ruprea tainei casatoriei

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de lungu9

Buna,
Sunt elev in clasa a 9a si astazi la ora de romana am avut o discutie contradictorie cu profesoara mea de profil despre ruperea tainei casatoriei care consta in faptul ca:
cu ceva timp in urma(daca nu ma insel in Duminica cu Evanghelia despre Nunta din Cana Galeleii) preotul de la mine de la Biserica a zis ca singura "modalitate" de rupere a casatoriei este nefidelitatea. Am citit si pe site si pe alte siteuri si am primit referiri la pasaje din Biblie referitoare la pedepse dar nu e ceea ce cautam. Dupa mintea mea daca se rupe casatoria cred ca asta presupune, pe langa canoanele foarte drastice cum ar fi neimpartasirea timp de 15 ani, refacerea tainei casatoriei sau daca nu in intregime macar o slujba prin care sa se uneasca din nou cele doua persoane intr-un singur trup. Va rog sa ma lamuriti si in cazul in care citati din vreun Sfant Parinte sau Biblie sa imi spuneti de unde, va rog.

Multumesc mult

Multă atenţie la aceste discuţii contradictorii cu profesorii. Mulţi oameni sunt pătimaşi în idei, iar profesorii sunt oameni. În mod deosebit este indicată prudenţa în astfel de discuţii contradictorii, atunci când nu e vorba de o discuţie între patru ochi, ci sunt prezenţi şi alţi elevi, iar profesorul ar putea simţi că i se subminează autoritatea.

Înţelegerea catolică asupra a ceea ce spune Domnul nostru referitor la cazul de desfrâu e următoarea: căsătoria este indisolubilă. Ceea ce este, uneori, legitim să se facă în caz de desfrâu este separarea, adică refuzul coabitării, ceea ce e altceva decât ruperea căsătoriei. Aşadar, nu divorţul în sine este interzis, dacă e înţeles ca ruperea coabitării şi nu ca ruperea căsătoriei, ci "recăsătoria" este interzisă şi, dacă ar fi făcută, e invalidă (adică nu are loc înaintea lui Dumnezeu) în caz că celălalt soţ trăieşte.
Spuneam că desfrâul (preacurvia) poate reprezenta un motiv valabil de separare a celor doi soţi uniţi prin căsătorie din motive psihologice. Mai exact, soţul înşelat poate dezvolta o reacţie de respingere independentă de voinţa lui.

[AlinB]

Si totusi cum interpretati pasajele din NT in care se spune ca desfranarea este motiv valid de despartire?

Interpretati "despartirea" doar ca distanta fizica cand totusi e vorba in contextul respectiv de despartire ca si rupere a uniunii?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de AlinB

Si totusi cum interpretati pasajele din NT in care se spune ca desfranarea este motiv valid de despartire?

Interpretati "despartirea" doar ca distanta fizica cand totusi e vorba in contextul respectiv de despartire ca si rupere a uniunii?

Uniunea nu poate fi ruptă, fiindcă ceea ce Dumnezeu a unit, omul nu poate desface. Deci, nu există o "dizolvare a căsătoriei" din acelaşi motiv pentru care nu există un "dezbotez" ori o "dezcuminecare" sau o "deshirotonire". Aşa cum preotul redus la starea laicală continuă să fie "preot în veac", fiind privat, însă, spre binele sufletului lui, de exerciţiul obişnuit al preoţiei sale, tot aşa despărţirea pe motivul întemeiat al necurăţiei nu înseamnă ştergerea căsătoriei, ci abţinerea legitimă de la exerciţiul ei.

O clarificare asupra acestei chestiuni aici: http://www.profamilia.ro/apologetica.asp?biblia=22

[AlinB]

Este prea tarziu pentru o aprofundare si un reply detaliat dar stiam link -ul de pe site -ul respectiv, sunt putin dezamagit deoarece ma asteptam la o argumentatie ceva mai de calitate decat o interpretare zic eu, evident deformata a acelor pasaje din Scriptura.

Si inca o intrebare, daca Biserica i-a interzis, prin cateristire, sa mai slujeasca, si el ignora aceasta interdictie slujind in continuare, Tainele savarsite dupa caterisire sunt valide dpdv haric sau nu?

Daca nu, sub ce forma ar mai fi preotia sa inca valida?

[Mihnea Dragomir]

Tainele săvârşite de un preot caterisit sunt valide. Aşa cum şi Tainele săvârşite de un preot ortodox sunt valide.
Dar validitatea nu trebuie confundată cu legitimitatea. Ceea ce un preot caterisit are pe Sf Disc şi în Sf Potir este Trupul şi Sângele lui Isus. Dar cel care se împărtăşeşte cu ele, bineştiind acest lucru şi nefiind in articulo mortis nu se împărtăşeşte spre mântuire, ci spre osândă. Valabil, cu atât mai mult, petru preotul respectiv, care nu a înţeles valoarea de ultim medicament a sancţiunii ecleziale care i-a cerut să nu mai slujească.

[Decebal]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Înţelegerea catolică asupra a ceea ce spune Domnul nostru referitor la cazul de desfrâu e următoarea: căsătoria este indisolubilă. Ceea ce este, uneori, legitim să se facă în caz de desfrâu este separarea, adică refuzul coabitării, ceea ce e altceva decât ruperea căsătoriei. Aşadar, nu divorţul în sine este interzis, dacă e înţeles ca ruperea coabitării şi nu ca ruperea căsătoriei, ci "recăsătoria" este interzisă şi, dacă ar fi făcută, e invalidă (adică nu are loc înaintea lui Dumnezeu) în caz că celălalt soţ trăieşte.

Spuneam că desfrâul (preacurvia) poate reprezenta un motiv valabil de separare a celor doi soţi uniţi prin căsătorie din motive psihologice. Mai exact, soţul înşelat poate dezvolta o reacţie de respingere independentă de voinţa lui.

"Şi s-au apropiat de El fariseii, ispitindu-L şi zicând: Se cuvine, oare, omului să-şi lase femeia sa, pentru orice pricină? Răspunzând, El a zis: N-aţi citit că Cel ce i-a făcut de la început i-a făcut bărbat şi femeie? Şi a zis: Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă. Ei I-au zis Lui: Pentru ce, dar, Moise a poruncit să-i dea carte de despărţire şi să o lase? El le-a zis: Pentru învârtoşarea inimii voastre, v-a dat voie Moise să lăsaţi pe femeile voastre, dar din început nu a fost aşa. Iar Eu zic vouă că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, şi se va însura cu alta, săvârşeşte adulter; şi cine s-a însurat cu cea lăsată săvârşeşte adulter." (Matei 19, 3-9)

Deci iată un argument biblic foarte clar că în acest caz, al adulterului, Hristos a permis divorţul ("cartea de despărţire") şi implicit şi recăsătorirea. Mai mult, în cazul respectiv, specificat de Însuşi Hristos, cel care divorţează de soţia lui (şi probabil că şi reciproca este valabilă, atunci când bărbatul comite preacurvia iar nu soţia) nu comite adulter, el având dreptul să despartă ceea ce înainte era unit în căsătorie. Şi având dreptul să se despartă şi să fie neunit are în mod implicit şi dreptul de a se recăsători, pentru că el nu mai este unit cu femeia respectivă înaintea lui Dumnezeu. Iar Hristos specifică clar acest lucru.

Cu alte cuvinte, acolo unde Hristos Iisus Însuşi a spus clar că poate exista divorţul, pentru motivul preacurviei, şi că deci căsătoria (fie ea şi religioasă) poate fi desfăcută, căci bărbatul îi poate da "cartea de despărţire" sau de divorţ femeii respective, fără a săvârşi adulter, adică fără a fi în păcat de moarte (spre deosebire de adulterină, care este în păcat de moarte) vine Biserica Romano-Catolică şi spune că de fapt lucrurile nu ar sta aşa, şi că ceea ce spune papa şi papismul este deasupra a ceea ce a spus Hristos Însuşi. De ce? Pentru că BRC pretinde că este indisolubilă căsătoria, că nu se poate desface (nici măcar când are loc un adulter) deşi Hristos Iisus Însuşi a spus foarte clar că există o cauză pentru care o căsătorie poate fi desfăcută, adică în cazul unei preacurvii sau adulter. Cu alte cuvinte căsătoria nu este chiar aşa de indisolubilă precum pretinde biserica romano-catolică, şi asta pe temeiul cuvintelor lui Iisus Hristos. În cazul în care căsătoria a fost desfăcută în mod justificat cel care a dat "cartea de despărţire" pe motive temeinice nu este vinovat de adulter, şi nu este deci în stare de păcat de moarte; mai mult el este dezlegat de unirea anterioară şi nu mai este "un singur trup" cu fosta soţie, nefiind vinovat de despărţirea a ceea ce "Dumnezeu a unit".

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Uniunea nu poate fi ruptă, fiindcă ceea ce Dumnezeu a unit, omul nu poate desface. Deci, nu există o "dizolvare a căsătoriei" din acelaşi motiv pentru care nu există un "dezbotez" ori o "dezcuminecare" sau o "deshirotonire". Aşa cum preotul redus la starea laicală continuă să fie "preot în veac", fiind privat, însă, spre binele sufletului lui, de exerciţiul obişnuit al preoţiei sale, tot aşa despărţirea pe motivul întemeiat al necurăţiei nu înseamnă ştergerea căsătoriei, ci abţinerea legitimă de la exerciţiul ei.

Ba da, uniunea poate fi ruptă, ea nu este absolut indisolubilă. Şi asta este specificat foarte clar de Însuşi Iisus Hristos: "Iar Eu zic vouă că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, şi se va însura cu alta, săvârşeşte adulter" (Matei 19, 9) de unde se poate vedea că nu este vorba doar de lăsarea soţiei sau despărţirea de soţie, ci şi de unirea în căsătorie cu o alta. Hristos Dumnezeu arată foarte clar că într-o asemenea situaţie separarea de una şi unirea cu o alta, în mod legitim, este posibilă, iar ceea ce nu este interzis de Hristos Iisus nu poate fi interzis de Biserică, decât dacă papa şi papismul sau biserica se consideră deasupra Cuvântului lui Dumnezeu, iar în acest caz este evident că despre asta este vorba. În cazul specificat de Hristos nu doar deci că uniunea poate fi ruptă, dar poate fi făcută alta valabilă, validă, legitimă. Se poate vedea că poziţia papistă este greşită.