Probleme in familie, un sfat daca aveti sa-mi dati va rog

Buna. Ma numesc Laura si am 19 ani. Sunt noua pe acest forum asa ca imi cre scuze de la inceput daca gresesc cu ceva privind regulile forumului. Problema mea nu prea are legatura directa cu religia, dar m-am gandit ca cele mai bune sfaturi le-as putea primi de aici. Ma scuzati daca e vreun deranj. Cum scrie si in titlu, am o problema(sau mai multe) in familie, mai exact probleme cu parintii. Stiu ca nu e frumos sa iti speli rufele in public, dar chiar am nevoie sa ma descarc si de niste sfaturi.
Parintii mei nu se inteleg , iar eu nu ma inteleg cu ei. Tata e un om bun si sufletist, dar se schimba radical cand consuma alcool. Certurile in familie deobicei pornesc cand el este 'vesel'. Cand eram mica mai consuma o bere doua rar, dar treptat a inceput din ce in ce mai mult. Cand nu are treaba sau nu lucreaza alcoolul e sfant. Foarte mult s-a schimbat dupa ce a stat la munca un an in SUA si, si mai mult dupa 2 ani in Anglia. Nu prea mai suntem pe aceiasi lungime de unda deloc. Eu vreau ceva, tata vrea ceva, mama altceva. Ma refer aici la cariere si idealuri in viata. Foarte des se cearta cu mama, rar saptamana fara certuri. Mereu cand se cearta cu ea ii spune 'boule' sau ca e proasta sau ca nush ce. Au fost si episoade in care am auzit-o pe mama zicand ceva gen: 'nu mai da in mine, ca am sa chem politia' sau lucruri aruncate de pereti sau pe geam. Si replici gen va dau afara din casa, mama ta maine pleaca, tu/voi vreti numai banii mei(mama lucreaza, iar eu sunt la scoala momentan), jucati teatru, complotati impotriva mea etc. Cand vorbesc doar eu si tata, mereu spune ca mama e asa si asa. Si ma doare chit ca nu prea ma inteleg bine cu ea, ca e mama. Si daca nu sunt de acord cu el zice ca sunt ca ea, de parca ar fi ceva rau sa ma aseman cu mama. Si cam asa spune mama, ca sunt ca el. Daca nu sunt de acord cu unul sunt de partea celuilalt si invers. Recunosc ca poate sunt si eu de vina, ca nu fac mereu ce vor si ce ar trebui. Am avut si eu perioada mea de rebeliune prin clasa a9a cand nu stiam ce vreau si cine sunt si faceam prostii, dar mi-a trecut acum. Si mai gresesc si cand le dau replica desi n-ar trebui, ar trebui sa ma abtin, dar nu pot, ma enervez foarte repede de ceva vreme. Si iar ne certam cand le spunca eu vreau sa stau la camin sau asa la facultate, vreau sa ma desprind sa invat de pe acum cum e sa fiu pe picioarele mele si sa muncesc pentru ce imi trebuie in viata. Tata spune ca la mine e solutia ca familia sa isi revina si sa ne intelgem bine, dar nu prea inteleg ce anume trebuie sa fac, in afara de invatat si ajutat prin casa si asa. Asta e pe scurt cam ce se intampla la mine, si sper ca se intelge in mare care e problema. V-as ruga sa imi dati si mie un sfat doua , ce ar trebui sa fac ca sa mearga bine treaba si la noi.
Si inca o problema, separata;daca nu e cu suparare. Eu sunt impotriva avorturilor, 100% impotriva. Si nu de mult am aflata ca mama a facut unul pe putin si tata a zis ca si pe mine vroiau dar le-a zis medicul sa lase primul copil(nu stiu daca e adevarat). Nu stiu detalii pentru ca mama nu a fost dornica de amanunte sau asa. A fost socant pentru mine mai ales ca eu mereu le priveam ca pe niste criminale pe cele care fac avort si mai ales ca mereu as fi dorit un frate sau o sora. E urat sa fi singur la parinti. Cum sa imi iert mama? Cum sa ma comport cu ea? Nu vreau sa o judec nu vreau sa o condamn sau asa. Poate exagerez eu, doar ca nu inteleg de ce, pentru ca cu banii nu stam chair rau, potrivit as spune.
Imi cer scuze daca v-am plictisit si multumesc pentru timplul pierdut citind ofurile mele.

[CelMandru]

În prealabil postat de Laura19

Buna. Ma numesc Laura si am 19 ani. Sunt noua pe acest forum asa ca imi cre scuze de la inceput daca gresesc cu ceva privind regulile forumului. Problema mea nu prea are legatura directa cu religia, dar m-am gandit ca cele mai bune sfaturi le-as putea primi de aici. Ma scuzati daca e vreun deranj. Cum scrie si in titlu, am o problema(sau mai multe) in familie, mai exact probleme cu parintii. Stiu ca nu e frumos sa iti speli rufele in public, dar chiar am nevoie sa ma descarc si de niste sfaturi.
Parintii mei nu se inteleg , iar eu nu ma inteleg cu ei. Tata e un om bun si sufletist, dar se schimba radical cand consuma alcool. Certurile in familie deobicei pornesc cand el este 'vesel'. Cand eram mica mai consuma o bere doua rar, dar treptat a inceput din ce in ce mai mult. Cand nu are treaba sau nu lucreaza alcoolul e sfant. Foarte mult s-a schimbat dupa ce a stat la munca un an in SUA si, si mai mult dupa 2 ani in Anglia. Nu prea mai suntem pe aceiasi lungime de unda deloc. Eu vreau ceva, tata vrea ceva, mama altceva. Ma refer aici la cariere si idealuri in viata. Foarte des se cearta cu mama, rar saptamana fara certuri. Mereu cand se cearta cu ea ii spune 'boule' sau ca e proasta sau ca nush ce. Au fost si episoade in care am auzit-o pe mama zicand ceva gen: 'nu mai da in mine, ca am sa chem politia' sau lucruri aruncate de pereti sau pe geam. Si replici gen va dau afara din casa, mama ta maine pleaca, tu/voi vreti numai banii mei(mama lucreaza, iar eu sunt la scoala momentan), jucati teatru, complotati impotriva mea etc. Cand vorbesc doar eu si tata, mereu spune ca mama e asa si asa. Si ma doare chit ca nu prea ma inteleg bine cu ea, ca e mama. Si daca nu sunt de acord cu el zice ca sunt ca ea, de parca ar fi ceva rau sa ma aseman cu mama. Si cam asa spune mama, ca sunt ca el. Daca nu sunt de acord cu unul sunt de partea celuilalt si invers. Recunosc ca poate sunt si eu de vina, ca nu fac mereu ce vor si ce ar trebui. Am avut si eu perioada mea de rebeliune prin clasa a9a cand nu stiam ce vreau si cine sunt si faceam prostii, dar mi-a trecut acum. Si mai gresesc si cand le dau replica desi n-ar trebui, ar trebui sa ma abtin, dar nu pot, ma enervez foarte repede de ceva vreme. Si iar ne certam cand le spunca eu vreau sa stau la camin sau asa la facultate, vreau sa ma desprind sa invat de pe acum cum e sa fiu pe picioarele mele si sa muncesc pentru ce imi trebuie in viata. Tata spune ca la mine e solutia ca familia sa isi revina si sa ne intelgem bine, dar nu prea inteleg ce anume trebuie sa fac, in afara de invatat si ajutat prin casa si asa. Asta e pe scurt cam ce se intampla la mine, si sper ca se intelge in mare care e problema. V-as ruga sa imi dati si mie un sfat doua , ce ar trebui sa fac ca sa mearga bine treaba si la noi.
Si inca o problema, separata;daca nu e cu suparare. Eu sunt impotriva avorturilor, 100% impotriva. Si nu de mult am aflata ca mama a facut unul pe putin si tata a zis ca si pe mine vroiau dar le-a zis medicul sa lase primul copil(nu stiu daca e adevarat). Nu stiu detalii pentru ca mama nu a fost dornica de amanunte sau asa. A fost socant pentru mine mai ales ca eu mereu le priveam ca pe niste criminale pe cele care fac avort si mai ales ca mereu as fi dorit un frate sau o sora. E urat sa fi singur la parinti. Cum sa imi iert mama? Cum sa ma comport cu ea? Nu vreau sa o judec nu vreau sa o condamn sau asa. Poate exagerez eu, doar ca nu inteleg de ce, pentru ca cu banii nu stam chair rau, potrivit as spune.
Imi cer scuze daca v-am plictisit si multumesc pentru timplul pierdut citind ofurile mele.

1. De acum încolo cred că ar trebui să cauţi un duvonic, la care să te spovedeşti, căruia să-i spui toate aceste lucruri intime. Dacă vrei un ajutor, să ştii că Dumnezeu te ajută, iar tu poţi face asta adresându-i-te trimisului Lui pe pământ - preotul duhovnic. Găseşte o fărâmă de credinţă în sufletul tău şi cu curaj îndreaptă-te către o biserică ortodoxă, căci mila Domnului se revarsă spre cei care-şi întorc faţa către El.

2. Părinţii nu trebuie să-i judeci niciodată, orice ar face şi orice ar zice. Ei sunt sfinţi pentru tine şi trebuie să-i iubeşti în egală măsură. Asta-i poruncă Dumnezeiască. Încearcă să-ţi încalci raţiunea care spune că ei greşesc faţă de tine sau faţă de ei înşişi. Şi ei sunt tot oameni care poate au greşit în tinereţe, aşa cum şi tu ai avut accese de rebeliune. Dar tu ca copil le datorezi totul pentru faptul că ţi-au asigurat totul în viaţă şi s-au sacrificat pentru tine. Iartă-i, înmoaie-ţi inima şi roagă-te Maici Domnului să te lumineze, să-ţi dea minte ca să ştii cum să procedezi mai departe. Nu-ţi fă griji, doar roagă-te Ei din tot sufletul, şi ajutorul nu va înceta să apară.

Iertare pentru îndrăzneală! Doamne ajută!

Draga Laura,

O creanga de copac de obicei se arunca in foc si cam atat. Cand vrei sa obtii ceva mai valoros din ea, o tai si o slefuiesti.

Asa sunt si oamenii. Cei care au necazuri sunt cercetati de Dumnezeu pentru a-i chema la mantuire. Daca se intorc la Dumnezeu, atunci suporta mai usor necazurile vietii, adica isi duc mai usor crucea vietii. Fiecare crestin are o cruce pe care trebuie sa si-o duca in vederea mantuirii. Scopul vietii noastre nu este de a ne imbogati in cele trecatoare, ci de a fi placuti lui Dumnezeu pentru ne mantui.

Dumnezeu, prin necazuri, ne ciopleste si ne slefuieste pentru a deprinde credinta, nadejdea si dragostea, virtuti necesare oricarui crestin care cauta mantuirea. Pentru om care cauta doar valorile materiale este valabila pilda bogatului caruia i-a rodit tarina:

Duminica a 26-a după Rusalii - Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina



Iata aici si o talcuire:Predica la Duminica a XXVI-a dupa Rusalii - Pilda bogatului caruia ...


Prin urmare, iarta ca sa fii iertata. Iubeste-i pe parintii tai pentru ca au conlucrat cu Dumnezeu pentru ca tu sa fii in viata. Putem sa uram pacatele pe care le vedem in jur, dar nu avem voie sa uram pe nimeni. Poti sa
urasti pacatul avortului pentru a nu recurge la acesta si tu, dar pe mama ta nu ai voie s-o urasti pentru ca a cazut in acest pacat. Poti sa-ti doresti sa ai tu insati mai multi copii, dar nu e bine sa judeci sluga altuia pentru ca n-a facut asa cum ti-ai fi dorit tu.

Daca uram un pacatos, putem cadea si noi in acesl pacat sau chiar in altele mai grave. Prin urmare, daca vrem sa facem lumina in jurul nostru, incepem sa ne luminam propriul suflet prin spovedanie si prin inlocuirea anumitelor patimi cu virtuti contrarii. Asta se face mai ales cu ajutorul unui duhovnic. Cartile duhovnicesti, Vietile Sfintilor, si Noul Testament sunt lecturi de baza pentru cel care vrea sa se mantuiasca.

Apoi, rugaciunile tale pentru cei dragi vor fi eficiente si vor valora mai mult decat cuvintele rationale pe care le spui. Sub influenta celui rau, oamenii gresesc adesea.

Deci noi trebuie sa ne inarmam cu post si rugaciune impotriva diavolului, nu impotriva aproapelui nostru care, ca si noi, mai greseste uneori atunci cand nu se roaga si nu ia aminte la el insusi. Dar Iisus a venit pentru pacatosi, ca sa ne dea posibilitatea sa ne pocaim, desi am gresit si sa ne ajute sa ne mantuim, daca si noi dorim acest lucru.

[heaven]

În prealabil postat de Laura19

Buna. Ma numesc Laura si am 19 ani. Sunt noua pe acest forum asa ca imi cre scuze de la inceput daca gresesc cu ceva privind regulile forumului. Problema mea nu prea are legatura directa cu religia, dar m-am gandit ca cele mai bune sfaturi le-as putea primi de aici. Ma scuzati daca e vreun deranj. Cum scrie si in titlu, am o problema(sau mai multe) in familie, mai exact probleme cu parintii. Stiu ca nu e frumos sa iti speli rufele in public, dar chiar am nevoie sa ma descarc si de niste sfaturi.
Parintii mei nu se inteleg , iar eu nu ma inteleg cu ei. Tata e un om bun si sufletist, dar se schimba radical cand consuma alcool. Certurile in familie deobicei pornesc cand el este 'vesel'. Cand eram mica mai consuma o bere doua rar, dar treptat a inceput din ce in ce mai mult. Cand nu are treaba sau nu lucreaza alcoolul e sfant. Foarte mult s-a schimbat dupa ce a stat la munca un an in SUA si, si mai mult dupa 2 ani in Anglia. Nu prea mai suntem pe aceiasi lungime de unda deloc. Eu vreau ceva, tata vrea ceva, mama altceva. Ma refer aici la cariere si idealuri in viata. Foarte des se cearta cu mama, rar saptamana fara certuri. Mereu cand se cearta cu ea ii spune 'boule' sau ca e proasta sau ca nush ce. Au fost si episoade in care am auzit-o pe mama zicand ceva gen: 'nu mai da in mine, ca am sa chem politia' sau lucruri aruncate de pereti sau pe geam. Si replici gen va dau afara din casa, mama ta maine pleaca, tu/voi vreti numai banii mei(mama lucreaza, iar eu sunt la scoala momentan), jucati teatru, complotati impotriva mea etc. Cand vorbesc doar eu si tata, mereu spune ca mama e asa si asa. Si ma doare chit ca nu prea ma inteleg bine cu ea, ca e mama. Si daca nu sunt de acord cu el zice ca sunt ca ea, de parca ar fi ceva rau sa ma aseman cu mama. Si cam asa spune mama, ca sunt ca el. Daca nu sunt de acord cu unul sunt de partea celuilalt si invers. Recunosc ca poate sunt si eu de vina, ca nu fac mereu ce vor si ce ar trebui. Am avut si eu perioada mea de rebeliune prin clasa a9a cand nu stiam ce vreau si cine sunt si faceam prostii, dar mi-a trecut acum. Si mai gresesc si cand le dau replica desi n-ar trebui, ar trebui sa ma abtin, dar nu pot, ma enervez foarte repede de ceva vreme. Si iar ne certam cand le spunca eu vreau sa stau la camin sau asa la facultate, vreau sa ma desprind sa invat de pe acum cum e sa fiu pe picioarele mele si sa muncesc pentru ce imi trebuie in viata. Tata spune ca la mine e solutia ca familia sa isi revina si sa ne intelgem bine, dar nu prea inteleg ce anume trebuie sa fac, in afara de invatat si ajutat prin casa si asa. Asta e pe scurt cam ce se intampla la mine, si sper ca se intelge in mare care e problema. V-as ruga sa imi dati si mie un sfat doua , ce ar trebui sa fac ca sa mearga bine treaba si la noi.
Si inca o problema, separata;daca nu e cu suparare. Eu sunt impotriva avorturilor, 100% impotriva. Si nu de mult am aflata ca mama a facut unul pe putin si tata a zis ca si pe mine vroiau dar le-a zis medicul sa lase primul copil(nu stiu daca e adevarat). Nu stiu detalii pentru ca mama nu a fost dornica de amanunte sau asa. A fost socant pentru mine mai ales ca eu mereu le priveam ca pe niste criminale pe cele care fac avort si mai ales ca mereu as fi dorit un frate sau o sora. E urat sa fi singur la parinti. Cum sa imi iert mama? Cum sa ma comport cu ea? Nu vreau sa o judec nu vreau sa o condamn sau asa. Poate exagerez eu, doar ca nu inteleg de ce, pentru ca cu banii nu stam chair rau, potrivit as spune.
Imi cer scuze daca v-am plictisit si multumesc pentru timplul pierdut citind ofurile mele.

Buna Laura si bine ai venit pe acest forum!
Voi incerca sa iti raspund pe rand la cele doua chestiuni ridicate de tine si voi incepe prin a-ti spune urmatorul lucru:copiii nu sunt responsabili de relatia dintre parintii lor si misiunea lor in viata nu este sa devina parinti ...pentru parintii lor!
Mama si tatal tau sunt si ei oameni ca toti oamenii,cu parti bune si mai putin bune,insa,mai presus de orice ei sunt adultii in aceasta poveste,este o relatie pe care si-au asumat-o ambii si atunci este necesar sa devina maturi din punct de vedere emotional.
Din ceea ce descrii tu,ei incearca sa te bage pe tine intr-un triunghi,iti pun tie pe umeri responsabilitatea familiei,a relatiei defectuoase dintre ei cu mesaje de genul "la tine este solutia ca familia sa isi revina".
Te asigur ca nu este asa si probabil ca nu este prima data cand ajungi sa fii ca un tampon intre mama si tata,insa pana nu te vei da la o parte,in pofida incercarilor lor de a te baga din nou la mijloc si sa ii lasi pe ei doi sa fie fata in fata si sa isi rezolve conflictele personale,aceasta situatie nu se va rezolva,ci se va realimenta continuu,iar cele mai multe bobarnace ghici cine le va primi?Ai ghicit...chiar tu,copilul lor!
Deci,daca ai posibilitatea sa pleci undeva la facultate,sa iti gasesti o gazda sau sa stai la camin si sa iti traiesti adolescenta frumos,asa cum ar trebui fiecare tanar sa o faca,mergi pe acest drum,iar in privinta parintilor fii fara grija,le vei face un bine,chiar daca vor incerca o perioada sa se agate de tine,sa te manipuleze inconstient sa revii in triunghi,la un moment dat nu vor mai avea incotro,se vor privi la propriu fata in fata,poate dupa multi ani de zile si vor fi nevoiti sa dea cartile pe fata si sa ajunga sa se inteleaga!
Referitor la a doua chestiune,cea cu avortul,revin la indemnul de a accepta ca si parintii tai sunt oameni,cu greselile lor ca oricine.Suntem de multe ori tentati sa ii idealizam,ne vine greu sa concepem ca parintii nostri nu sunt perfecti,insa iubirea adevarata presupune sa iubesti pe cineva asa cum este:cu greselile si slabiciunile sale.
Partea dureroasa in aceasta poveste,este de obicei faptul ca atunci cand,ca si copil afli o asemenea veste,ca mama nu te-a dorit la inceput,mesajul perceput poate fi acela ca "nu sunt dorit/a ; nu merit sa fiu iubit/a".
Poti,insa reusi SA O IERTI pe mama,ajungand SA O INTELEGI ca om,sa ii intelegi viata,conjunctura care a determinat-o la un moment dat sa actioneze intr-un anumit mod si astfel vei reusi sa vezi si prin ochii ei,sa ii intelegi temerile,durerile,nelinistile.
Vei putea atunci sa vezi ca sub imperiul acestora a luat intr-un anumit moment decizii in viata si ca te iubeste si te-a iubit,chiar daca a avut slabiciunile sale care nu aveau legatura cu tine,ci doar cu ce se petrecea in interiorul ei.
Sper sa iti fie de folos cele ce ti-am scris si iti doresc sa iti gasesti linistea si bucuria de a trai viata asa cum este ea si a iubi oamenii,asa cum sunt ei...umani! :)

[Mihnea Dragomir]

"Ia-ţi crucea ta şi urmează-Mă !" sunt cuvintele pe care Dumnezeu Cuvântul i le spune tânărului care Îl întreabă ce trebuie să facă pentru ca să se mântuiască (Marcu 10:22). Nu e destul să nu furăm, să nu avortăm, să nu curvim. Nu e destul să ţinem posturile şi să mergem Duminica la biserică. Nu e destul să ne rugăm Mântuitorului, trebuie să facem ca El, să ne identificăm cu El. El şi-a luat Crucea, a dus-o pe umeri, a căzut sub greutatea ei, S-a ridicat. Nu S-a plâns cât este de grea. Ar fi preferat să nu o ducă ("Tată, de este cu putinţă, ia de la Mine paharul acesta"). Dar a înţeles că nu e cu putinţă altfel. Misiunea Lui era salvarea noastră: Şi noi avem o misiune, iar aceasta este propria noastră mântuire. Nu e cu putinţă altfel decât urmându-i exemplul.

Deci, luaţi-vă crucea şi urmaţi-L ! El nu a protestat, nu a zis ceva de genul: "ce destin ! să fii Regele Iudeilor şi să fii bătut în cuie între un tată care bea şi o mamă care avortează !"

Fiţi, deci, asemenea Domnului nostru. Blândă ca El. Îndurătoare ca El. Nu-i judecaţi, că nu e dat copiilor să-şi judece părinţii, ci rugaţi-vă pentru ei şi pentru fraţii ori surorile dv pe care nu aţi apucat să-i cunoaşteţi. Fiţi preocupată în primul rând de bârna din ochiul dv şi abia în al doilea rând de paiul din ochii celorlalţi.

Un ultim sfat: învăţaţi din greşelile lor. Când vă veţi căsători, fugiţi de bărbatul care bea. Evitaţi păcatul de moarte al avortului, mai mult decât orice. Când veţi avea casa dv, să fie aceeaşi cu a soţului dv, că despărţirea pentru bani schimbă oamenii făcându-i doi străini când ajung din nou în aceeaşi casă (dacă mai ajung). Amintiţi-vă de jurământul de iubire pe care îl făceau tinerele romane, care spuneau: "Unde vei fi tu, Caius, voi fi şi eu, Caia !"

Cu frăţietate în Cristos,
M.D.

În prealabil postat de CelMandru

1. De acum încolo cred că ar trebui să cauţi un duvonic, la care să te spovedeşti, căruia să-i spui toate aceste lucruri intime. Dacă vrei un ajutor, să ştii că Dumnezeu te ajută, iar tu poţi face asta adresându-i-te trimisului Lui pe pământ - preotul duhovnic. Găseşte o fărâmă de credinţă în sufletul tău şi cu curaj îndreaptă-te către o biserică ortodoxă, căci mila Domnului se revarsă spre cei care-şi întorc faţa către El.

2. Părinţii nu trebuie să-i judeci niciodată, orice ar face şi orice ar zice. Ei sunt sfinţi pentru tine şi trebuie să-i iubeşti în egală măsură. Asta-i poruncă Dumnezeiască. Încearcă să-ţi încalci raţiunea care spune că ei greşesc faţă de tine sau faţă de ei înşişi. Şi ei sunt tot oameni care poate au greşit în tinereţe, aşa cum şi tu ai avut accese de rebeliune. Dar tu ca copil le datorezi totul pentru faptul că ţi-au asigurat totul în viaţă şi s-au sacrificat pentru tine. Iartă-i, înmoaie-ţi inima şi roagă-te Maici Domnului să te lumineze, să-ţi dea minte ca să ştii cum să procedezi mai departe. Nu-ţi fă griji, doar roagă-te Ei din tot sufletul, şi ajutorul nu va înceta să apară.

Iertare pentru îndrăzneală! Doamne ajută!

Scuză-mă că intervin, dar greşeşti amarnic. Gândiri ca ale tale stau la baza unor foarte mari greşeli în educaţia modernă. Părinţii nu trebuie priviţi ca nişte sfinţi şi nu trebuie să ne încălcăm raţiunea cand avem impresia că ei greşesc. Ai dreptate în partea a doua din ce ai scris (care se contrazice total cu prima): părinţii sunt tot oameni obişnuiţi, fac şi eu greşelile lor. Nu doar în tinereţe, ci toată viaţa, că aşa e omul. Noi, ca şi copii, nu trebuie să îi aşezăm pe un piedestal. Replici de-ale părinţilor, ca "uite ce-ai făcut, copile. eu nu am făcut niciodată aşa ceva" îi setează copilului nişte aşteptări mult prea mari, pentru că el, în copilările îşi doreşte să fie exact ca părinţii lui, la maturitate. Pornind de la ideea că părinţii lui sunt nişte "sfinţi", fără pată, mai presus de greşeli, care sunt umane, şi încălcându-şi raţiunea când aceasta îi spune că părinţii lui greşesc, copilul va porni în viaţă cu o stimă şi un respect de sine extrem de scăzute. Căci el va greşi, aşa cum greşeşte tot omul, dar se va învinovăţi mult prea mult pentru o simplă greşeală, cu ideea că "dacă părinţii mei au putut să facă mereu alegerile cele mai bune şi să nu greşească, eu de ce nu pot? nu sunt bun de nimic".
Când copilul ajunge un anumit nivel de maturitate, când are discernământ şi poate înţelege lumea în care trăieşte, are chiar datoria de a-şi atenţiona părintele când e pe cale să greşească.
Raportând totul la cazul expus aici, eu cred că Laura ar trebui să vorbească cu părinţii ei, deschis. Mai întâi separat, căci după cum spune ea, poate discuta mai uşor cu ei în felul acesta. Să îi explice tatălui ei greşeala imensă pe care o face, să îl îndrume spre dumnezeu şi spre biserică, dacă crede că asta îl va ajuta. Şi cu mama ei la fel. Dar mai ales, să le spună cum se simte ea şi cât de tare o rănesc prin comportamentul lor. Vorbesc în calitate de mamă când spun că niciun părinte nu va rămâne indiferent la durerea copilului său. Dacă nu se vor îndrepta pentru ei, se vor îndrepta pentru ea.

Da. Multumesc pentru raspunsuri. Credinta e importanta intradevar. As dori totusi daca se poate niste sfaturi decat citate din Biblie. Si stiu ca nu trebuie sa ii judec, si nu vreau sa fac asta, vreau sa fac sa fie bine, dar nu stiu cum. De aceea am postat aici problema mea. Sa cer sfaturi, pareri. Aveti macar idee cum este sa cresti intr-un mediu ca acesta? Visul meu de familie perfecta e facut cioburi. Si vreau sa il refac, macar cat se mai poate. In afara sa ma rog si sa merg la biserica, n-as mai putea face nimic? E greu sa ramai impartial si sa ignori.

În prealabil postat de Laura19

In afara sa ma rog si sa merg la biserica, n-as mai putea face nimic?

Să nu ţi se pară puţin lucru a te ruga. Căci mulţi au fost ajutaţi în urma rugăciunii. Întotdeauna trebuie căutat ajutorul lui Dumnezeu atunci când greutăţile prin care trecem ne depăşesc puterile.
Însă trebuie să o faci din toată inima şi cu speranţă. Dacă credinţa este mică, tot rugăciunea ţi-o va spori. Iar rezultatul ar putea fie îndreptarea stării sufleteşi a părinţilor, fie întărierea ta sufletească pentru a putea răzbi prin această situaţie fără să te prăbuşteşti. Şi mai contează şi rugăciunea celorlalţi. Iată, ne-ai lăsat numele tău. Ne vom ruga şi noi cu tine.

[horatiu.miron]

Eu cred ca ai tai au problemele lor pe care nu sunt in stare sa si le rezolve si te baga pe tine la mijloc de fiecare data cand au ocazia, te folosesc pe post de munitie. Cand ai si tu o parere despre un oarecare conflict al lor, esti acuzata automat ca tii ba cu unul, ba cu altul.

Din ce ai descris aici, relatiile in familie sunt destul de tensionate, ba chiar cred ca s-a trecut de „point of no return”. De ce spun asta? Pentru ca atunci cand un barbat ajunge sa-si ameninte sotia ca o da afara din casa, se depaseste o anume limita. Intre ai tai nu cred ca mai exista respect reciproc, ei doar se tolerau de ceva timp iar acum relatia ajunge la nivelul insuportabilitatii - cu toate consecintele de rigoare.

Ce-i mai trist e ca, aparent, nu se gandesc la tine. Esti privita ca un aliat bun de avut in razboiul cu celalalt. Sfatul meu: grabeste-te sa scapi de ei. Odata spuse niste lucruri intr-o relatie, relatia aia se transforma ireversibil.

Esti la varsta independentei, scoala se va termina in curand si apoi incepe aventura pe cont propriu. Nu ma intelege gresit, nu te sfatuiesc sa-i renegi, sunt parintii tai, dar pune ceva distanta intre tine si problemele lor. Mai strange din dinti un timp si nu le intra in joc. Cel mai rau lucru care se poate intampla daca le intri in joc e sa te puna sa alegi: „cu mama sau cu tata”. Evident, lucru mai egoist nici ca se poate, dar ei sunt deja niste egoisti alegand sa puna problemele lor inaintea ta in lista de prioritati.

Parinti, parinti, dar nu are rost sa le preiei bagajele emotionale si sa le duci mai departe in viata.

În prealabil postat de Lilith23

. Replici de-ale părinţilor, ca "uite ce-ai făcut, copile. eu nu am făcut niciodată aşa ceva" îi setează copilului nişte aşteptări mult prea mari, pentru că el, în copilările îşi doreşte să fie exact ca părinţii lui, la maturitate.

Interesant! De ce esti atat de sigura ce orice copil "isi doreste sa fie exact ca parintii lui, la maturitate" ?