Adevarul interior sau exterior omului; Realitate sau falsitate interioara a oamenilor

[MariS_]

În prealabil postat de Tangun

Inainte de toate, nu incerca sa te atasezi de cuvinte. Daca incerci asta inseamna ca incerci sa intelegi Viata printr-un proces mental.Trairea apare atunci cand in fluxul gandirii intervine o pauza, adusa de Constiinta, si nu o forma de subgandire specifica animalelor.
Ca sa poti "intelege" viata, este necesara transcederea mintii rigide.

Cuvantul "Nemanifest" incearca, printr-o definire negativa, sa exprime Ceea ce nu poate fi spus, gandit sau imaginat. Cuvantul "Nemanifest" indica ceea ce <este> spunand ceea ce <nu> este. Cuvantul "Fiinta" incearca acelasi lucru, dar printr-o definire pozitiva. Totusi cuvintele raman doar niste indicatoare mentale asa ca nu incerca sa te atasezi de ele.
Nemanifestul este acelasi lucru cu Viata. Dar Viata nu este forma care se manifesta pentru ca Viata nu se manifesta, Viata EXISTA. De aceea "viata" care se manifesta este inseparabila de moarte, este ceva efemer care are inceput si sfarsit iar asta trebuie sa constientizezi.

De asemenea Viata este constiinta pura care este separata de lumea formei. Viata nu este corpul exterior animat. Viata este corpul interior lipsit de forma. Corpul interior este legatura ta cu Nemanifestul din spatele formei tale care se manifesta. In cele mai profunde aspecte ale sale corpul interior chiar este Nemanifestul: Sursa din care se revarsa constiinta.
Constiinta corpului interior este amintirea constientizata a originii sale si intoarcerea la Sursa. Tot ceea ce se separa de Sursa inseamna dualitate: nastere si moarte.

Pana aici mi-e clar totul. Tu numesti Viata o esenta sau o stare mult mai subtila decat cea manifestata, cu alte cuvinte "Viata este constiinta pura care este separata de lumea formei". Bun, nimic de comentat.

Cheia pentru a avea radacini interioare adanci este de a te afla mereu in legatura cu corpul tau interior - a il simti in orice moment. Acest sentiment se va adanci rapid si iti va transforma viata. Cu cat va constientizati mai mult corpul interior, cu atat frecventa sa vibratorie va fi mai inalta, ca o lumina ce devine mai intensa pe masura ce intoarceti mai mult un buton. La acest nivel superior de energie, negativismul nu poate sa va mai afecteze si tindeti sa atrageti noi situatii care sa reflecte aceasta frecventa superioara. Daca va mentineti atentia asupra corpului interior cat mai mult posibil, veti ramane ancorat in clipa de fata. Nu va veti pierde in lumea exterioara si nici in propria gandire.
Prezenta este constiinta retrasa din gandire. Cine opereaza aceasta retragere? Tu faci asta. Iar pentru ca in esenta esti constiinta, putem la fel de bine sa spunem ca este o trezire a constiintei din visul formei. Forma se manifesta pentru a atinge constiinta Vietii nemanifeste.

Si aici e clar. Cu cat ma adancesc in mine, in corpul interior spui, in corpul constiintei, cu atat ma regasesc in Viata. Bun, nimic de comentat.

Sinele fals nu te lasa sa Vietuiesti, el iti da senzatia de "nevoie de a avea o relatie cu tine insuti". Aceasta este ciclul viata-moarte. De ce este neaparat necesar sa ai o relatie cu tine insuti? De ce nu poti pur si simplu sa fii tu insuti? Cand aveti o relatie cu voi, va impartiti in doua: "eu" si "eu insumi", subiect si obiect. Aceasta dualitate creata de minte este cauza principala a problemelor si a conflictelor din viata.

Clar si aici. Sinele fals, adica mintea, opereaza cu dualitati, opereaza cu forme.
Dar tot de aici apar si problemele: formele sunt doar iluzii ale mintii, ale sinelui fals, sau ele exista si in realitate?

In starea de iluminare, sunteti voi insiva - "voi" si "sinele vostru" fuzioneaza. In aceasta stare, nu va criticati, nu va plangeti de mila, nu sunteti mandri de voi, nu va iubiti, nu va urati s.a.m.d. Ruptura produsa de constiinta autoreflexiva se repara, iar blestemul ei este inlaturat. Nu exista niciun "sine" pe care sa fie nevoie sa-l aparati, sa-l protejati sau sa-l hraniti. Cand ati atins un anumit nivel de dezvoltare spirituala, exista o singura relatie pe care nu o mai aveti: relatia cu sine. Odata ce ati renuntat la ea, toate celelalte relatii vor fi relatii de iubire.

Aici apare iarasi o intrebare: sa inteleg ca starea de iluminare este starea in care sinele adevarat e in conexiune cu Sursa sa, sau este sa inteleg ca sinele adevarat si Sursa sunt Una. Ca nu e acelasi lucru. Si mai raman intrebarile: ce se intampla cu formele, cu dualitatile? Viata la nivel de forme e reala sau e doar iluzie a mintii? Eu cand ma duc dimineata sa-i dau de mancare cainelui meu, el exista ca si forma sau e doar iluzia mintii mele? Intreb pentru ca exista filosofii orientale care spun ca formele sunt iluzii, ca ele nu exista in realitate.
Si inca o intrebare: starea de iluminare e tot una cu starea de pace interioara si bucurie? Asta e tot? Sau mai e ceva, mai adanc?
Har, smerenie si jertfa de sine.

[MariS_]

În prealabil postat de Tangun

Mai mult decat atat, trebuie sa devii cat mai constient de Viata existenta in spatele oricarei iluzii. Tu spui ca ai trecut cand erai mai tanar, prin ceea ce trec eu acum. Poate ca ceva a trecut pe langa tine ce voia sa iti arate o cale, calea Vietii. Vorbesti despre varsta ta, te cramponezi de ea spunand "deh, varsta" , dar cine este aceasta voce? Este personalitatea care imbatraneste in tine, este ceva efemer supus nasterii si mortii. Pentru ca daca spui ca totusi ai o varsta, nu mai e mult si vine sfarsitul personalitatii, acest sine fals, aceasta identitate falsa care este supusa mortii. Atunci ce a mai ramas din tine? Unde este Viata eterna pe care nu ai reusit sa o prinzi in drumul tau? Cat de treaz ai fost sa iti dai seama de viata din tine?

Personalitatea incearca sa se distinga de ceilalti printr-o forma negativista : deh, am imbatranit! Omul identificat cu personalitatea este omul supus nasterii si mortii. De ce in oamenii cu personalitati nu poate exista un interior vesnic tanar? Pentru ca ei rateaza scopul principal separandu-se de Sursa lor: Viata. Daca privesti lucrurile la nivelul gandirii dualiste, te consideri "superior" cu cat inaintezi in varsta dar te inseli. La nivelul Fiintei esti acelasi cu toti ceilalti doar ca nu iti dai seama sau nu vrei sa accepti. Asa ca daca in tinerete ai avut unele sclipiri a vietii si acum spui ca nu le mai ai, inseamna ca ai ratat ceva. Un lucru ti-a scapat si te-a facut identificat cu batranetea. Asa poti rata Constiinta Vietii. Si nu vreau sa crezi acum ca sunt usor rautacios, doar vreau sa iti aduc aminte de unele lucruri pe care daca nu esti complet treaz si vigilent, le poti rata.
A constientiza Viata si tineretea din adancul tau nu este nebunia manifestata de unii adolescenti. Retineti, totul este interior, si numai ce este interior este cu adevarat important. In ce relatie esti tu cu viata din tine? De unde vine bucuria si daca bucuria vine din interior. Aceea este bucuria Fiintei.
Incercati sa ramaneti vesnic tineri in interior si deveniti cat mai constienti de Fiinta. Renuntati la personalitate, pentru ca ea va accelereaza procesul de imbatranire al corpului.Renuntati la sistemele rigide de gandire caci ele va imbolnavesc si va distrug viata.

O, multumesc de oglinda. Ai pus-o foarte bine si ma vad destul de corect in ea. Tine-o insa bine sa nu se intoarca spre partea ailalta! S-ar putea sa ai surprize. Ceea ce nu-ti doresc.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[Tangun]

În prealabil postat de MariS_

O, multumesc de oglinda. Ai pus-o foarte bine si ma vad destul de corect in ea. Tine-o insa bine sa nu se intoarca spre partea ailalta! S-ar putea sa ai surprize. Ceea ce nu-ti doresc.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Nu se poate intoarce nimic odata ce nu esti identificat cu cauza. Orice cauza are si un efect iar daca nu intri in sfera cauzei, efectul nu are loc.

Nu trebuie sa spui ca nu imi doresti ceea ce in realitate nu exista. Nu exista nici pentru tine doar daca esti identificat cu un sine fals: personalitatea.

Nu trebuie sa te simti ranit, pentru ca ranit este doar egoul nu tu. Nu trebuie sa confunzi un ego ranit cu fiinta din spatele lui. Eu nu te confund pe tine cu egoul tau si de aceea nu ma refer la tine ci la personalitatea ta. Pentru ca in esenta, viata este la fel de eterna pentru toti. Cine poate fi jignit, ranit, umilit? Este sinele fals, egoul care se supune dualitatii. Egoul este umilitul , jignitul si ranitul, dar si exaltatul, superiorul, separatul, diferentiatul. Viata este aceeasi pentru toti, separarile au loc atunci cand personalitatea a pus stapanire pe tine.

[MariS_]

În prealabil postat de Tangun

Nu se poate intoarce nimic odata ce nu esti identificat cu cauza. Orice cauza are si un efect iar daca nu intri in sfera cauzei, efectul nu are loc.

Nu trebuie sa spui ca nu imi doresti ceea ce in realitate nu exista. Nu exista nici pentru tine doar daca esti identificat cu un sine fals: personalitatea.

Nu trebuie sa te simti ranit, pentru ca ranit este doar egoul nu tu. Nu trebuie sa confunzi un ego ranit cu fiinta din spatele lui. Eu nu te confund pe tine cu egoul tau si de aceea nu ma refer la tine ci la personalitatea ta. Pentru ca in esenta, viata este la fel de eterna pentru toti. Cine poate fi jignit, ranit, umilit? Este sinele fals, egoul care se supune dualitatii. Egoul este umilitul , jignitul si ranitul, dar si exaltatul, superiorul, separatul, diferentiatul. Viata este aceeasi pentru toti, separarile au loc atunci cand personalitatea a pus stapanire pe tine.

Dragul meu, nu stiu cum se face dar tu intelegi doar ce vrei tu din ce spun. Eu ti-am spus ca e corect ce ai spus despre mine. Deci nu vad unde e ranirea. Eu sunt surprins doar de un lucru, au mai fost persoane care mi-au pus oglinda in fata si bine au facut. Nu sunt de loc suparat pe asta, dimpotriva, imi foloseste, dar sunt surprins de acele oglinzi, cum nu vor ele sa se intoarca si pe partea cealalta? Sa fie un defect al lor, ca al celui ce o manuieste nu prea cred, ca prea sunt iluminati sau corecti si n-ar trebui sa aiba defecte. Ba chiar exista oglinzi cu duble fete, dar nu stiu cum se face ca de-astea nu se nimeresc prin preajma. Da', nu-i nimic nu ma supar eu dintr-atat, sper ca nici cel ce a atins deja iluminarea. Nu-ti fa probleme din cauza mea, incearca mai bine sa ma iluminezi, ca-s cam intunecat la minte, recunosc. De la egou spui ca mi se trage. No, las' pe mine, sa vezi ce dau eu cu el pamant acu'.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[Tangun]

În prealabil postat de MariS_

Clar si aici. Sinele fals, adica mintea, opereaza cu dualitati, opereaza cu forme.
Dar tot de aici apar si problemele: formele sunt doar iluzii ale mintii, ale sinelui fals, sau ele exista si in realitate?
Aici apare iarasi o intrebare: sa inteleg ca starea de iluminare este starea in care sinele adevarat e in conexiune cu Sursa sa, sau este sa inteleg ca sinele adevarat si Sursa sunt Una. Ca nu e acelasi lucru. Si mai raman intrebarile: ce se intampla cu formele, cu dualitatile? Viata la nivel de forme e reala sau e doar iluzie a mintii? Eu cand ma duc dimineata sa-i dau de mancare cainelui meu, el exista ca si forma sau e doar iluzia mintii mele? Intreb pentru ca exista filosofii orientale care spun ca formele sunt iluzii, ca ele nu exista in realitate.
Si inca o intrebare: starea de iluminare e tot una cu starea de pace interioara si bucurie? Asta e tot? Sau mai e ceva, mai adanc?
Har, smerenie si jertfa de sine

Formele fac parte dintr-o realitate iluzorie, a mintii. Spre exemplu din iluzia fundamentala fac parte nasterea si moartea, ca forma, corp fizic.

Intrebare: "Nu sunt de acord cu ideea că un corp are nevoie să moară. Sunt convins că putem ajunge la nemurirea fizică. Dar motivul pentru care corpul moare este acela că noi credem în moarte?
Corpul nu moare pentru că voi credeţi în moarte. Corpul există, sau pare să existe, deoarece credeţi în moarte. Corpul exista pentru ca va identificati cu forma. Forma moare in final. Corpul şi moartea sunt aspecte ale aceleiaşi iluzii, create de modul de conştiinţă dominat de sinele fals, care nu are conştiinţa Sursei vieţii şi se vede pe sine ca separat şi constant ameninţat. Astfel, creează iluzia că sunteţi un corp, un vehicul fizic dens, constant ameninţat.
A te percepe pe tine sub forma unui corp vulnerabil, care s-a născut şi peste puţin timp moare — aceasta este iluzia. Corpul şi moartea: o singură iluzie. Nu pot exista una fără alta. Vreţi să păstraţi o parte a iluziei şi să scăpaţi de cealaltă, însă acest lucru este imposibil. Fie o păstraţi pe toată, fie o abandonaţi în întregime.
Totuşi, nu puteţi scăpa de corp şi nici nu trebuie să faceţi acest lucru. Corpul este o percepţie incredibil de greşită a naturii voastre adevărate. Dar natura voastra adevărată este ascunsă undeva în această iluzie, nu în afara ei, şi astfel corpul este singurul punct de acces spre ea.
Dacă aţi vedea un înger, dar l-aţi confunda cu o statuie, tot ce ar trebui să faceţi ar fi să vă modificaţi felul de a privi şi să observaţi din nou mai atent „statuia de piatră”, nu să începeţi să vă uitaţi în altă parte. Atunci aţi descoperi că nu a existat niciodată o statuie de piatră.
Repet, nu uitaţi că felul în care percepeţi lumea este o reflectare a stării voastre de conştiinţă. Nu sunteţi separat de ea şi nu există nicio lume obiectivă în afara ei. În fiecare moment, conştiinţa voastra creează lumea în care trăiţi. Dacă ai impresia ca esti o formă, atunci nu te poti elibera de ciclicitatea naştere-moarte. Aici e conştiinta ce trebuie trezită.
Aceasta este iluminarea.

Lumea noastră umană colectivă este creată în mare parte prin nivelul de conştiinţă pe care noi îl numim minte. Chiar şi în interiorul lumii umane colective există diferenţe majore, multe „sublumi”, în funcţie de cel care percepe sau creează lumea respectivă. Deoarece toate lumile sunt conectate, când conştiinţa umană colectivă se transformă, natura şi lumea animalelor vor reflecta această transformare. De aici şi afirmaţia din Biblie, potrivit căreia în era următoare „apoi am păşit într-un câmp plin de tot felul de animale — leul, mielul, leopardul şi lupul -— stând toţi la un loc într-o unire desăvârşită”. Aceasta indică posibilitatea unei ordini complet diferite a realităţii.

Lumea aşa cum ne apare ea azi, după cum am mai spus, este în mare o reflectare a minţii conduse de sinele fals. Frica fiind o consecinţă inevitabilă a iluziilor induse de sinele fals, lumea noastră este dominată de frică. Aşa cum imaginile dintr-un vis sunt simboluri ale stărilor şi sentimentelor interioare, la fel realitatea noastră colectivă este în mare parte expresia simbolică a fricii şi a straturilor profunde de negativism acumulate în psihicul uman colectiv. Nu suntem separaţi de lumea noastră, aşa că atunci când majoritatea oamenilor se vor elibera de iluzia sinelui fals, această schimbare interioară va afecta întreaga creaţie. Veţi locui efectiv într-o lume nouă. Este o schimbare a conştiinţei planetare. Un straniu proverb budist spune că fiecare copac şi fiecare fir de iarbă vor deveni în ultimă instanţă puncte de iluminare ale aceluiaşi adevăr. După spusele Sfântului Pavel, întreaga creaţie aşteaptă ca oamenii să atingă iluminarea. În felul acesta interpretez eu propoziţia: „Pentru că făptura aşteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu” [Romani 8, 19]. Sfântul Pavel continuă spunând că, prin aceasta, întreaga creaţie se va mântui: „Căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum” [Romani 8, 22].
Ceea ce se naşte este o conştiinţă nouă şi, ca o inevitabilă reflexie a ei, o lume nouă. Acest lucru este prezis şi în Noul Testament, în Apocalipsă [21, 1]: „Şi am văzut cer nou şi pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut”.

Dar nu confundaţi cauza cu efectul. Sarcina voastra principală nu este căutarea mântuirii prin crearea unei lumi mai bune, ci trezirea din identificarea cu forma. Atunci nu veţi mai fi legat de această lume, de acest nivel al realităţii. Vă veţi putea simţi rădăcinile în Nemanifest şi astfel vă veţi putea elibera de ataşamentul faţă de lumea manifestă. Vă veţi putea bucura de plăcerile trecătoare ale acestei lumi fără să mai existe frica de pierdere, aşa că nu veţi mai simţi nevoia să vă agăţaţi de ele. Deşi veţi putea simţi bucuriile plăcerilor senzoriale, dorinţa şi nevoia de a simţi experienţele senzoriale nu vor mai exista, ca de altfel nici căutarea constantă a satisfacţiei prin gratificare psihologică, prin alimentarea sinelui fals. Veţi fi în contact cu ceva infinit mai mare decât orice plăcere, mai mare decât orice lucru manifest.
Într-un fel, nu veţi mai avea nevoie de lume. Nu veţi mai avea nevoie ca ea să fie altfel decât este.
Numai în acest moment veţi începe să aveţi o contribuţie reală la construirea unei lumi mai bune, a unei realităţi diferite. Numai în acest moment veţi fi capabil să simţiţi adevărata compasiune şi să îi ajutaţi pe ceilalţi la nivelul cauzei. Numai cei care au cunoscut transcenderea lumii pot crea o lume mai bună.

Adevărata compasiune este conştiinţa unei legături între moartea şi nemurirea împărtăşită. La acest nivel profund, compasiunea devine vindecare în sensul cel mai amplu. În această stare, influenţa voastra vindecătoare se bazează în primul rând nu pe realizarea unui anumit lucru, ci pe simpla existenţă. Toţi cei cu care veţi veni în contact vor fi atinşi de prezenţa voastra şi influenţaţi de pacea pe care o iradiaţi indiferent dacă sunt conştienţi de acest lucru sau nu. Când sunteţi complet prezenti şi oamenii din jur manifestă comportamente inconştiente, nu mai simţiţi nevoia de a reacţiona la ele, aşa că nu le mai acordaţi niciun fel de realitate. Pacea voastra interioară este atât de vastă şi de profundă, încât tot ceea ce nu este pace dispare în ea de parcă nici nu ar fi existat. Acest lucru rupe ciclul karmic de acţiune şi reacţie. Animalele, copacii, florile vor simţi pacea voastra şi vor răspunde la ea. Veţi învăţa pe alţii numai existând, arătându-le pacea lui Dumnezeu. Deveniţi „lumina lumii”, o emanaţie a conştiinţei pure, şi astfel eliminaţi suferinţa la nivelul cauzei. Eliminaţi inconştienţa din lume.

Asta nu înseamnă că nu îi puteţi învăţa pe alţii şi prin ceea ce faceţi — de exemplu, arătându-le cum să scape de identificarea cu mintea, cum să-şi recunoască tiparele inconştiente ş.a.m.d. Dar cel care sunteţi este întotdeauna o lecţie mult mai importantă şi cu o putere de transformare mult mai mare decât ceea ce spuneţi, chiar mai importantă decât ceea ce faceţi. Mai mult, recunoscând primatul Fiinţei şi astfel lucrând la nivelul cauzei, compasiunea voastra se va putea manifesta simultan la nivelul acţiunii şi al efectului, alinând suferinţa ori de câte ori vă veţi întâlni cu ea. Când un om flămând vă va cere o bucată de pâine şi aveţi una, îi veţi da şi lui. Dar în timp ce îi daţi pâinea, chiar dacă interacţiunea este foarte scurtă, ceea ce contează în realitate este împărtăşirea Fiinţei, pentru care pâinea este doar un simbol. Prin ea are loc o vindecare profundă, în acest moment nu mai există un om care dă şi unul care primeşte, ei sunt una.

[MariS_]

În prealabil postat de Tangun

Formele fac parte dintr-o realitate iluzorie, a mintii. Spre exemplu din iluzia fundamentala fac parte nasterea si moartea, ca forma, corp fizic.

Intrebare: "Nu sunt de acord cu ideea că un corp are nevoie să moară. Sunt convins că putem ajunge la nemurirea fizică. Dar motivul pentru care corpul moare este acela că noi credem în moarte?
Corpul nu moare pentru că voi credeţi în moarte. Corpul există, sau pare să existe, deoarece credeţi în moarte. Corpul exista pentru ca va identificati cu forma. Forma moare in final. Corpul şi moartea sunt aspecte ale aceleiaşi iluzii, create de modul de conştiinţă dominat de sinele fals, care nu are conştiinţa Sursei vieţii şi se vede pe sine ca separat şi constant ameninţat. Astfel, creează iluzia că sunteţi un corp, un vehicul fizic dens, constant ameninţat.
A te percepe pe tine sub forma unui corp vulnerabil, care s-a născut şi peste puţin timp moare — aceasta este iluzia. Corpul şi moartea: o singură iluzie. Nu pot exista una fără alta. Vreţi să păstraţi o parte a iluziei şi să scăpaţi de cealaltă, însă acest lucru este imposibil. Fie o păstraţi pe toată, fie o abandonaţi în întregime.
Totuşi, nu puteţi scăpa de corp şi nici nu trebuie să faceţi acest lucru. Corpul este o percepţie incredibil de greşită a naturii voastre adevărate. Dar natura voastra adevărată este ascunsă undeva în această iluzie, nu în afara ei, şi astfel corpul este singurul punct de acces spre ea.
Dacă aţi vedea un înger, dar l-aţi confunda cu o statuie, tot ce ar trebui să faceţi ar fi să vă modificaţi felul de a privi şi să observaţi din nou mai atent „statuia de piatră”, nu să începeţi să vă uitaţi în altă parte. Atunci aţi descoperi că nu a existat niciodată o statuie de piatră.
Repet, nu uitaţi că felul în care percepeţi lumea este o reflectare a stării voastre de conştiinţă. Nu sunteţi separat de ea şi nu există nicio lume obiectivă în afara ei. În fiecare moment, conştiinţa voastra creează lumea în care trăiţi. Dacă ai impresia ca esti o formă, atunci nu te poti elibera de ciclicitatea naştere-moarte. Aici e conştiinta ce trebuie trezită.
Aceasta este iluminarea.

Da, draga Tangun, aici ai dat direct raspuns la intrebari fara sa te mai legi de cel ce intreaba. Nu ca m-as fi suparat daca o faceai, dar asa mi se pare mai corect. Ma bucur ca nu te-a afectat replica mea. Iarta-ma pentru incomoditatea ei.
Acuma trec la subiect. Da, trebuie sa recunosc ca ma asteptam la acest raspuns. Adica forma e o iluzie a mintii din care sinele nostru adevarat trebuie sa se trezeasca. Sigur, eu am alta viziune aici, dar vroiam sa vad si viziunea ta. As putea raspunde cu o gluma, ca sa destindem putin atmosfera, ca iluzia formei musca! Si as argumenta asa. M-am dus de dimineata la cainele meu sa-i explic iluminarea. El astepta sa-i dau de mancare, iar eu am zis ca de data asta ii voi servi o "mancare" spirituala. Zis si facut. Numai ca lupul meu nu a apreciat deloc mancarea mea spirituala si, intr-un moment de neatentie a mea, cand ii explicam, aratand cu degetul spre el ca forma lui e doar o iluzie mentala, hap la degetul meu, probabil fiind si el furat de iluzia ca degetul e os, l-a muscat zdravan de tot incat am avut asa o "stra-iluminare" de tare de s-a auzit pana in marginea cealalta de sat. Doua babe surde m-au blagoslovit ca au auzit pentru prima oara un sunet si alte doua ca au surzit.
Acuma, lasand gluma la o parte, inteleg ca iluminarea, in viziunea ta, consta in parasirea iluziei formei, cea cu care se identifica mintea noastra, sinele nostru cel fals, in parasirea dualitatii, modalitatea prin care mintea noastra face evaluarile si, la urma de tot dar cel mai important, in parasirea iluziei separabilitatii. Adica, mintea e cea care ne da falsa impresie ca suntem separati si separabili, in entitati individuale, cand de fapt nu exista entitati separate ci totul e una. Aceasta e iluminarea. Sa-mi spui, te rog, daca am inteles bine mesajul tau.
Cand am ajuns la aceasta stare de iluminare o pace si o liniste profunda ne va cuprinde si o bucurie constanta va izvori din ea. Sper ca am inteles bine.

Lumea noastră umană colectivă este creată în mare parte prin nivelul de conştiinţă pe care noi îl numim minte. Chiar şi în interiorul lumii umane colective există diferenţe majore, multe „sublumi”, în funcţie de cel care percepe sau creează lumea respectivă. Deoarece toate lumile sunt conectate, când conştiinţa umană colectivă se transformă, natura şi lumea animalelor vor reflecta această transformare. De aici şi afirmaţia din Biblie, potrivit căreia în era următoare „apoi am păşit într-un câmp plin de tot felul de animale — leul, mielul, leopardul şi lupul -— stând toţi la un loc într-o unire desăvârşită”. Aceasta indică posibilitatea unei ordini complet diferite a realităţii.

Lumea aşa cum ne apare ea azi, după cum am mai spus, este în mare o reflectare a minţii conduse de sinele fals. Frica fiind o consecinţă inevitabilă a iluziilor induse de sinele fals, lumea noastră este dominată de frică. Aşa cum imaginile dintr-un vis sunt simboluri ale stărilor şi sentimentelor interioare, la fel realitatea noastră colectivă este în mare parte expresia simbolică a fricii şi a straturilor profunde de negativism acumulate în psihicul uman colectiv. Nu suntem separaţi de lumea noastră, aşa că atunci când majoritatea oamenilor se vor elibera de iluzia sinelui fals, această schimbare interioară va afecta întreaga creaţie. Veţi locui efectiv într-o lume nouă. Este o schimbare a conştiinţei planetare. Un straniu proverb budist spune că fiecare copac şi fiecare fir de iarbă vor deveni în ultimă instanţă puncte de iluminare ale aceluiaşi adevăr. După spusele Sfântului Pavel, întreaga creaţie aşteaptă ca oamenii să atingă iluminarea. În felul acesta interpretez eu propoziţia: „Pentru că făptura aşteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu” [Romani 8, 19]. Sfântul Pavel continuă spunând că, prin aceasta, întreaga creaţie se va mântui: „Căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum” [Romani 8, 22].
Ceea ce se naşte este o conştiinţă nouă şi, ca o inevitabilă reflexie a ei, o lume nouă. Acest lucru este prezis şi în Noul Testament, în Apocalipsă [21, 1]: „Şi am văzut cer nou şi pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut”.

Dar nu confundaţi cauza cu efectul. Sarcina voastra principală nu este căutarea mântuirii prin crearea unei lumi mai bune, ci trezirea din identificarea cu forma. Atunci nu veţi mai fi legat de această lume, de acest nivel al realităţii. Vă veţi putea simţi rădăcinile în Nemanifest şi astfel vă veţi putea elibera de ataşamentul faţă de lumea manifestă. Vă veţi putea bucura de plăcerile trecătoare ale acestei lumi fără să mai existe frica de pierdere, aşa că nu veţi mai simţi nevoia să vă agăţaţi de ele. Deşi veţi putea simţi bucuriile plăcerilor senzoriale, dorinţa şi nevoia de a simţi experienţele senzoriale nu vor mai exista, ca de altfel nici căutarea constantă a satisfacţiei prin gratificare psihologică, prin alimentarea sinelui fals. Veţi fi în contact cu ceva infinit mai mare decât orice plăcere, mai mare decât orice lucru manifest.
Într-un fel, nu veţi mai avea nevoie de lume. Nu veţi mai avea nevoie ca ea să fie altfel decât este.

Problema e ca pentru mine aceasta viziune si aceasta stare de iluminare e mult prea putin. Stiu, vei spune ca din cauza legaturii cu forma, ca n-am parasit acele identificari cu aia, cu aia, cu aia, din cauza asta am impresia falsa ca iluminarea reprezinta mai nimic. Da, pentru mine reprezinta nimic pentru ca n-am sesizat SENSUL. Pe de-o parte nu sunt de acord ca formele, dualitatile si separabilitatea sunt iluzii, iar pe de alta parte nu ma multumeste pacea, linistea si bucuria in lipsa unui SENS mai profund. Daca imi dai un SENS mai profund decat acestea mai discutam, functie de acel sens pe care mi-l vei da, in caz contrar ma declar dezmagit de iluminare si raman doar la credinta mea.
Multumesc, oricum, pentru efortul de a-mi raspunde.
Har, smerenie si jerfa de sine.

[Tangun]

[quote]Aici apare iarasi o intrebare: sa inteleg ca starea de iluminare este starea in care sinele adevarat e in conexiune cu Sursa sa, sau este sa inteleg ca sinele adevarat si Sursa sunt Una. Ca nu e acelasi lucru. [quote]

Ca sa iti dai seama ca sinele adevarat si Sursa sunt Una, trebuie sa intelegi ca Sursa este Viata. Dar nu stii ce este Viata.
Egoul rezultă din scindarea produsă în interiorul spiritului uman, în urma căreia identitatea se separă în două părţi pe care le-am putea denumi „eu” şi „mine” sau „mine” şi „însumi”. Aşadar, orice ego este schizofrenic, ca să utilizăm cuvântul în sensul său cunoscut, cel de scindare a personalităţii. Trăiţi cu o imagine mentală despre voi înşivă, despre sinele conceptual cu care sunteţi în relaţie. Viaţa însăşi devine conceptualizată şi separată de ceea ce sunteţi atunci când spuneţi „viaţa mea”, în momentul în care spuneţi sau gândiţi „viaţa mea” şi credeţi în ceea ce spuneţi (nefiind deci o simplă convenţie lingvistică), aţi intrat pe tărâmul iluziei. Dacă există „viaţa mea”, înseamnă că eu şi viaţa sunt două lucruri separate, astfel că pot să-mi şi pierd viaţa, imaginara mea avuţie preţioasă. Moartea devine o pretinsă realitate şi o ameninţare. Cuvintele şi conceptele divid viaţa în segmente separate care n-au nicio realitate intrinsecă. Putem chiar spune că noţiunea „viaţa mea” este iluzia primordială a separării, sursa egoului. Dacă eu şi viaţa suntem două lucruri distincte, dacă eu sunt separat de viaţă, atunci sunt separat de toate lucrurile, de toate fiinţele, de oameni. Dar cum aş putea fi separat de viaţă? Ce „eu” ar putea exista în afara vieţii, în afara Fiinţării? Este absolut imposibil. Aşadar, nu există ceva ce poate fi denumit „viaţa mea”, iar eu nu am o viaţă. Eu sunt viaţa. Eu şi viaţa suntem una. Nu poate fi altfel. Atunci cum aş putea să-mi pierd viaţa? Cum aş putea pierde ceva ce nu am dintru început? Cum pot pierde ceva ce Sunt? Este imposibil.

În prealabil postat de MariS_

Problema e ca pentru mine aceasta viziune si aceasta stare de iluminare e mult prea putin. Stiu, vei spune ca din cauza legaturii cu forma, ca n-am parasit acele identificari cu aia, cu aia, cu aia, din cauza asta am impresia falsa ca iluminarea reprezinta mai nimic. Da, pentru mine reprezinta nimic pentru ca n-am sesizat SENSUL. Pe de-o parte nu sunt de acord ca formele, dualitatile si separabilitatea sunt iluzii, iar pe de alta parte nu ma multumeste pacea, linistea si bucuria in lipsa unui SENS mai profund. Daca imi dai un SENS mai profund decat acestea mai discutam, functie de acel sens pe care mi-l vei da, in caz contrar ma declar dezmagit de iluminare si raman doar la credinta mea.
Multumesc, oricum, pentru efortul de a-mi raspunde.

Tu nu ai trait bucuria ca sa iti poti da seama ca un sens mai profund decat infinitatea Vietii e imposibil. De aceea bucuria ti se pare un lucru marunt. Daca continui asa viata ta este inseparabila de iluzia si suferinta.

Prin intermediul momentului prezent aveţi acces la însăşi puterea vieţii, la ceea ce a fost denumit în mod tradiţional „Dumnezeu”. De îndată ce-i întoarceţi spatele, Dumnezeu încetează să mai fie o realitate în viaţa voastra, iar tot ceea ce vă rămâne este conceptul mental de Dumnezeu, în care unii cred şi pe care alţii îl neagă. Chiar şi credinţa în Dumnezeu este doar un palid substitut pentru realitatea vie a lui Dumnezeu, ce se manifestă în fiecare moment al vieţii voastre. Ceea ce este măreţ se naşte din lucrurile mărunte, dacă ştii să le acorzi suficient respect şi atenţie. Viaţa tuturor constă în realitate din lucruri mici. Măreţia este o noţiune mentală abstractă şi fantezia preferată a egoului. Paradoxul este că fundamentul măreţiei îl reprezintă tratarea cu respect a lucrurilor mărunte din momentul prezent, nu urmărirea ideii de măreţie. Momentul prezent este întotdeauna mic, în sensul că este întotdeauna simplu, dar înăuntrul lui se află ascunsă cea mai mare putere. Doar atunci când sunteţi în concordanţă cu momentul prezent aveţi acces la puterea respectivă. Sau ar fi poate mai adevărat să spunem că atunci are ea acces la voi, iar prin voi, la această lume. Iisus vorbea despre această putere atunci când spunea: „Nu eu, ci Tatăl — care rămâne întru mine — face lucrările Lui.” Şi: „Eu nu pot să fac de la Mine nimic”. Neliniştea, stresul şi negativitatea vă taie legătura cu puterea respectivă. Iluzia că sunteţi separaţi de puterea care conduce universul revine. Simţiţi din nou că sunteţi singur, că vă luptaţi cu o situaţie sau că încercaţi să realizaţi un lucru sau altul. Dar de ce au apărut neliniştea, stresul sau negativitatea? Deoarece aţi întors spatele momentului prezent. Şi de ce aţi procedat aşa? Aţi crezut că altceva era mai important. Aţi uitat care vă era scopul principal. O singură greşeală mică, o singură interpretare eronată dă naştere unei lumi de suferinţă.

Bucuria nu ai trait-o inca. Pacea adusă de acţiunea în stare de abandon interior se transformă în însufleţire atunci când chiar vă bucuraţi de ceea ce faceţi. Bucuria este o a doua modalitate de efectuare a acţiunii conştiente. Pe noul pământ, bucuria va înlocui dorinţa ca forţă motivaţională din spatele acţiunilor oamenilor. Dorinţa se naşte din amăgirea egoului că sunteţi un fragment separat, fără legătură cu forţa care se află în spatele întregii creaţii. Prin intermediul bucuriei vă conectaţi la însăşi forţa aceea creativă universală.
Atunci când faceţi din momentul prezent, nu din trecut sau din viitor, punctul focal al vieţii voastre, capacitatea voastră de a vă bucura de ceea ce faceţi — şi prin aceasta calitatea vieţii voastre — creşte în mod dramatic. Bucuria este aspectul dinamic al Fiinţării. Atunci când forţa creativă a universului devine conştientă de sine, ea se manifestă ca bucurie. Nu trebuie să aşteptaţi ca ceva „semnificativ” să apară în viaţa voastră pentru a vă putea bucura în sfârşit de ceea ce faceţi. In bucurie există mai multă semnificaţie decât aţi putea avea nevoie vreodată. Sindromul „dorinţei de a începe să trăiţi” este una dintre cele mai obişnuite amăgiri ale stării inconştiente. Este mult mai probabil că expansiunea şi schimbarea pozitivă la nivel exterior vor veni în viaţa voastră dacă vă puteţi bucura de ceea ce faceţi deja, în loc să aşteptaţi vreo schimbare ca să puteţi începe să vă bucuraţi de ceea ce faceţi. Nu cereţi minţii permisiunea să vă bucuraţi de ceea ce faceţi. Nu veţi primi decât o mulţime de motive pentru care nu vă puteţi bucura. „Nu acum”, va spune mintea. „Nu vezi că sunt ocupată? N-am timp. Poate mâine ai putea începe să te bucuri...” Acel mâine nu vine niciodată dacă nu începeţi să vă bucuraţi de ceea ce faceţi acum. Când spuneţi: îmi place să fac aceasta sau cealaltă, este vorba despre o percepţie greşită. Face să pară că bucuria vine din ceea ce faceţi, dar nu este cazul. Bucuria nu vine din ceea ce faceţi, ea curge din adâncul vostru în ceea ce faceţi şi, astfel, în lumea aceasta.

Percepţia eronată că bucuria vine de la ceea ce faceţi este normală, dar şi periculoasă, căci dă naştere credinţei că bucuria poate fi derivată din altceva, dintr-o activitate sau dintr-un lucru. Şi atunci căutaţi în lume bucuria, fericirea. Dar lumea nu vi le poate da. De aceea trăiesc mulţi oameni într-o stare constantă de frustrare. Lumea nu le dă ceea ce cred ei că le este necesar. Atunci care este legătura dintre ceea ce faceţi şi starea de bucurie? Vă veţi bucura de orice activitate în care veţi fi pe deplin prezenţi, orice activitate care nu reprezintă doar un mijloc pentru atingerea unui scop. Nu acţiunea este cea de care vă bucuraţi în realitate, ci sentimentul profund de însufleţire ce curge în ea. Însufleţirea respectivă este una cu ceea ce sunteţi. Aceasta înseamnă că, atunci când vă bucuraţi să faceţi ceva, experimentaţi cu adevărat bucuria Fiinţării în aspectul ei dinamic. De aceea, orice faceţi cu bucurie vă conectează la forţa din spatele întregii creaţii. Iată o practică spirituală care va aduce forţă şi expansiune creativă în viaţa voastră. Faceţi o listă cu mai multe activităţi de rutină pe care le efectuaţi frecvent. Includeţi activităţi pe care le consideraţi neinteresante, plictisitoare, obositoare, iritante sau stresante. Dar nu includeţi nimic din ceea ce urâţi sau nu puteţi suferi să faceţi — caz în care fie acceptaţi, fie încetaţi să faceţi lucrul respectiv. Lista poate include mersul la serviciu şi înapoierea, cumpărăturile cotidiene, spălarea rufelor sau orice altceva consideraţi obositor sau stresant în munca de fiecare zi. Apoi, ori de câte ori efectuaţi activităţile respective, faceţi din ele o cale spre vigilenţă. Fiţi absolut prezenţi în ceea ce faceţi şi simţiţi liniştea vigilentă, însufleţită din interiorul vostru ca fundal a activităţii. Veţi descoperi în curând că ceea ce faceţi într-o astfel de stare de atenţie susţinută nu mai este stresant, obositor sau iritant, ci devine sursă de bucurie. Mai exact, ceea ce vă produce bucurie nu este în realitate acţiunea exterioară, ci dimensiunea interioară a conştiinţei ce curge în acţiune. Aceasta înseamnă să găsiţi bucuria Fiinţării în ceea ce faceţi. Dacă simţiţi că viaţa voastră este lipsită de semnificaţie sau este prea stresantă sau obositoare, aceasta se întâmplă deoarece nu aţi adus încă în viaţa voastră dimensiunea respectivă. Scopul vostru principal nu a devenit încă acela de a fi conştienţi în ceea ce faceţi.

[Tangun]

Fiţi sinceri faţă de viaţă fiind sinceri faţă de scopul vostru interior. Atunci când deveniţi prezenti şi, astfel, totali în ceea ce faceţi, acţiunile voastre primesc încărcătură spirituală. La început e posibil să nu fie sesizată vreo schimbare în ceea ce priveşte ceea ce faceţi — doar modul în care acţionaţi se schimbă. Scopul vostru primordial este acum acela de a permite conştiinţei să curgă în ceea ce faceţi. Scopul secundar este reprezentat de ceea ce doriţi să realizaţi prin acţiune. Dacă înainte asociaţi întotdeauna noţiunea de scop cu viitorul, acum există un scop mai profund ce poate fi găsit doar în prezent, prin negarea timpului.

Bucuria Fiinţării este bucuria de a fi conştient. Conştiinţa trează preia apoi controlul de la ego şi începe să vă conducă viaţa. Se poate atunci să descoperiţi că o activitate pe care o efectuaţi de mult timp începe să se extindă în mod firesc în ceva mult mai mare, atunci când conştiinţa îi oferă forţă.
Unii dintre acei oameni care, prin acţiune creativă, îmbogăţesc vieţile multor altora, fac pur şi simplu ceea ce le aduce cea mai mare bucurie, fără să încete să realizeze sau să devină ceva prin activitatea respectivă. Pot fi muzicieni, artişti, scriitori, oameni de ştiinţă, procesori sau constructori sau pot fi cei care iniţiază noi structuri sociale sau acţiuni de amploare (acţiuni iluminate). Uneori se întâmplă ca sfera lor de influenţă să rămână mică timp de câţiva ani; apoi se poate întâmpla ca deodată sau progresiv să curgă în ceea ce fac ei un val de energie creativă, iar activitatea lor se extinde mai mult decât şi-ar fi putut imagina şi îi atinge pe nenumăraţi alţii. Pe lângă bucurie, ceea ce fac ei primeşte o anumită intensitate, iar odată cu aceasta vine o creativitate ce trece dincolo de orice ar putea săvârşi un om obişnuit.
Dar n-o lăsaţi să ajungă în minte, căci acolo s-ar putea ascunde o reminiscenţă de ego. Voi sunteţi încă oameni obişnuiţi. Extraordinar este ceea ce vine prin voi în această lume, iar esenţa respectivă o împărtăşiţi cu toate fiinţele.

Apoi, pentru cei care rămân sinceri faţă de scopul lor interior al conştientizării, mai există şi un alt mod de manifestare creativă. Brusc, într-o zi, ei ştiu care este scopul lor exterior. Au o mare viziune, un ţel, iar de atunci înainte lucrează pentru a duce la îndeplinire ţelul respectiv. Ţelul sau viziunea lor are de obicei legătură cu ceea ce fac deja, la o scară mai mică, şi le aduce bucurie. Aici apare cea de-a treia modalitate de acţiune conştientă: entuziasmul.
Entuziasm înseamnă că bucuriei profunde aduse de ceea ce faceţi i se adaugă un element nou, acela al ţelului sau viziunii către care vă îndreptaţi. Când adăugaţi un ţel bucuriei produse de ceea ce faceţi, câmpul energetic sau frecvenţa vibraţională se schimbă. Bucuriei i se adaugă într-o anumită măsură ceea ce am putea numi tensiune structurală, ea devenind astfel entuziasm. Atunci când activitatea creativă este alimentată de entuziasm, în spatele a ceea ce faceţi va exista o intensitate şi o energie uriaşă. Vă veţi simţi asemenea unei săgeţi ce se îndreaptă către ţintă — şi care se bucură de călătorie.

[MariS_]

În prealabil postat de Tangun

Fiţi sinceri faţă de viaţă fiind sinceri faţă de scopul vostru interior. Atunci când deveniţi prezenti şi, astfel, totali în ceea ce faceţi, acţiunile voastre primesc încărcătură spirituală. La început e posibil să nu fie sesizată vreo schimbare în ceea ce priveşte ceea ce faceţi — doar modul în care acţionaţi se schimbă. Scopul vostru primordial este acum acela de a permite conştiinţei să curgă în ceea ce faceţi. Scopul secundar este reprezentat de ceea ce doriţi să realizaţi prin acţiune. Dacă înainte asociaţi întotdeauna noţiunea de scop cu viitorul, acum există un scop mai profund ce poate fi găsit doar în prezent, prin negarea timpului.

Bucuria Fiinţării este bucuria de a fi conştient. Conştiinţa trează preia apoi controlul de la ego şi începe să vă conducă viaţa. Se poate atunci să descoperiţi că o activitate pe care o efectuaţi de mult timp începe să se extindă în mod firesc în ceva mult mai mare, atunci când conştiinţa îi oferă forţă.
Unii dintre acei oameni care, prin acţiune creativă, îmbogăţesc vieţile multor altora, fac pur şi simplu ceea ce le aduce cea mai mare bucurie, fără să încete să realizeze sau să devină ceva prin activitatea respectivă. Pot fi muzicieni, artişti, scriitori, oameni de ştiinţă, procesori sau constructori sau pot fi cei care iniţiază noi structuri sociale sau acţiuni de amploare (acţiuni iluminate). Uneori se întâmplă ca sfera lor de influenţă să rămână mică timp de câţiva ani; apoi se poate întâmpla ca deodată sau progresiv să curgă în ceea ce fac ei un val de energie creativă, iar activitatea lor se extinde mai mult decât şi-ar fi putut imagina şi îi atinge pe nenumăraţi alţii. Pe lângă bucurie, ceea ce fac ei primeşte o anumită intensitate, iar odată cu aceasta vine o creativitate ce trece dincolo de orice ar putea săvârşi un om obişnuit.
Dar n-o lăsaţi să ajungă în minte, căci acolo s-ar putea ascunde o reminiscenţă de ego. Voi sunteţi încă oameni obişnuiţi. Extraordinar este ceea ce vine prin voi în această lume, iar esenţa respectivă o împărtăşiţi cu toate fiinţele.

Dati-mi voie aici, doar pentru o secunda, sa fiu eu profesorul si pe urma va acord catedra fara sa mai intervin. Aici intrezariti un SENS. Sunteti foarte aproape de el, numai ca il vedeti altfel. Cand il veti constientiza corect, el va va schimba toata viziunea prezentata si veti scapa de principalul obstacol: iluzia iluziei.
Atat. Inchei dialogul nostru si va dau din nou cuvantul.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[Tangun]

În prealabil postat de MariS_

Cand il veti constientiza corect, el va va schimba toata viziunea prezentata si veti scapa de principalul obstacol: iluzia iluziei.

"Iluzia" pe care o numesti tu iluzia iluziei este viata cu sensul insasi de existenta si bucuria de a exista. Diferenta dintre noi doi este ca tu privesti viata ca pe un concept mental, si astepti sa afli sensul ei, iar eu ma bucur de viata pentru ca sensul ei este insasi existenta mea. Iluzia iluziei nu exista, exista doar o singura iluzie reala, aceea ce numesti tu viata.