Adevarul interior sau exterior omului; Realitate sau falsitate interioara a oamenilor

[MariS_]

În prealabil postat de Tangun

Probabil ca este greu de crezut faptul ca si cele pe care le spui mai sus sut tot o proiectie egoista. Aceasta este esenta care duce la separarea omului de Dumnezeu.
Indiferent de forma pe care o adopta la un moment dat, motorul inconstient din spatele egoului este nevoia de a-mi consolida imaginea celui care cred eu ca sunt, sinele fantomatic care a prins viata atunci cand gandirea - o mare binecuvantare si deopotriva un mare blestem - a inceput sa preia controlul si a eclipsat simpla, dar profunda bucurie a uniunii cu Fiinta, cu Sursa, cu Dumnezeu. Indiferent care este comportamentul pe care-l manifesta egoul, forta motivationala ascunsa este intotdeauna aceeasi: nevoia de a iesi in evindenta, de a fi special, de a detine controlul cumva; nevoia de putere, de atentie, si de mai mult.Si, desigur, nevoia de a avea sentimentul rupturii, ceea ce inseamna nevoia de opozitie de care dai tu dovada acum. Egoul asteapta intotdeauna cate ceva de la semeni, de la diverse conjucturi. Intotdeauna exista o ordine de zi ascunsa, un sentiment de "inca nu e indeajuns", de insuficienta si lipsa care trebuie acoperita. El foloseste oamenii si situatiile pentru a obtine ceea ce-si doreste, dar nici atunci cand reuseste nu e niciodata satisfacut pentru mult timp. Adesea intampina piedici in implinirea telurilor sale, iar in cea mai mare parte prapastia dintre "vreau" si "ceea ce este" devine o sursa constanta de suparare si suferinta. Emotia din spatele intregii activitati a egoului este teama.Teama de a fi un nimeni, teama de nonexistenta, teama de moarte. Toate activitatile au ca scop eliminarea acestei frici, dar tot ce poate face egoul vreodata este sa o disimuleze temporar cu o relatie intima, cu o noua achizitie sau cu victoria intr-o imprejurare sau alta. Iluzia nu ne va satisface niciodata. Doar adevarul a ceea ce esti cu adevarat te va elibera, atunci cand il vei realiza.
De ce exista teama? Deoarece egoul apare din identificarea cu forma, cu personalitatea, iar adanc inauntru el stie ca nicio forma nu va dura vesnic, ci toate sunt trecatoare. De aceea exista intotdeauna sentimentul nesigurantei in preajma egoului, chiar daca in exterior pare increzator.

Personalitatea; Ce roluri poate interpreta egoul? Egoul nu stie ca sursa intregii energii se afla in noi insine, asa ca el o cauta in exterior. Nu atentia fara de forma reprezentata de Prezenta o cauta el, ci el cauta atentia sub o anumita forma, ca de exemplu recunoasterea, lauda, admiratia sau doar faptul de a se face remarcat intr-un fel sau altul, de a se lua la cunostinta de existenta lui, indiferent daca e pozitiv sau negativ.
O persoana timida care se teme de atentia celorlalti nu este lipsita de ego, ci are un ego ambivalent care simultan isi doreste si se teme de atentia celorlalti. Se teme ca atentia ar putea lua forma dezaprobarii sau criticii, adica ii va diminua sentimentul de sine, in loc sa-l amplifice. Timiditatea merge adesea mana-n mana cu un concept predominant negativ despre sine, credinta persoanei ca este inadecvata. Orice sentiment de sine conceptual - faptul ca ma vad asa sau altfel - inseamna ego, acesta putand fi predominant pozitiv (sunt cel mai mare) sau negativ (sunt prea mic, nu sunt bun). In spatele fiecarui concept pozitiv despre sine sta frica de a nu fi suficient de bun. In spatele fiecarui concept negativ despre sine este ascunsa dorinta de a fi cel mai mare sau de a fi mai bun decat altii. In spatele sentimentului de superioritate si a nevoii continue de superioritate a egoului ce afiseaza siguranta de sine se afla teama inconstienta de inferioritate. Dimpotriva, egoul timid, inadaptat, care se simte inferior, nutreste o dorinta ascunsa de superioritate. Multi oameni oscileaza intre sentimente de inferioritate si sentimente de superioritate, in functie de situatiile sau persoanele cu care vin in contact. Tot ce e de facut este sa observi in tine acest lucru: ori de cate ori te simti superior sau inferior cuiva, la mijloc este egoul din tine.

Toata disertatia dvs despre egou e valabila, nu o contrazic. Dar noi nu ne identificam cu acest egou. Noi, crestinii, dorim sa restauram CHIPUL lui Dumnezeu in noi, iar acest chip nu este unul egoist sau egocentrist, din contra, e unul altruist, generos, jertfelnic. Deci dvs vorbiti, intr-adevar, despre ceva in discursul dvs, dar nu despre crestini. Eu ma refer doar la crestini.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[Tangun]

In lumea asta exista foarte multe doctrine si credinte diferite. Prin faptul ca te bazezi pe un sistem de credinte, ideologii, la nivel colectiv, se formeaza o mentalitate.

Mentalitatea "Noi avem dreptate si ei se inseala" este inradacinata deosebit de profund in acele parti ale lumii in care, conflictul dintre doua natiuni, rase, triburi, religii sau ideologii dureaza de multa vreme, este extrem si endemic. Ambele parti ale conflictului se identifica in aceeasi proportie cu punctul lor de vedere, cu propria lor "poveste", cu gandirea, asadar. Ambele sunt la fel de incapabile sa vada ca ar putea exista si o altfel de perspectiva, o alta poveste, iar acestea ar putea fi in egala masura valabile. Ambele parti se cred in posesia adevarului. Ambele se vad victime iar in "celalalt" citesc raul. Si pentru ca l-au conceptualizat, prin urmare l-au dezumanizat pe celalalt in chip de dusman, il pot condamna si acuza in orice fel, chiar daca este vorba despre un copil, fara sa-i simta umanitatea si suferinta. Cad prada unei spirale smintite a crimei si razbunarii, actiunii si reactiunii. Astfel se instraineaza Fiintarea si iau nastere conceptele de Bine si Rau.

Aici devine evident faptul ca egoul uman, in aspectul sau colectiv care ia forma lui "noi" impotriva "lor", este inca si mai dement decat "eu", egoul individual, desi mecanismul este acelasi.

Cea mai mare parte a actelor de violenta pe care oamenii le-au savarsit unii asupra altora nu este nici de departe reprezentata de lucrarea criminalilor sau a celor tulburati mental, ci a cetatenilor normali, respectabili, aflati in slujba egoului colectiv, in urma conceptelor si mentalitatilor comuniunilor indoctrinate. Am putea chiar merge atat de departe incat sa spunem ca "normal" inseamna nebun pe planeta aceasta. Ce se afla la radacina acestei nebunii? Identificarea completa cu gandul si emotia, cu egoul adica.

Lacomia, egoismul, exploatarea, cruzimea si violenta sunt inca pretutindeni. Atunci cand nu le recunoastem ca fiind manifestari individuale sau colective ale unei disfunctii sau boli a mentalului, cadem in greseala de a le personaliza. Construim o identitate conceptuala in cazul unui individ sau unui grup si spunem: "Aceasta il reprezinta pe el. Aceasta ii reprezinta pe ei."
Atunci cand confunzi egoul pe care il percepi in ceilalti cu identitatea lor, propriul tau ego este cel care foloseste aceasta perceptie gresita pentru a se consolida pe sine deoarece are dreptate, in consecinta este superior, si deoarece reactioneaza prin condamnare, indignare si adesea furie impotriva celui perceput ca dusman, ca rau. Toata aceasta atitudine satisface enorm egoul. Ea sporeste sentimentul de separare intre tine si celalalt, a carui alteritate a fost amplificata intr-o asemenea masura, incat nici nu mai simti caracterul uman care va este comun, nici inradacinarea in Viata unica pe care o impartasesti cu fiecare fiinta umana, divinitatea care se regaseste in toti.
Tiparele egoiste fata de care o persoana reactioneaza cu cea mai mare vehementa atunci cand le remarca la celalalt si le ia in mod eronat ca fiind identitatea lui tind sa fie aceleasi tipare care se regasesc si in acea persoana, dar pe care nu poate sau nu vrea sa le detecteze la ea. In acest sens ai multe de invatat de la "dusmanul" tau. Tot ceea ce-ti trezeste resentimente si o reactie vehementa fata de altcineva se afla si in tine. Dar nu este altceva decat o forma de ego, si din acest motiv este complet impersonala. Nu are nimic de a face cu ceea ce este acea persoana, si nici cu ceea ce esti tu. Doar daca o percepi ca fiind tu insuti iti va fi amenintat sentimentul de sine atunci cand o vei descoperi in tine.
Indiferent de doctrina religioasa din care faci parte, identificandu-te cu un concept, ia nastere separarea, dintre tine si celalalt identificat cu un alt concept, si odata cu ea iau nastere conceptele de "eu si tu, noi si voi, bine si rau etc."

[Tangun]

In afara de obiecte, lucruri, o alta forma elementara de identificare este cea cu corpul "meu". In primul rand, corpul este de barbat sau de femeie, astfel ca sentimentul de a fi barbat sau femeie preia o parte semnificativa a sentimentului de sine in cazul majoritatii oamenilor. Apartenenta la o anumita categorie sexuala devine identitate. Identificarea aceasta este incurajata de la o varsta timpurie si impune respectarea unui rol, a unor tipare de comportament conditionate care iti afecteaza toate aspectele vietii, nu doar sexualitatea. Este un rol caruia multi oameni ii cad prada complet.

Implinirea in viata este perceputa ca fiind respectarea valorilor asociate categoriei sexuale cu care se identifica individul.

Infatisarea fizica este cea care are un rol foarte mare in privinta modului in care se percepe fiecare pe sine: robustetea sau aspectul filiform, frumusetea sau uratenia, toate percepute prin raportare la ceilalti. In cazul multor oameni, sentimentul propriei valori este legat in mod intim de forta lor fizica, de modul placut in care arata, de forma fizica si de aspectul exterior. Nu putini sunt cei care isi simt diminuata valoarea personala din cauza ca-si percep trupul ca fiind urat sau cu imperfectiuni.

Pe masura ce oamenii au devenit tot mai identificati cu mintea, ceea ce reprezinta o intensificare a disfunctiei egotice, s-a inregistrat si o crestere dramatica a cazurilor de anorexie in deceniile din urma. Daca cei care sufera de aceasta boala ar putea sa-si priveasca trupul fara sa permita mintii interferenta prin intermediul judecatilor ei sau daca ar putea chiar sa constientizeze acele judecati ca fiind ceea ce sunt, fara sa mai creada in ele - sau, chiar mai bine, daca si-ar putea simti corpul din interior - acesta ar fi inceputul vindecarii lor.

Cei identificati cu aspectul lor frumos, cu forta fizica sau cu abilitatile fizice resimt suferinta atunci cand aceste insusiri incep sa se estompeze si sa dispara, asa cum negresit se intampla in ultima instanta. Identitatea care fusese construita pe baza lor este astfel amenintata cu prabusirea. Frumosi sau urati, oamenii isi construiesc intr-o masura semnificativa identitatea - pozitiva sau negativa - pornind de la corpul lor. Mai exact, identitatea lor este derivata din gandul corespunzator lui "eu", gand pe care-l ataseaza in mod eronat imaginii mentale sau conceptului despre corpul lor care, la urma urmei, nu este altceva decat o forma fizica ce se supune destinului tuturor formelor - efemeritatea si, in final, degradarea.

Echivalarea corpului fizic perceput prin simturi, menit sa imbatraneasca, sa se usuce si sa moara, cu "eul", conduce inevitabil, mai devreme sau mai tarziu, la suferinta. Abtinerea de la identificarea cu corpul nu inseamna neglijarea, dispretuirea sau neingrijirea corpului.
Daca nu echivalez corpul cu ceea ce sunt, sentimentul valorii sau identitatea nu imi vor fi afectate in niciun fel atunci cand frumusetea se va estompa, puterea va scadea sau corpul va pierde din capacitati.


Nu doar cei cu corpuri placute sau aproape perfecte au tendinta de a crea sinonimie intre corp si ceea ce sunt ei.
Te poti la fel de usor identifica cu un corp "problematic" si ingloba imperfectiunea, boala sau dizabilitatea corpului in identitatea ta. Dupa care poti gandi si vorbi despre tine ca fiind "suferind" de cutare sau cutare boala cronica sau de cutare dizabilitate. Primesti (sau iti doresti sa primesti) multa atentie din partea doctorilor si a celorlalti care iti confirma constant identitatea conceptuala de suferind sau pacient. Atunci te agati in mod inconstient de boala, deoarece a devenit cea mai importanta parte din ceea ce percepi a fi tu insuti. A devenit o alta forma mentala cu care egoul se poate identifica. Odata ce si-a gasit o identitate, egoul nu mai vrea sa renunte la ea. In mod uimitor, nu rareori egoul aflat in cautarea unei identitati mai solide isi poate crea boli - si chiar o face - cu scopul de a se consolida prin intermediul lor.

[Tangun]

Exista multi oameni ce au experimentat trezirea constiintei ca rezultat a unor pierderi tragice din viata lor, unii au pierdut tot ce detineau si s-au trezit fara "nimic". Ceea ce daduse sens vietii lor, cele cu care se identificasera ani de-a randul le fusesra luate. Apoi, dintr-o data, in mod inexplicabil, suferinta sau teama mare care pusesera initial stapanire pe ei au disparut, lasand loc unui sentiment de Prezenta, unei paci adanci, unei seninatati si unei eliberari complete de frica. Aceasta este eliberarea din energia joasa si densa a materiei Pamantului, si urcarea nivelului de constiinta pe o treapta mai inalta si mai luminoasa.

Cand formele cu care te-ai identificat, care ti-au dat sentimentul de sine se naruie sau iti sunt luate, rezultatul poate fi o prabusire a egoului, din moment ce egoul este identificarea cu forma. Cand nu mai ramane nimic cu care sa te identifici, cine esti? Cand formele din jurul tau sau cand moartea se apropie, sentimentul Fiintarii, acela de Eu Sunt este eliberat de intrepatrunderea cu forma: Spiritul ce fusese inchis in materie este eliberat. Realizezi ca identitatea ta esentiala este fara de forma, o Prezenta atotpatrunzatoare, Fiintare de dinainte de orice forma, de orice identificare, parte din Creator. Realizezi adevarata ta identitate ca fiind constiinta insasi, si nu ca fiind acele lucruri cu care se identificase constiinta. Aceasta este pacea lui Dumnezeu. Adevarul ultim privitor la ceea ce esti nu este "sunt aceasta" sau sunt "cealalta", ci "sunt".


Nu toti cei care se confrunta cu o mare pierdere experimenteaza si trezirea, aceasta incetare a identificarii cu forma. Exista oameni care creeaza imediat o imagine mentala puternica sau o forma a gandirii in care se vad victime, fie ale circumstantelor, ale altor oameni, ale soartei nedrepte sau ale lui Dumnezeu.
Se identifica puternic cu aceasta forma mentala si cu emotiile carora le da ea nastere - de exemplu furie, resentimente, autocompatimire si asa mai departe - iar ea ia imediat locul tuturor celorlalte identificari care s-au prabusit din cauza pierderii suferite. Cu alte cuvinte, egoul gaseste repede o forma noua. Faptul ca aceasta noua forma este una profund nefericita nu-l intereseaza prea mult, important pentru el este sa aiba o identitate, fie ea buna sau rea. De fapt, acest nou ego va fi mai contractat, mai rigid si impenetrabil decat cel vechi.

Atunci cand survine o problema grea, fie opunem rezistenta, fie cedam. Unii oameni nutresc amaraciune sau resentimente profunde; altii devin plini de compasiune, intelepti si iubitori. Cedarea inseamna acceptarea in interior a ceea ce este. Esti deschis fata de viata. Opunerea de rezistenta este o contractare interioara, o intarire a cochiliei egoului. Esti inchis. Orice vei intreprinde intr-o stare de rezistenta interioara (pe care am putea-o numi si negativitate) va crea o rezistenta exterioara si mai mare, iar universul nu va fi de partea ta; viata nu iti va veni in ajutor. Daca obloanele sunt inchise, lumina soarelui nu poate intra. Cand cedezi launtric, cand capitulezi, realizezi inceputul unei noi dimensiuni de constiinta. Daca actiunea este posibila sau necesara, aceasta va fi in concordanta cu intregul si va beneficia de sprijinul inteligentei creative, a constiintei neconditionate cu care te contopesti atunci cand te afli intr-o stare de deschidere interioara. Si-atunci, imprejurarile si oamenii isi aduc contributia si coopereaza. Apar tot felul de coincidente. Daca actiunea nu este posibila, ramai in pacea si linistea interioara care vin odata cu abandonul. Ramai in Dumnezeu.

[Tangun]

Majoritatea oamenilor sunt atat de complet identificati cu vocea din mintea lor - curentul neintrerupt de ganduri involuntare si compulsive si emotiile care le insotesc - incat am putea spune ca sunt posedati de minte. Inconstienta spirituala ia nastere atunci cand mintea pune complet stapanire pe Fiinta din tine.

Ce este mintea egocentrica? Cata vreme esti complet inconstient, iei ganditorul drept ceea ce esti tu cu adevarat. O numim egocentrica deoarece fiecare gand - fiecare amintire, interpretare, parere, punct de vedere, concept, reactie, emotie contin un sentiment de sine, de eu (ego).Aceasta este inconstienta, din punct de vedere spiritual vorbind.

Gandirea, continutul mintii este desigur conditionat de trecut: educatia pe care ai primit-o, mediul familial si cultural, religia din care faci parte si altele. Nucleul central al intregii tale activitati mentale consta in anumite ganduri, emotii si moduri de reactie, repetitive si persistente cu care te identifici cel mai mult. Aceasta entitate este insusi egoul.
Dupa cum am vazut, atunci cand spui "eu", cel care vorbeste in majoritatea cazurilor este egoul, nu tu. El este plamadit din gand si emotie, dintr-un manunchi de amintiri cu care te identifici in termeni de "eu si povestea mea", din roluri pe care le-ai deprins si le joci fara sa stii, din identificare la nivel de colectivitate (nationalitate, religie, rasa, clasa sociala sau crez politic). Egoul implica de asemenea identificari personale, nu doar cu posesiuni, ci si cu opinii, aspect exterior, resentimente pe termen lung sau conceptia despre sine insusi ca fiind mai bun sau nu la fel de bun ca altii, ca fiind un om de succes sau un ratat.
Continutul egoului variaza de la o persoana la alta, dar in fiecare ego se regaseste aceeasi structura. Cu alte cuvinte: egourile difera doar la suprafata.

Ori de cate ori sesizezi vocea gandurilor fara oprire, vei realiza, de asemenea, ca nu esti vocea, ci acela care este constient de ea. De fapt, esti constiinta care constientizeaza acea voce. In fundal este constiinta; in prim-plan este vocea, ganditorul. In acest mod te eliberezi de ego, de mintea neobservata. In momentul in care constientizezi egoul, acesta nu mai este in adevaratul sens al cuvantului egoul, ci doar un sablon mental vechi, conditionat. Egoul implica absenta constientizarii. Constiinta si egoul nu pot exista laolalta.
Nu trebuie sa iti impui faptul de a renunta la ego ca nu vei reusi. Cu orice te vei lupta mai rau vei consolida. Doar fiind constient egoul moare de la sine.

A fi corect si a proceda gresit;
Atat plangerea, cat si atitudinea critica si reactivitatea ii intaresc egoului sentimentul de ingradire si separare de care depinde supravietuirea sa. Dar acestea intaresc egoul si in alt mod, dandu-i un sentiment de superioritate pe seama caruia prospera. S-ar putea ca procesul sa nu fie evident in prima modalitate, cea prin care, plangandu-te, sa spunem, de aglomeratia din trafic, politicieni, bogatii cei lacomi, somerii lenesi, barbati sau femei, religii diferite si concepte, capeti un sentiment de superioritate. Iata cum se intampla: atunci cand te plangi ai, in mod implicit, dreptate, iar persoana sau situatia de care te plangi sau impotriva careia reactionezi greseste sau este gresita.
Nimic nu intareste egoul mai mult decat sentimentul de a avea dreptate. A avea dreptate inseamna a te identifica cu o pozitie mentala - un punct de vedere, o opinie, o judecata, o interpretare. Pentru a avea dreptate, trebuie, desigur, ca altcineva sa se insele, de aceea egoul adora sa prezinte greselile altora pentru ca el sa aiba dreptate. Altfel spus, simti nevoia sa vorbesti despre greselile celorlalti pentru a-ti consolida sentimentul de sine.

Te poti plange si poti reactiona nu doar impotriva unei persoane, ci si a unei situatii, ideea implicita fiind intotdeauna ca "nu ar fi trebuit sa se intample asa ceva".
Nutrind convingerea ca ai dreptate, te plasezi intr-o pozitie imaginara de superioritate morala in raport cu persoana sau situatia judecata si gasita inadecvata. Dupa acest sentiment de superioritate tanjeste egoul si prin el se amplifica.

Adevarul: relativ sau absolut?
Dincolo de taramul faptelor simple si verificabile, certitudinea ca "eu am dreptate; tu gresesti" reprezinta un element periculos in relatiile personale si in interactiunile dintre natiuni, triburi, religii si asa mai departe.
Dar daca credinta "eu am dreptate; tu gresesti" este una dintre modalitatile prin care egoul se consolideaza, daca a va da voua dreptate si a-i acuza pe ceilalti de eroare reprezinta o disfunctie mentala care perpetueaza separarea si conflictul dintre fiintele umane, inseamna ca nu se poate spune ca exista comportamente bune si comportamente gresite, actiuni sau credinte bune ori gresite? Si n-ar fi atunci vorba despre acel relativism moral pe care unele dintre invataturile crestine contemporane il vad ca pe cel mai mare rau al timpurilor noastre?

Nu exista decat un singur Adevar absolut, iar toate celelalte adevaruri provin din el. Cand veti gasi acel Adevar, actiunile voastre vor fi conforme cu el. Actiunile oamenilor pot reflecta adevarul sau pot reflecta iluzia. Poate fi adevarul exprimat in cuvinte? Da, dar cuvintele nu sunt, desigur, totuna cu el. Ele doar indica spre el.
Adevarul este inseparabil de ceea ce esti tu, pentru ca tu esti Adevarul. Daca il vei cauta in alta parte te vei amagi de fiecare data. Insasi Fiinta ta este Adevarul. Este exact ceea ce Iisus a incercat sa transmita cand a spus: "Eu sunt calea, adevarul si viata." El vorbea despre cel mai launtric Eu Sunt, identitatea esentiala a fiecarei forme de viata; intoarcerea la Creator, prin amintirea ca esti parte din Creator. Este viata care e unul si acelasi lucru cu tine. Atunci cand suntem in legatura cu acea dimensiune din interiorul nostru - si a fi in legatura cu ea reprezinta starea noastra fireasca, nu vreo realizare miraculoasa - toate actiunile si relatiile noastre vor reflecta unitatea cu intreaga viata pe care o simtim adanc inauntrul nostru. Aceasta este iubirea. Legile, poruncile, regulile si normele sunt necesare pentru cei care sunt separati de Adevarul din interiorul lor, de ceea ce sunt ei in realitate.

[Tangun]

Multi adulti interpreteaza roluri atunci cand se adreseaza copiilor mici, folosind cuvinte si sunete prostesti. Coboara intentionat nivelul conversatiei cand vorbesc cu ei, nu ii trateaza de la egal la egal. Iata procesul mintii lor.
Faptul ca pentru un timp stiti mai multe sau sunteti mai mari nu inseamna ca acel copil nu va este egal. O intrebare importanta este: puteti indeplini functia de parinti si s-o faceti bine, fara sa va identificati cu functia respectiva, adica fara ca aceasta sa devina un rol?

Identitatea derivata din rolul interpretat persista mult dupa ce necesitatea acelor functii specifice a disparut. Parintii nu pot renunta la statutul de parinti nici cand copilul creste si devine adult. Nu pot renunta la necesitatea de a fi necesari copilului lor. Chiar cand copilul lor are patruzeci de ani, parintii tot nu se desprind de ideea de "eu stiu ce e mai bine pentru tine". Isi joaca in continuare in mod compulsiv rolul de parinte, de aceea relatia dintre ei si copii nu este una autentica. Parintii se definesc prin rolul respectiv si se tem inconstient sa nu-si piarda identitatea atunci cand vor inceta sa mai fie parinti. Daca dorinta lor de a controla sau influienta actiunile copilului lor devenit adult intampina rezistenta - si de obicei asa se intampla - vor incepe sa critice sau sa-si manifeste dezaprobarea sau vor incerca sa-l faca pe copil sa se simta vinovat, toate din dorinta lor de a-si pastra rolul, identitatea lor. La suprafata pare ca sunt preocupati de copil si chiar ei cred acest lucru, dar in realitate nu sunt interesati decat de pastrarea identitatii pe care le-o ofera rolul.
Motivatiile egocentriste sunt interesul fata de propria persoana si dorinta de afirmare a propriei persoane, uneori abil mascate chiar si fata de persoana in care opereaza egoul.

O mama sau un tata care se identifica cu rolul parental ar putea incerca sa se intregeasca pe sine prin intermediul copilului. Nevoia egoului lor de a-i manipula pe altii in scopul umplerii lipsei pe care o simt in permanenta este in acest caz directionata catre copil.
Daca ar fi constientizate si apoi rostite cu voce tare cele mai inconstiente motivatii si supozitii ce se ascund in spatele dorintei nestapanite a parintelui de a-si manipula copilul, intre ele s-ar regasi probabil unele dintre cele de mai jos:
"Vreau sa realizezi ceea ce n-am reusit eu sa realizez; vreau sa fii cineva in ochii celorlalti, astfel incat si eu sa pot fi cineva prin intermediul tau. Nu ma dezamagi. Sacrific atat de multe pentru tine. Dezaprobarea pe care mi-o exprim fata de tine are scopul de a te face sa te simti atat de vinovat si stanjenit, incat pana la urma sa te conformezi dorintelor mele. Si este de la sine inteles ca eu stiu ce e mai bine pentru tine. Te iubesc si voi continua sa te iubesc daca vei face ceea ce stiu eu ca este bine pentru tine."

Cand scoateti la lumina astfel de afirmatii inconstiente vedeti imediat absurditatea lor. Egoul din spatele lor iese la vedere si, odata cu el, disfunctia pe care o implica.

Daca parintii vostri procedeaza astfel, nu le spuneti ca sunteti inconstienti si stapaniti de ego, caci nu veti face probabil altceva decat sa le mariti inconstienta, deoarece egoul va lua o atitudine defensiva. Nu asa se elibereaza de ego. Este suficient ca voi sa constientizati ca egoul este cel care actioneaza in ei, si nu ei insisi. Tiparele egotice, chiar si cele care dureaza de mult, se dizolva in mod miraculos atunci cand nu le opuneti rezistenta in forul vostru interior. Opozitia nu face decat sa le reinnoiasca forta. Acceptati comportamentul parintilor cu compasiune, fara sa-l personalizati. Odata ce ajungi constient se rezolva totul. Constientizare inseamna Prezenta, si doar Prezenta poate dizolva trecutul inconstient din tine.

Multi copii nutresc in secret furie si resentimente fata de parintii lor, iar cauza este adesea lipsa de autenticitate din relatia cu ei.
Copilul tanjeste dupa prezenta parintelui sau in calitate de fiinta omeneasca, nu de rol, indiferent cat de constiincios este interpretat acel rol. Poate ca faceti tot ce e bine si tot ce va sta in putinta pentru copilul vostru, dar nici chiar a face tot ce va sta in putinta nu este suficient.
De fapt, a face nu este niciodata suficient daca neglijati Fiintarea.
Egoul nu stie nimic despre Fiintare, dar crede ca in final veti fi salvati de ceea ce intreprindeti. Daca va aflati in stapanirea egoului, credeti ca facand tot mai multe veti acumula in final suficient de multe actiuni ca sa va simtiti intregiti la un moment dat, in viitor. Nu va fi asa. Doar va veti pierde in actiuni. Intreaga civilizatie se risipeste in actiuni ce nu-si au radacina in Fiintare, devenind astfel zadarnica.
Cum aduceti Fiintarea in relatia cu copilul vostru, in cazul unei vieti de familie ocupate? Cheia reprezinta faptul de a-i acorda copilului atentie.
Exista doua tipuri de atentie. Pe una am putea-o denumi atentia bazata pe forma - intotdeauna legata inr-un fel sau altul de actiune sau evaluare: "Ti-ai facut temele? Termina ce ai de mancat. Fa-ti ordine in camera. Spala-te pe dinti. Fa asta. Inceteaza cu asta. Grabeste-te, sa fii gata."
Ce mai avem de facut? Intrebarea aceasta rezuma destul de bine felul in care decurge viata de familie in multe case. Atentia bazata pe forma e desigur necesara, dar daca doar ea exista, atunci lipseste dimensiunea vitala si Fiintarea este complet eclipsata de actiune.
Atentia lipsita de forma este inseparabila de dimensiunea Fiintarii. Privind, ascultand, atingand sau ajutand copilul intr-o imprejurare sau alta, esti vigilent, calm, complet prezent, nu vrei nimic altceva in afara momentului asa cum este el. In acest fel se face loc pentru Fiintare.

Astfel trebuie procedat si fata de ceilalti. Mama, tata, sot, sotie, tanar, batran, rolurile pe care le joci, functiile pe care le indeplinesti, orice faci - toate acestea tin de dimensiunea umana. Aceasta isi are locul ei si trebuie onorata, dar nu este in sine suficienta pentru o viata implinita. Mai este Fiintarea, prezenta vigilenta, calma a Constiintei insasi care este totuna cu tine. Umanul este forma. Fiinta este fara de forma. Ele nu sunt separate ci se intrepatrund.
In dimensiunea umana sunteti, fara discutie superiori copilului vostru; poate ca-l iubiti, dar iubirea va fi doar omeneasca, conditionata, posesiva, intermitenta. Doar dincolo de forma, in Fiintare sunteti egali, si acolo exista iubire adevarata. Prezenta care este totuna cu voi, atemporalul Eu Sunt se recunoaste in altcineva, iar celalalt, copilul in cazul de fata, se simte iubit, adica recunoscut.
A iubi inseamna a te recunoaste in altcineva. "Alteritatea" celuilalt se descopera atunci ca fiind o iluzie ce apartine taramului exclusiv uman, taramului formei. Nevoia de iubire care exista in fiecare copil este nevoia de a fi recunoscut, nu la nivel de forma, ci la nivel de Fiintare.
Cand altcineva te recunoaste, recunoasterea aceea aduce dimensiunea Fiintarii mai plenar in aceasta lume, prin intermediul amandurora. Aceasta este iubirea care mantuieste lumea. Ea se aplica in egala masura tuturor relatiilor. S-a spus ca "Dumnezeu este iubire", dar afirmatia nu este absolut corecta. Dumnezeu este Unica Viata din si de dincolo de nenumaratele forme de viata. Iubirea implica dualitate: cel care iubeste si cel care este iubit, subiect si obiect. Asadar, iubirea reprezinta recunoasterea unitatii in lumea dualitatii. Aceasta este nasterea lui Dumnezeu in lumea formei. Iubirea face lumea mai putin lumeasca, mai putin densa, mai transparenta fata de dimensiunea divina, fata de lumina constiintei insasi.

[Tangun]

Lectia esentiala in cadrul artei de a trai pe care fiecare dintre noi se afla aici ca sa o invete este aceea de a face orice se cere de la voi sa faceti in fiecare situatie, fara ca sarcina sa se transforme intr-un rol cu care va identificati. Capatati cea mai mare putere in tot ceea ce faceti daca orice intreprindeti are ca scop actiunea in sine si nu constituie un mijloc pentru a va proteja sau amplifica identitatea oferita de rol sau pentru a va conforma acesteia. Fiecare rol reprezinta un sentiment de sine fictiv, iar prin acesta totul devine personalizat si, in consecinta, corupt si deformat de "micul eu" fabricat de minte si de rol.
Majoritatea oamenilor care se afla in pozitii privilegiate in aceasta lume, asa cum sunt politicienii, personalitatile de la televizor, liderii din sfera afacerilor si cei religiosi sunt complet identificati cu rolul lor, cu putine exceptii notabile. Nu sunt altceva decat jucatori inconstienti in jocul egoului, un joc ce pare atat de important, dar care, in ultima instanta este lipsit de un scop real.
Daca drama egocentrista de pe pamant are vreun scop, acesta este unul indirect: creeaza tot mai multa suferinta si mai multa suferinta pe planeta, iar suferinta, desi in cea mai mare masura creata de ego, duce in final la distrugerea egoului. Este focul in care egoul se arde singur in totalitate.

Cand nu jucati roluri inseamna ca nu mai exista sine (ego) in ceea ce faceti. Nu exista un plan secundar: protejarea sau consolidarea sinelui. Drept rezultat, actiunile au mult mai multa putere. Atentia este total indreptata asupra situatiei. Nu incercati sa fiti cineva anume. Sunteti complet voi insiva. Dar nu incercati sa fiti complet voi insiva. Acesta este inca un rol. Se numeste "eu cel natural, spontan". De indata ce incercati sa fiti intr-un fel sau altul, interpretati un rol. Mintea va interveni spunand: "Ia sa vedem, cum as putea fi eu insumi?" Apoi mintea va elabora o strategie referitoare la: "Cum sa fiu eu insumi." Un alt rol. "Cum pot fi eu insumi?" este, de fapt, o intrebare gresita. Ea implica faptul ca trebuie sa faci ceva pentru a fi tu insuti. Dar "cum" nu-si are locul aici, deoarece voi sunteti deja voi insiva. Doar incetati sa atasati tot felul de lucruri care nu sunt necesare la ceea ce sunteti deja. "Dar nu stiu cine sunt. Nu stiu ce inseamna sa fiu eu insumi." Daca puteti fi complet in largul vostru cu faptul ca nu stiti cine sunteti, atunci ceea ce ramane este ceea ce sunteti - Fiinta din spatele formei umane, un camp al potentialitatii pure si nu ceva deja definit.

Incetati sa va mai definiti - fata de voi insiva si fata de ceilalti. Nu veti muri. Veti reveni la viata. Si nu va preocupati de modul in care va definesc ceilalti. Atunci cand va definesc se limiteaza pe ei insisi, asa ca e problema lor. Ori de cate ori interactionati cu oamenii, nu fiti acolo in primul rand ca o functie sau un rol, ci ca un camp de Prezenta constienta.

De ce joaca egoul roluri? Din cauza unei supozitii neverificate, a unei erori fundamentale, a unui gand inconstient. Gandul suna astfel: nu sunt suficient. Lui ii urmeaza si alte ganduri inconstiente: trebuie sa joc un rol ca sa obtin ceea ce imi trebuie pentru a fi in intregime eu insumi; trebuie sa obtin mai mult ca sa pot fi mai mult. Dar nu puteti fi mai mult decat sunteti, deoarece dedesubtul formei fizice si psihologice sunteti una cu Viata insasi, una cu Fiinta. In esenta, nu sunteti nici inferiori, nici superiori nimanui. Adevaratul respect de sine si adevarata smerenie se naste din aceasta intelegere. Tratati pe fiecare la nivelul a ceea ce este: Fiinta. Din perspectiva egoului, respectul de sine si umilinta sunt contradictorii. In realitate, ele sunt unul si acelasi lucru.

Nefericirea este o boala mental-emotionala creata de ego, care a ajuns la proportii epidemice. Starile negative precum furia, nelinistea, ura, resentimentele, nemultumirea, invidia, gelozia si asa mai departe nu sunt considerate negative, ci total justificate; ele nu sunt percepute ca fiind rezultate de sine, ci provocate de altcineva sau de un factor exterior. "Te consider responsabil de durerea mea", iata ce spune in mod implicit egoul.

"Ce lucru oribil cutare sau cutare, ce zi oribila" , fara sa realizati ca frigul, vantul si ploaia sau oricare ar fi starea vremii fata de care reactionati nu sunt oribile, ci sunt asa cum sunt. Oribilul tine de reactia voastra, de rezistenta interioara fata de ea si de emotia careia ii da nastere rezistenta.
Mai mult inca, suferinta sau negativitatea sunt adesea luate in mod eronat de catre ego drept placere deoarece, pana la un punct, egoul se consolideaza prin intermediul lor.
De exemplu, furia sau resentimentul consolideaza enorm egoul prin amplificarea sentimentului de separare, accentul cazand astfel pe alteritatea celorlalti si luand nastere o atitudine mentala de "justete", care aparent este la fel de necucerit ca o fortareata.

Oricand sunteti intr-o stare negativa, ceva din voi vrea acea negativitate, o percepe ca placuta sau crede ca va va procura ceea ce va doriti. Altminteri, cine ar vrea sa se agate de negativitate, sa aduca nefericire siesi si celorlalti si sa isi expuna trupul imbolnavirii? De aceea, daca puteti fi constienti ori de cate ori exista negativitate in voi ca in acel moment ceva din voi simte placere datorita negativitatii sau crede ca aceasta are un scop util, atunci constientizati nemijlocit egoul. In momentul in care se intampla aceasta, identitatea voastra s-a deplasat de la ego la constiinta. Asta inseamna ca egoul se contracta, iar constiinta se dezvolta.

[emamuel]

Despre credinta ortodoxa.Credinta ortodoxa isi are originea de circa 2000 de ani.Ea a fost intemeiata de Mantuitorul si propovaduita de Sfinti Apostoli.Citez Mantuitorul a spus ,,Voi zidi Biserica Mea si nici portile iadului nu o vor birui pe dansa"(Matei16-18) .Sfinti apostoli au vestit evanghelia si au intemeiat Biserica Lui Hristos pe pamanturile diferitor tari.Sf Ap Andrei a fost unu din cei 12 apostoli,venind pe meleagurile noastre pe timpul dacilor si a romanilor in Scitia Mare si Scitia Mica....adica Ucraina de azi si Dobrogea,intemeind credinta ortodoxa.Acesta a lasat si urmasi in tara nostra care sa aiba grija de intarirea tari in credinta,a hirotonit episcopi ,preoti......Iata ca noi am ascultat de el si ne-am increstinat primindu-l pe Hristos ,,Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine(Luca 10, 16).Deci prin urmare Hristos ne-a increstinat.Sf ap Iacob ruda Domnului i-a intemeiat pe crestini ortodocsi din Jerusalim.Sf ap Vartolomeu si Sf ap Tadeu i-a intemeiat pe crestini ortodocsi armeni.Sf Ap Pavel i-a intemeiat pe greci ortodocsi.Sf ap Toma i-a intemeiat pe crestini ortodocsi din India.Plina este acum lumea de tot felul de asa zisi crestini :crestinienticostali,baptisti,iehovisti(antihris ti....deoarece ei nu cred in Dumnezeirea Mantuitorului).Eu ia-si intreba aceste secte care nenorocesc oameni de la adevar......si ma ierta-ti pt cuvinte mai arate dar este grav,Daca Sfinti apostoli au fost trimisi sa increstineze lumea de Hristos Dumnezeu(Ioan 1-5;1Ioan 5-20)crestini pe care i-au increstitnat cu timpul sau numit crestini ortodocsi=dreptcredincios;ca sa se faca diferenta intre adevarata credinta ortodoxia intemeiata de sfinti apostoli si cei lalti asa zisi crestini pe care nu au dreptul dea propovadui,deoarece nu au fost intemeiati de apostoli iar daca nu au fost intemeia-ti de apostoli nu au nici Darul Sfantului Duh iar daca spun ca sunt intemeiati atunci neadevar graiesc deoarece apostoli si ucenici sai(sfinti parinti,urmasi acestora)au lasat niste predani invataturi numita Sfanta Traditie dupa cum ne marturiseste Iustin Filosoful si Ignatie al Antitohiei (107 de la Hristos),Policarp al Smirnei,Sf Irineu(202 de la Hristos)Sf Ciprian si alti care afirma;cum invatau pe credinciosi sa fuga de invataturile eretice si a tie cu tarie Traditia apostolilor.Sectanti nu au nici un drept de a respinge traditia,deorece daca dreptilor din Vechiul Testament li se pastreaza memoria.Cu atat mai mult in Noul Testament pe care Hristos i-a rascumparat cu scump sangele Sau,si ei si-au varsat sangele lor pt dreapta dredinta .Mantuitorul i-a trimis pe ei (Matei 28-19)Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.Spune Sfantul Ap Iacob 5,19-20 Fraţii mei, dacă vreunul va rătăci de la adevăr şi-l va întoarce cineva . Să ştie că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate. Adevarul este Hristos precum a zis (Ioan 14-6) Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.Sfinti apostoli ne-au vestit adevarul adica pe Hristos.Capul Biserici este Hristos cu scump sangele Sau (Colos 1, 16-18) Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute, şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi pentru El. El este mai înainte decât toate şi toate prin El sunt aşezate. Şi El este capul trupului, al Bisericii; El este începutul, întâiul născut din morţi, ca să fie El cel dintâi întru toate.Biserica Lui Hristos este una.Biserica Lui Hristos este stalp neclintit si intarirea adevarului precum spune in Sfanta Scriptura (1Tim3-15) Ca să ştii, dacă zăbovesc, cum trebuie să petreci în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp şi temelie a adevărului.Insusi Hristos s-a dat pentru Biserica dupa cum ne marturiseste Sf ap Pavel care zice (Efeseni 1,22-23) Şi toate le-a supus sub picioarele Lui şi, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, Care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi.Dupa cuvintele Sfantului ap Pavel insu-si Hristos este Biserica prin scump sangele Lui.Frati mei trebuie sa iubiti Sfanta Biserica precum si Hristos a iubit-o (Efeseni 5,25-26-27)Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea,Ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt,Şi ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană.Biserica Lui Hristos este una sfanta soborniceasca si apostoleasca (1Corinteni 3-11) Căci nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos.Cine nu vine la Biserica nu se va mantui ci pacatos ramane deoarece nu a venit la pastor ca sa-l treaca si pe el prin usa,adica sa i se dea si lui scumpul sange a Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos.(Ioan 10,1-9) Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe uşă, în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur şi tâlhar. Iar cel ce intră prin uşă este păstorul oilor. Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă de glasul lui, şi oile sale le cheamă pe nume şi le mână afară. Şi când le scoate afară pe toate ale sale, merge înaintea lor, şi oile merg după el, căci cunosc glasul lui. Iar după un străin, ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul lui. Această pildă le-a spus-o Iisus, dar ei n-au înţeles ce înseamnă cuvintele Lui. A zis deci iarăşi Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt uşa oilor. Toţi câţi au venit mai înainte de Mine sunt furi şi tâlhari, dar oile nu i-au ascultat. Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla.Biserica Lui Hristos este sorborniceasca fiind compusa din mai multe popoare.In Europa pe partea rasaritului predomina Biserica ortodoxa adevarata Biserica a Lui Hristos (Matei 8-11)Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în împărăţia cerurilor.A-ti auzit ce spune Mantuitorul primi ortodocsi de la rasarit apoi catolici de la apus.Biserica Lui Hristos este Apostolica ,fiindca este intemeiata pe temelia apostolilor ,avand pe Hristos,piatra cea din capul unghiului(Efeseni 2, 20-22) Zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos. (Coloseni 1-18) Şi El este capul trupului Biserici.Pentru cei care nu sunt in Biserica Ortodoxa,dupa demontratia pe care v-am facut-o referitor ca Dumnezeu-Cuvantul este capul Bisericii si insusi Biserica prin scump sangele Sau.Toti cei ce se departeaza de Biserica,chiar daca predica evanghelia tot pierduti sunt Mantuitorul a zis:Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte(Matei 12,30).Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş.(Matei18,17).Sectanti spun ca Dumnezeu nu poate locui in biserica facuta de maini omenesti deoarece omul este pacatos.Intrebam pe sectari!casa lor de rugaciune unde se aduna ei ,e facuta de ingeri?Si mai ales acolo unde se savarsesc toate pacatele omenesti cum poate locui Dumnezeu?Biserica Lui Hristos este Sfanta chiar daca in sanul ei exista pacatosi (2Timotei2,20) Iar într-o casă mare nu sunt numai vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de lut; şi unele sunt spre cinste, iar altele spre necinste.(Matei 13,47-50) Asemenea este iarăşi împărăţia cerurilor cu un năvod aruncat în mare şi care adună tot felul de peşti.Mai inainte de Marea Schisma era o singura biserica ,Biserica ortodoxa precum spune Sfantul Ap Pavel (Efeseni 4,5-6) Este un Domn, o credinţă, un botez, Un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi.Amin!

[Tangun]

Toata demonstratia ta este anihilata de adevar, iar adevarul va iesi singur la lumina.

[quote]: Citez Mantuitorul a spus ,,Voi zidi Biserica Mea si nici portile iadului nu o vor birui pe dansa"(Matei16-18) [quote]

Iisus face referire la biserica ce trebuie zidita in interiorul fiecaruia. Oamenii au zidit biserici in exteriorul lor, si au ramas putrezi in interior. Dar din cauza inconstientei din oameni, Iisus le vorbea in parabole, iar oamenii l-au cautat pe Iisus in biserici, icoane, cladiri si institutii religioase, cand de fapt Iisus era mult mai aproape: in interiorul lor.



PS: daca esti atent la majoritatea religiosilor, nu ai sa vezi niciunul spunand despre propriul sau interior, Fiinta sa, ci ai sa il observi vorbind doar despre trecutul altor oameni, carti, in care el cauta sa se regaseasca pe sine. de aceea interiorul dogmaticilor ramane gol.

[Tangun]

Intrebare: Este adevarat ca adevarata iluminare nu este posibila decat prin iubirea adusa de relatia dintre un barbat si o femeie? Acesta fiind lucrul care ne face din nou completi?

Nu este adevarat. Nu vi s-a intamplat asta niciodata iar gandul ca vi se va intampla este o iluzie. Cu alte cuvinte, asteptati un eveniment viitor care sa vina sa va salveze. Nu este aceasta eroarea fundamentala despre care am tot vorbit? Este aceeasi eroare fundamentala ca si a celor ce se identifica cu sistemele religioase, a tuturor religiilor ce isi asteapta "mantuirea" in viitor. Mantuirea nu se afla in alt timp sau spatiu. Ea este AICI si ACUM. Prezentul este Adevarul iar cel care se teme de prezent este falsul, minciuna.

Ce inseamna aceasta afirmatie: "Mantuirea este aici si acum?" Ce inseamna mantuire?Majoritatea oamenilor alearga dupa placerile fizice sau diferite forme de gratificatie psihologica deoarece cred ca aceste lucruri ii vor face fericiti sau ii vor elibera de un sentiment de frica sau de lipsa, gol. Fericirea poate fi perceputa ca un sentiment de traire mai intensa, atinsa prin intermediul placerii fizice, sau ca un sentiment mai sigur si mai complet al sinelui, atins printr-o forma sau alta de gratificatie psihologica. Aceasta este cautarea "mantuirii" ce provine dintr-un sentiment de insatisfactie sau de lipsa, mantuirea, inconstient cautata de cei religiosi. Invariabil, orice satisfactie pe care o va obtine o astfel de persoana este de scurta durata, asa ca starea de satisfactie sau de implinire este de obicei proiectata din nou intr-un punct imaginar, DEPARTE de aici si acum.

"Cand voi obtine X sau ma voi elibera de Y - atunci imi va fi bine." Acesta este cadrul mental inconstient ce creeaza iluzia mantuirii in viitor, asteptata de crestini, catolici, musulmani si toate celelalte concepte dogmatice.
Adevarata mantuire este implinirea, pacea, viata in toata plenitudinea ei. Inseamna sa fii tu insuti, sa simti in interior acea stare de bine pentru care nu exista o stare opusa, bucuria de a trai care nu depinde de nimic altceva decat de ea insasi. Vibratia Fiintei este adevarata iubire de Dumnezeu. Daca vrei sa iti testezi propria iubire fata de Dumnezeu, trebuie sa te intrebi mereu: "Cat de mult vibreaza Fiinta in mine, adica Viata, si cata bucurie exista in adancul meu profund, fata de momentul prezent in care are loc viata mea. Dumnezeu nu este altceva decat Viata din tine.

Aceasta stare este resimtita nu ca o experienta trecatoare, ci ca o prezenta constanta. Intr-un limbaj teist, aceasta inseamna "sa-l cunosti pe Dumnezeu" - nu ca pe un lucru exterior, ci ca pe esenta proprie cea mai profunda a ta. Adevarata mantuire este sa ne cunoastem pe noi insine ca parti inseparabile ale Vietii Unificate din afara timpului si a formei, Viata din care vine tot ceea ce exista. Adevarata mantuire este o stare de eliberare - eliberare de frica, de suferinta, de acea stare perceputa ca o lipsa sau o insuficienta si, din acest motiv, de orice dorinta, nevoie, pofta sau atasament. Este eliberarea de gandirea compulsiva, de negativism si, mai presus de toate, de trecut si de viitor ca nevoie psihologica. Mintea va spune ca nu puteti ajunge acolo. Ca ar trebui sa se intample un anume lucru sau ca ar trebui sa deveniti asa si pe dincolo inainte de a fi liber si implinit. Va spune, de fapt, ca aveti nevoie de timp - ca este nevoie sa gasiti, sa rezolvati, sa faceti, sa realizati, sa dobanditi, sa deveniti sau sa intelegeti un anumit lucru inainte de a va putea elibera sau de a fi implinit. Voi priviti timpul ca pe un mijloc de a atinge mantuirea, cand de fapt este cel mai mare obstacol in calea ei. Credeti ca nu puteti ajunge acolo din pozitia in care va aflati in acest moment pentru ca inca nu sunteti completi sau suficienti de buni, dar adevarul este ca aici si acum este singurul punct din care puteti ajunge "acolo".
"Ajungeti" acolo realizand ca sunteti deja acolo. Il descoperiti pe Dumnezeu in momentul in care realizati ca nu aveti nevoie sa-L cautati. Nu puteti sa va mantuiti in viitor. Fie o faceti acum, fie nu o mai faceti deloc.

Relatii de iubire/ura;
Pana in momentul in care aveti acces - si numai daca reusiti aceasta - la frecventa constientizata a prezentei, toate relatiile, mai ales cele intime, sunt profund viciate si, in ultima instanta, disfunctionale. Ele pot parea perfecte pentru un timp, ca atunci cand sunteti "indragostiti", dar invariabil aceasta perfectiune aparenta este distrusa prin aparitia tot mai frecventa a certurilor, a conflictelor, a nemultumirilor si a violentelor emotionale sau chiar fizice. Se pare ca majoritatea relatiilor de iubire devin in scurt timp relatii de iubire/ura. Acest lucru este considerat normal. In aceste conditii, relatia va oscila un timp, cateva luni sau cativa ani, intre polaritatea "iubirii" si cea a urii si va va da in egala masura placere si suferinta. Deseori cuplurile devin dependente de aceste cicluri. Drama lor ii face sa se simta vii. Atunci cand echilibrul dintre polaritatea pozitiva si cea negativa este pierdut, iar ciclurile negative, distructive apar cu o frecventa si o intensitate din ce in ce mai mare - situatie la care se ajunge intotdeauna mai devreme sau mai tarziu - nu mai dureaza mult si relatia se destrama complet.

Puteti avea impresia ca eliminarea ciclurilor negative sau distructive ar face ca totul sa fie bine si relatia ar inflori minunat -dar, din nefericire, acest lucru nu este posibil. Polaritatile sunt interdependente. Una nu poate exista fara cealalta. Latura pozitiva contine deja in ea latura negativa, care nu s-a manifestat inca. Ambele sunt, de fapt, aspecte diferite ale aceleiasi disfunctii. Ma refer la ceea ce se numeste, in general, relatie romantica - nu la iubirea adevarata, care nu are opus, pentru ca se naste din afara mintii. Iubirea ca stare continua este totusi foarte rara - la fel de rara ca si fiintele umane constiente. Sunt totusi posibile momente scurte si fugare de iubire ori de cate ori apare o pauza in fluxul gandirii.

Latura pozitiva, care este tot o iluzie, intr-o relatie, consta in aceea ca sunteti "indragostit" de partenerul vostru. La inceput aceasta stare va va produce o profunda satisfactie. Va simtiti "extrem de viu." Existenta proprie a capatat dintr-o data sens, pentru ca cineva "are nevoie de voi", va doreste si va face sa va simtiti o persoana deosebita, iar voi faceti acelasi lucru pentru ea sau el. Impreuna, va simtiti completi. Sentimentul poate deveni atat de intens, incat restul lumii sa devina complet nesemnificativ.
Totusi, aceasta intensitate este insotita de o senzatie de nevoie si de dependenta. Deveniti dependenti de celalalt. El sau ea are asupra voastra efectul unui drog. Va simtiti foarte bine cand drogul este disponibil, dar simpla ipoteza sau gandul ca el sau ea ar putea sa nu mai fie acolo pentru voi poate provoca o profunda suferinta - teama de pierdere. Se nasc astfel in voi, incercarea de a manipula prin santaj emotional, culpabilizare, acuzatii. Daca cealalta persoana va paraseste, acest lucru da nastere celei mai intense ostilitati sau celei mai profunde dureri si disperari. Intr-o secunda, afectiunea se poate transforma intr-un atac crunt sau o suferinta teribila. Ce mai este iubirea acum? Poate iubirea sa se transforme in opusul ei intr-o secunda? A fost oare iubire sau o pofta si un atasament prin dependenta?

Fiecare dependenta apare dintr-un refuz inconstient de a accepta durerea si de a o lasa in urma. Fiecare dependenta incepe cu durerea si se sfarseste in durere. Indiferent de substanta de care sunteti dependent - alcool, mancare, droguri legale ori ilegale sau poate o persoana (sot/sotie, parinti/copii etc)- , va folositi de un lucru sau de o persoana pentru a va ascunde durerea. Acesta este motivul pentru care in relatiile intime, dupa ce euforia initiala a trecut, apare atat de multa nefericire si durere. Nu relatiile provoaca durerea si nefericirea. Ele scot la lumina ceea ce se afla deja in voi. Oricare dependenta ajunge intr-un punct in care nu mai produce rezultatul dorit si atunci simtiti durerea mai puternic ca oricand.
Acesta este unul dintre motivele pentru care oamenii incearca mereu sa scape de momentul prezent si cauta un fel de mantuire in viitor. Acesta este motivul pentru care religiosii isi viseaza mantuirea in viitor - ascunzandu-si propria durere de momentul prezent. Primul lucru pe care l-ar putea intalni daca s-ar concentra asupra Clipei de acum ar fi durerea proprie si de acest lucru se tem ei. Daca ar sti macar cat de usor este ca in Clipa de acum sa obtina puterea care dizolva trecutul si durerea sa, realitatea care dizolva iluzia! Daca ar sti cat de aproape sunt de propria lor realitate, cat de aproape se afla de Dumnezeu!
Nici evitarea relatiilor cu scopul de a incerca sa se evite durerea nu este o solutie. Durerea este oricum prezenta. Exista o mai mare probabilitate ca trei relatii esuate in tot atatia ani sa va forteze sa va treziti decat trei ani traiti pe o insula pustie sau inchis in camera. Daca ati putea aduce o prezenta intensa in singuratatea voastra, acest lucru v-ar ajuta.