Istorii cu talc

[glykys]

http://www.sfaturiortodoxe.ro/sfatuld.htm

[MariS_]

N-am stiut de acest thread si am postat povestioara pe altul, insa locul ei e aici. Iertare.

Intr-un targ indepartat dintr-o tara indepartata s-a auzit vorba ca trebuia sa soseasca un trimis al imparatului. Numai ca in ziua respectiva sosisera doi calatori straini: unul prost imbracat dar care zambea tot timpul si altul imbracat de gala insa mereu era incruntat. Cel ponosit dadea binete la toata lumea si zambea catre toti, cel incruntat ii tot masura cu un metru ce-l purta la cingatoare si rezultatul nu-l multumea defel. Oamenii s-au gandit sa-l gazduiasca pe trimisul imparatului, dar cum nu stiau care din cei doi este cel autentic, caci uitai sa va spun ca ambii pretindeau ca el e trimisul imparatului, au zis ca unii sa-l gazduiasca pe zambaret iar altii pe cel incruntat. Cei mai sarmani au ales sa-l gazduiasca pe cel ponosit ca, se gandeau ei, pe cel incruntat nu aveau cum sa-l multumeasca cu saracia lor. In schimb cei instariti, notabilitatile targului si invatatii, l-au ales pe cel incruntat, spunandu-si ca un imparat nu trimite un zanatec sau un nebun ca trimis al sau. Calatorii cei ciudati au stat trei luni in acel targ, schimband gazda in fiecare zi, dupa care si-au vazut de drum spunand ca mai trebuie sa mearga si in alte targuri si au plecat. Dupa plecarea lor un lucru ciudat s-a intamplat. Cei care l-au gazduit pe ponosit au inceput sa se asemene acestuia si sa zambeasca tot timpul, sa-si dea binete si sa se ajute unul pe altul. La fel s-au petrecut lucrurile si cu cei care l-au gazduit pe cel ferchezuit si incruntat: se tot masurau cand se intalneau incruntandu-se tot mai tare unii la altii, caci nici un rezultat nu le era pe plac. Acuma, nu stiu sa va spun morala, ca am uitat-o, si nu stiu nici care dintre cei doi era trimisul imparatului.
Poate reusiti sa descalciti dvs povestea. Daca nu, uitati-o.

[MariS_]

Un invatator vestit s-a rugat lui Dumnezeu mult si cu ravna, ca El sa-i arate pe acel om de la care ar fi putut sa invete calea adevarata spre Imparatia Cerurilor. Si iata ca odata intalneste langa usile bisericii un cersetor batran, imbracat in zdrente, plin de bube si rani puroinde. Trecand pe alaturi, dascalul il saluta dupa obicei, zicand:

- Buna ziua, batrane!

Batranul ii raspunde:

- Nu tin minte sa fi avut vreodata o zi rea!

Invatatorul, auzind un asemenea raspuns s-a oprit si, ca si cum ar fi voit sa-si indrepteze salutarea, a spus:

- Sa-ti dea Domnul fericire!

Batranul a raspuns:

- Eu niciodata nu am fost nefericit!

S-a mirat invatatorul si, gandindu-se ca poate batranul nu a auzit bine, si-a preschimbat salutul si a grait:

- Ce spui batrane? Eu iti doresc sa fii in bunastare..

Batranul i-a raspuns iar:

- Eu niciodata nu am fost nenorocit.

Incercandu-l pe batran, invatatorul a mai spus:

- Iti doresc ceea ce singur iti doresti.

Batranul a rostit:

- Nu duc lipsa de nimic, fiindca toate, cum le doresc, asa mi se si intampla, iar bunastare vremelnica nu caut.

- Sa te mantuiasca Dumnezeu pentru acestea. Dar spune-mi, tu esti singurul dintre napastuiti care nu suferi nevoi? Nu pot pricepe cum te-ai ferit de nenorociri!

- Domnul meu, asa este precum am raspuns salutarii tale. Nu am cunoscut vreodata o oarecare nefericire sau necaz. Ce stare mi-a dat Dumnezeu, pentru aceea si-I multumesc, iar daca nu-mi doresc bunastare, tocmai intru aceasta se afla bunastarea mea. Eu nesocotesc fericirea si niciodata nu o cer Tatalui Ceresc. Nu simt nenorocirea, asemenea cu cei carora toate li se fac dupa a lor dorinta. Daca sufar de foame, pentru aceea multumesc lui Dumnezeu, ca unui Parinte care stie ce-mi trebuieste. Daca indur frigul sau sunt patruns de ploaie, sau altceva rabd din vitregiile vazduhului, ii multumesc de asemenea lui Dumnezeu. Cand toti ma hulesc, il slavesc pe Domnul, stiind ca toate acestea sunt randuite de El, si nu se poate sa fie rele cele ce sunt iconomisite de El. Asemenea si cu toate cate le ingaduie Dumnezeu - bune sau rele, dulci sau amare - toate le primesc indeobste din mana Bunului Parinte, si astfel voiesc numai ce voieste si Dumnezeu. Si asa se fac toate dupa dorinta mea. Cu adevarat nenorocit este cel ce cauta fericire in aceasta lume, pentru ca in viata aceasta fericirea cea nemincinoasa este a te incredinta in toate voii Domnului. Iar voia lui Dumnezeu intotdeauna este desavarsita, buna si dreapta. Eu insa straduindu-ma in toata vremea sa-mi plec voia mea inaintea dumnezeiestii voiri, ma socotesc peste masura de fericit.

Invatatorul socotind ca-l va pune pe batran in cumpana, a zis:

- Spune-mi, rogu-te, aceleasi ti-ar fi gandurile si daca Dumnezeu te-ar trimite in iad?

- Oare chiar El o sa ma trimita in iad? El stie ca eu ma tin puternic de El prin adanca smerenie si prin dragostea nefatarnica ce-I port. Cu aceste doua legaturi eu m-am legat atat de puternic de Domnul, incat, oriunde m-ar trimite, acolo il voi lua si pe El cu mine, si pentru mine e cu mult mai bine sa fiu cu Domnul in afara Cerurilor, decat in Ceruri fara El.

S-a minunat dascalul de asemenea raspunsuri ale batranului, si a cugetat in sine ca aceasta este cu adevarat calea cea mai scurta spre Dumnezeu, cand oamenii isi pleaca voia lor inaintea sfintei si dumnezeiestii Vointe. Dorind insa dascalul sa mai incerce intelepciunea cersetorului, a intrebat:

- De unde ai venit aici?

- De la Dumnezeu am venit.

- Unde L-ai gasit pe Dumnezeu?

- Acolo unde mi-am intors sufletul de la toate lucrurile zidite, prin ganduri si constiinta curata.

- Cine esti tu?

- Cine vezi, dar sunt multumit de aceasta stare si n-as da-o pe toata bogatia imparatilor pamantesti. Adevaratul imparat este orisicare om care stie sa-si fie stapan si sa-si carmuiasca gandurile sale.

- Dar unde este imparatia ta?

Cersetorul a raspuns, aratand cu mana la cer:

- Acolo este imparatia mea.

- Cine te-a invatat pe tine, batrane, toate acestea si cine ti-a dat aceasta intelepciune?

- Domnul meu, iti voi spune despre mine ca in toata vremea petrec in tacere si de ma rog ori cuget la cele cuviincioase, ma sarguiesc mai mult decat toate a fi in unire cu Dumnezeu si deplin impacat cu voia Sa.

Invatatorul l-a lasat pe cersetor si mergand intru ale sale, lauda pe Domnul Dumnezeu care a dat atata intelepciune batranului cel sarac.

(Luata de pe un blog, postata de Elena Mihaela)

Zis-a avva Isaia : nimic nu foloseste pe noul incepator asa de mult ca ocara. Ca precum este pomul, care se uda in toate zilele, asa este noul incepator, care se ocaraste si sufera.

[cristiboss56]

Ne-a povestit avva Ilie ( zis ciobanul ) ca sezand el intr-o zi aproape de Manastirea Famenilor , pe la al saselea ceas din zi a batut la poarta manastirii o femeie . Iesind el , a intrebat ce doreste , iar ea a zis : " Si eu , domnule avva , petrec viata pustniceasca si stau in cutare pestera ( acea pestera era camla un kilometru si jumatate departare de manastire ) si mergand eu prin pustie , zicea ea , am insetat foarte din cauza caldurii , deci fa dragoste si-mi da putina apa sa beau ". Atunci avva i-a dat sa bea , si potolindu-si setea , a plecat cu pace . Insa dupa aceea , a inceput vicleanul sa-l lupte cu pofte catre ea , asa de tare , incat neputand el sa mai rabde focul patimii, a iesit din pestera lui si luand toiagul s-a pornit sa mearga catre ea .
Mergand el putin , a cazut in uimire , adica a avut o vedenie si a vazut pamantul desfacandu-se si primindu-l pe el inauntru . Acolo, in sanul pamantului , a vazut cum zaceau trupuri moarte , spintecate si putrede . Din ele iesea o duhoare nesuferita . Un oarecare barbat incuviintat la chip, i-a aratat acele trupuri , zicand : "Iata , acest trup este de femeie , acela de copil . Deci implineste-ti pofta cat vrei . Insa pentru aceasta placere , socoteste de cate osteneli ai sa te pagubesti , caci ce doresti doara alta decat putregaiuri . Vezi pentru care pacat se lipsesc oamenii de imparatia cereasca ! vai si amar neamului omenesc , caci pentru un ceas de placere se grabesc a-si pierde toata osteneala nevointelor de mai inainte ". Zicand aceasta , barbatul incuviintat a venit si l-a ridicat pe avva Ilie din adancul pamantului . Atunci , venindu-si in fire , a simtit ca a incetat razboiul trupului si asa s-a intors la pestera lui , multumind lui Dumnezeu .

Odata, un credincios mergea cu masina spre un oras din provincie.La un anumit moment a observat pe marginea drumului un barbat care facea autostopul.A oprit si l-a luat in masina.Pe drum,dupa un timp petrecut in tacere si o scurta discutie de convenienta,credinciosul s-a gandit sa abordeze tema Credintei.In definitiv drumul era lung si ar fi fost frumos sa treaca timpul intr-o discutie ziditoare pentru amandoi.

A inceput sa-i spuna pasagerului despre Dumnezeu,despre Credinta, despre mantuire.Colegul de drum,dupa ce l-a ascultat cu atentie, l-a intrebat daca Cel de Sus a fixat si reguli pe langa promisiuni.Credinciosul i-a spus ca da si ca trebuie sa te lupti,cu ajutorul Lui,cu pacatul pana la sange,ca este o lupta grea,care nu se opreste niciodata,ca vei fi batjocorit din cauza ei si vei avea de suferit dar daca nu vrei sa respecti aceste reguli Cel de Sus a spus ca plata pacatului este moartea.

Celalalt mirat i-a replicat: ,,Auzi domne,eu de reguli sunt satul si de predici.Sunt liber si fac ce vreau,viata este scurta,nu am nevoie de reguli,fac ce vreau cand vreau".Credinciosul,om intelept,auzind aceste cuvinte a tacut.Cand au intrat in oras credinciosul a vazut in fata o intersectie pustie.Semaforul arata galben. Credinciosul a accelarat.Pasagerul a inceput sa se impacienteze. Credinciosul,calm,a continuta sa accelareze.S-a pus rosu.Pasagerul panicat de-a dreptul a tipat: ,,Rosu domne!Rosu!Nu stii ca trebuie sa opresti,este interzis!Cand este interzis te opresti nu faci ce vrei dumneata!Vrei sa ne omori pe amandoi?"

Credinciosul a oprit masina si s-a uitat lung la cel de langa el.Acesta l-a privit cateva momente si apoi i-a zambit:,,Multumesc.Acum am inteles."

[cristiboss56]

O tanara ramasa fara vedere , in urma unui accident , suferea cumplit de singuratate . La un moment dat , s-a apropiat de ea un baiat care a reusit sa ii castige atentia si inima . Cei doi isi petreceau impreuna cea mai mare parte din timp . Tanara ii spuse , la un moment dat , celui drag :
- Tot ceea ce-mi doresc mai mult pe lumea asta e sa pot vedea iar soarele , luna , natura si oamenii . Vreau sa-ti vad chipul . Nu stiam ce dar minunat ne-a dat Cel de Sus cand ne-a binecuvantat cu miracolul vederii .
Dupa o vreme , baiatul indragostit se hotari sa-si ceara iubita in casatorie .
- Vrei sa te casatoresti cu mine ?
Se lasa o tacere apasatoare, iar tristetea plutea in aer . Cu un tremur in voce , fata ii raspunse :
- Nu ma voi casatori daca nu pot vedea .Nu ma voi putea descurca pentru amandoi si nu vreau sa-ti devin povara .
Dupa un timp , doctorul o chema pe tanara la spital pentru a-i da vestea cea buna . Era posibil sa i se faca un transplant de cornee fiindca aparuse un donator . Fericirea a fost imensa si , dupa operatie , primul care a vrut sa o vada a fost iubitul ei . Dar acesta era si el nevazator. Scuturandu-se parca de o povara , ea spuse :
- Nu ma pot casatori cu un orb .
Apoi fata s-a intors sa plece. Inainte sa dispara sunetul pasilor ei , baiatul i-a soptit :
-Sa ai grija , te rog , de ochii mei !