Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Sfanta Scriptura > Rugaciuni
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 30.03.2011, 12:59:04
Marimira's Avatar
Marimira Marimira is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 01.10.2009
Religia: Ortodox
Mesaje: 574
Implicit

continuare

la Plansul de Miercuri seara - Sfantul Efrem Sirul

Căci cine va putea suferi oare, îngrozirea ei? Pentru că focul nu se stinge și viermele nu doarme. Teme-te de îngrozirea iadului, o suflete al meu! Leapădă somnul cel greu al lenevirii și dormirea cea pierzătoare a trândăvirii. Aproape este sfârșitul ! Lângă ușă, Judecata. Oare ce ne va întâmpina după ce se va despărți sufletul de trup ? Adunați-vă împreună cu mine, Cuvioși și Drepți, cei ce cu nevoința cea bună v-ați nevoit și ca pe un mort plângeți-mă sau ca pe un jumătate viu și jumătate mort îndurați-vă, fiindcă eu sunt plin de rușine și nu am îndrăzneală pentru păcatele făcute de mine întru cunoștință. Vărsați peste mine mila voastră ca pe o tainică lucrare a milostivului Dumnezeu, Mântuitorul nostru.
Rugați-vă Lui ca în dar să mă întoarcă și nu nevrednic să mă aflu în ceasul venirii Lui. Și să nu aud nicidecum acea înfricoșată hotărâre: " Du-te de la Mine, blestematule, lucrător al nedreptății, căci nu te cunosc !". De aceea, Te rog pe Tine, Lumina cea adevărată, Naștere binecuvântată din Sfântul Tău Părinte, Chipul Ipostasului Lui, Cel ce șezi de-a dreapta Slavei Lui necuprinse, Fiu al lui Dumnezeu prea dulce, Hristoase al meu!
Să nu mă lepezi pe mine cel urât. Căci mult se veselește vrăjmașul meu când vede că deznădăjduiesc din pricina răutății și se bucură când în deznădejde mă dau lui orbit. Tu, cu milostivirea Ta, rușinează nădejdea lui și mă smulge din dinții și din lanțurile lucrării lui, care, cu mult meșteșug, a tăbărât Doamne, asupra mea.

Dăruiește-mi lumina lăuntrică ca să cunosc deplin meșteșugurile lui. Căci nenumărate sunt alunecările pe care mi le pune înainte: semințele, vătămările, multa câștigare, trufia, plăcerile cele trupești, teama de post, fuga de rugăciune, lene și odihnă multă pentru zburdălniciile trupului. Pe cât se sârguiește ca să mă piardă pe mine, de atâta mă lenevesc pentru a mă mântui. Și pe cât acela mă pândește și mă vânează, pe atât eu nu mă bag în seamă și mă las prins.

Ia aminte, suflete ! Grijește-te și nu dormi ! Nu lua aminte la greșelile altora, ci mai vârtos cercetează-ți greșelile tale. Nu umbla să scoți paiul din ochiul fratelui și al aproapelui, ci ostenește-te zi și noapte, cu ajutorul lui Dumnezeu, să-ți scoți bârna din ochii tăi. Sârguiește-te ! Apucă a te judeca înainte de Hristos, Cel Ce pentru tine S-a răstignit cu trupul pe cruce, căci de nu ne vom judeca aici cu asprime pe noi înșine, cum vom putea scăpa dincolo de judecata cea groaznică și de osânda lui Dumnezeu?
Îndură-Te spre Mine, Doamne pentru milostivirea Ta ! Și mă mântuiește pe mine pentru bunătatea Ta, cu solirile Prea Curatei noastre Stăpâne, de Dumnezeu Născătoare, și ale tuturor Sfinților Tăi. Că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin
__________________
1.Toate respira prin darul lui Dumnezeu!
2. Oricat ai fi de bun, nu esti suficient de bun!
3. Omul smerit poate sa miste astrele!
Reply With Quote
  #2  
Vechi 30.03.2011, 18:28:58
ioan cezar
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Rugaciunea Sfantului Teofan Zavoratul

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Cel in Treime inchinat, Tata, Fiule si Duhule Sfinte!
Slava Tie, Cel ce ai facut totul cu Cuvantul si de toate ai grija.
Slava tie, Cel ce ne-ai cinstit pe noi cu chipul Tau.
Slava Tie, Cel ce ne-ai dat indrumare in caderea noastra.
Slava Tie, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ai binevoit sa iei trup, sa patimesti, sa mori, sa inviezi, sa Te inalti, sa Te asezi de-a dreapta Tatalui si pe Duhul Sfant noua sa ni-L trimiti.
Slava Tie, Duhule Sfinte al lui Dumnezeu, cel ce Biserica lui Dumnezeu prin apostoli ai orinduit-O si toate limbile in Ea le-ai adunat si cerul cu sfintii Tai alesi l-ai umplut.
Slava Tie, Dumnezeule, Cel ce poporul nostru in Imparatia Ta l-ai chemat.
Slava Tie, Cel ce ai binevoit ca eu sa ma nasc printre credinciosi.
Slava Tie, Cel ce de multe ori milele Tale mi le-ai aratat...
Slava Tie, Cel ce calea pocaintei si a intoarcerii mi-ai orinduit.
Slava Tie pentru toate!
Reply With Quote
  #3  
Vechi 30.03.2011, 19:03:31
ioan cezar
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Rugaciunea catre Domnul nostru Iisus Hristos a Sfantului Isaac Sirul

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, care ai plans pentru Lazar si lacrimi de intristare si milostivire ai varsat pentru dansul, primeste lacrimile mele.
Cu patimile Tale vindeca patimile mele. Cu ranile Tale, tamaduieste ranile mele. Cu sangele Tau, curateste sangele meu si amesteca in trupul meu mireasma trupului Tau cel de viata facator.
Fierea cu care vrajmasii Te-au adapat sa indulceasca amaraciunea cu care potrivnicul m-a adapat. Trupul Tau intins pe cruce sa intinda catre Tine mintea mea cea trasa in jos de draci. Capul tau pe care l-ai aplecat pe cruce sa inalte capul meu palmuit de protivnici. Prea sfintele Tale maini pironite de necredinciosi pe cruce sa ma traga spre Tine din prapastia pierzarii, precum a fagaduit prea sfanta gura Ta. Fata Ta cea batjocorita cu palmuiri si scuipari sa umple de stralucire fata mea cea intinata in faradelegi. Sufletul Tau, pe care l-ai dat Tatalui cand erai pe cruce, sa ma povatuiasca spre Tine, prin harul Tau.
Nu am inima plina de durere ca sa Te caut, nu am pocainta, nici umilinta, care intorc pe fii la mostenirea lor. Nu am lacrimi mangaietoare, Stapane. S-a intunecat mintea mea cu cele lumesti si nu poate sa caute spre Tine cu durere. S-a racit inima mea de atatea ispite si nu poate sa se infierbinte cu lacrimile dragostei mele pentru Tine. Ci Tu, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, Vistierul bunatatilor, daruieste-mi pocainta nesfarsita si inima plina de durere, ca sa pornesc cu tot sufletul in cautarea Ta. Caci fara de Tine ma voi instraina de tot binele. Da-mi asadar, Bunule, harul Tau.
Tatal, Care Te-a nascut din sanurile Tale, fara de ani si mai inainte de veci, sa innoiasca in mine chipul icoanei Tale.
Te-am parasit, sa nu ma parasesti; am iesit de la Tine, iesi in cautarea mea. Du-ma la pasunea Ta. Numara-ma intre oile Tale cele alese, hraneste-ma impreuna cu ele cu verdeata dumnezeiestilor Tale taine.
Caci inima lor curata este salasul Tau si se vede intr-insa stralucirea descoperirilor Tale.
Stralucirea Ta este mangiierea si odihna celor ce s-au ostenit pentru Tine, in necazuri si in toate felurile de chinuri.
Acestei straluciri ma invredniceste si pe mine nevrednicul, cu harul si cu iubirea de oameni a Mantuitorului nostru, Iisus Hristos, in vecii vecilor. Amin.
Reply With Quote
  #4  
Vechi 30.03.2011, 22:48:23
Melissa
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

RUGĂCIUNEA PĂRINȚILOR CE NU AU COPII

Auzi-ne pe noi, Milostive și Preaputernice Doamne, ca prin rugăciunile noastre să ne trimiți harul Tău. Fii milostiv, Doamne, către rugăciunea noastră, adu-ți aminte de legea Ta, cea de înmulțire a neamului omenesc și ne fii nouă milostiv Acoperitor, ca prin ajutorul Tău să fie păstrată legea dată de Tine. Tu, cu puterea cea stăpânitoare, din nimic pe toate le-ai făcut și ai pus început la toate cele existente în lume; L-ai creat pe om după chipul Tău și cu mare Taină ai sfințit Cununia prin Închipuirea Tainei Unirii lui lui Hristos cu Biserica. Caută, Milostive, către robii aceștia care sunt uniți prin Taina Cununiei și cer ajutorul Tău, ca să fie roditori și să-i vadă pe fiii fiilor săi, chiar până în al treilea și al patrulea neam; și să ajungă până la dorita bătrânețe și să intre în împărăția Cerurilor prin Domnul nostru Iisus Hristos. Căruia I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea cu Sfântul Duh în veci. Amin.
Reply With Quote
  #5  
Vechi 30.03.2011, 22:50:30
Melissa
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

RUGĂCIUNE GĂSITĂ ÎN BUZUNARUL UNUI SOLDAT RUS NECUNOSCUT CĂZUT ÎN TIMPUL CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

Mă auzi Tu, Doamne? Nu Ți-am vorbit niciodată, dar acum vreau să mă închin Ție. Știi că din fragedă copilărie mi s-a spus că nu exiști, iar eu eram așa de prost, încât am crezut. N-am avut niciodată conștiința frumuseții creației Tale. Astăzi, deodată, văzând adâncul nemăginirii, acest cer înstelat desupra mea, mi s-au deschis ochii. Uimit, am înțeles lumina lui. Cum am putut fi atât de groaznic de înșelat? Nu știu, Doamne, dacă îmi întinzi mâna, dar eu Îți încredințez această minune și Tu vei înțelege: în străfundul acestui iad teribil, lumina a izbucnit în mine și Te-am văzut. La miezul nopții vom ataca, dar nu mi-e frică, Tu ne privești. Ascultă! Se dă alarma. Ce voi face? Îmi era așa de bine cu Tine. Vreau să-Ți mai spun ceva: Tu știi că lupta va fi grea. Poate că în noaptea asta voi bate la ușa Ta. Cu toate că nu Ți-am fost niciodată prieten, îmi vei da voie să intru când voi sosi?
Dar nu plâng, vezi ce mi se întâmplă, mi s-au deschis ochii! Iartă-mă, Doamne! Plec și nu mă voi mai întoarce, cu siguranță, dar, ce minune! Nu mai mi-e frică de moarte!
Reply With Quote
  #6  
Vechi 31.03.2011, 11:09:30
Melissa
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

TREI RUGĂCIUNI CARE SE CITESC LA ÎNCEPUTUL ZILEI


Rugăciunea I
Ție, Dumnezeul și Făcătorului meu în Treime Sfântă slăvit, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, mă închin, Îți încredințez sufletul și trupul meu și mă rog: Tu mă binecuvântează, Tu mă miluiește, și de orice rău lumesc, diavolesc și trupesc mă izbăvește. Și dă-mi cu pace, fără de păcat să petrec ziua aceasta, întru slava Ta și spre mântuirea sufletului meu. Amin.

Rugăciunea a II-a
În mâinile preamăritei Tale milostiviri, o, Doamne al meu, îți încredințez sufletul și trupul meu, simțurile și vorbele mele, cugetele și gândurile mele, faptele mele și toate mișcările trupului și sufletului meu; intrarea și ieșirea mea, credința și viețuirea mea, trecerea și sfârșitul vieții mele, ziua și ceasul ultimei mele suflări, moartea mea, adormirea sufletului și a trupului meu. O, Preamilostive Doamne, Care cu bunătatea și nerăutatea ta acoperi păcatele întregii lumi, Tu pe mine care sunt cel mai păcătos dintre toți oamenii, mă primește în mâinile Tale și mă izbăvește de tot răul, curăță mulțimea fărădelegilor mele, îndreptează viața mea cea rea și ticăloasă, ferește-mă de căderile în păcat ce vor să vină, ca niciodată să nu mânii iubirea Ta de oameni cu care acoperi neputința mea de diavoli, de patimi și de oamenii cei răi. Pe vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți intoarce-i, și pe mine mă călăuzește pe calea cea mântuitoare ca să ajung la Tine, limanul dorințelor mele. Dăruiește-mi sfârșit creștinesc, cu pace și nerușinat, păzește-mă de duhurile răutății, iar la Înfricoșata Judecată, Milostiv fii robului Tău și mă numără cu oile cele binecuvântate de-a dreapta Ta, ca împreună cu ele, pe Tine Creatorul Meu, să Te slăvesc în veci. Amin.

Rugăciunea a III-a
Slavă Ție, împărate, Dumnezeule Atotputernice, Care cu purtarea Ta de grijă cea Dumnezeiască și de oameni iubitoare, m-ai învrednicit pe mine păcătosul și nevrednicul, a mă scula și a dobândi intrare în Sfântă Casa Ta, primește, Doamne, și glasul rugăciunii mele ca și al sfinteleor și înțelegătoarelor Tale puteri, și binevoiește ca din inimă curată și cu duh de umilință, să Ți se aducă Ție laudă din necuratele mele buze, ca și eu să mă fac părtaș fecioarelor înțelepte cu luminata făclie a sufletului meu și să Te slăvesc pe Tine Dumnezeu Cuvântul, Cel slăvit în Tatăl și în Duhul Sfânt. Amin.
Reply With Quote
  #7  
Vechi 31.03.2011, 14:45:53
ioan cezar
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Doamne, iti multumesc!

Doamne, iti multumesc
pentru tot ce mi-ai dat,
pentru tot ce mi-ai luat
si pentru tot ce mi-ai lasat.
Reply With Quote
Răspunde



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
3 rugaciuni tamadu Rugaciuni 0 02.10.2012 19:40:17
mai multe rugaciuni patricia2006 Generalitati 6 23.08.2012 00:36:27
Rugaciuni... silvia55 Rugaciuni 23 10.04.2012 10:42:20
Rugaciuni? Noesisaa Intrebari utilizatori 1 27.05.2011 17:36:50