Dumnezeu uraste?

[MariS_]

În prealabil postat de Marius22

Eu spun ca trebuie sa punem toate aceste lipsuri existentiale, manifestate prin ura, razbunare, furie, pe seama noastra, nu a lui Dumnezeu.

Am intalnit o viziune extrem de profunda asupra acestui subiect, la Sfantul Isaac Sirul, in lucrarea "Cuvinte catre singuratici":

"Faptul de a ne inchipui ca mania, furia, gelozia sau alte asemanatoare acestora au ceva de-a face cu Firea dumnezeiasca ne umple de oroare, caci nimeni care are o minte sanatoasa si inteligenta nu poate ajunge la o asemenea nebunie incat sa gandeasca asa ceva despre Dumnezeu. Nu putem spune nici macar ca El se poarta asa pentru a rasplati raul, chiar daca in afara Scripturile par sa spuna acest lucru. Chiar si numai a gandi asa ceva despre Dumnezeu si a spune ca el rasplateste cele rele este o uraciune. A pretinde ca El se foloseste de un lucru atat de insemnat si grav cum e gheena drept rasplatire a raului inseamna a atribui o slabiciune Firii dumnezeiesti.

Imparatia si gheena sunt realitati milostive, gandite in existenta lor de Dumnezeu din pricina bunatatii Lui vesnice, si nu ca rasplatire, chiar daca li s-a dat numele de rasplatire. (...) Iar a spune ca El ne preda focului, suferintelor, chinurilor si la tot felul de rele inseamna a atribui Firii lui Dumnezeu o dusmanie fata de creaturile rationale pe care le-a creat prin har, sau a-L face sa lucreze sau sa gandeasca din ranchiuna sau cu gand de revansa, ca si cum S-ar razbuna.

Dreapta gandire despre Dumnezeu ar fi, asadar, urmatoarea: blandul Dumnezeu, Care in tot ce face cauta moduri prin care sa ajute fiintele rationale, indreapta si judecata spre folosul celor care trebuie sa primeasca acest lucru atat de greu. Caci a gandi ca in Dumnezeu exista ura sau ranchiuna chiar si fata de fapturile demonice este un lucru odios si blasfemiator, ca si acela de a atribui slavitei Lui Firi oricare din slabiciunile sau patimile noastre pretinzand ca ar fi vorba de rasplatirea binelui si a raului".

Subscriu cu bucurie la cuvintele intelepte ale Sfantului Isaac Sirul, dar prevad ca nu va mai dura mult si aceasta desavarsita viziune asupra lui Dumnezeu a acestui sfant parinte va fi declarata drept eretica de cei ce au o alta viziune, cea a unui Dumnezeu gelos, manios si razbunator. Ultima va triumfa pentru ca incrancenarea va lua locul blandetii.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[vinerea13]

Fiecare dintre noi îl percepe pe Dumnezeu în funcție de educația religioasă pe care a primit-o până în acest moment.

Nu pot să-L percep pe Dumnezeu altfel de cum îl prezintă Biblia. E ca o închisoare. Nu ai alternative. Poate ți-ar place să crezi altfel, să crezi ce îți spune inima, ce îți spune mintea, ceea ce pare rezonabil. Dar nu poți. De mic copil auzi mereu, ți se spune încontinuu: Biblia este singura noastră normă de credință. Indiferent ce ar spune oamenii din jurul tău, indiferent ce ți se pare ție a fi potrivit, nu ai alternativă pentru credința ta: Biblia are întotdeauna dreptate.

Cu o astfel de mentalitate, (puțin rușinat), trebuie să mărturisesc că fac parte din grupul celor care cred că Dumnezeu urăște. Că este un Dumnezeu gelos. Că se mânie și că e un Dumnezeu răzbunător. O zice Biblia și eu nu o pot contrazice.

Îi invidiez un pic pe cei care au voie să creadă într-un Dumnezeu care este doar Bun și Iubitor. Care nu urăște și nu se răzbună. Mi-ar place să pot să mă laud cu un astfel de Dumnezeu și să-L pot prezenta lumii.

Cum urăste Dumnezeu? Nu știu prea bine. In mod sigur nu urăște precum oamenii.

Ceea ce știu este că mie mi s-a poruncit să nu urăsc și să nu mă răzbun.
Din fericire am permisiunea (și chiar porunca) să-i iubesc și pe cei care cred că Dumnezeu nu urăște.
Ce bine! Aleluia!

[MariS_]

În prealabil postat de vinerea13

Fiecare dintre noi îl percepe pe Dumnezeu în funcție de educația religioasă pe care a primit-o până în acest moment.

Nu pot să-L percep pe Dumnezeu altfel de cum îl prezintă Biblia. E ca o închisoare. Nu ai alternative. Poate ți-ar place să crezi altfel, să crezi ce îți spune inima, ce îți spune mintea, ceea ce pare rezonabil. Dar nu poți. De mic copil auzi mereu, ți se spune încontinuu: Biblia este singura noastră normă de credință. Indiferent ce ar spune oamenii din jurul tău, indiferent ce ți se pare ție a fi potrivit, nu ai alternativă pentru credința ta: Biblia are întotdeauna dreptate.

Cu o astfel de mentalitate, (puțin rușinat), trebuie să mărturisesc că fac parte din grupul celor care cred că Dumnezeu urăște. Că este un Dumnezeu gelos. Că se mânie și că e un Dumnezeu răzbunător. O zice Biblia și eu nu o pot contrazice.

Îi invidiez un pic pe cei care au voie să creadă într-un Dumnezeu care este doar Bun și Iubitor. Care nu urăște și nu se răzbună. Mi-ar place să pot să mă laud cu un astfel de Dumnezeu și să-L pot prezenta lumii.

Cum urăste Dumnezeu? Nu știu prea bine. In mod sigur nu urăște precum oamenii.

Ceea ce știu este că mie mi s-a poruncit să nu urăsc și să nu mă răzbun.
Din fericire am permisiunea (și chiar porunca) să-i iubesc și pe cei care cred că Dumnezeu nu urăște.
Ce bine! Aleluia!

In Biblie se pun multe lucruri in seama lui Dumnezeu. Eu stiu, insa, un lucru: ceea ce a spus chiar Fiul Sau, Domnul Iisus Hristos, despre Dumnezeu trebuie sa fie crezut 100%. Iar Fiul Sau ne-a spus ca TATAL DESAVARSIT ESTE. Si ne-a mai spus sa fim asemenea Tatalui nostru, adica desavarsiti, si ne-a mai spus ca acela care se manie sau se razbuna pe fratele sau, acela l-a si ucis in gand. Ma bucur ca vi s-a dat permisiunea sa nu ne ucideti prin gand. Nu trebuie sa va laudati cu Dumnezeul acela, adica cel bun, bland si iubitor, trebuie doar sa puteti sa-L iubiti pe Cel in care credeti.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Parintele Rafail Noica talcuieste pentru noi, referitor la tema abordata aici. O face in trecere, desigur, fara a insista mai mult decat se cuvine.
O face cu un prea nobil dispret fata de asemenea idee. Desigur, se opreste o clipa pentru a tamadui pe cei raniti de sageata astui gand otravitor. Nu poate trece nepasator.
Gasim pe Youtube, Dumnezeu sa ne poarte aproape de Parinte.

Ma minunez mereu de ce ne poate trece prin minte...
De pilda chiar acum: tastez si cuget la intrebarea "Dumnezeu uraste?"...
Cine pune in mintea mea asemenea preocupare?
Oare am terminat deja cu tema "Iubirea"? Cu tema "Smerenia"? Cu tema "Rugaciunea"?
Oare am spus azi suficient de mult si de curat preasfant numele Domnului Iisus? Si acum, sa inteleg despre mine ca pot trece la alt "subiect"?... ca sunt in "pauza"? Ca ma "relaxez"?...
Cine este oare atat de framantat de intrebarea din topic?
Cine e fragmentat in sufletul meu?...
Un bolnav din mine, desigur, un mort care pute sub forma acestei intrebari si a preocuparii mele pentru ea.
Iarta-ma, Doamne Iisuse Hristoase, milostiv fii mie, pacatosul si multpreanevrednicul Tau rob...