei care s-au incinerat sau se vor incinera. Din 1928 şi 1933, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nu a revenit asupra acestei hotărâri, aşa, încât ea exprimă punctul de vedere oficial al Bisericii noastre.

Am citit de cand ai dat link-ul da nu stiam pe ce baza a dat hotararea aia sinodul.

[sophia]

În prealabil postat de glykys

Dacă ne referim la Biserica Ortodoxă Română, aceasta s-a pronunţat prin cel mai înalt for al ei, Sfântul Sinod, încă din anul 1928, în problema incinerării. Fiind pus în faţa unei atitudini ce trebuia exprimată, datorită atmosferei care se crease prin înfiinţarea crematoriului din Bucureşti, Sfântul Sinod, în şedinţa din 15 iunie 1928, a hotărât mai întâi următoarele: 1. Preoţii să prevină din vreme pe enoriaşi, atrăgându-le atenţia că, în cazul când cineva dintre ei ar voi să se incinereze, Biserica le va refuza orice asistenţă religioasă;
2. Înainte de oficierea slujbei de prohodire a unui mort, preotul respectiv să aibă grijă să se informeze pe lângă familia mortului, la care cimitir se va înmormânta cel decedat;
3. Celor ce totuşi au fost incineraţi sau se vor incinera să fi se refuze orice serviciu religios, atât la moarte, cât şi după moarte.
Problema incinerării a fost reluată şi în şedinţa Sfântului Sinod din 22 februarie 1933, în care s-a hotărât ca instrucţiunile formulate în şedinţa din 15 iunie 1928, cu privire la incinerare, să se comunice tuturor chiriarhilor spre a le pune în vedere preoţilor, în scopul aplicării lor. De asemenea, a hotărât ca chestiunea incinerării să se trimită la sediul Comisiei pentru doctrină şi viaţă religioasă spre a preciza dacă în cazurile de incinerare forţată şi fără voia sa a vreunui credincios, i s-ar putea da asistenţa bisericească. Hotărârea Sf. Sinod a fost aplicată trimiţându-se tuturor eparhiilor hotărârea din 15 iunie 1928 pentru a fi comunicată preoţilor, cu ordinul de a lua cunoştinţă şi a se conforma. Hotărârea a fost adusă la cunoştinţa preoţilor şi pe alte căi, iar în ordinul din 18 septembrie 1933, dat în urma unui caz de abatere de la hotărâre, s-a făcut precizarea că "pentru orice abatere de la hotărârea luată de Sfântul Sinod, în respectul doctrinei şi practicii Sfintei noastre Biserici Creştine Ortodoxe, preoţii vor fi opriţi de la toată lucrarea preoţească şi trimişi în judecata Consistoriului Spiritual Eparhial, spre aspră sancţionare".
Aşadar, Biserica Ortodoxă Română are o atitudine clar exprimată faţă de cei care s-au incinerat sau se vor incinera. Din 1928 şi 1933, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nu a revenit asupra acestei hotărâri, aşa, încât ea exprimă punctul de vedere oficial al Bisericii noastre.

Problema este ca am gasit acest text si altele asemanatoare, in care se spune despre decizia Sinodului si ce au de facut preotii.
Nu scrie insa nicaieri explicatia. De ce s-a luat aceasta decizie, de ce nu este acceptata incinerarea? Exact de asta am nevoie.
Asa in mare stiu cate ceva, dar cum argumenteaza biserica ortodoxa am fost intrebata.

[glykys]

În prealabil postat de sophia

Problema este ca am gasit acest text si altele asemanatoare, in care se spune despre decizia Sinodului si ce au de facut preotii.
Nu scrie insa nicaieri explicatia. De ce s-a luat aceasta decizie, de ce nu este acceptata incinerarea? Exact de asta am nevoie.
Asa in mare stiu cate ceva, dar cum argumenteaza biserica ortodoxa am fost intrebata.

Sophia, da click pe linkul pe care l-am postat prima data pe acets topic si vezi ca are si explicatie...

[sophia]

M-am uitat si pe link-ul tau, Glykys. Nu este ceea ce caut.
Cred ca nu scrie nicaieri.
Nu cred ca este ceva scris, sau vreun canon. Este vorba doar de traditii.
Nu cred ca este interzis de biserica, ci nu este obisnuit, nu este in traditie.
Exista doar explicatia cu "ne intoarcem in pamantul din care am venit" si cu invierea mortilor la revenirea lui Iisus.

[andreicozia]

În prealabil postat de sophia

Exista doar explicatia cu "ne intoarcem in pamantul din care am venit" .

..deci tot aia este, poti sa te intorci in pamint sub forma de praf de cenusa, nu de excremente de viermi si carii dupa ce te papa cu cosciug cu tot.

[George.m]

Biserica nu e de acord cu incinerarea mortilor, pentru ca acorda trupului o valoare deosebita, nu se dezgusta de acesta.
Omul e creat dupa chipul lui Dumnezeu. Iar chipul divin nu e imprimat decat sufletului omenesc, ci si trupului. Acesta din urma e deosebit de valoros, intrucat poate deveni templu al Duhului Sfant.

[andreicozia]

În prealabil postat de George.m

Biserica nu e de acord cu incinerarea mortilor, pentru ca acorda trupului o valoare deosebita, nu se dezgusta de acesta.
Omul e creat dupa chipul lui Dumnezeu. Iar chipul divin nu e imprimat decat sufletului omenesc, ci si trupului. Acesta din urma e deosebit de valoros, intrucat poate deveni templu al Duhului Sfant.

Pai si atunci de ce Biserica nu pastreaza trupurile la naftalina, in formol si il dau viermilor spre rumegare?
Oare nu-i mai respectuos sa ai prin cenusa elemente pure ale trupului decit sa culegi excremente ale viermilor si niste oase imputite?

[Marius22]

În prealabil postat de andreicozia

Pai si atunci de ce Biserica nu pastreaza trupurile la naftalina, in formol si il dau viermilor spre rumegare?

Biserica nu se minte pe sine, cum au incercat sa o faca in vechime egiptenii prin mumii sau, mai recent, comunistii prin imbalsamarea lui Lenin. Biserica propovaduieste asumarea firescului lucrurilor. Ori, starea noastra de acum, este supusa pacatului, fiind stricacioasa. Biserica ne invata sa nu ne temem de viermii care ne consuma trupul, ci de "viermele cel neadormit".

Oare nu-i mai respectuos sa ai prin cenusa elemente pure ale trupului decit sa culegi excremente ale viermilor si niste oase imputite?

Nu, nu este mai respectuos. Arderea trupului este o masura violenta care, practic, il desfiinteaza. Nu mi se pare firesc ca trupurile celor adormiti sa fie "purificate" prin foc. Sa ramana in starea lor naturala pentru ca Domnul sa ne arate dupa voia Sa pe cele care au fost cu adevarat purificate prin har.

Crestinii nu-i incinereaza pe cei adormiti deoarece Hristos a fost pus in mormant cu trupul, pentru ca a treia zi sa invieze. Cum spunem noi in prohod, "In mormant Viata/Pus ai fost Hristoase". Si noi suntem pusi cu trupul in mormant, nu ca niste morti, ca niste desfiintati, ci ca niste adormiti purtatori de Hristos, ce ne aflam in asteptarea Invierii obstesti.

De aceea, nu ne dezgusta toate cele ce tin de mormant, pentru ca vedem si credem in Cel ce Este dincolo de el.