Invidia

[costel]

În prealabil postat de horatiu.miron

Invidia naste progresul, competitia.

Cred ca e loc pentru toti. Iar acest lucru este descoperit in fiinta lui Dumnezeu - stau laolalta trei persoane egale. NU au de ce sa caute sa ia locul celuilalt, pentru ca atat de mult s-au unit incat ce are unul, are si celalalt. Sau mai bine zis, atat de mult s-au uitat pe ei incat s-au umput de ceilalti. Asa putem intelege cuvintele lui Hristos: Cel ce Ma vede pe Mine, Il vede pe Cel ce M-a trimis..."

Invidia aduce tristetea pentru succesul aproapelui, se opune iubirii aproapelui. Asa ca eu cred ca invidia naste fals progresul si competitia. E adevarat ca intr-o lume imorala, consideri ca numai prin invidie vei reusi sa ai victorii. Dar cand omul leaga viata si de lucrarea lui Dumnezeu, altfel e privit progresul si competitia.

[windorin]

În prealabil postat de costel

Invidia naste fals progresul si competitia. (...)
Cand omul leaga viata si de lucrarea lui Dumnezeu, altfel e privit progresul si competitia.

Adevarat... cand competitia ajunge sa fie privita cu ochii credintei, ea capata cu totul alte valori.
Competitia lumeasca da nastere la nenumarate patimi, pe cand competitia duhovniceasca naste sfintenie.

[George.m]

Diavolul incearca sa sfasie firea omeneasca, sa o cioparteasca prin patima dezgustatoare a invidiei.
Invidiosul este un mare nefericit, incapabil sa simta bucuria aproapelui sau. Inima sa impietrita, bolnava, tresalta de veselie la necazul fratelui sau si se umple de amaraciune din pricina fericirii aceluia.

[cristiboss56]

În prealabil postat de George.m

Invidiosul este un mare nefericit

Mania il arde , pofta trupeasca il vlaguieste , si invidia il usuca , asa ca mai mare nefericire nici ca poate fi !

[Marius22]

În prealabil postat de George.m

Inima sa impietrita, bolnava, tresalta de veselie la necazul fratelui sau si se umple de amaraciune din pricina fericirii aceluia.

Cat de nefireasca este invidia si cat de nefericiti suntem atunci cand ea se strecoara in sufletul noastru! Nu stim oare ca trebuie "sa te bucuri cu cel ce se bucura si sa plangi cu cel ce plange"? Stim, dar lipsa dragostei ne face atat de fatarnici. Sa luam seama cu luare aminte la toate aceste porniri nefiresti ale inimii noastre.

[costel]

În prealabil postat de windorin

Competitia lumeasca da nastere la nenumarate patimi, pe cand competitia duhovniceasca naste sfintenie.

E de inteles, desi nu ar trebuie sa existe, invidia fata de unul inzestrat. Esti invidios pe ce face, pe ce are, pe cine este. Dar sa fii invdios pe unul care iti pare lipsit de orice dar, pe unul care si-a ingropat talantii, e de plans. Si totusi se intampla.

Cu pietre arunci in pomul cu fructe, nu in cel lipsit de ele. De dorit e sa nu arunci niciodata cu piatra, e indicat sa inveti sa le culegi, iar daca nu poti, sa ceri.

[cristiboss56]

În prealabil postat de windorin

Competitia lumeasca da nastere la nenumarate patimi

M-am gandit la vorbele tale , si vroiam sa te contrazic , sa gasesc ceva lumesc bun in ale competitiei . M-am tot gandit , si-mi veni in minte sportul , dar vai noua cate patimi naste si acesta "indelednicire " , ce se vrea fara de pata ! ! !

[cristiboss56]

În prealabil postat de costel

Cred ca e loc pentru toti. Iar acest lucru este descoperit in fiinta lui Dumnezeu - stau laolalta trei persoane egale. NU au de ce sa caute sa ia locul celuilalt, pentru ca atat de mult s-au unit incat ce are unul, are si celalalt. Sau mai bine zis, atat de mult s-au uitat pe ei incat s-au umput de ceilalti. Asa putem intelege cuvintele lui Hristos: Cel ce Ma vede pe Mine, Il vede pe Cel ce M-a trimis..."

Invidia aduce tristetea pentru succesul aproapelui, se opune iubirii aproapelui. Asa ca eu cred ca invidia naste fals progresul si competitia. E adevarat ca intr-o lume imorala, consideri ca numai prin invidie vei reusi sa ai victorii. Dar cand omul leaga viata si de lucrarea lui Dumnezeu, altfel e privit progresul si competitia.

Primul ucenic al diavolului in patima invidiei este Cain. "Primul ucenic al diavolului si invidia si crima de catre acesta fiind invatat", a ajuns sa-l omoare pe fratele lui cel drept, Abel (Sfantul Vasile cel Mare).

[Mosh-Neagu]

Am recitit mai multe pagini de pe acest topic si mi-a lasat un gust tare amar... Vorbim despre invidie, dar ne incearca rautatea dincolo de firesc. Si in loc sa plecam folositi, ne tulburam, ca nu ne mai sta gandul nici la Dumnezeu, nici la pace...
Acum, daca tot am trecut pe-aici, sa incerc sa spun si eu cate ceva despre invidie...
La romani este o vorba care sugereaza intr-un mod... artistic, invidia: "sa moara capra vecinului!" Intelesul cuvintelor poate fi dat in fel si chip, dupa cat ne duc puterile, sau dupa starea in care ne aflam... In mod normal, de ce ne-ar interesa pe noi "capra vecinului"? De ce sa-i mearga rau, omului? Cu ce ne incalzeste daca el o duce mai rau decat noi? Eu cred ca pentru unii, nu invidia sta la baza acestor vorbe, ci pe de o parte rautatea, iar pe de alta parte, ingrijorarea fata de starea noastra de pace! In mod firesc, ar trebui sa ne bucuram daca vecinului ii merge bine, ca poate avand mai mult, macar nu mai apeleaza la noi... Nenorocirea este ca, cel care incepe dintr-o data sa aiba mai mult, nu devine neaparat mai bun, ci dimpotriva, este mai arogant, mai artagos, mai simandicos, mai fandosit! Cred ca de fapt asta deranjeaza cel mai mult constiinta omului care priveste si se cruceste: aerul de superioritate pe care-l adopta peste noapte, posesorul de capre frumoase si laptoase!... El uita ca nimic nu i se datoreaza lui, ci numai lui Dumnezeu, si astfel se pretinde mai destept, mai bun gospodar, mai cu drepturi asupra gardului, mai cu influente asupra "judecatorului" din sat, etc... Si uite-asa, ajunge omul sa cada in genunchi si sa zica: "Doamne, de ce-a trebuit sa-i dai o asa capra, vecinului? Din cauza ei, am ajuns sa ne dusmanim? Omoara-i, Doamne, capra, ca sa devina iar omul cel bun cu care ma intelegeam pe cand n-o avea!..." Si Dumnezeu aude, si face chiar mai mult... Si omul iar cade in genunchi si intreaba: "Doamne, da' cu calu' ce-ai avut?..."

[Noiembrie]

Invidia isi are izvorul in rautatea din noi, in acel ungher in care zace ascuns intunericul. In orice moment avem putinta de a discerne, de a opta pentru bunatate, adevar si iubire. Mai facil este insa sa judecam aproapele, sa tragem cu ochiul la ce are el si nu putem avea noi...Si cat de naivi putem fi...Nimic nu merita un gram de invidie ! Poate doar cu ghilimelele de rigoare sa invidiem pe cei curati sufleteste, pe cei care s-au scuturat de toate "bubele" acestei lumi in care se da o lupta decisiva intre bine si rau. Sa nu invidiem, sa nu judecam pe aproapele, sa nu clevetim ci numai sa iubim asa cum ne invata Tatal Nostru !Amin!