Odaia cu RUGACIUNI

[glykys]

RUGĂCIUNE LA VREME DE ISPITĂ


În orice împrejurare te-ai afla, de bucurie, de întristare, lipsă ori bunăstare, înalţă gândul smerit şi inima curată către Dumnezeu, aducându-I laudă, mulţumire ori cerere, şi El, Care ascultă chemările sincere şi curate, nu te va trece cu vederea.
Doamne, Doamne, Cel ce ai îngăduit diavolului să ispitească în rai pe strămoşii noştri Adam şi Eva, spre a le încerca ascultarea şi supunerea lor; Cel ce aşişderea ai îngăduit diavolului să ispitească cu îngroziri şi cu suferinţe grele pe dreptul Iov, robul Tău, pentru a se vădi şi mai lămurit virtuţile şi credinţa lui cea întru Tine; Cel ce ai dat îngăduinţă Satanei să se apropie cu ispitire de însuşi Fiul Tău spre a-L îmbia şi a-L momi cu poftele şi deşărtăciunile acestei lumi, pentru ca înfrânt şi ruşinat acest duh blestemat să audă din gura Mântuitorului lumii cuvintele: „Înapoia Mea, Satano, căci scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui unuia să-I slujeşti”; Cel ce tuturor drepţilor şi sfinţilor Tăi le-ai dat vremi de ispitire şi de grele îndolieli, pentru ca prin ele, lămurindu-se, să iasă şi să rămână şi mai întăriţi în credinţă, în nădejdea, în dragostea şi în supunerea cea către Tine; Însuţi, atotputernice şi preabunule Stăpâne, ajută-mi şi mie în această clipă grea, când duhul Satanei îmi tulbură mintea cu îndoieli şi cu îmboldiri şi amăgiri viclene frământă inima şi sufletul meu; arată-mi mie, Milostive, adevărul şi calea Ta cea dreaptă, pentru ca, biruind uneltirile lui de acum, să mă pot bucura de cuvintele Apostolului Tău Iacob, ce zice: „Fericit bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se, va lua cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce îl iubesc pe El”. Dăruieşte-mi, Stăpâne, inimă curată şi credinţă tare, pentru ca în aceste clipe să pot cânta dimpreună cu proorocul Tău David: „Doamne cât s-au înmulţit cei ce mă necăjesc! Mulţi zic sufletului meu: Nu este mântuire lui întru Dumnezeul lui! Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti, slava mea şi cel ce înalţi fruntea mea! Cu glasul meu către Domnul am strigat şi m-a auzit din muntele cel sfânt al Lui; a Domnului este mântuirea şi peste tot poporul Tău binecuvântarea Ta”. Amin.

[Marimira]

Psalmul 31
1. Fericiţi cărora s-au iertat fărădelegile şi cărora s-au acoperit păcatele.
2. Fericit bărbatul, căruia nu-i va socoti Domnul păcatul, nici nu este în gura lui vicleşug.
3. Că am tăcut, îmbătrânit-au oasele mele, când strigam toată ziua.
4. Că ziua şi noaptea s-a îngreunat peste mine mâna Ta şi am căzut în suferinţă când ghimpele Tău mă împungea.
5. Păcatul meu l-am cunoscut şi fărădelegea mea n-am ascuns-o, împotriva mea.
6. Zis-am: "Mărturisi-voi fărădelegea mea Domnului"; şi Tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu.
7. Pentru aceasta se va ruga către Tine tot cuviosul la vreme potrivită, iar potop de ape multe de el nu se va apropia.
8. Tu eşti scăparea mea din necazul ce mă cuprinde, bucuria mea; izbăveşte-mă de cei ce m-au înconjurat.
9. Înţelepţi-te-voi şi te voi îndrepta pe calea aceasta, pe care vei merge; aţinti-voi spre tine ochii Mei.
10. Nu fi ca un cal şi ca un catâr, la care nu este pricepere; cu zăbală şi cu frâu fălcile lor voi strânge ca să nu se apropie de tine.
11. Multe sunt bătăile păcătosului; iar pe cel ce nădăjduieşte în Domnul, mila îl va înconjura.
12. Veseliţi-vă în Domnul şi vă bucuraţi, drepţilor, şi vă lăudaţi toţi cei drepţi la inimă.

[Marimira]

Sf.Efrem Sirul-Plânsul de miercuri seară


PLÂNSUL DE MIERCURI SEARA

Dorul de-a grăi către Tine, Doamne, mă sileşte să-Ţi vorbesc, dar nevrednicia şi păcătoşenia mea îmi poruncesc să tac. Durerile şi necazurile vieţii mă îndeamnă să cuvântez, dar fărădelegile trecutului îmi spun să fiu mort. Sufletul meu geme din adâncuri şi ochii mei lacrimi poftesc. Greşit-ai, suflete !

Pocăieşte-te ! Căci iată, zilele noastre ca umbra trec şi înfricoşate şi groaznice locuri va să treci, sufletul meu! Nu întârzia multă vreme amânând zi de zi întoarcerea ta la Domnul !

Umileşte-te, sufletul meu, de toate bunătăţile câte le-ai luat de la Domnul şi nu le-ai păzit. Umileşte-te pentru toate câte ai lucrat şi Dumnezeu îndelung a răbdat pentru tine ca nu întru intunericul cel mai dinafară să te dai înaintea înfricoşatului Divan al lui Hristos. Vai mie, păcătosului, că am întinat şi de-a pururi întârzii curăţenia inimii mele din pricina trândăvirii.
Îndrăzneala inimii mele a fost ruşinată adânc de lene şi de făţărnicie, iar pofta cea rea, ca un stăpân robului, îmi porunceşte. Şi eu, întocmai ca un prunc, cu frică o ascult. Mă rătăceşte şi mă pierde pe mine, iară eu mă bucur.
Vai mie, Doamne, căci Darul Tău mă trage pe mine la viaţă iară eu, mai vârtos, spre moarte mă trag.

Dimpotrivă şi-ntocmai cu îngerii, Te sârguieşti ca să mă faci!
Iar eu, întru răutate, pe mine mă micşorez . Înmulţitu-s-au păcatele mele, şi de-a pururea se înmulţesc şi nu este margine întru mulţimea lor. Şi cine va plânge pentru mine? Numai Tu singur, Mântuitorule, de-a Ta bunătate îndemnat fiind, cauţi spre mine, cel necăjit. O, cum Te voi ruga pe Tine, Stăpâne, când gura mi-am umplut-o cu ocări? Sau cum Te voi iubi când sunt plin de patimi ? Sau cum va sălăşlui în mine adevărul când eu cu minciuna pe mine m-am ocărât? Sau cum Te voi chema pe Tine, când poruncile Tale nu le-am păzit ? Căci după ce-am luat cunoştinţă adevărului m-am făcut răpitor, prigonitor, rău sfătuitor, aspru şi cu cugetele asupra aproapelui aruncându-mă. Nemilostiv spre săraci, mânios, leneş şi de haină strălucitoare iubitor. Şi încă şi acum mă aflu întru gânduri întinate, întru întărâtaţi, întru iubire de plăcere, întru slava deşartă, întru mândrie, întru voirea cea rea, întru prigonire, întru mânie.
Nimic fiind, mă socotesc pe sine-mi că sunt ceva. Minţind, de-a pururea împotriva celor mincinoşi strig. Întind biserica trupului meu cu gânduri şi cu fapte curveşti, împotriva curvarilor propovăduiesc. Judec pe cei ce greşesc, însumi de greşeli fiind plin. Judec pe deosebitori şi furi, însumi fiind fur şi deosebitor. Luminat oamenilor vreau să mă arăt, înăuntrul sufletului fiind necurat. În biserică şi la masă în faţă vreau să stau. Femeilor vreau să mă arăt vesel şi înaintea străinilor mă înalţ. Şi între ai mei, cuminte şi înţelept, iar între cei înţelepţi, desăvârşit mă socotesc. Şi către cei credincioşi numai înţelept mă am pe sine-mi, iar pe cei fără de minte şi neînvăţaţi, ca pe nişte dobitoace îi defaim. Când sunt vrednic de ocară, mă mândresc. Când gândesc să fiu cinstit, mă dispreţuiesc. Dacă mi se cere să fiu drept, mă răzvrătesc. Iar când cele adevărate mi se spun, urăsc. Mustrat fiind de fratele meu, mă mânii. Iar voind să mă împotrivesc ispitei, obosesc. Nu voi a cinsti pe cel vrednic şi nevrednic fiind, cinste cer. Nu voiesc a mă osteni. Dacă nu-mi slujeşte cineva, mă mânii pe el. Nu vreau a merge cu cei ce lucrează. Şi dacă nu mă laudă pe mine cineva, îl grăiesc de rău. Când îl văd pe fratele meu în nevoi, nu-l cunosc, iar când e sănătos şi-n cinste, îl vizitez. Pe cei mai mari ca mine îi defaim, iar pe cei mai mici îi trec cu vederea. Când izbutesc să mă stăpânesc de la vreo faptă rea, mă trufesc. Dacă voi isprăvi, postul şi privegherea, cu nesupunere şi cu grăire de rău, ca într-o cursă mă prind. Iar când întru rugăciune stau şi stăruiesc, nu iert. Când face cineva o faptă bună, nu o văd. Dar e destul cu o mică faptă să greşească şi-l mustru. Pe toate cele frumoase ale oamenilor le nesocotesc, însă de faptele cele deşarte ale lor, mă las robit.

Pe dinafară mă arăt smerit şi blând, dar pe dinlăuntru sunt mândru şi neîndurat. Cu părerea sunt ca şi cum n-aş dori nimic, dar în fundul inimii sunt bolnav de dragoste de argint. Şi ce să mai vorbesc despre chipul în care îmi folosesc vremea, căci numai cu părerea m-am lepădat de lume, pe când înlăuntrul cugetului, eu lumii vorbesc. Bârfirile cele din adunări, cercetările, gândurile ascunse ale oamenilor, pomenirile cele deşarte, vorbirile cele fără de folos de la mese, nesaţiul darurilor şi al luărilor, certurile cele pierzătoare, iată lucrurile pe care le fac cu cugetul meu.
Aceasta este viaţa mea. Acesta este cugetul cu care mă lupt împotriva mântuirii mele. Şi trufia, şi slava deşartă a mea nu mă lăsa să-mi privesc rănile ca să mă vindec. Acestea sunt vitejiile mele. Aceasta e oastea de păcate cu care vrăjmaşul mă cuprinde. Şi întru acestea aflându-mă şi rămânând eu, ticălosul, cu slava sfinţeniei caut să mă înfăşor.
Petrecând în păcate, vreau să fiu socotit un drept. Şi ce răspuns pot să dau pentru toate astea? Că diavolul este cel care m-a sfătuit. Dar nici lui Adam un astfel de răspuns nu i-a folosit. Sau poate vreau să mă îndreptăţesc cu ispita lui Cain? Dar nici el n-a scăpat de-a Domnului dreaptă hotărâre. Ce răspuns voi da eu când mă va judeca Dumnezeu?
Nu este nici un răspuns pentru lenevirea mea. Mă tem să nu fiu şi eu dintre aceia pe care i-a zugrăvit Pavel drept vase ale urgiei pe care diavolul le cere în stăpânire, pe care, pentru nebăgare de seamă, în patimi şi în necinste i-a lăsat Dumnezeu. O, cât îmi este de frică să nu cadă o astfel de hotărâre asupra mea !

Doamne, Tu mie, păcatosului, mi-ai pus pocăinţa. Şi pururea vrei să mă mântuieşti pe mine, nevrednicul. Înviază, Dătătorule de viaţă, sufletul meu cel omorât cu păcatele. Spală-mi orbirea cea învechită a ticăloasei mele inimi. Şi plângi ! Căci cu adevărata lepădare de lume încă nu m-am lepădat şi de lanţurile trufiei mele încă nu m-am scuturat. Din postul cel adevărat al Bisericii n-am gustat. Şi cu slava cea înşelătoare a lumii sunt înfăşurat. Pragurile facerilor de bine nu le-am trecut şi bucuriile cele adevărate ale dragostei nu le-am cunoscut. La îndrăzneala facerilor de bine n-am păşit. Iar pentru greşelile lui, pe fratele meu l-am osândit. La lumina cunoaşterii adevărului n-am ajuns, dar pe alţii despre mântuire vreau să-i învăţ. Toate ţi le-a dat ţie Prea Bunul Dumnezeu, o suflete: cunoştinţă, pricepere, înţelepciune. Cunoaşte-ţi folosul ! Cum te socoteşti a da lumini aproapelui, întunecat fiind? Fă-te ţie doctor, o suflete! Suspină! Lăcrimează ! Şi spala-ţi prin post cuviincios necurăţia păcatelor!

Dumnezeule Cel prea bun şi înalt, Care singur ai, Stăpâne, stăpânire peste viaţă şi moarte, dăruieşte-mi, mie păcătosului, în ceasul acela înfricoşat al venirii Tale, îndurările Tale cele multe, ca să nu fiu pârât acolo, înaintea straşnicului Tău Divan, şi să nu fiu de ocară înaintea privitorilor : îngeri, arhangheli, prooroci, apostoli, patriarhi, ucenici, pustnici şi drepţi. Mântuitorul meu, pedepseşte-mă aici, unde de dulceaţa păcatului m-am îndulcit, ca un părinte bun şi iubitor de fii. Şi acolo iartă-mi, ca un Dumnezeu ceresc, singur şi fără de păcat. Căci tot păcatul eu, ticălosul, l-am lucrat. Şi dacă pornesc să mă pocăiesc, nu am lacrimi.
Vai mie ! Cu ce ochi voi mai vedea eu, păcătosul şi trândavul straşnicul Tău Divan pe care, Doamne, şezând, mă vei vădi pe mine.
Te ştiu Judecător înfricoşat întru Slava dumnezeirii, vrând să mă mustri pe mine. Toată viaţa mea, vrednicul de jale, cu înverşunare am cheltuit-o totdeauna şi în noroiul dezmierdărilor m-am tăvălit. Toate greşelile ascunse în adâncul sufletului meu, Tu singur le cunoşti, Ziditorul meu!
Nimenea nu este ca mine, un locaş al păcatului. Nimenea aşa ca mine n-a întărâtat bunătatea Ta, Stăpâne, pornirile răutăţii întru toate urmând. Dar pentru că eşti adânc fără de fund al tuturor milelor, arde adâncul păcatelor mele ! Şi să nu-mi răsplăteşti mie cu răsplătiri vrednice de cele ce-am lucrat. Să nu mă osândeşti în văpaia gheenei, căci nesuferită este urgia Ta,Doamne.

[Marimira]

continuare

la Plansul de Miercuri seara - Sfantul Efrem Sirul

Căci cine va putea suferi oare, îngrozirea ei? Pentru că focul nu se stinge şi viermele nu doarme. Teme-te de îngrozirea iadului, o suflete al meu! Leapădă somnul cel greu al lenevirii şi dormirea cea pierzătoare a trândăvirii. Aproape este sfârşitul ! Lângă uşă, Judecata. Oare ce ne va întâmpina după ce se va despărţi sufletul de trup ? Adunaţi-vă împreună cu mine, Cuvioşi şi Drepţi, cei ce cu nevoinţa cea bună v-aţi nevoit şi ca pe un mort plângeţi-mă sau ca pe un jumătate viu şi jumătate mort înduraţi-vă, fiindcă eu sunt plin de ruşine şi nu am îndrăzneală pentru păcatele făcute de mine întru cunoştinţă. Vărsaţi peste mine mila voastră ca pe o tainică lucrare a milostivului Dumnezeu, Mântuitorul nostru.
Rugaţi-vă Lui ca în dar să mă întoarcă şi nu nevrednic să mă aflu în ceasul venirii Lui. Şi să nu aud nicidecum acea înfricoşată hotărâre: " Du-te de la Mine, blestematule, lucrător al nedreptăţii, căci nu te cunosc !". De aceea, Te rog pe Tine, Lumina cea adevărată, Naştere binecuvântată din Sfântul Tău Părinte, Chipul Ipostasului Lui, Cel ce şezi de-a dreapta Slavei Lui necuprinse, Fiu al lui Dumnezeu prea dulce, Hristoase al meu!
Să nu mă lepezi pe mine cel urât. Căci mult se veseleşte vrăjmaşul meu când vede că deznădăjduiesc din pricina răutăţii şi se bucură când în deznădejde mă dau lui orbit. Tu, cu milostivirea Ta, ruşinează nădejdea lui şi mă smulge din dinţii şi din lanţurile lucrării lui, care, cu mult meşteşug, a tăbărât Doamne, asupra mea.

Dăruieşte-mi lumina lăuntrică ca să cunosc deplin meşteşugurile lui. Căci nenumărate sunt alunecările pe care mi le pune înainte: seminţele, vătămările, multa câştigare, trufia, plăcerile cele trupeşti, teama de post, fuga de rugăciune, lene şi odihnă multă pentru zburdălniciile trupului. Pe cât se sârguieşte ca să mă piardă pe mine, de atâta mă lenevesc pentru a mă mântui. Şi pe cât acela mă pândeşte şi mă vânează, pe atât eu nu mă bag în seamă şi mă las prins.

Ia aminte, suflete ! Grijeşte-te şi nu dormi ! Nu lua aminte la greşelile altora, ci mai vârtos cercetează-ţi greşelile tale. Nu umbla să scoţi paiul din ochiul fratelui şi al aproapelui, ci osteneşte-te zi şi noapte, cu ajutorul lui Dumnezeu, să-ţi scoţi bârna din ochii tăi. Sârguieşte-te ! Apucă a te judeca înainte de Hristos, Cel Ce pentru tine S-a răstignit cu trupul pe cruce, căci de nu ne vom judeca aici cu asprime pe noi înşine, cum vom putea scăpa dincolo de judecata cea groaznică şi de osânda lui Dumnezeu?
Îndură-Te spre Mine, Doamne pentru milostivirea Ta ! Şi mă mântuieşte pe mine pentru bunătatea Ta, cu solirile Prea Curatei noastre Stăpâne, de Dumnezeu Născătoare, şi ale tuturor Sfinţilor Tăi. Că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Cel in Treime inchinat, Tata, Fiule si Duhule Sfinte!
Slava Tie, Cel ce ai facut totul cu Cuvantul si de toate ai grija.
Slava tie, Cel ce ne-ai cinstit pe noi cu chipul Tau.
Slava Tie, Cel ce ne-ai dat indrumare in caderea noastra.
Slava Tie, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ai binevoit sa iei trup, sa patimesti, sa mori, sa inviezi, sa Te inalti, sa Te asezi de-a dreapta Tatalui si pe Duhul Sfant noua sa ni-L trimiti.
Slava Tie, Duhule Sfinte al lui Dumnezeu, cel ce Biserica lui Dumnezeu prin apostoli ai orinduit-O si toate limbile in Ea le-ai adunat si cerul cu sfintii Tai alesi l-ai umplut.
Slava Tie, Dumnezeule, Cel ce poporul nostru in Imparatia Ta l-ai chemat.
Slava Tie, Cel ce ai binevoit ca eu sa ma nasc printre credinciosi.
Slava Tie, Cel ce de multe ori milele Tale mi le-ai aratat...
Slava Tie, Cel ce calea pocaintei si a intoarcerii mi-ai orinduit.
Slava Tie pentru toate!

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, care ai plans pentru Lazar si lacrimi de intristare si milostivire ai varsat pentru dansul, primeste lacrimile mele.
Cu patimile Tale vindeca patimile mele. Cu ranile Tale, tamaduieste ranile mele. Cu sangele Tau, curateste sangele meu si amesteca in trupul meu mireasma trupului Tau cel de viata facator.
Fierea cu care vrajmasii Te-au adapat sa indulceasca amaraciunea cu care potrivnicul m-a adapat. Trupul Tau intins pe cruce sa intinda catre Tine mintea mea cea trasa in jos de draci. Capul tau pe care l-ai aplecat pe cruce sa inalte capul meu palmuit de protivnici. Prea sfintele Tale maini pironite de necredinciosi pe cruce sa ma traga spre Tine din prapastia pierzarii, precum a fagaduit prea sfanta gura Ta. Fata Ta cea batjocorita cu palmuiri si scuipari sa umple de stralucire fata mea cea intinata in faradelegi. Sufletul Tau, pe care l-ai dat Tatalui cand erai pe cruce, sa ma povatuiasca spre Tine, prin harul Tau.
Nu am inima plina de durere ca sa Te caut, nu am pocainta, nici umilinta, care intorc pe fii la mostenirea lor. Nu am lacrimi mangaietoare, Stapane. S-a intunecat mintea mea cu cele lumesti si nu poate sa caute spre Tine cu durere. S-a racit inima mea de atatea ispite si nu poate sa se infierbinte cu lacrimile dragostei mele pentru Tine. Ci Tu, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, Vistierul bunatatilor, daruieste-mi pocainta nesfarsita si inima plina de durere, ca sa pornesc cu tot sufletul in cautarea Ta. Caci fara de Tine ma voi instraina de tot binele. Da-mi asadar, Bunule, harul Tau.
Tatal, Care Te-a nascut din sanurile Tale, fara de ani si mai inainte de veci, sa innoiasca in mine chipul icoanei Tale.
Te-am parasit, sa nu ma parasesti; am iesit de la Tine, iesi in cautarea mea. Du-ma la pasunea Ta. Numara-ma intre oile Tale cele alese, hraneste-ma impreuna cu ele cu verdeata dumnezeiestilor Tale taine.
Caci inima lor curata este salasul Tau si se vede intr-insa stralucirea descoperirilor Tale.
Stralucirea Ta este mangiierea si odihna celor ce s-au ostenit pentru Tine, in necazuri si in toate felurile de chinuri.
Acestei straluciri ma invredniceste si pe mine nevrednicul, cu harul si cu iubirea de oameni a Mantuitorului nostru, Iisus Hristos, in vecii vecilor. Amin.

RUGĂCIUNEA PĂRINŢILOR CE NU AU COPII

Auzi-ne pe noi, Milostive şi Preaputernice Doamne, ca prin rugăciunile noastre să ne trimiţi harul Tău. Fii milostiv, Doamne, către rugăciunea noastră, adu-ţi aminte de legea Ta, cea de înmulţire a neamului omenesc şi ne fii nouă milostiv Acoperitor, ca prin ajutorul Tău să fie păstrată legea dată de Tine. Tu, cu puterea cea stăpânitoare, din nimic pe toate le-ai făcut şi ai pus început la toate cele existente în lume; L-ai creat pe om după chipul Tău şi cu mare Taină ai sfinţit Cununia prin Închipuirea Tainei Unirii lui lui Hristos cu Biserica. Caută, Milostive, către robii aceştia care sunt uniţi prin Taina Cununiei şi cer ajutorul Tău, ca să fie roditori şi să-i vadă pe fiii fiilor săi, chiar până în al treilea şi al patrulea neam; şi să ajungă până la dorita bătrâneţe şi să intre în împărăţia Cerurilor prin Domnul nostru Iisus Hristos. Căruia I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea cu Sfântul Duh în veci. Amin.