Povestirile Parintelui Cleopa: CALUGARUL CARUIA I S-A ARATAT MAICA DOMNULUI

[spre_rasarit]

Cand te-ai sculat dimineata din somn, intai sa povatuiasca in viata ta nevinovata rugaciune. Da repede cu apa rece pe ochi sa sara somnul, fa trei inchinaciuni in fata sfintelor icoane si apoi incepe cu rugaciunile incepatoare: "Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie! Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie! Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie!"


Apoi: "Imparate ceresc", "Sfinte Dumnezeule", "Preasfanta Treime", "Tatal nostru", "Crezul", "Psalmul 50"... si celelalte.


Rugaciunea este maica si imparateasa peste toate faptele bune si aduce in sufletul nostru dragostea de Dumnezeu si de aproapele. Ea uneste si lipeste pe om de Dumnezeu si il face un duh cu El.


Orice rugaciune-i buna, daca o zici cu frica lui Dumnezeu si cu atentie. Esti acasa, esti pe drum, esti in camera ta, esti la lucru, esti la camp, oriunde, tu inalta mintea catre Dumnezeu. Si zi cum poti, dar zi mereu! Ca cel ce se roaga des, insasi rugaciunea i se face lui cel mai mare dascal al rugaciunii.


In Martea cea Mare, Mantuitorul era flamand si vazand un smochin infrunzit pe cale, a cautat poame in el, dar n-a gasit; l-a scuturat si n-au cazut smochine. Atunci a zis: De acum sa nu se mai faca roade in tine in veac, si indata s-a uscat smochinul.


Atunci Apostolii s-au speriat: "Cum, Doamne, s-a uscat smochinul asa de repede?" Iar Mantuitorul, aratand cat de slabi suntem noi in credinta, zice: De veti avea credinta cat un graunte de mustar, nu numai smochinul acesta s-ar usca, ci veti zice muntelui acestuia: Muta-te de aici si te arunca in mare, si se va muta.


Samanta de mustar este mai mica decat cea de ceapa si decat cea de mac. Este foarte mica si, cand o semeni, se face un umbrar mare cat un mar, incat vin si pasarile cerului si stau in ramurile lui. Mustarul este simbolul credintei.


Mantuitorul a spus: Cela ce crede intru Mine, minunile care le fac Eu, si mai mari decat Mine va face; ca Eu la Tatal ma sui, si va voi trimite voua de acolo pe Duhul Sfant si orice veti cere in numele Meu va fi voua. Adica "ma duc acolo, sa va dau Eu putere, ca sa vedeti cum se implinesc cuvintele Mele la vremea lor".


Hristos n-a mutat munti. El a inviat morti de patru zile, a mers pe apa, a inmultit painile, dar crestinilor care cred in El mai mare putere sa faca minuni a lasat.


Deci, daca cela ce crede in Hristos, va face minuni mai mari decat Dansul, sa va spun o istorie cum s-a mutat muntele Adar din Alexandria, la anul 604 dupa Hristos. Si iata cum a fost:


In istoria Bisericii sunt trei sfinti care au mutat muntii cu rugaciunea: Sfantul Ioachim, Patriarhul Ierusalimului, a mutat muntele Durda; Sfantul Marcu a mutat muntele Fracesc din Abisinia, pe timpul Sfantului Serapion si pe vremea Sfantului Platon, Patriarhul Alexandriei, un argintar a mutat muntele Adar, 600 de stadii pana in apa Nilului. Avem Vietile Sfintilor si Istoria Bisericii care-i verificata de-atatia mari istorici.


Prin secolele VI - VII arabii au daramat multe imparatii in Africa si in Asia si au ajuns si in Europa. Dar cand au ajuns ei in Egipt, pe la anul 604, toate tarile crestine care au fost - Pamfilia, Pontul, Galatia, Nicomidia, Cezareea Palestinei, Fenicia, Libanul, Siria, Frigia, Paflagonia, Mira Lichiei - le-au ocupat, patimind atunci milioane de crestini. Numai in Nicomidia in ziua de Craciun au ars 20.000 de mucenici, pe timpul lui Diocletian, ca i-a gasit in biserica in ziua Nasterii Domnului. Si atunci au inconjurat orasul si a dat foc bisericii celei mari si i-a ars pe toti.


Alta data imparatul Traian a ucis 10.000 de martiri in alta biserica, in Frigia, cu tot cu femei si copii, si iarasi in timpul imparatului Nero au murit 15.000 de martiri.


Prin secolul VII au ajuns arabii si in Egipt, tara crestina pe atunci. Astazi sunt numai cinci milioane de crestini monofiziti si vreo 20.000 de crestini ortodocsi in Patriarhia Alexandriei. Ceilalti toti sunt mahomedani. Acolo a fost focarul calugarilor: Sfantul Antonie cel Mare, Sfantul Macarie, Sfantul Pahomie, Sfantul Paisie cel Mare, Sfantul Sisoe, Sfantul Pamvo, Sfantul Teodor Studitul si atatea mii de cuviosi. Numai Sfantul Antonie cel Mare avea, in pustiul Egiptului, peste 20.000 de ucenici prin secolul III.


Cand au ajuns la Alexandria si au pus mana pe cetate si pe Egipt, era patriarh Sfantul Platon. La dansii asa era: ori te faci mahomedan, ori te trece prin sabie. Iti taiau capul daca nu te faceai mahomedan.


Ce s-a intamplat? Erau in jurul Alexandriei orase de calugari. Era un oras, Oxirinius, langa Cartagina, care avea mai multi calugari decat oameni casatoriti. Erau multe manastiri de calugari si de calugarite.


A venit veste la episcop si au inceput sa planga preotii si poporul: "Au venit turcii, ne omoara pe toti, daca nu ne lepadam de Hristos!"


Ce s-a intamplat? S-a dus episcopul la sultanul turcilor si sultanul i-a spus asa:


- Tu esti mai mare peste crestini?


- Eu sunt.


- Cum te cheama?


- Platon.


- Uite, eu sunt pasa cel mai mare, trimis de sultanul aici. Hristos al vostru spune minciuni!


Si a inceput sa huleasca pe Mantuitorul.


- Dar de ce?


- Uite, am o Evanghelie in mana mea! Iata ce scrie aici: Daca veti avea credinta cat un graunte de mustar, veti zice muntelui acestuia: Ridica-te si te arunca in mare, si daca veti crede, va fi cum ziceti. Deci, daca voi sunteti crestini si arhierei si preoti si calugari si calugarite atatea mii, aveti opt zile ca muntele acesta, Adar, sa-l mutati din loc. (Caci era acolo un munte mare si avea cateva sate si de crestini si de mahomedani). Daca nu-l mutati cu rugaciunea in opt zile, nu va ramanea nici un crestin netaiat si averile voastre toate le luam noi. Sa vad eu, exista asa putere si adevar in Evanghelia voastra sau Hristos a spus minciuni!


Ca El n-a fost Dumnezeu, a fost un prooroc, asa spun mahomedanii.


Patriarhul a zis:


- Domnule pasa - pasa inseamna general la turci -, lucrul acesta care il spui dumneata este peste putinta noastra, dar Mantuitorul poate va face mila cu noi, iar daca nu, vom muri toti ca martiri.


Caci altfel trebuia sa le taie capetele si sa le ia si averile.


- Eu nu stiu - a zis sultanul -, daca nu mutati muntele in opt zile, nu ramane nici un crestin si nici un calugar si nici un preot in toata lumea asta. Sa va arat eu voua sa mai spuneti minciuni, ca voi ziceti ca puteti sa mutati muntii cu rugaciunea, ca asa spune minciuni si Hristos al vostru.


Patriarhul a venit scarbit in Alexandria, a adunat episcopii, sinodul, preotii, staretii si staretele manastirilor, toti crestinii cei buni, si le-a zis:


- Iata, fratilor, mai avem de trait opt zile si daca nu vom muta muntele Adar cu rugaciunea, nu va ramane nimeni viu. Turcii au spus ca ne omoara pe toti, ca Sfanta Evanghelie spune minciuni si ca nu se poate sa se mute muntii cu rugaciunea. Ca daca n-a mutat Mahomed muntii, apoi nici Hristos nu poate, ca au spus ca Mahomed al lor a fost mai mare ca Hristos.


- Atunci ce-i de facut, preasfintite?


Patriarhul Platon a spus:


- Noi, iubitii mei frati, nu ispitim pe Dumnezeu, ca n-avem noi credinta sa mutam muntii. Hai sa punem rugaciuni! Intai si-ntai punem trei zile de post. Sa posteasca toata cetatea cu tot cu animale, cum a fost in Ninive. Copiii sa nu suga la mamele lor, chiar de-or muri. Toata lumea sa vina la biserica si sa se spovedeasca. Ne pregatim de moarte. Toti sa treaca pe la duhovnici sa se marturiseasca si ne impartasim tot poporul cu Sfintele Taine, si care este oprit si care nu-i oprit, pentru ca suntem in fata mortii. Si chiar de vom muri, sa murim spovediti si impartasiti cu Sfintele Taine si mai mult, ce va voi Domnul cu noi.


Si a placut la toti cuvantul acesta, si au plecat toti acasa. Iar preotii au adunat oamenii in biserici si le-au zis:


- Oameni buni, iata turcii ne-au inconjurat! A venit califul Omar si pasa si sultanul si acum ne-au dat opt zile de viata. Daca vom muta muntele Adar cu rugaciunea, vom trai; iar daca nu, nu ramane unul viu si averile noastre le vor lua ei.


Tot poporul cand a auzit a inceput a plange.


- Iata ce este. A randuit patriarhul post; nimeni nu gusta apa si mancare trei zile si trei nopti, macar de ar muri de foame. Cine va manca, nu mai este crestin. Facem si noi ca si poporul din cetatea Ninive, cand a spus Proorocul Iona ca mai au trei zile si vor muri. Poate va face Dumnezeu mila cu noi, sa faca vreun semn cu muntele.


Si au postit crestinii si preotii si calugarii si maicile si toata lumea si pustnicii din pustie, ca era mare pustia sketica si avea multi sihastri si oameni sfinti. Si s-au rugat lui Dumnezeu si dupa ce poporul a postit trei zile, preotii i-au spovedit pe toti si au impartasit tot poporul cu Preacuratele Taine, si care erau vrednici si care nu. Ce-au zis? "Mai, oamenii sunt in fata mortii. Omul, in caz de moarte, trebuie sa fie pregatit".


Pe urma ce-au zis?


- Hai sa inconjuram muntele cu procesiune!


Preotii si arhiereii imbracati, au luat moastele Sfantului Mina, moastele Sfantului Prooroc Ieremia, care se gasesc acolo aduse de Alexandru cel Mare, Machedon. Au luat prapurii, crucile, icoanele, si au inceput a merge in jurul muntelui si a face procesiune, cum se face pentru ploaie pe camp, cu Sfantul Maslu. Si mergeau in jurul muntelui cateva sute de metri cantand "Sfinte Dumnezeule...". Si iarasi ziceau diaconii: "Iara si iara, plecand genunchii nostri, Domnului sa ne rugam...". Si iar se rugau arhiereii plangand, dupa ce poporul era acum impartasit si pregatit de moarte.

[spre_rasarit]

Si a spus patriarhul: "Sa iasa cat se poate de multi, numai cei bolnavi si batrani sa ramana in oras. Sa vina toata lumea la rugaciune".


Si au mers in jurul muntelui Adar cu mult popor, facand rugaciune si citind din Sfanta Evanghelie. Trei zile au mers, ca muntele era mare si ei tot stateau in genunchi si preotii le predicau. Se rugau si iar mergeau, dar nu s-a facut nici un semn. Deci trei zile trecusera si cu trei, cate au postit, erau sase. Mai erau doua zile si moartea tuturor era de fata.


Dar s-a intamplat o minune mare atunci. Era un argintar, faur de aur, slavit foarte in toata cetatea aceea pentru mestesugul mainilor lui. Ioan il chema. Era un baiat cu viata sfanta si necasatorit. El a intrebat pe preot:


- Parinte, merg si eu acolo pe munte la ruga-ciune?


Dar preotul avea de facut niste sfinte vase, potire, discuri, de imbracat si evanghelii pe sfanta masa, si i-a zis:


- Fiule, tu ramai, ca doar tot pentru biserica lucrezi. Ramai la argintaria ta si lucreaza, dar sa postesti si tu si sa te rogi in fiecare ceas.


Si a ramas argintarul Ioan sa lucreze pentru biserica, insa el, fiind argintar, lucra si pentru femeile care veneau la el.


In timpul acesta, lucrand el si ceilalti inconjurand muntele cu post, cu rugaciune si cu plangere, o femeia rea din cetate, care n-avea grija credintei, fiind o femeie depravata, a pus ochii pe dansul, si ce-a gandit ea? Acum cand toti s-au dus din cetate, a gasit prilej sa se duca la acest argintar, cu gand spurcat. Si s-a dus la Ioan:

- Ioane, ce faci?


Dar el saracul, scarbit ca arabii ii amenintau cu moartea si parintii lui erau dusi la rugaciune cu patriarhul, a zis:


- Ce sa fac, doamna, iata lucrez niste potire pentru biserica.


- Am venit sa-mi faci un inel de aur.


El nu era tocmai bucuros, dar fiind de meserie, i-a zis:


- Da, doamna.


I-a luat masura sa-i faca inel, dar ea, fiind femeie desfranata, il priveste in ochi si-i spune:


- Mai Ioane, mie imi plac ochii tai!


Dar el, credincios foc, a zis:


- Cum ai zis?


- Imi plac ochii tai! De aceea am venit sa te vad.


- Iti plac ochii mei? Mai asteapta doamna putin, ca ti-i dau.


A luat cutitul cu care lucra, si, de fata cu ea, a scos un ochi si l-a pus pe taler.


- Iti mai trebuie si celalalt?


- Ho, mai nebunule! De-acum ai sa mori.


- Tu nu vezi ca maine-poimaine murim cu totii de sabie si tu vii acum cu ganduri curvesti la mine? Nu vezi ca-i amenintata cetatea si murim cu totii de sabia turcilor? Iti plac ochii mei? Unul l-am scos si indata ti-l scot si pe celalalt. Asa ma invata Hristos: De te sminteste ochiul tau cel drept, scoate-l. L-am scos pe dreptul; ti-l scot si pe stangul.


Atunci ea a fugit speriata si s-a dus de-a spus la o prietena de-a ei. Apoi s-a aflat in toata cetatea.


Dar el saracul si-a legat ochiul cu o batista si multumea lui Dumnezeu, Celui care a zis in Evanghelie ca-i mai bine sa mergi cu un ochi in Rai, decat cu amandoi in iad.


Si a ajuns vestea si la patriarh si atunci si-a adus aminte patriarhul ce spune in Psaltire: Dumnezeu face voia celor ce se tem de Dansul si rugaciunea lor o asculta. Si a trimis doi diaconi in Alexandria, zicand:


- Duceti-va repede in cetatea Alexandriei, la argintarul Ioan, si daca-l veti gasi viu, cum va putea, sa vina pana la noi. Sa vina cu nadejdea in Dumnezeu, ca avem mare nevoie de el!


S-au dus diaconii. El, cand a auzit ca-l cheama patriarhul, a zis catre ei:


- Parintilor, ma cam doare un ochi! Dar n-a spus ce-a facut. Ma cam doare un ochi, dar am sa merg.


Si a luat saracul ce a putut si a mers cu diaconii aceia si a ajuns in fata patriarhului.


- Ce ai, frate Ioane?


- Ma doare un ochi!


Tot nu spunea taina, ca asta este o mucenicie de bunavoie.


- Frate Ioane, noi stim ce-ai patit. Dar uite, mai avem doua zile si murim cu totii. Fiindca atata ai iubit pe Mantuitorul lumii, incat ai facut porunca Evangheliei, ca ai scos ochiul tau care te smintea, te-ai temut de Dumnezeu si pentru dragostea Lui ti-ai scos ochiul si erai gata sa-l scoti si pe celalalt, credem ca si Dumnezeu te va asculta pe tine acum.


- Dar ce sa fac, parinte?


- Musulmanii ne-au pus aceasta conditie: daca pana poimaine nu mutam muntele - ca acum se apropiasera opt zile -, daca nu mutam muntele acesta pana in apa Nilului, toti vom pieri de sabie si averile noastre vor fi date la turci. Deci te rugam, frate Ioane, hai la rugaciune cu noi si fa si tu rugaciune!


- Parinte, cum sa ma rog?


- Ne rugam odata cu totii, iar tu ia sfanta cruce in mana si zi asa:


- In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, munte al lui Dumnezeu, Adar, iti porunceste nevrednicul rob al lui Dumnezeu, Ioan, pentru rugaciunile tuturor parintilor si ale crestinilor care sunt aici, ridica-te si mergi pana in apa Nilului si sa nu te mai opresti!


Atunci s-a pornit un cutremur mare si au inceput a se legana muntii cu huiet mare. Muntele Adar s-a rupt de ceilalti munti si a inceput a merge huind la vale. Ce se intamplase? Casele care erau pe munte au inceput a se darama una peste alta, caci crapa muntele si omora tot ce gasea.


Arabii care pandeau cu sabiile trase, cu armata de pe alt munte, se intrebau:


- Ce se intampla?


- Se roaga crestinii si s-a pornit muntele Adar, ca noi am spus ca Hristos spune minciuni! Iata credinta crestinilor!


Si au inceput a striga de frica la dumnezeul lor, impreuna cu generalii:


- Alah! Alah! Alah! Dumnezeul crestinilor pierde lumea! Uite vine muntele la vale!


Si s-au dus generalii turci la Sfantul Platon, patriarh batran, avea 90 de ani, si au inceput a se ruga:


- Parinte, parinte, opreste muntele, ca avem atatea sate de mahomedani! Opreste muntele, parinte, ca mor toti arabii - ca erau si sate de crestini.


Iar patriarhul a zis:


- Fiilor, noi ne-am rugat lui Dumnezeu si nu cu puterea noastra s-a pornit muntele la vale, ci cu puterea lui Hristos, pe care voi l-ati hulit si ati zis ca spune minciuni: "Ca daca ar avea vreun crestin credinta cat un graunte de mustar, va zice muntelui sa se mute". Deci Hristos a pornit muntele, nu noi, si daca El va voi, o sa-l opreasca. Noi ne-am rugat Celui Atotputernic si cat va voi El, atat va merge.


Si a mers muntele pana in apa Nilului. Pana in ziua de azi, cine merge in Egipt, vede minunea aceasta. Nilul a ocolit muntele, ca el s-a oprit drept in albia Nilului si pana azi Nilul face ocol, roata imprejurul muntelui, pana vine in albia sa inapoi.


Aceasta mutare a muntelui Adar s-a intamplat la anul 604, cand era Platon patriarh al Alexandriei si cand au venit arabii sa distruga neamul crestinesc de acolo si s-a scris aceasta minune in proloage si in Istoria Bisericii. Iar mahomedanii, cand au vazut putea credintei ortodoxe cea adevarata, nu numai ca n-au omorat pe crestini, ci o mare multime de generali si oameni de rand s-au increstinat si au zis: "Hristos este adevaratul Dumnezeu".


Iar Califul arabilor a spus: "O suta de ani nu se va lua impozit de la crestinii din orasele si satele Egiptului pentru minunea pe care a facut-o Hristos Dumnezeu cu crestinii, ca a mutat muntele Adar in fata a atatea mii si sute de mii de oameni care l-au vazut".


*


Deci, cand am pornit noi cuvantul despre rugaciune am aratat ca, daca cineva ar avea credinta cat un graunte de mustar, ar muta muntele. Dar muntele s-a mutat pentru rugaciunea acestui tanar martir, care a voit mai bine de o suta de ori sa-si scoata ochii, decat sa manie pe Dumnezeu.


Care crestini isi mai scot astazi ochii sa nu faca pacat? Ca zice Hristos: De te sminteste ochiul tau, scoate-l sau mana ta, tai-o. Care-si mai taie mainile sau picioarele sa nu mearga la pacat? Nimeni.


Dar Dumnezeu nu cere numaidecat aceasta, caci ai vedea numai oameni cu ochii scosi. Cere sa taiem voia noastra si sa nu facem pacatul. Dar vedeti, cand cineva il iubeste pe Dumnezeu, este gata sa moara de o mie de ori si sa nu faca pacatul.


Aceasta o lucreaza numai frica de Dumnezeu si credinta noastra in Hristos. V-am spus ca aceasta minune a fost rezultatul rugaciunii la atata lume si mai cu seama a lui Ioan, faurul de aur, ca a facut Dumnezeu sa mute muntele Adar, pe care, oricine il poate vedea astazi in Alexandria, si acolo se povesteste si minunea, cand s-a mutat muntele acesta atatia kilometri, prin rugaciunea facuta de crestinii ortodocsi. Amin.

[spre_rasarit]

Wikipedia despre Simion: http://orthodoxwiki.org/Simon_the_Shoemaker

[spre_rasarit]

DIAVOLUL CARE S-A TRANSFORMAT IN INGER DE LUMINA
Smerenia este o fapta buna pe care nu o poate avea dracul. Noi postim, dar el nu mananca niciodata; noi ne ostenim, dar el nu sta degeaba; noi citim prin carti, dar el este teolog mare, stie toata Scriptura pe de rost. Orice am face noi, face si el. Una nu face el; nu se smereste, nu poate zice "iarta-ma"!


Am sa va spun o istorioara sfanta din cartea Everghetinos. La o manastire de maici, o calugarita, saraca, era paraclisiera, in viata de obste. Paraclisierul se duce la ora 11 (23) noaptea, ca Utrenia se face la miezul noptii, si scoala pe stareta. Asa am apucat si noi. Cand eram paraclisier, aveam un clopotel in mana si un ciocan. Ma duceam si bateam de trei ori in usa si ziceam: "Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!", iar cel din casa zicea: "Amin".


Sunam clopotelul si plecam la altul. Asa era randuiala si asa am apucat noi. Asa era si aceasta calugarita. Ea, ca sa nu doarma, ce facea? Citea la Psaltire de cu seara si pana la Utrenie, si cand era ora 11(23) fuga la stareta sa ia blagoslovenie ca sa mearga sa toace, sa scoale maicile la rugaciune.


Diavolul avea mare ciuda pe ea, ca-l ardea cu Psaltirea. Dar ea ani de zile s-a ostenit asa. Si ce s-a gandit diavolul sa-i faca, ca s-o ocarasca stareta si maicile? Se ducea dracul noaptea si-i tragea clopotele. Dar nu le tragea cand trebuie. De abia adormeau maicile si numai ce auzeai: "Bang, bang, bang...". O chema stareta:


- Nebuna, hai, dar de-abia au adormit maicile, de ce tragi clopotele?


Dar ea zicea:


- Iarta-ma, maica stareta, ca am gresit!


Ea nu stia ca-i dracul, credea ca alta calugarita vrea sa-i faca ei rau. Alta data, de doua ori le tragea, si de cu seara si dupa miezul noptii, dupa ce adormeau maicile. Numai la vreme nu le tragea, ca sa tulbure pe calugarita care citea la Psaltire.


Dar ea ce-a facut? "Mai, am sa ma duc in clopotnita! Tot nu dorm!" Si a luat Psaltirea, o cruce in mana si niste lumanari, ca nu erau pe atunci becuri, ca sa citeasca in clopotnita, sa vada care-i maica aceea, ca de atatea ori au pus-o la canon si stareta si duhovnicii, ca suna clopotele inainte de vreme.


Cand s-a dus acolo, vine dracul. Pune un picior pe-un geam si un picior pe celalalt si se agata cu mana de funie ca sa traga clopotele. Dar ea, cum era cu crucea, cand l-a vazut, a zis:


- In numele lui Iisus Hristos, stai! Sa te lege puterea dumnezeirii!


- Valeu, roaba lui Dumnezeu, da-mi drumul, ca nu mai vin niciodata!


- Nu. Stai!


- Da-mi drumul! Ma jur ca nu mai vin la ma-nastirea asta!


- Nu! Stai sa vina maica stareta si maicile din consiliu, care de atatea ori m-au pus la canon, ca eu trag clopotele.


- Da-mi drumul, roaba lui Dumnezeu!


- Nu. Sa te lege puterea lui Dumnezeu si Sfanta Cruce! Stai asa, cu mana pe funie!


Si ea saraca s-a dat jos din clopotnita si s-a dus la stareta.


- Maica stareta!


- Ce-i cu tine?


- Hai sa vezi cine trage clopotele, ca de atatea ori m-ai pus la canon!


Maica stareta a luat cateva maici din consiliu si s-a dus sa vada cine trage clopotele. Ea a crezut ca este o maica care trage clopotele, ca s-o supere. Cand a ajuns si l-a vazut:


- Valeu! Maica, alunga-l de aici! Vai de noi, murim de frica! Ii urat tare!


Si, pe fuga, cand a vazut ca dracu-i clopotar!


- Nu! Lasati-l! Nu poate sa se duca, ca-i legat.


Dar el striga:


- Dati-mi drumul, roabele lui Dumnezeu, ca nu mai vin la manastirea asta in veac!


- Nu! Stai aici sa aduc tot soborul manastirii sa-ti ceri iertare de la maici, ca ai tulburat toate maicile, cand sunai clopotele inainte de vreme!


- Asta n-o pot face!


Ai vazut rautatea diavolului? "Asta n-o pot face". Ei asa zic in iad: "Nu vom sluji Tie! Nu vom sluji Tie!" Tot impotriva lui Dumnezeu, caci au cazut din mandrie.


Si au tras clopotele sa se adune maicile.


- Mai, dracul in clopotnita! Il pune aceea sa-si ceara iertare.


Cand il vedeau, tipau si fugeau care intr-o parte, care in alta.


- Zi, iarta-ma! ii spuneau maicile.


- Nu pot, ca daca zic ma fac inger!


- Asta vrem noi! Sa vedem un drac ca s-a facut inger cum a fost inainte.


Vezi, daca a cazut din mandrie, nu poate zice "iarta-ma". Asa si noi. Cand vei vedea ca cineva iti cere iertare, si tu, daca nu zici: "Dumnezeu sa te ierte!", esti asemenea cu dracul care nu poate zice "iarta-ma". Sau daca ai gresit ceva, si nu ceri iertare, te asemeni cu el, ca nu zici "iarta-ma". "Nu vreau sa zic "iarta-ma"! Dar de ce? El este vinovat, nu eu!"


- Nu zic "iarta-ma"!


Atunci a zis calugarita:


- Uite ce-i! Daca nu zici "iarta-ma", sa ne canti o cantare, cum cantai tu cand erai inger inainte.


- Daca voi canta, va topiti ca ceara.


- Nu ne temem!


- Si ce cantare sa cant?


- Canta Trisaghionul: Sfinte Dumnezeule.


Cand a inceput sa cante, plangea tot soborul manastirii. Canta frumos tare. Dar stii cum canta? Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, si gata. Pana acolo! Miluieste-ne, nu voia sa zica.


- Zi "miluieste-ne"!


- Nu pot, ca daca zic ma fac inger!


- Asta vrem noi! Canta miluieste-ne, ca nu-ti dau drumul. Aici te tin legat si maine, sa vina toate satele sa te vada aici clopotar! Puterea dumnezeirii sa nu-ti dea drumul, pana nu zici miluieste-ne.


Canta frumos: Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte si iar se oprea. Miluieste-ne nu zicea.


- Zi miluieste-ne!


- Nu pot!


- Sa te arda puterea Sfintei Cruci!


- Valeu! Dati-mi drumul, ca nu mai vin in veac aici! Am sa spun la tot iadul ce-am patit aici.


- Nu! Zi: "Miluieste-ne pe noi"!


Cand a vazut ca-l arde puterea Sfintei Cruci, a cantat. Si cand a cantat miluieste-ne pe noi, a stralucit ca soarele si a zburat la cer. S-a facut inger. Si atunci maicile au inceput a face metanii:


- Multumim Domnului ca am vazut un drac care s-a facut inger inapoi, ca a zis miluieste-ne pe noi!


De aceea, daca cineva a gresit ceva, sa zica imediat: "Iarta-ma, frate, ca am gresit!"

[andreicozia]

Da, asa ca povesti sunt frumoase...insa de acolo pina la realitate istorica este drum lung

[spre_rasarit]

Uite unele povesti sunt scrise in carti istorice ca de exemplu povestea cu ingerul e din cartea Evergetinos.

Atat cat crezi orice in istorie poti sa crezi si aici.

[andreicozia]

:)) Touche' :))
De fapt cred ca drumurile sunt la fel de lungi in ambele cazuri:)) si chiar tind spre + sau -oo

[andreicozia]

În prealabil postat de spre_rasarit

Uite unele povesti sunt scrise in carti istorice ca de exemplu povestea cu ingerul e din cartea Evergetinos.

Atat cat crezi orice in istorie poti sa crezi si aici.

Cine a zis ca cred orice in istorie.
Istoria romana, de ex. este 90% falsificata, idealizata, romantata,