Ce minuni vi s-au intamplat

[Yasmina]

În prealabil postat de glykys

Ce frumos! Am mai auzit asemenea intamplari.
Si mie cred ca mi s-a intamplat chiar acum o minune: ma uitam in sifonier sa vad ce haine sa imi iau in calatorie si ma gandeam ca bunica mea mereu se ingrijea sa imi cumpere o pijama noua atunci cand plecam undeva. La cateva secunde, am descoperit o pijama nou-nouta, cu eticheta pe ea, de care nici nu aveam habar. Cine stie cand mi-o cumparase...

Extraordinar,fara cuvinte!
Sa ai o calatorie frumoasa si numai evenimente fericite!

[Mihnea Dragomir]

Toate întâmplările relatate aici par, cu adevărat, întâmplări. Supranaturalul nu poate fi probat obiectiv în niciuna dintre ele. Foarte rar Dumnezeu îşi încalcă în mod flagrant propria ordine în domeniul naturalului, şi atunci de obicei o face în scop pedagogic, ca să le amintească oamenilor că văzutele sunt tot aşa de în puterea Lui ca şi nevăzutele. În rest, lucrarea lui Dumnezeu se face cu formidabilă discreţie. Par pure potriveli. Un candidat are un declic şi aşterne iute pe hârtie problema pe care deja o rezolvase în subconştient. Natural, era sub presiunea timpului. Altcineva are nevoie de o pijama. Fusese dintotdeauna acolo, dar nu o văzuse fiindcă nu avusese nevoie de ea. Cineva visează persoane decedate cu atitudine liniştitoare, e natural. Tocmai atunci primeşte vestea unui urmaş. Potriveală. Urmaşul e o fetiţă. 50 %. Fiscul calculeaza greşit. Se întâmplă. Un funcţionar corect reia calculul şi iese un rezultat în favoarea contribuabilului. Se întâmplă şi asta, mai rar, dar se întâmplă. Tocmai atunci, mama are un proces de conştiinţă. "Ce-ar fi să sar şi eu cu nişte bani ?". Normal, e mamă. Doar nu o să-i ia cu ea în mormânt.

Ceea ce creştinii numesc "pronia" e ceva de un deplin anonimat. Ceva care îl întăreşte pe creştin în convingerile sale dinainte formate, dar nu îl poate ajuta pe cel care nu crede. El va vedea numai hazard.

O dată, acum aproape 2000 de ani, un copil trebuia să se nască în Betleem. Da, dar părinţii lui era în Nazaret. Tocmai atunci, Cezarul dăduse poruncă să se facă un recensământ. Ca să vezi potriveală ! Tatăl adoptiv al copilului (mai exact, cel care spusese că este tată ca să nu-şi facă soaţa de ruşine) era la origine, ghici de unde ? Din Betleem. În principiu, cei doi aveau timp să se ducă până acolo şi să se întoarcă, astfel încât femeia să nască acasă. Dar, culmea ghinionului: sorocul e devansat, precis din cauza hurducăielilor călătoriei, astfel încât Copilul se naşte în Betleem. Nu-i aşa că nu e nicio minune, ci un lanţ de coincidenţe ? Dar de ce tocmai în Betleem, când erau atâtea oraşe ? Fiindcă acolo se născuse David, străbunul său. Sau invers, David se născuse acolo, deoarece, peste secole, urma să... dar asta e ipoteză SF, nu mai insist.

[Yasmina]

Adevarate minuni se petrec cu indivizi atei care au o revelatie si devin crestini buni...apoi sunt cei care supravietuiesc miraculos unor diagnosticuri imposibil de tolerat.Sa fie doar simple intamplari?

Eu imi protejez integritatea ca user pe acest forum,altfel as mai putea sa dau exemple si de alte minuni ale Cerului,insa au caracter prea personal!

[andrey352015]

Buna seara ma numesc andrei sunt plecat din romania de 9 ani si ma bucur ca am dat peste acest forum.Pot sa spun ca si acest lucru este o minune ca sa intamplat astazi de Sf IOAN chiar daca este trecut de miezul nopti.Minunea ca am ajuns in sanul biserici sa intamplat acum 7 ani aprox. cand un coleg de munca ma dus la o biserica ortodoxa dintr-un oras de pe malul mari al spaniei sincer legatura mea cu biserica era foarte slaba mergeam in romania la biserica din an in paste si atunci pentru scurt timp, intalnirea cu preotul paroh si cu biserica a fost ceva nou pentru mine mai ales ca am stat la toata slujba care pentru prima data mi sa parul destul de lunga, dar a avut un efect pozitiv asupra stari mele spirituale si de atunci am mers aproape duminica de duminica la biserica.Cred ca a fost o minune pentru mine si acum dupa atata timp merg la biserica desi mai si lipsesc cand timpul si munca nu imi permite.
Laudat Fie Domnul.

[Demetrius]

În prealabil postat de andrey352015

Buna seara ma numesc andrei sunt plecat din romania de 9 ani si ma bucur ca am dat peste acest forum.Pot sa spun ca si acest lucru este o minune ca sa intamplat astazi de Sf IOAN chiar daca este trecut de miezul nopti.Minunea ca am ajuns in sanul biserici sa intamplat acum 7 ani aprox. cand un coleg de munca ma dus la o biserica ortodoxa dintr-un oras de pe malul mari al spaniei sincer legatura mea cu biserica era foarte slaba mergeam in romania la biserica din an in paste si atunci pentru scurt timp, intalnirea cu preotul paroh si cu biserica a fost ceva nou pentru mine mai ales ca am stat la toata slujba care pentru prima data mi sa parul destul de lunga, dar a avut un efect pozitiv asupra stari mele spirituale si de atunci am mers aproape duminica de duminica la biserica.Cred ca a fost o minune pentru mine si acum dupa atata timp merg la biserica desi mai si lipsesc cand timpul si munca nu imi permite.
Laudat Fie Domnul.

Bine ai venit, Andrei!

Ma bucur pentru tine si ma minunez de puterea pe care o primesti de la Iisus Hristos prin biserica si preotul ortodox pe care le-ai gasit acolo in Spania.

11. Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. (Mt3,11)

Ai primit de la Ioan Botezatorul temelia botezului, dupa care, acum, Hristos vine cu Duhul Sfant si caldura focului credintei, prin care capeti identitate si putere.

Marire Tie, Doamne, marire Tie!

[Corinusha]

Cea mai mare minune care mi s-a intamplat pot sa spun este faptul ca m-am nascut; ca Dumnezeu i-a lumnat mintea mamei biologice sa nu ma avorteze si sa ma nasca, chiar daca am ajuns direct la orfelinat din spital; totusi, m-am nascut. Iar a doua minune de la Dumnezeu, una din nou, foarte mare e ca mi-a trimis 2 parinti mnunati care m-au crescut si care ma iubesc.

Sunt convinsa ca zilnic se intampla minuni in viata tuturor, dar poate nu ne dam seama de toate, sau poate ne dam seama abia dupa un timp.

Viata mea pot sa zic ca e plina de minuni de la Dumnezeu si de foarte multe ori (cred ca chiar de fiecare data chiar) cand am fost pusa intr-o situatie limita sau complicata sau in fata unei alegeri, intotdeauna cand i-am cerut ajutorul lui Dumnezeu, m-a ajutat sa trec cu bine peste tot, respectiv sa fac alegerea corecta.

Doamne iti multumesc pentru fiecare clipa, pentru fiecare persoana care a intrat in viata mea, pentru fiecare greutate; stiu ca absolut toate mi le-ai dat/trimis cu un scop. Multumesc Doamne Dumnezeule!

În prealabil postat de Demetrius

Ai primit de la Ioan Botezatorul temelia botezului

Cam fara sens, afirmatia asta..

[Yasmina]

În prealabil postat de crinrin

Cam fara sens, afirmatia asta..

Referitor la faptul ca minunea personala a celui care comentat s-a petrecut pe 7 Ianuarie,ziua cand il celebram pr Sf.Ioan Botezatorul.

În prealabil postat de Yasmina

Referitor la faptul ca minunea personala a celui care comentat s-a petrecut pe 7 Ianuarie,ziua cand il celebram pr Sf.Ioan Botezatorul.

Din ce am citit, andrey352015 atribuie Sf. Ioan Botezatorul doar minunea de a fi descoperit acest forum. De unde pana unde sa i se spuna ca a primit temelia botezului... vorbe fara sens, chiar de le-am interpreta metaforic. Nici pentru minunea petrecuta cu 7 ani in urma nu se potrivesc, intrucat aceasta a fost mijlocita de Dumnezeu printr-un coleg.

Dar ce conteaza, punem vorbe mari - despre taine si sfinti, ca sa dea bine.

[Mosh-Neagu]

Cautand ceva, am gasit aceasta intamplare cu totul speciala, si n-a rezistat sa n-o impart cu voi, pentru ca mie mi-au dat lacrimile de emotie. Va asigur ca merita efortul citirii pana la capat!


Era vineri dimineaţa, 29 august 2003. Am plecat cu o greutate în inimă din Ierusalim spre Tel Aviv, ca să ne îmbarcăm spre Atena.

Am petrecut extraordinar. În ziua precedentă am sărbătorit Adormirea Maicii Domnului la Mormântul ei, de vreme ce la Ierusalim Adormirea se prăznuieşte după calendarul vechi, mai târziu cu 13 zile, adică la 28 august.

Am trăit o experienţă unică, nemaiîntâlnită. Prăznuirea a fost măreaţă, bogată, tuturor împărţitoare de daruri. După-amiază târziu ne-am pregătit valizele, seara am participat la privegherea de la Sfântul Mormânt şi, îndată după aceasta, ne-am îndreptat spre autobuzul ce ne aştepta în afara Cetăţii Vechi. Vremea era frumoasă. Cerul era înstelat şi, cuprinşi de o dulce linişte, ne desfătam de frumuseţea Oraşului luminat. Ne pironisem ochii la zidurile lui, îmbrăţişând cu mintea toate Locurile Sfinte şi închizându-le ermetic în inimile noastre. Un zâmbet uşor, abia perceput, trăda oboseala zilelor petrecute aici, dar şi adânca noastră recunoştinţă faţă de Dumnezeu pentru cele trăite. Satisfacţia şi bucuria noastră erau atât de mari, încât nu s-au micşorat deloc din pricina aşteptării prelungite, nici din pricina controlului extenuant făcut de evrei la aeroport.

Când, în cele din urmă, m-am îmbarcat în avion – dacă îmi aduc bine aminte, era un Airbus cu două motoare – am observat că luminile lui fluctuau continuu şi nu aveau o intensitate fixă. M-am gândit că vreun cablu nu face bine contact şi m-am afundat în scaun. Când avionul a pornit pe pistă, perturbaţiile electrice au devenit mai intense şi se auzea totodată zgomotul caracteristic micilor şi nenumăratelor scurtcircuite. Nu am dat importanţă. Luminile s-au stins, am decolat şi, când s-au aprins din nou, continuau să fluctueze, dar într-o măsură mai mică. Stăteam împreună cu mama mea în partea stângă a avionului, în faţa aripii, iar prietenii şi cunoscuţii noştri stăteau în scaunele din preajmă.

După vreo 20 de minute, am auzit un zgomot puternic şi avionul a început să tremure şi să se mişte în dreapta şi în stânga, „aşa cum se cerne făina” – precum a spus unul din prietenii noştri. Pilotul ne-a anunţat mai întâi în ebraică, apoi în engleză, să rămânem legaţi cu centurile de siguranţă, lucru ce l-au făcut şi însoţitoarele de bord. La început nu am dat importanţă, până când nu am privit aripa şi am văzut cum turbina (motorul) ardea în flăcări şi se rupea în bucăţi din pricina fierului incandescent. După o introducere calmă, le-am arătat mamei şi prietenilor din jur priveliştea. Cu toţii călătorisem de multe ori cu avionul, dar pentru prima dată vedeam un motor în flăcări! Ne-am neliniştit puţin, dar ne-am ascuns cu grijă neliniştea, tăcând. Unii dintre noi, după cum am aflat mai târziu, rosteau Rugăciunea lui Iisus. După câteva minute, am fost informaţi despre pierderea motorului din stânga şi că vom încerca să ajungem doar cu celălalt motor pe aeroportul Eleftherios Venizelos.

Nu au trecut alte 20 de minute, când s-a auzit un alt zgomot de mai mică intensitate din partea dreaptă şi am simţit cu toţii aceleaşi intense vibraţii ale avionului, amestecate cu mişcări bruşte. Unii, care stăteau în faţa aripii drepte, au strigat: „A luat foc turbina!” Atmosfera calmă şi oarecum plăcută de până atunci din avion a fost înlocuită repede de panică! Avionul pierdea continuu şi brusc din înălţime şi se auzea un zgomot ca o şuierătură, care mi-am amintit că îl auzeam în filme, atunci când cădeau bombe din avioane. Însoţitoarele de bord, care abia începuseră să împartă răcoritoare, au asigurat repede cărucioarele în locurile potrivite, după care s-au aşezat repede şi s-au legat cu centurile, plecându-şi capetele între genunchi. Mulţi bolnavi de inimă şi vârstnici îşi luau medicamentele lor câte două odată! Între soţi se făcea spovedanie publică, spunând unul celuilalt când l-a înşelat şi cu cine, şi cerându-şi iertare. Bătrânii le descopereau copiilor că îi nedreptăţiseră în testament şi le cereau iertare, iar copiii îi iertau. Dar şi aceştia, la rândul lor, îşi cereau iertare pentru vechi comportări necuviincioase. Prietenii mărturiseau că, pretextând cutare împrejurare, au spus minciuni şi s-au clevetit reciproc…

Toate acestea de mai sus, împreună cu continua şi brusca pierdere a înălţimii, cu neobişnuitele mişcări ale avionului şi cu tăcerea pilotului, făceau atmosfera foarte grea. Ca şi cum nu ar fi ajuns aceasta, cineva din grupul nostru a strigat: „A avut dreptate cutare!”, aducându-şi aminte de cuvintele unui monah care îi spusese, în prezenţa unui al treilea, cu câteva zile mai în urmă, că Grecia va jeli un număr mai ridicat de morţi decât cel de la Paşti – referindu-se la accidentul de la Tembi, care avusese loc cu puţin înainte de Săptămâna Mare – numai că de această dată va fi în mare. Începuserăm să ne neliniştim de-a binelea…

Avionul începuse să se aplece într-o parte şi din aceasta ne-am dat seama că încearcă să se întoarcă. M-am gândit că ne vom întoarce la Tel Aviv sau în Cipru. Peste puţină vreme, o însoţitoare de bord s-a ridicat şi a mers în grabă să asigure nişte lucruri care cădeau. Tânăra, mai înainte zâmbitoare şi dulce la vorbă, devenise palidă şi-şi pierduse glasul. Frica pusese stăpânire pe expresia feţei ei, pe dinţii ei strânşi şi ajunsese la apogeu în ochii ei.

Am întrebat-o dacă am pierdut amândouă motoarele şi ea mi-a răspuns dând afirmativ din cap.

– Şi acum ce se va întâmpla? Cum vom înfrunta situaţia?, am întrebat eu din nou.

Ea nu m-a mai privit în ochi, ci privirea ei se pierduse undeva, ca şi cum ar privi în gol. A început să-şi mişte capul în dreapta şi în stânga, a ridicat cu indiferenţă din umeri, ca şi cum toate s-ar fi pierdut, şi a dat să plece. Atunci eu am ţinut-o strâns de mână şi am strigat: „Cădem?”, iar ea mi-a confirmat dând de mai multe ori din cap, fără să poată articula vreun cuvânt, după care a alergat şi s-a legat iarăşi în scaunul ei, ţinându-şi capul apăsat pe genunchi. Am răsuflat adânc cu toţii şi încercam, cât se putea de calm, să conştientizăm ce se întâmplă.