Efectele medicale ale rugaciunii

[Mihnea Dragomir]

Din ceea ce am observat în mod nemijlocit, creştinii "practicanţi" rezistă psihic mult mai bine în cazul bolilor şi accidentelor. Nu pot să-mi dau seama dacă boala însăşi evoluează diferit în cazul lor în comparaţie cu al ateilor sau a "căldiceilor", dar atitudinea este net diferită: mult mai senină, mai fără angoasă chiar în faţa morţii.

Îmi amintesc de o situaţie, în acest sens, remarcabilă. Era în vremea când lucram la Salvare. Gardă de noapte. Caz: un bătrân solicită Ambulanţă pentru dureri abdominale. Ajuns (târziu, ca de obicei) la faţa locului văd un bătrân uscăţiv, care voma sânge şi avea şi scaun cu sânge. Erau instalate deja semnele şocului hemoragic, precum şi al abdomenului acut chirurgical. Cantitatea de sânge pierdută era enormă: aproximativ un litru şi jumătate, partea văzută (intestinul este un mare recipient şi, în astfel de cazuri, se pierde întotdeauna mai mult sânge decât se vede).

Tot drumul până la spital, omul bolborosea ceva. Cu greu, mi-am dat seama că erau psalmi. Avea şi o cărticică de rugăciuni în mână, dar se vedea că nu-i e strict necesară: părea a şti Psaltirea pe de rost. Când l-am predat, intrase tocmai în stare de inconştienţă.
După câteva zile, vorbind cu medicul care era de gardă în acea noapte, am aflat că fusese salvat. "N-am să te uit niciodată, ce caz mi-ai trântit în gardă !" mi-a spus. Operaţia a durat vreo patru ore, dar important este că omul a scăpat.
Glorie lui Dumnezeu pentru toate !