Iubirea prin ura de sine

În prealabil postat de Traditie1

Dihotomii fără sens. După tine afecțiunea poate exista fără rațiune, ceea ce e absurd.

Iubirea cerută de Domnul se manifestă prin fapte, nu prin sentimente:
Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte.

Iubirea emoțională este de fapt o patimă. Și bețivul iubește băutura, desfrânatul curvia etc.

Iubirea nu are nimic de-a face cu ratiunea.Dar n-ai sa intelegi asta pentru ca probabil niciodata nu te-ai uitat in ochii unui batran boschetar sa simti afectiune pentru sufletul lui napastuit,atat de tare incat sa-l strangi in brate si sa vrei sa-l iei la tine acasa..Fara urma de ratiune acest impuls,pentru ca este venit din INIMA, nicidecum din ratiune!...

"Iubirea" venita din ratiune,nu este iubire, este INTERES!

Spui "Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte.",dar intelegi ce vrei,ce-ti place tie, adica"Iubirea cerută de Domnul se manifestă prin fapte, nu prin sentimente", ignorand evidenta :CA ACESTE FAPTE SUNT O CONSECINTA A SENTIMENTELOR DE IUBIRE PENTRU EL,EVIDENT !

Daca eu il iubesc pe tatal meu pamantesc,il ascult,nu intru incaltata in sufragerie,ca nu-i place, nu las becul aprins la baie,ca-l enerveaza,nu ies seara dupa ora 20, ca nu mai poate dormi din cauza mea,etc..( am dat exemplu fictiv).Deci daca il ascult si ii am grija de "poruncile" lui, inseamna ca-l iubesc.Evident, ca daca mi-ar cere sa fac asta vecinul de la parter,n-as face-o!
Sesizezi diferenta?

În prealabil postat de Traditie1

Ți se pare că-l iubești pe Dumnezeu fiindcă te crezi bună. Teoriile tale sunt opuse felului cum vorbeau Sfinții ortodocși dar sunt asemănătoare înșelaților catolici, care de asmeni credeau că dau pe afară de câtă iubire au în ei. Sfinții ortodocși toți tremurau de frica lui Dumnezeu pentru că aveau smerenie. Omul mândru are impresia că e bun, dar de fapt e doar închipuirea lui de sine.

Sfântul Siluan spune că smerenia e lumina în care Îl vedem pe Dumnezeu. Atât timp cât cugetul e umflat de mândrie, el nu crede cu adevărat în Dumnezeu și nu simte nevoia să se conformeze voinței Lui dar se euforizează pătimaș pentru imaginara iubire pe care ar avea-o pentru El. Smerenia e o mare taină iar calea către ea e ura de sine. Trebuie să conștientizăm răutatea care se află în noi, mândria, egoismul și atunci vor începe să ni se deschidă ochii.

Nu mi se pare ca-l iubesc pe Dumnezeu,chiar IL IUBESC!

Nu ma cred buna..hohohooo,mai am pana ma cred eu buna,pentru ca atata timp cat inca "mai trec pe rosu", mai am mult de strunit la mine....dar oricum,am inteles ideea ta : tu te vei mantui, eu nu! ok..eu ma bucur pentru tine!

În prealabil postat de Traditie1

Ura de sine pe care trebuie să o avem este poruncită de Hristos:

Cine ţine la sufletul lui îl va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi. (Mt 10, 39)

Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe femeie şi pe copii şi pe fraţi şi pe surori, chiar şi sufletul său însuşi, nu poate să fie ucenicul Meu. (Lc 14, 26)

Topicul acesta l-am creat pornind de la un capitol din cartea arhimandritului Sofronie, capitol pe care îl poți citi aici, ca să te lămurești mai bine despre ce e vorba:
http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...ine-68665.html

Daca tot mi-ai dat linkul acesta,trebuia sa stii ca voi observa ca ai scos din text,exact ce ti-a convenit tie.Trebuia sa lasi asa:

"Dumnezeu dragoste este"; El este "Lumina, si nici un intunerec intru el este" (1 Ioan 4, 8; 1, 5). Dragostea lui Hristos, prin firea ei este Foc de , aruncat din prin venirea (cf. Lc. 12, 49).

Dragostea aceasta este viata nefacuta a lui Dumnezeu insusi. In limitele fiintarii noastre pamantesti, ea mistuie in noi tot ce ii este strain si totodata ne umple de energia unei alte fiintari, de negandit pana atunci. Neaparat trebuie sa ne umbreze puterea de Sus, care sa ne invredniceasca a cunoaste acea Dragoste .

Fara o astfel de experienta nimenea dintre oameni nu este in putere a intelege poruncile aparent paradoxale ale Evangheliei: "Iubiti pre vrajmasii vostri, binecuvantati pre cei ce va blastama, bine faceti celora ce urasc pre voi" (Mt. 5, 44); si in acelasi timp: "De vine catre Mine cineva si nu uraste pre tatal sau, si pre muma, si pre muiere, si pre copii, si pre frati, si pre surori, inca si sufletul sau (viata sa), nu poate ucenic al Meu sa fie" (Lc. 14, 26).

[Traditie1]

În prealabil postat de Melissa

Iubirea nu are nimic de-a face cu ratiunea.Dar n-ai sa intelegi asta pentru ca probabil niciodata nu te-ai uitat in ochii unui batran boschetar sa simti afectiune pentru sufletul lui napastuit,atat de tare incat sa-l strangi in brate si sa vrei sa-l iei la tine acasa..Fara urma de ratiune acest impuls,pentru ca este venit din INIMA, nicidecum din ratiune!...

Văd că-ți imaginezi despre mine că aș fi un soi de monstru, care nu simte nimic pentru alții. Felul ăsta de a demoniza pe alții dovedește cât de departe ești de înțelegerea altora.

Sentimentele de milă pe care le simțim devin de cele mai multe ori un prilej de încântare de sine, de mândrie în care ne bălăcim cu desfătare, crezându-ne plini de bunătate.

Spui "Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte.",dar intelegi ce vrei,ce-ti place tie, adica"Iubirea cerută de Domnul se manifestă prin fapte, nu prin sentimente", ignorand evidenta :CA ACESTE FAPTE SUNT O CONSECINTA A SENTIMENTELOR DE IUBIRE PENTRU EL,EVIDENT !

Deci ție ți se pare că niște senzații fără fapte și însoțite de închipuire de sine sunt iubire și că ele sunt superioare faptelor. Eu am o părere opusă.

Nu mi se pare ca-l iubesc pe Dumnezeu,chiar IL IUBESC!

Cine-L iubește pe Dumnezeu se smerește și se supune Lui. Restul sunt impresiile noastre iluzorii. Smerenia poate începe chiar prin renunțarea la iluzia că-l iubim pe Dumnezeu. Încearcă să înțelegi ce spun: mândria este cea care ne face să credem că suntem buni, că iubim etc.

Nu ma cred buna..hohohooo,mai am pana ma cred eu buna,pentru ca atata timp cat inca "mai trec pe rosu", mai am mult de strunit la mine....dar oricum,am inteles ideea ta : tu te vei mantui, eu nu! ok..eu ma bucur pentru tine!

Și impresia că nu te crezi bună tot închipuire de sine e. Mândria are nenumărate fețe și de aceea virtutea principală e smerenia.

Referirea la persoană arată slăbiciune. Aici discutăm principii. Și da, cred că cine nu se smerește și nu își taie voia nu se mântuiește.

Daca tot mi-ai dat linkul acesta,trebuia sa stii ca voi observa ca ai scos din text,exact ce ti-a convenit tie.

Am scos din text ceea ce mi s-a părut util. Nu înghit la pachet întreg conținutul unei scrieri. Și nu repet lucruri arhicunoscute. Oricine înțelege că Dumnezeu e bunătate, că bunătatea e mântuitoare. Dar de aici până la vorbi abstract și obsesiv despre iubire în timp ce faptele noastre dovedesc egoismul, e cale lungă.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Traditie1

Aici discutăm principii.

De principii avem noi nevoie ? Cu " principii " si cu forta pumnului in gura , nicicand nu ne vom mantui !

În prealabil postat de Traditie1

Văd că-ți imaginezi despre mine că aș fi un soi de monstru, care nu simte nimic pentru alții. Felul ăsta de a demoniza pe alții dovedește cât de departe ești de înțelegerea altora.

Sentimentele de milă pe care le simțim devin de cele mai multe ori un prilej de încântare de sine, de mândrie în care ne bălăcim cu desfătare, crezându-ne plini de bunătate.


Deci ție ți se pare că niște senzații fără fapte și însoțite de închipuire de sine sunt iubire și că ele sunt superioare faptelor. Eu am o părere opusă.



Cine-L iubește pe Dumnezeu se smerește și se supune Lui. Restul sunt impresiile noastre iluzorii. Smerenia poate începe chiar prin renunțarea la iluzia că-l iubim pe Dumnezeu. Încearcă să înțelegi ce spun: mândria este cea care ne face să credem că suntem buni, că iubim etc.


Și impresia că nu te crezi bună tot închipuire de sine e. Mândria are nenumărate fețe și de aceea virtutea principală e smerenia.

Referirea la persoană arată slăbiciune. Aici discutăm principii. Și da, cred că cine nu se smerește și nu își taie voia nu se mântuiește.


Am scos din text ceea ce mi s-a părut util. Nu înghit la pachet întreg conținutul unei scrieri. Și nu repet lucruri arhicunoscute. Oricine înțelege că Dumnezeu e bunătate, că bunătatea e mântuitoare. Dar de aici până la vorbi abstract și obsesiv despre iubire în timp ce faptele noastre dovedesc egoismul, e cale lungă.

Am facut niste bolduiri in text.Imi vine sa rad da`mi vine si sa plang...

Incerc sa fiu telegrafica,urmarind ideile evidentiate in ordine:
- eu iti spun ca iubirea vine din inima si nu din ratiune,incercand sa-ti dau un exemplu concret ca sa te dezmeticesti odata si tu te victimizezi acum,spunand ca te demonizez???Pai este frumos ce faci?

- sentimentele de afectiune sunt pornite din iubire si NU AU NIMIC COMUN CU MILA...In exemplul dat de mine, NU era vorba de MILA, CI DE AFECTIUNE! Nici macar asta nu poti intelege..

-intre IUBIRE si FAPTE, NU EXISTA un raport de INFERIORITATE/SUPERIORITATE cum crezi tu,ci de CORESPONDENTA!Sunt legate,nu le poti desparti. Faci fapte pe masura iubirii pe care o ai in tine! Iubirea genereaza faptele,nu faptele iubirea!

-gogomania asta "Smerenia poate începe chiar prin renunțarea la iluzia că-l iubim pe Dumnezeu.",nici n-o comentez...Dar ma intreb,cum de-ti trece prin cap asa ceva?

-impresia ca nu ma cred buna,tot inchipuire de sine e?:-))) Ce tare..Crezi ca-s plina de impresii..Pai daca eu spun clar, ca inca "trec pe rosu", adica nu ma opresc la "semaforul" ortodox de multe ori,cateodata cu buna stiinta chiar,tu imi spui ca am impresii si figuri in cap?:-))Pai mai Traditie,mi-ai spus ca ma cred buna,si n-o fost bine...Acum spun eu ca nu sunt buna,si tat nu-i bine...Amu cum o fi bine?:-))

-tu ai scos din text ceea ce ti s-a parut util, dar nu te-ai gandit ca intreg contextul INSEMNA ALTCEVA????

-vorbesc abstract si obsesiv despre iubire?? ..:-))...No bine ca vorbesti tu concret si detasat despre ura...

[Traditie1]

În prealabil postat de Melissa

Am facut niste bolduiri in text.Imi vine sa rad da`mi vine si sa plang...

Incerc sa fiu telegrafica,urmarind ideile evidentiate in ordine:
- eu iti spun ca iubirea vine din inima si nu din ratiune,incercand sa-ti dau un exemplu concret ca sa te dezmeticesti odata si tu te victimizezi acum,spunand ca te demonizez???Pai este frumos ce faci?

Tu ai zis că eu nu am simțit niciodată milă. Ați imagina astfel de lucruri despre alții arată că nu mai ai contact cu realitatea. Iar tonul tău condescent de asemeni arată superioritatea imaginară care crezi că te caracterizează.

-gogomania asta "Smerenia poate începe chiar prin renunțarea la iluzia că-l iubim pe Dumnezeu.",nici n-o comentez...Dar ma intreb,cum de-ti trece prin cap asa ceva?

E ceva foarte logic, mă mir că nu înțelegi lucruri simple. Ai impresia că ai avea iubire dar de fapt e închipuirea de sine. Și eu aveam impresia că-l iubesc pe Dumnezeu, sau pe oameni. Atunci când începem să ne smerim, aceste iluzii se spulberă, ajungem să ne cunoaștem, să vedem că de fapt suntem duși în eroare de niște gânduri, semănate de draci probabil. Obiectivul demonilor este să ne aducă la mândrie, știind că prin asta ne facem neplăcuți lui Dumnezeu. Impresia cuiva că ar avea iubire față de Dumnezeu nu este decât proiecția încântării de sine. Natura sentimentelor noastre nu este tocmai cea care ne apare la prima vedere.

Pai mai Traditie,mi-ai spus ca ma cred buna,si n-o fost bine...Acum spun eu ca nu sunt buna,si tat nu-i bine...Amu cum o fi bine?:-))

Eu ți-am arătat că închipuirea de sine are multe aspecte. Sf. Ioan Scărarul spunea că slava deșartă (același lucru cu închipuirea de sine) batjocorește totul, adică omul găsește prilej de a se înălța din orice lucru.

-tu ai scos din text ceea ce ti s-a parut util, dar nu te-ai gandit ca intreg contextul INSEMNA ALTCEVA????

Poate ți se pare ție că înseamnă altceva.


Și ca o concluzie: smerenia înseamnă conștientizarea iluziilor pe care le avem despre noi înșine. Mândria, părerea de sine ne împiedică să începem dobândirea reală a virtuților, creându-ne senzația că deja le și avem.