Ma simt trista

[unpaharcuapa]

În prealabil postat de Ioana.M

am stat putin pe ganduri inainte de a scrie, dar cred ca oricand o idee sau un sfat pot fi de ajutor. am incercat sa-mi gasesc pe cineva si de fiecare data patesc la fel-daca plac pe cineva niciodata sentimentul nu e reciproc; in plus, de fiecare data ma place cineva care mie nu-mi place deloc.povestea asta se repeta destul de des si nu stiu de ce. si in plus simt ca as cauta "acul in carul cu fan".mi-e f.greu sa intalnesc o persoana care sa mearga si la biserica.inca mai sper, dar timpul trece repede.mai e cineva in situatia mea?

Hristos a Inviat!

Nu trebuie sa te necajesti.Eu mi-am gasit un sot,un prieten,un om bun dar nici el nu era la inceput asa cum iti doresti si tu.Cu timpul m-a vazut pe mine ce fac,cum ma rog,cum ne-a ajutat de atatea ori Bunul Dumnezeu si incet incet a invatat si el ca fara nu se poate.Rabdare,multa intelegere si un om cu suflet mare iti doresc.

[anaana2004]

Hristos a inviat! Numele meu este Ana si am 29 de ani. Am o problema si m-am gandit ca ma puteti ajuta. Acum un an si jumatate am cunoscut un baiat de care m-am indragostit. Mai tarziu am simtit acelasi lucru si din partea lui si ne-am si marturisit dragostea. Era minunat. Uneori era tacut de tot dar eram indragostita pana peste urechi si nu-i vedeam nimic rau.
Cand mai aveam o luna pana sa aniversam un an de prietenie, m-a cerut in casatorie si am acceptat. Din acel moment au inceput perioadele grele.
Intr-una din conversatiile noastre la telefon a inceput sa tipe din senin spunandu-mi ca el este barbatul in casa si multe alte lucruri care nu se legau deloc cu ceea ce discutam noi la acel moment. Urmau perioade in care nimic rau nu se mai intampla, dar urmate de altele mai rele. Tin minte ca timp de o luna de zile m-a sunat si imi spunea la inceputul sau catre sfarsitul conversatiei ca noi doi vom face un copil si doar un copil, ca doi copii ar aduce saracie, nu am avea cu ce-i creste. ( desi amandoi avem servici).Vorbeam cu el minute intregi si se mai domolea.
Vazand insa ca starile de nervozitate se indeseau am discutat serios cu el si mi-a marturisit ca el e putin mai nervos, ca e asa din facultate cand a avut un soc puternic. De atunci simte ca este urmarit ca oamenii ii citesc gndurile, ca a fost urmarit de o blonda. M-a socat si pe mine, m-a zguduit chiar dar i-am spus ca oricum ii voi fi alaturi si-l voi sprijini. Mi-a spus mai tarziu ca el merge regulat, de 5 ani, la un medic specialist psihiatru.
Am vrut sa consultam si alti medici si a vrut. A fost si internat. Diagnosticul a fost schizofrenie.
Intre timp iesire lui erau tot mai dese si necontrolate. Ceea mai grea criza( pentru mine) a fost de 8 martie cand a tipat la mine, m-a jignit pe mine si pe familia mea, fara niciun motiv. Imi dadeam seama ca era total gresita premisa de la care incepuse. Si m-a durut cum nu ma mai duruse nicio criza de-ale lui. Aceea criza de pe 8 martie m-a pus pe ganduri si m-a adus intr-o asa tulburare sufleteasca incat,atunci cand trebuia sa ne intalnim aveam o frica. Nu mai voiam sa ma mai intalnesc cu el.Nu mai vedeam in ele siguranta de altadata. Imi aparea din ce in ce mai clar gandul ca voi suferi foarte mult daca ma voi casatori cu el. Ceea ce fusese odata o iubire frumoasa, devenise, pentru mine, o povara. In cele din urma, i-am spus ca nu e posibil sa ne casatorim. In prima zi de Paste am rupt de tot relatia, nemaisuportand tensiunea si insistentele lui. Acum stiu ca el sufera.Iar eu ma simt vinovata. Oare trebuia sa mai fiu cu el? Oare trebuia sa stau cu el? Am facut bine ce am facut? Oare e posiil sa intemeiez o familie cu un om bolnav de o asemenea boala? Oare sunt eu prea mandra?

[vultur77]

În prealabil postat de anaana2004

Hristos a inviat! Numele meu este Ana si am 29 de ani. Am o problema si m-am gandit ca ma puteti ajuta. Acum un an si jumatate am cunoscut un baiat de care m-am indragostit. Mai tarziu am simtit acelasi lucru si din partea lui si ne-am si marturisit dragostea. Era minunat. Uneori era tacut de tot dar eram indragostita pana peste urechi si nu-i vedeam nimic rau.
Cand mai aveam o luna pana sa aniversam un an de prietenie, m-a cerut in casatorie si am acceptat. Din acel moment au inceput perioadele grele.
Intr-una din conversatiile noastre la telefon a inceput sa tipe din senin spunandu-mi ca el este barbatul in casa si multe alte lucruri care nu se legau deloc cu ceea ce discutam noi la acel moment. Urmau perioade in care nimic rau nu se mai intampla, dar urmate de altele mai rele. Tin minte ca timp de o luna de zile m-a sunat si imi spunea la inceputul sau catre sfarsitul conversatiei ca noi doi vom face un copil si doar un copil, ca doi copii ar aduce saracie, nu am avea cu ce-i creste. ( desi amandoi avem servici).Vorbeam cu el minute intregi si se mai domolea.
Vazand insa ca starile de nervozitate se indeseau am discutat serios cu el si mi-a marturisit ca el e putin mai nervos, ca e asa din facultate cand a avut un soc puternic. De atunci simte ca este urmarit ca oamenii ii citesc gndurile, ca a fost urmarit de o blonda. M-a socat si pe mine, m-a zguduit chiar dar i-am spus ca oricum ii voi fi alaturi si-l voi sprijini. Mi-a spus mai tarziu ca el merge regulat, de 5 ani, la un medic specialist psihiatru.
Am vrut sa consultam si alti medici si a vrut. A fost si internat. Diagnosticul a fost schizofrenie.
Intre timp iesire lui erau tot mai dese si necontrolate. Ceea mai grea criza( pentru mine) a fost de 8 martie cand a tipat la mine, m-a jignit pe mine si pe familia mea, fara niciun motiv. Imi dadeam seama ca era total gresita premisa de la care incepuse. Si m-a durut cum nu ma mai duruse nicio criza de-ale lui. Aceea criza de pe 8 martie m-a pus pe ganduri si m-a adus intr-o asa tulburare sufleteasca incat,atunci cand trebuia sa ne intalnim aveam o frica. Nu mai voiam sa ma mai intalnesc cu el.Nu mai vedeam in ele siguranta de altadata. Imi aparea din ce in ce mai clar gandul ca voi suferi foarte mult daca ma voi casatori cu el. Ceea ce fusese odata o iubire frumoasa, devenise, pentru mine, o povara. In cele din urma, i-am spus ca nu e posibil sa ne casatorim. In prima zi de Paste am rupt de tot relatia, nemaisuportand tensiunea si insistentele lui. Acum stiu ca el sufera.Iar eu ma simt vinovata. Oare trebuia sa mai fiu cu el? Oare trebuia sa stau cu el? Am facut bine ce am facut? Oare e posiil sa intemeiez o familie cu un om bolnav de o asemenea boala? Oare sunt eu prea mandra?

Aveti o mare nevoie de duhovnic.EL va va raspunde cel mai bine la intrebarile care va framanta.Pana atunci aveti aici cateva sfaturi in legatura cu cei care sufera de psihoze:

1. NU cautati cauze psihologice ce ar justifica purtarea bolnavilor si felul in care se simt acestia.Boala lor se dezvolta prin alte mecanisme si este legata doar in mica masura de factorii situationali.

2. Amintiti-va ca delirul tine de o gandire bolnava si ca cel ce delireaza nu poate fi convins de contrariul celor pe care le afirma.

3. Deprindeti-va sa sesizati semnele care prevestesc inrautatirea starii psihice a bolnavilor(ex: insomnia constanta,agresivitatea,inchiderea in sine dun ce in ce mai accentuata....

4. NU schimbati fara motive deosebit de serioase medicul curant.Faceti in asa fel ca bolnavul sa se intalneasca in mod regulat cu psihiatrul.

5. In perioadele de posibila inrautatire a starii psihice informati neaparat DUHOVNICUL(daca exista) si rezolvati impreuna cu el problemele legate de indrumarea duhovniceasca a bolnavului (acasa sau la spital).

6.Rugati-va mai mult pentru cel bolnav.Faceti in asa fel incat sa fie pomenit la Dumnezeiasca Liturghie si la alte slujbe.Inconjurati-l cu lucruri sfinte.

7. Aduceti-va aminte ca de la DOMNUL vor avea la fel de mare plata atat bolnavul care sufera fara sa carteasca,cat si cel ce-l ingrijeste cu osardie.

[Sanduu]

Am vrut sa mai adaug pentru Ioana: i-ti mai aduc un exemplu pentru faptul ca am fost si eu in situatia ta si cred ca si sint...la fel am deschis mai demult o tema doar ca era Ma simt singur :)
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ght=simtsingur
I-ti doresc sa fii fericita si fii tare Hristos a inviat!

[cristina2012]

În prealabil postat de anaana2004

Hristos a inviat! Numele meu este Ana si am 29 de ani. Am o problema si m-am gandit ca ma puteti ajuta. Acum un an si jumatate am cunoscut un baiat de care m-am indragostit. Mai tarziu am simtit acelasi lucru si din partea lui si ne-am si marturisit dragostea. Era minunat. Uneori era tacut de tot dar eram indragostita pana peste urechi si nu-i vedeam nimic rau.
Cand mai aveam o luna pana sa aniversam un an de prietenie, m-a cerut in casatorie si am acceptat. Din acel moment au inceput perioadele grele.
Intr-una din conversatiile noastre la telefon a inceput sa tipe din senin spunandu-mi ca el este barbatul in casa si multe alte lucruri care nu se legau deloc cu ceea ce discutam noi la acel moment. Urmau perioade in care nimic rau nu se mai intampla, dar urmate de altele mai rele. Tin minte ca timp de o luna de zile m-a sunat si imi spunea la inceputul sau catre sfarsitul conversatiei ca noi doi vom face un copil si doar un copil, ca doi copii ar aduce saracie, nu am avea cu ce-i creste. ( desi amandoi avem servici).Vorbeam cu el minute intregi si se mai domolea.
Vazand insa ca starile de nervozitate se indeseau am discutat serios cu el si mi-a marturisit ca el e putin mai nervos, ca e asa din facultate cand a avut un soc puternic. De atunci simte ca este urmarit ca oamenii ii citesc gndurile, ca a fost urmarit de o blonda. M-a socat si pe mine, m-a zguduit chiar dar i-am spus ca oricum ii voi fi alaturi si-l voi sprijini. Mi-a spus mai tarziu ca el merge regulat, de 5 ani, la un medic specialist psihiatru.
Am vrut sa consultam si alti medici si a vrut. A fost si internat. Diagnosticul a fost schizofrenie.
Intre timp iesire lui erau tot mai dese si necontrolate. Ceea mai grea criza( pentru mine) a fost de 8 martie cand a tipat la mine, m-a jignit pe mine si pe familia mea, fara niciun motiv. Imi dadeam seama ca era total gresita premisa de la care incepuse. Si m-a durut cum nu ma mai duruse nicio criza de-ale lui. Aceea criza de pe 8 martie m-a pus pe ganduri si m-a adus intr-o asa tulburare sufleteasca incat,atunci cand trebuia sa ne intalnim aveam o frica. Nu mai voiam sa ma mai intalnesc cu el.Nu mai vedeam in ele siguranta de altadata. Imi aparea din ce in ce mai clar gandul ca voi suferi foarte mult daca ma voi casatori cu el. Ceea ce fusese odata o iubire frumoasa, devenise, pentru mine, o povara. In cele din urma, i-am spus ca nu e posibil sa ne casatorim. In prima zi de Paste am rupt de tot relatia, nemaisuportand tensiunea si insistentele lui. Acum stiu ca el sufera.Iar eu ma simt vinovata. Oare trebuia sa mai fiu cu el? Oare trebuia sa stau cu el? Am facut bine ce am facut? Oare e posiil sa intemeiez o familie cu un om bolnav de o asemenea boala? Oare sunt eu prea mandra?

E tare dificila situatia ta, dar cred ca ai procedat bine. Daca descoperea boala dupa casatorie, trebuia sa ii fii alaturi, sa il ingrijesti, dar daca stii deja situatia e mai bine sa nu intemeiezi o familie cu un om atat de bolnav pentru ca, schizofrenia se transmite urmasilor, schizofrenicul poate face rau copiilor lui, schizofrenia se poate agrava.

Daca vrei sa fii sotie si mama trebuie sa cauti un om care este apt sa fie sot si tata.

Daca il iubesti dincolo de limite si vrei sa te jertfesti pentru el, ii poti fii alaturi, il poti ingriji, dar asta cel mult intr-o "casatorie alba".

Cauta un duhovnic incercat si asculta-l, asa iti va fi usor sa faci ceea ce iti este de folos spre mantuire... si poate si spre mantuirea lui.

Daca vei fi obligata sa faci avorturi, sau sa folosesti contraceptie abortiva, sau sa aveti copii dar el sa nu se poate controla si sa-i abuzeze (fizic, emotional, sexual)... poate acum nu iti vine sa crezi, dar aceasta boala se poate agrava.

În prealabil postat de anaana2004

Hristos a inviat! Numele meu este Ana si am 29 de ani. Am o problema si m-am gandit ca ma puteti ajuta. Acum un an si jumatate am cunoscut un baiat de care m-am indragostit. Mai tarziu am simtit acelasi lucru si din partea lui si ne-am si marturisit dragostea. Era minunat. Uneori era tacut de tot dar eram indragostita pana peste urechi si nu-i vedeam nimic rau.
Cand mai aveam o luna pana sa aniversam un an de prietenie, m-a cerut in casatorie si am acceptat. Din acel moment au inceput perioadele grele.
Intr-una din conversatiile noastre la telefon a inceput sa tipe din senin spunandu-mi ca el este barbatul in casa si multe alte lucruri care nu se legau deloc cu ceea ce discutam noi la acel moment. Urmau perioade in care nimic rau nu se mai intampla, dar urmate de altele mai rele. Tin minte ca timp de o luna de zile m-a sunat si imi spunea la inceputul sau catre sfarsitul conversatiei ca noi doi vom face un copil si doar un copil, ca doi copii ar aduce saracie, nu am avea cu ce-i creste. ( desi amandoi avem servici).Vorbeam cu el minute intregi si se mai domolea.
Vazand insa ca starile de nervozitate se indeseau am discutat serios cu el si mi-a marturisit ca el e putin mai nervos, ca e asa din facultate cand a avut un soc puternic. De atunci simte ca este urmarit ca oamenii ii citesc gndurile, ca a fost urmarit de o blonda. M-a socat si pe mine, m-a zguduit chiar dar i-am spus ca oricum ii voi fi alaturi si-l voi sprijini. Mi-a spus mai tarziu ca el merge regulat, de 5 ani, la un medic specialist psihiatru.
Am vrut sa consultam si alti medici si a vrut. A fost si internat. Diagnosticul a fost schizofrenie.
Intre timp iesire lui erau tot mai dese si necontrolate. Ceea mai grea criza( pentru mine) a fost de 8 martie cand a tipat la mine, m-a jignit pe mine si pe familia mea, fara niciun motiv. Imi dadeam seama ca era total gresita premisa de la care incepuse. Si m-a durut cum nu ma mai duruse nicio criza de-ale lui. Aceea criza de pe 8 martie m-a pus pe ganduri si m-a adus intr-o asa tulburare sufleteasca incat,atunci cand trebuia sa ne intalnim aveam o frica. Nu mai voiam sa ma mai intalnesc cu el.Nu mai vedeam in ele siguranta de altadata. Imi aparea din ce in ce mai clar gandul ca voi suferi foarte mult daca ma voi casatori cu el. Ceea ce fusese odata o iubire frumoasa, devenise, pentru mine, o povara. In cele din urma, i-am spus ca nu e posibil sa ne casatorim. In prima zi de Paste am rupt de tot relatia, nemaisuportand tensiunea si insistentele lui. Acum stiu ca el sufera.Iar eu ma simt vinovata. Oare trebuia sa mai fiu cu el? Oare trebuia sa stau cu el? Am facut bine ce am facut? Oare e posiil sa intemeiez o familie cu un om bolnav de o asemenea boala? Oare sunt eu prea mandra?

Draga Ana, cand stai fata in fata cu un schizofrenic,poti sa te astepti la orice. Acum te iubeste si te saruta iar in minutul urmator te strange de gat, fara nici o remuscare, deoarece nu are discernamant.Am o prietena care s-a casatorit cu un schizofrenic,fara sa stie de boala lui.A fost o dragoste fulgeratoare,frumoasa, cu mari sanse de reusita.El fiind deosebit de boem, prietenei mele parea ca i se pregateste o casnicie foarte romantica.S-au casatorit la cateva luni dupa ce s-au cunoscut.Din noaptea nuntii a inceput calvarul.A batut-o de a desfigurat-o.Nu mai avea voie sa poarte haine de femeie, decat hainele lui,inchise la culoare.Daca pe strada i se parea lui ca se uita vreun barbat la ea mai lung, o calca in picioare acasa.S-a nascut un baietel si cand avea doar cateva luni, el a incercat sa se gazeze impreuna cu ei.Au fost salvati de niste vecini, ca urmare a urletelor ei.In final,dupa cateva luni, el s-a sinucis, gazandu-se cand a fost singur acasa.Trauma pe care a trait-o prietena mea acum 20 de ani, si ASTAZI o marcheaza!

DECI DA, FOARTE BINE CA TE-AI DESPARTIT DE EL!

Cu un schizofrenic, nu-i de joaca! Schizofrenia nu se vindeca! Imi pare rau de toti cei batuti de soarta din cauza acestei cumplite boli,dar daca va sta in putinta, feriti-va de schizofrenici, ca isi pierd discernamantul in cateva secunde.

[AlinB]

Nu e chiar asa, exista diferite forme de schizofrenie, cu manifestari diferite.

Cunosc cazul unui cuplu care are peste 30 ani de casatorie, el avand istoric schizofrenic inca inainte de casatorie.

Ea a stiut ceva, dar era indragostita foarte, cand s-a confruntat direct cu realitatea (dupa casatorie) a fost destul de dur impactul dar a ales sa mearga mai departe, din dragoste sau considerente sociale - greu de spus.

Cu timpul episoadele s-au mai ameliorat desi nu au disparut, ea a invatat sa le recunosca inca inainte sa atinga apogeul si sa le tina sub control cu medicamentatia, etc.

Schizofrenia spun unii Parinti ca este o boala spirituala in primul rand, datorata lipsei accentuate de afectivitate, si deci mult mai tratabila decat alte boli de ordin psihic.

In cazul enuntat mai sus, se putea observa destul de bine aceste aspecte, insa la un nivel subtil, acea persoana avand in afara episoadelor schizofrenice un caracter dificil, aplecat spre agresivitate, ranchiuna in relatiile problematice cu cei din jur, desi altii mai superficiali, ar fi afirmat poate chiar contrariul.

Cred ca in cazul unei persoane religioase (in sensul autentic) sau care macar nu respinge credinta, boala poate fi mult mai usor tinuta sub control (depinde si de forma) si chiar duce spre vindecare.

Nu cred ca se transmite genetic (nu am timp acum sa caut) ci cel mult ca un soi de predispozitie care se poate manifesta sau nu.

Stresul si oboseala declanseaza/accentueaza boala.

Antipsihoticele care se recomanda in astfel de cazuri au efecte secundare negative serioase, atat fizice cat si psihice, putand determina depresie si sinucidere si de obicei se combina cu antidpresive.

Asistenta medicala la noi in aceasta privinta e la pamant, nu exista absolut deloc interes nici macar cand este stimulat financiar. se prescriu antipsihotice la greu fara indicatii clare astfel incat sa fie cat mai rapid "scosi din circuit" prin efectele lor secundare.

Ideea e ca nimeni nu se casatoreste cu o astfel de persoana in cunostinta de cauza decat in doua cazuri:
1. eroare de evaluare a satisfactiei pe care o asteapta din aceasta relatie cat si a greutatilor care le presupune

SAU

2. un suflet extrem de caritabil si dezinteresat (basme).

Poate fi si ceva din fiecare, si consider ca e normal ca un om sa nu-si asume o povara mai mare decat crede ca poate duce, si aici e bine ca decizia sa fie luata cat mai lucid, pe de alta parte nu cred ca e cazul sa fie descurajati cei care incearca sa ia o decizie mai degraba caritabila decat in interes personal.

Important este insa ca persoana cu probleme sa fie o persoana credincioasa iar cealalta persoana chiar si mai si, altfel lucrurile nu vor ajunge niciodata la un liman.

[philalex]

Nu trebuie sa fiti tristi, Dumnezeu calauzeste pe fiecare, faceti sport, miscare, muzee, si uitati de singuratate....eu m-am obisnuit singur si imi e bine.....pot spune ca sunt mai bine ca niciodat...binenteles...sunt alaturi de Cel de sus, prin tot ceea ce fac....si nu cad in rutina....Doamne ajuta-i pe cei tristi1

[Sanduu]

În prealabil postat de philalex

Nu trebuie sa fiti tristi, Dumnezeu calauzeste pe fiecare, faceti sport, miscare, muzee, si uitati de singuratate....eu m-am obisnuit singur si imi e bine.....pot spune ca sunt mai bine ca niciodat...binenteles...sunt alaturi de Cel de sus, prin tot ceea ce fac....si nu cad in rutina....Doamne ajuta-i pe cei tristi1

Sint deacord cu tine trebuie sa luptam cu patimile, obiceiurile rele ,pacatele etc. si va veni si clipa ceea...

În prealabil postat de AlinB

Nu e chiar asa, exista diferite forme de schizofrenie, cu manifestari diferite.

Corect. Manifestarile sunt foarte diferite.Exista si schizofrenici care de mult timp sunt inofensivi pentru cei din jur, dar nimeni nu poate garanta ca intr-o zi, din varii motive, nu se poate declansa o criza care se soldeaza cu morti si raniti de exemplu..
Din pacate aceasta boala nu este previzibila din punct de vedere a evolutiei ei..Inca nu s-au descoperit factorii care o provoaca si desigur, nici remediile..Se stie clar doar ca schizofrenia apare cel mai adesea in urma unui soc puternic...Sa ne fereasca Dumnezeu pe toti!

În prealabil postat de AlinB

consider ca e normal ca un om sa nu-si asume o povara mai mare decat crede ca poate duce, si aici e bine ca decizia sa fie luata cat mai lucid, pe de alta parte nu cred ca e cazul sa fie descurajati cei care incearca sa ia o decizie mai degraba caritabila decat in interes personal.

Nu trebuie descurajati, ci informati cat mai bine ( si nu de noi,care incercam doar in linii mari sa formam o idee corecta despre aceasta boala ,ci de personal specializat), ca sa ia o decizie in totala cunostinta de cauza.Sa stie la ce se inhama si ce riscuri isi asuma!