Despre bioterapie

[ALEXANDRU ANASTASIU]

În prealabil postat de catalin2

Mare bucurie ca ai dat aceste citate, eu ma chinui de cateva luni sa spun aceste lucruri dar nu stiam ca sunt spuse exact la fel si mult mai bine de sfantul Ignatie. Cunosteam doar un citat mic de aici.

În prealabil postat de Manea_Florin

Foarte tari postarile dvs, dom doctor!
Iese o mica enciclopedie din ele.

Sa va traiasca duhovnicul si dvs multa sanatate si spor in ce faceti!

Vă mulţumesc, mila lui Hristos cel înviat să ne lumineze pe toţi în chip veşnic.

Îmi cer iertare pentru postările trecute dacă am fost cam aspru şi am supărat vreun suflet. M-am străduit să nu vorbesc cu nedreptate de Dumnezeu, dar trebuie mai multă grijă să nu mâhnesc pe cineva.

Hristos a înviat!

[ALEXANDRU ANASTASIU]

IV. TEORIA RAMIFICAŢIILOR
HOTARÎREA SFÎNTULUI SINOD
al Bisericii Ortodoxe a Georgiei
http://www.angelfire.com/linux/viata...od_gergia.html
Înainte de a începe analiza critică a acestor învătături eretice , să ne amintim de regulile si practica primirii în sînul Bisericii Ortodoxe a ereticilor si a schismaticilor.

Despre regulile privind primirea în Biserică a ereticilor si schismaticilor (după I Epistolă a Sfîntului Vasile cel Mare)

Dincolo de granitele Bisericii Ortodoxe, săvîrsirea Sfintelor Taine se limitează doar la îndeplinirea formelor lor exterioare - însă săvîrsirea lor devine reală doar după întoarcera ereticilor în sînul Bisericii. Doar Biserica are puterea si dreptul de a lega si dezlega. De aceea Biserica Ortodoxă, cu puterea sa divină, are dreptul să primească în sînul său pe eterodocşi fără repetarea formei exterioare a Tainelor săvîrsite la alte confesiuni creştine (Botez , Mirungere, Cununie , Hirotonie).

Întoarcerea eterodocşilor la Biserica mamă se poate realiza în trei feluri : 1. rebotezare 2. Mirungere 3. Pocăintă. Prin săvîrsirea uneia din aceste trei Sfinte Taine mentionate se îndeplineste lucrarea harului sfintilor acolo unde nici nu nu era prezent. Pentru că "toate acestea le lucrează unul si acelasi Duh" (I Cor. 12, 11) si "Darurile sunt felurite dar acelasi Duh " (I Cor. 12, 4).

În legătură cu acest lucru Sfîntul Vasile cel Mare în a sa I Epistolă canonică scrie următoarele: "Începutul separării a fost schisma, iar prin această despartire ei nu mai au harul Sfîntul Duh care nu li se mai dă din momentul despartirii lor. La începuturi, înnainte de despărtire, aceştia aveau harul preotiei si prin punerea mîinilor transiteau acest har, sfintilor, iar după schismă au devenit laici încît nu mai aveau puterea harului nici pentru a boteza, nici pentru a hirotoni: cei rupti de Biserică au devenit astfel incapabili de a transmite si altora harul Sfîntului Duh. De aceea cei botezati de către ei sunt socotiti ca si botezati de către laici iar dacă revin la Biserica mamă trebuiesc primiti prin rebotezare".

Tot aici acest sfînt părinte explică cum si de ce de la acest principiu pot apare derogări: " Iar întrucît cei din Asia au fost primiti fără să fie rebotezati, să fie asa."

Acest lucru este arătat mai clar în referirile la encratiti .Sfîntul Vasile cel Mare este de părere că trebuie rebotezati : "Dacă cineva a fost botezat la ei (encratiti), el trebuie rebotezat în cazul în care doreste întoarcerea la Biserică: dacă totusi prin iconomia părintilor s-ar socoti altfel, să fie asa .(…) mă tem să nu smintesc la mîntuire prin încredintarea noastră prea severă."

Prin urmare este preferabilă rebotezarea pentru cei care vin la Biserica Ortodoxă din alte grupări religioase creştine, dar dacă se iau în consideratie anumite situatii concrete, functioneaza principiul iconomiei prin care pot fi primiti în Biserică si prin mirungere si pocăintă. Reamintim că astfel în toate cele trei situatii persoana primeste harul mîntuitor. Este de subliniat faptul că dacă cei care revin la Biserica Ortodoxă nu fuseseră botezati înnainte prin întreita cufundare (sau turnare) si cu rostirea formulei "…în numele Tatălui si al Fiului s al Sfîntului Duh " în Biserica ortodoxă nu îi primeste prin mirungere sau pocăintă, ci numai prin rebotezare. Totodată pentru cei care se pot primi în Biserică prin mirungere sau pocăinta, Biserica are dreptul de a face mai aspră primirea lor în sînul ei - adică prin rebotezare.

Concluzii :

Astfel chiar din I Epistolă canonică a Sfîntului Vasile cel Mare reies clar următoarele:
- Afară de granitele Bisericii dreptmăritoare nu există har mîntuitor. Alte grupări religioase sunt lipsite de el. Biserica recunoaste printre eretici diferite grade de rătăcire. De aceea înainte de a primi în sînul ei pe cei rătăciti, Biserica cercetează eroarea fiecăruia prevăzînd pentru fiecare caz modalitatea de a reveni la trupul Bisericii .
- Modalitătile de a-i primi pe eretici si schismatici sunt bazate exclusiv pe principiul iconomiei Bisericii si nici de cum presupune că într-o grupare religioasă sau alta lucrează harul mîntuitor al Botezului al Mirungerii sau al Hirotoniei. Detinatoare a harului este numai una, sfîntă, sobornicească si apostolească Biserică ortodoxă.

Privire istorică

Privind la izvoarele istorice ne încredintăm că în toată lumea creştină, totdeauna si de către toti a fost mărturisită existenta unei singure sfinte, soborniceşti si apostoleşti Biserici, care este constituită pe pămînt sub forma vizibilă a comunitătii de credincisi creştini, cu ierarhia si cu administratia sa proprie.

Această încredintare privind unicitatea Bisericii adevărate a fost întotdeauna prezentă la ortodocşi si respectiv la eterodocşi; disputele se purtau doar în jurul problemei privind care este Biserica cea adevărată. Iar convingerea că statutul si cinstea de a fi Biserica cea adevărată a lui Hristos poate apartine doar uneia singure, nici nu se punea în discutie. În acel timpuri nimeni nu vorbea - asa cum se face astăzi de către teologii eterodocşi - că diversele confesiuni creştine sunt de fapt ramuri ale unei singure Biserici a lui Hristos: toate aceste grupări neortodoxe fiind considerate ca schismatice si-au pierdut prezenta harului mîntuitor în Tainele lor odată cu separarea de trupul Bisericii ortodoxe .

Asa văd problema din punct de vedere eclesiologic cele sapte Sinoade Ecumenice. Biserica ortodoxă mărturiseste despre sine exclusiv ca fiind cea adevărată precum si prezenta numai în Tainele sale a harului sfintitor si mîntuitor; numai ierarhia acesteia este purtătoare a harului apostolic prin care are dreptul de a lega si dezlega.

Fericitul Augustin spune că :" Ei (ereticii) primesc harul botezului numai după revenirea lor în sînul bisericii. Afară de granitele Bisericii poti avea orice, cu exceptia mîntuirii. În afara se poate să ai trepte ierarhice, taine, Aliluia si Amin (liturghie), Evanghelie, credintă si să propovăduieşti pe Dumnezeu în trei ipostasuri, dar mîntuire poti să ai exclusiv în Biserica universală dreptmăritoare".

În afara Bisericii dreptmăritoare, săvîrsirea Tainelor chiar în cele mai mici amănunte nu se poate întelege decăt ca formă exterioară lipsită de harul sfintilor si mîntutor. Aceste forme exterioare, golite însă de har, îsi recapătă valabilitatea numai după întoarcerea în Biserica ortodoxă.

Să notăm că atitutdinea fată de primirea în Biserică a eterodocşilor de-a lungul veacurilor în diferite Biserici locale a fost variabilă. Dar acele persoane care nu primiseră Botezul după formula corectă (scufundare sau turnare întreită în numele Tatălui si al Fiului si al Sfîntului Duh) obligatoriu, în toate Bisericile si întotdeauna au fost primiti prin rebotezare. In toate celelalte cazuri, fiecare Biserică locală primea pe fostii eterodocti coform iconomiei sale. Vă prezentăm mai jos cum s-a concretizat acest principiu al iconomiei divine în diversele Biserici locale:

Despre episcopii nestorieni, Sinodul III Ecumenic precizează că ei sunt " străini de harul preotiei si sunt depusi din treapta de episcopi"(canoanele 1 si 2); însă sinodul Trulan în canonul 95 statutează că nestorienii sunt primiti în Biserică prin taina Pocăintei, adică nici Hirotonia lor si nici Mirungerea lor nu se repetă. Arienii (Sinodul II Ecumenic, canonul 8; Sinodul IV Ecumenic, canonul 94, s.a.) sunt primiti prin Mirungere - fără rebotezare.

La Sinodul Cartagena din 419 si la două sinoade de la Constantinopol a fost stabilit despre copii botezati la donatisti să fie primiti în Biserică prin Mirungere.
Sinodul VI Ecumenic prin canonul 95 statutează că arienii sunt primiti prin Mirungere iar nestorienii si monofizitii prin Taina Pocăintei (prin lepădare în public de eresul lor). Arienii, macedonenii, novatienii ….... si apolinaristii sunt primiti prin Mirungere. Altii - pavlichienii, evdomienii, montanistii si sabelienii - -sunt primiti prin rebotezare.


1484 -- un Sinod Panortodox a hotărît primirea romano-catolicilor prin Mirungere;

1620 - un sinod local din Moscova a hotărît primirea romano-catolicibor prin rebotezare;

1646 - - mitropolitul Kievului Petru Movilă primea pe romano-catolici prin Taina Pocăintei;

1667 - - în timpul patriarhului Nicon al Rusiei, un sinod local a aprobat primirea romano-catolicilor conform procedurii de la 1484, cu acordul patriarhilor Alexandriei -- Paisios si al Antiohiei - - Macarios;

1672 - - un sinod local din Ierusalim a hotărît primirea romano-catolicilor si a protestantilor prin Mirungere (fără rebotezare);

1718 - - după îndemnul patriarhului Constantinopolului, Biserica Rusiei reafirmă primirea romano-catolicilor si lutheranilor prin Mirungere;

1755 -- patriarhul Constantinopolului Chiril V a promulgat "Orosul" (semnat si de patriarhul Alexandriei -- Matei si al Ierusalimului -- Partenie) prin care se stabilea primirea ereticilor (intre aceştia si a romano-catolicilor) prin rebotezare.

1757 -- Biserica Rusiei primeste pe romano-catolici prin Taina Pocăintei;

1888 -- Patriarhia Constantinopolului a promulgat hotărîrea pentru primirea prin Mirungere a romano-catolicilor;
sec XIX - în Rusia în timpul mitropolitului Filaret, Biserica primea în sînul său pe toti creştinii apuseni prin rebotezare, iar acum pe protestanti îi primeste prin Mirungere si pe catolici prin Pocăintă.

În ceea ce priveste primirea în Biserică a ierarhilor - pentru cazul în care confesiunile din care provin ei există succesiunea apostolică si se săvîrseste exact ritualul Hirotoniei - este posibilă primirea lor (a ierarhilor, n.n.) prin Mirungere sau Pocăintă. Acestor persoane li se păstrează aceeasi treaptă ierarhică în care se aflau inainte de revenirea lor la trupul Bisericii celei adevărate.

[ALEXANDRU ANASTASIU]

După cum putem vedea si în "Pidalion", doi schismatici Zonie si Saturmin au fost primti în Biserica mama, păstrîndu-si rangul lor de episcopi: "Să stitii că pe fratii nostri Zonie si Saturnin care au fost schismatici i-am primit în scaunele lor episcopale" (Sfîntul Vasile cel Mare, I Epistolă canonică).

Este foarte important în istoria Bisericii universale de cunoscut faptul că în paralel cu diversele Biserici locale existau si există diferite practici de a primi pe eterodocşi, dar aceasta n-au fost niciodată motiv pentru dispute între ele. Astfel, Sinodul din Cartagina hotărăste următoarele: "în legătură cu aceasta (primirea ereticior) fiecare dintre noi trebuie să spună ceea ce gîndeste, dar nimeni nu trebuie să judece pe altul si să respingă unitatea (euharistică) cu cei care gîndesc altfel."

Bazîndu-se pe hotărîrea Sinodului IV Ecumenic aproape toate Bisericile locale primesc pe monofiziti prin Mirungere; Biserica Ortodoxă a Georgiei, prin hotarîrea unui Sinod local de la Ruis-Urbnisi (anul 1103) practică deja de nouă veacuri primirea monofizitilor prin rebotezare.

Faptul că în afara Bisericii se pot săvîrsi doar formele exterioare ale Tainelor se confirmă prin aceea că în diferitele Biserici locale există mai multe practici de primire a eterodocşilor, dar aceasta niciodată n-a stîrnit controverse; pentru că dacă într-o Biserică locală se primesc ereticii prin rebotezare în timp ce intr-alta aceeasi sunt primiti prin Mirungere sau Pocăintă, este clar că pe aceste persoane ambele Biserici locale le consideră nebotezate. În prima situatie, Biserica foloseste o practică mai aspră (acrivie), iar în cea de a doua, o altă Biserică locală uzează de iconomie (nerepetînd asupra persoanei primite forma exterioara a Tainei) si, săvîrsind în mod real si deplin cu puterea harului mîntuitor Taina Mirungerii sau Pocăintei, realizează în fapt plinirea Botezului săvîrsit inainte de primirea în Biserica adevărată doar sub aspectul său exterior.

Concluzii:

Din această prezentare istorică reies următoarele:

- Dacă în grupările eterodoxe aspectul Tainelor săvărsite ar fi mai mult decît cel exterior, atunci Bisericile Ortodoxe locale n-ar fi atît de riguroase privind primirea eterodocşilor la dreapta credintă;

- În afara granitelor Bisericii Ortodoxe există numai forma exterioară a tainelor, golită de harul divin cel de viată fàcător si mîntuitor. Aceste forme exterioare primesc continutul harului doar după revenirea persoanelor la Biserica mamă.


Va urma:

"Consideratii de drept canonic"

Hristos a înviat

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Consideratii de drept canonic

Canonul apostolic 46
Episcopul ori presbiterul dacă va admite botezul sau jertfa ereticilor, poruncim să se caterisească. Căci ce părtăsie are Hristos cu Veliar; iar ce parte are credinciosul cu necredinciosul.
După învătătura Bisericii oricare eretic este în afară de Biserică, iar afară de Biserică nu poate fi adevărat botez creştin nici adevărată jertfă euharistică, precum nici o altă adevărată sfîntă taină. Această învătătură a Bisericii se expune de canonul apostolic prezent cu referire la Sfînta Scriptură, care nu permite nici un fel de comuniune între cel ce mărturiseste credinta ortodoxă si cele ce învată împotriva credintei ortodoxe după cum citim si în Constitutiunile Apostolice (IV, 15) si tot astfel învată si părintii si învătătorii bisericeşti începînd de la întemeierea Bisericii. Prin urmare ereticii nu au botez adevărat sau altă functiune preotească adevărată si episcopul sau prezbiterul ortodox care recunoaste de corect botezul săvîrsit de preoti eretici sau altă functiune preotească, acel episcop sau prezbiter, după canonul acesta, este a se caterisii din tagma preotească, deoarece prin aceasta arată, sau că nu cunoaste esenta credintei sale, sau că însusi înclină spre eres si cert este că în ambele cazuri este nevrednic de chemarea preotească.

Consideratii dogmatice

Una din dogmele centrale ale Bisericii este unitatea acesteia. Temelia acestei unităti este regasită în al IX-lea paragraf al simbolului de credintă: "Cred întru una, sfîntă, sobornicească si apostolească Biserică".

Această dogmă se bazează si pe cuvintele scripturistice: "Pe această piatră voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui" (Mt. 16,18). Din aceste cuvinte reiese clar că Iisus Hristos întemeiază o singură Biserică si de aceea o aminteste la singular. Sfîntul Apostol Pavel vorbeste astfel despre Mîntuitorul Iisus Hristos: "El este capul trupului, al Bisericii." (I Col. 1,18), "Care (Biserica) este trupul Lui, plinirea Celui ce plineste toate întru toti" (Efeseni 1,23) si iarăsi:
"Caci nimeni vreodată nu si-a urît trupul său, ci fiecare îl hrăneste si îl incălzeşte, precum si .Hristos Biserica." (Efeseni 5,29).
Granitele Bisericii lui Hristos sunt caracterizate prin două conditii esentiale:
a. credinta adevărată; b. unitatea euharistică (liturgică,).
Sfîntul Maxim Mărturisitorul vorbeste astfel despre dreapta credintă
"Mîntuitorul si-a numit Biserica Sa sobornicească, dreptmăritoare."
Despre unitatea euharistică, Sfîntul Ciprian al Cartaginei scrie următoarele:
"Trebuie să stii că episcopul este în Biserică si Biserica în episcop, iar cel care nu este în comuniune (euharistică) cu episcopul, acela nici nu este în Biserică si se însală cei care nu sunt împăcati cu ierarhia instituită de Dumnezeu avînd nădejdea să-si găsească unitatea (liturgică) pierdută, aflînd-o la cei rătăciti. Cînd de fapt Biserica este una, sobornicească si nedespărţibilă si peste toate unită si întărită prin comuniunea (euharistică) a ierarhilor."

De aici rezultă dar că unitatea de credintă si liturgică a episcopilor formează Biserica adevărată a lui Hristos.

Prin Sfînta Impărtăsanie, fiecare om se uneste cu trupul mistic al lui Hristos iar această unire constituie Biserica lui Hristos al cărei cap este Mîntuitorul Însusi ("Ca o pîine, un trup suntem cei multi, caci toti ne impărtăsim dintr-o pîine." - I Cor. 10,17; "Pentru că suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui si din oasele Lui" - Efeseni 5,30).

Despre unitatea Bisericii ca trăsătură fundamentală a acesteia, vorbesc toti Sfintii Părinti. Sfîntul loan Gură de Aur scrie următoarele: " (...) astfel, cum ne învată Scriptura si Sfintii Părinti, Biserica adevărată a lui Hristos este una singură din care în diferite timpuri s-au despărtit diverse adunări eretice si grupuri schismatice."

În acelaşi timp, dogma ortodoxă despre Biserică ne invată că Biserica lui Hristos este singurul loc unde lucrează harul sfintitor si mîntuitor, adică unde sunt valabile cele Sapte Taine ale Bisericii. Biserica este trupul mistic al lui Hristos si numai în ea se poate plini îndumnezeirea omului.

Sfîntul Antonie cel Mare spunea următoarele cuvinte: "Dumnezeu s-a făcut om pentru ca omul să devină dumnezeu." Pentru aceasta Mîntuitorul a intemeiat Biserica Sa în care începînd cu ziua Cinzecimii lucrează Duhul Sfînt si se săvîrsesc Sfintele Taine.

Vrăjmaşul omenirii din ziua infiintării Bisericii a început lupta împotriva ei prin învătături gresite si prin sciziunea Bisericii. Înca din perioada apostolică au apărut primele erezii care prin răspîndirea invătăturilor gresite si înselare luptau impotriva Bisericii dreptmăritoare. Despre ei, Sfîntul Apostol si Evanghelist Ioan spune: "Iar acum multi antihristi s-au arătat; de aici cunoastem noi că este ceasul de pe urmă. Dintre noi au iesit, dar nu erau de-ai nostri, caci de ar fi fost de ai nostri, ar fi rămas cu noi, ci ca să ne arate că nu sunt toti de ai nostri, de aceea au iesit." (I loan 2,18-19).

Sfîntul Apostol Pavel anatematizează pe toti ereticii din toate timpurile:
"Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decît aceea pe care v-am vestit-o - să fie anatema! Precum v-am spus mai inainte si acum vă spun iarăsi: Dacă vă propovăduieste cineva altceva decît ati primit - să fie anatema!"

Pe eretici si adunările lor îi anatematizează si sinoadele ecumenice. Sfintii Părinti demascau si înfierau aceste invătături gresite, ucigătoare de suflet iar pe cei care le imbrătisau îi numeau urîtori de Hristos si antihristi.

La fel de vinovati sunt si schismatici al căror păcat, după cum scrie Sfîntul Ciprian al Cartaginei "nu se spală nici cu mucenicie, dacă bineinteles dacă nu s-au pocăit si nu s-au întors la Biserica mamă.

Concluzii:

Din perspectivă dogmatică reies următoarele:

- Biserica adevărată este una singură. Membrii ei sunt toti cei ce mărturisesc invătătura ei si participă la viata Bisericii prin comuniunea euharistică.

- Biserica este singurul loc al mîntuirii în care se realizează îndumnezeirea omului si unde se infăptuieste unitatea cu trupul mistic al Mîntuitorului.

- Toti ereticii si schismaticii se află afară de granitele Bisericii si sunt lipsiti prin aceasta de harul mîntuitor al Sfîntului Duh pe care îl primesc credinciosii prin Sfintele Taine.

Consideratii de teologie mistică

V. Lossky scrie următoarele: « Din cuvintele Sfintei Scripturi "Căci încă nu era dat Duhul, pentru că lisus încă nu fusese preaslăvit" (loan 7,39) se vede clar că lucrarea Sfîntului Duh înainte de înfiintarea Bisericii si în afara Bisericii nu se face asa cum se întîmplă în cadrul Bisericii după Cinzecime. Mîntuitorul spune "iar cînd va veni Acela, Duhul Adevărului (...) Acela Mă va slăvi pentru că din al Meu va lua si vă va veşti. Toate cîte are Tatăl ale Mele sunt; de aceea am zis că din al Meu ia si vă vesteste vouă." (loan 16, 14-15). Dumnezeirea comună a Tatălui si Fiului se dăruiesăte în Biserică prin Duhul Sfînt credinciosilor iar prin aceasta ei se fac părtasi dumnezeirii. Duhul Sfînt dăruieste credinciosilor focul dumnezeiesc - harul necreat, prin aceasta ei devenind mădulare ale aceluiasi trup -cel al lui Hristos. Trebuie neapărat să purtăm numele Fiului (al lui Iisus Hristos) si să fim mădulare ale trupului Lui (adică ale Bisericii) ca să primim Duhul Sfînt »

Sfântul Irineu de Lungdunum (Lyon) scrie: "Unde este Biserica acolo este si Duhul Sfînt; iar unde este Duhul Sfînt acolo este Biserica si tot harul, iar Duhul Sfînt este Adevărul. Harul mîntuitor al Sfîntului Duh lucrează în Tainele Bisericii, adică exclusiv în Biserică, aceasta avînd granite canonice bine delimitate, vizibile.

Prin Botez omul devine mădular al trupului mistic al lui Hristos, adică membru al Bisericii. De aici reiese clar că Botezul (la fel si celelalte Taine bisericeşti) nu pot să existe independent de Biserică (adică în afara granitelor acesteia).
Dincolo de graniţele Bisericii lui Hristos, adică la eterodocşi, "Tainele" săvîrsite de aceştia nu pot să unească în mod real pe primitori cu Biserica lui Hristos cea adevărată (ortodoxă).
Este cu neputintă ca prin Botezul săvîrsit la romano-catolici, monofiziti sau protestanti, omul să devină ortodox, adică membru al unei singure adevărate Biserici a lui Hristos. La fel este cu neputintă ca prin Hirotonia săvîrsită dincolo de granitele Bisericii, omul să primească harul preotiei.

Va urma cu:

Sfintii Părinti despre Biserică


Hristos S-a înălţat!

Homeopatia, o noua inselare

Homeopatia, o practica medicala controversata
Homeopatia este una dintre metodele contemporane alternative de tratament. Sunt oameni care folosesc medicamentele homeopate, fara a sti insa nici catusi de putin despre ele. Adesea, homeopatia este pusa in stransa legatura cu lumea orientala, vazuta ca izvor al practicilor medicale alternative. Homeopatia isi trage numele din alipirea a doua cuvinte grecesti: "homoios" (asemanator) si "pathos" (suferinta).
Homeopatia nu constituie o specializare medicala in sine, la nici o facultate de Medicina neputandu-se studia acest domeniu. Cei care practica homeopatia, cat si legislatiile in vigoare privind Sanatatea, recunosc faptul ca homeopatia nu este recunoscuta legislativ, ca specializare universitara.
Nu exista scoli homeopate organizate, nu exista date statistice, pentru a putea compara rezultatele actiunii medicamentelor homeopate. Nu exista nici o statistica care sa spuna ca, de exemplu, din o mie de bolnavi care au urmat o terapie homeopata, atatia s-au facut bine, atatia si-au imbunatatit starea, atatia au ramas in aceeasi stare si atatora li s-a inrautatit sanatatea. Nici o data statistica. Interesant este si faptul ca homeopatii spun ca "homeopatia nu lucreaza statistic".
Homeopatia este cunoscuta pentru practica controversata de a oferi tratamente care nu contin efectiv nici un ingredient chimic activ. Homeopatia mizeaza pe tratarea bolilor prin stimularea capacitatii de vindecare a organismului uman, precum si prin prevenirea aparitiei afectiunilor la cei predispusi.
Homeopatia are la baza un sistem propriu de raportare la om. Astfel, potrivit homeopatilor, omul are o capacitate inascuta de a se vindeca, el trebuind sa fie vazut intr-o maniera holistica, impreuna cu lumea inconjuratoare el formand un tot comun. Aceasta intelegere a omului si a lumii se incadreaza in categoria ideilor de tip new-age-ist (orientale).
Hahnemann si Kent, cei doi parinti ai Homeopatiei
Homeopatia isi leaga inceputurile de medicul german Friedrich Samuel Hahnemann (10 aprilie 1755 - 2 iulie 1843). Samuel s-a nascut la Meiben, in Saxonia. La numai 12 ani, el ajunge sa stapaneasca engleza, franceza, italiana, greaca si latina. Mai tarziu, el va invata si limbile vechi-orientale: araba, siriana, ebraica si caldeeana.
Hahnemann va studia medicina, doi ani la Leipzig si zece luni la Viena. In anul 1777, baronul Samuel von Brukenthal ii ofera postul de bibliotecar si de medic personal. Hahnemann il urmeaza pe Brukenthal la Sibiu, unde ramane doi ani. In aceasta perioada, tanarul medic este admis in cadrul Francmasoneriei. Intrarea lui Hahnemann in "loja teutonica", inca de tanar, a influentat decisiv credintele lui filosofice si religioase.
Hahnemann a fost theist, a avut stranse legaturi cu misticismul si fost un iubitor fanatic al spiritismului. El era de parare ca invatatura lui Confucius a fost superioara fata de cea a lui Iisus Hristos, pe care Il caracteriza ca "sentimentalist inflacarat". De asemenea, credea ca exista o stransa legatura intre Fiinta suprema si actiunea medicamentelor.
Hahnemann va face mai multe experimente, cu diferite substante, pe oameni sanatosi. In urma acestor experimente, cei in cauza (sanatosi) au prezentat simptome asemanatoare cu simptomele prezentate de bolnavi. Producerea acestor simptome, cu ajutorul unor substante, ar stimula organismul uman al celui bolnav sa lupte cu boala.
Esenta homeopatiei devine astfel "principiul similitudinii", care consta in convingerea ca totalitatea simptomelor si a semnelor de boala prezente la un pacient pot fi vindecate de o substanta capabila sa produca simptome similare unei persoane sanatoase.
Hahnemann va enunta teoria despre "homeopatie" in anul 1796, urmand ca, in anul 1810, el sa editeze si o carte cuprinzatoare despre aceasta. In cartea respectiva, Hahnemann dedica multe capitole lui Anton Mesmer, vazut ca "tata al misticismului", si elogiaza teoria acestuia despre "magnetismul animal".
In cartea lui, numita "Organon-ul artei de a vindeca", el spune: "Marea varietate a puterii se afla ascunsa chiar in plante, ale caror caracteristici exterioare le cunoastem de multa vreme, dar sufletele lor, caracterisicile lor interioare si orice element dumnezeiesc au ele, pe acestea toate inca nu le-am perceput."
Aceasta existenta a elementului "dumnezeiesc" in plante este dezvaluita si de catre un urmas fidel al lui Hahnemann, anume de James Tyler Kent, care scrie: "Energia insasi nu este energie, ci o substanta dinamica. Exista un Dumnezeu Suprem, care este alcatuit din substanta, si este o substanta uniforma. Toate provin, curg de la El, toate de la cel superior si pana la ultimul corp material fiind legate in acest mod. Bineinteles, daca exista separare si curgere continua, de la primul, pana la ultimul, ultimele o sa inceteze sa existe."
James Tyler Kent (31 martie 1849 - 6 iunie 1916), nascut intr-o familie de baptisti din New York, a fost un medic american, recunoscut ca parinte al homeopatiei moderne. Kent se va doveni a fi un fidel membru al sectei mistice conduse de Emanuel Swedenborg.
In anul 1897, Kent va publica o carte cuprinzatoare, numita "Repertoriu al Medicinei Homeopate". In aceasta lucrare, el vorbeste despre calitatile homeopate ale alimentelor (aceasta carte este folosita, de homeopati, pana astazi), pornind de la urmatoarea idee: "Nu microbul este cauza unei boli; nu trebuie sa ne mai lasam condusi de aceste visuri ale medicinei alopate si ale imaginatiei, ci trebuie sa corectam elanul vital."
Urmand acestei idei, homeopatia sustine si o teorie particulara asupra "infectiilor", prin care homeopatii inecarca sa explice cauza producerii tuturor bolilor. "Omul a fost creat liber, a fost creat cu posibilitatea sa gandeasca si sa faca sau binele, sau raul. Omul, gandind si dorind raul, isi pregateste corpul sa primeasca boala." (Kent)
Prin aceasta teorie, homeopatii confunda raul spiritual cu cel material, lucru pe care Ortodoxia nu il face. Bolile sunt urmarea pacatului lui Adam, care a afectat intreaga fire umana, iar nu urmari neaparate ale unor rele actuale, fara de care ele (bolile) nu ar exista in trup. Multi dintre sfinti au fost bolnavi, negandind si neurmand cele rele (vezi cazul lui Iov).
Marele homeopat Pierre Schimdt, la un congres international al Asociatiei Homeopatilor, sustine ca medicul homeopat, in afara de medicament, trebuie sa dea pacientului indicatii exacte "in legatura cu igiena de natura morala si sufleteasca, astfel incat sa nu se mai repete aceleasi greseli pe care le-a facul inainte, incalcand legea, in acest fel provocandu-si boala".
Homeopatul William Schwartz, care se refera la un mod de actiune mai profund al homeopatiei, spune: "Homeopatia are legatura nu numai cu evolutia trupeasca a omului, ci si cu evolutia lui spirituala; medicamentul homeopat, intr-adevar, salveaza sufletele; cu acest mod de actiune, homeopatia ajuta la distrugerea raului, ajuta sa se deschida "centrele" superioare si sa curga de acolo energie cereasca si spirituala."
Vitulkas este considerat parintele homeopatiei in Grecia, dar este si foarte cunoscut in cercurile mondiale homeopate. Vitulkas a fost discipol si colaborator al maestrului (guru) hindus Krisnamurti, si este firesc ca gandirea lui sa fie adapata cu conceptii orientale despre Dumnezeu, lume si om.

Va urma

Continuare:
Homeopatia, cadere din dreapta credinta
Homeopatia se bazeaza pe convingerea ca exista un Dumnezeu impersonal, alcatuit dintr-o substanta accesibila noua, caci substanta Lui dumnezeiasca este aceeasi cu cea a creaturilor Sale. Spre deosebire de homeopatie, Ortodoxia propovaduieste un Dumnezeu Personal, Proniator si diferit de creaturile Sale, unirea cu acestea avand loc numai prin Fiul Sau intrupat si prin harul necreat.
Homeopatia sustine ca energia lui Dumnezeu este acelasi lucru cu substanta Lui, facand astfel din El un dumnezeu impersonal, de a carui substanta omul se poate impartasi. Ortodoxia invata ca omul se poate impartasi numai de harul dumnezeiesc necreat (energiile dumnezeiesti), iar nu si de substanta Lui (fiinta dumnezeiasca).
Homeopatia priveste omul si lumea holistic, toate fiind de aceeasi substanta cu Dumnezeul impersonal, din care se varsa o substanta care sustine viata. Tulburarea curgerii acestei substante dumnezeiesti provoaca boala. Kent, urmasul lui Hahnemann, spune: "Aceasta substanta este supusa schimbarilor, adica poate sa curga in ordine sau dezordine, poate sa fie bolnava sau normala."
Aceasta "substanta dumnezeiasca", care exista in om si la care reactioneaza medicamentul homeopat, este ceea ce homeopatia numeste "energie vitala" a omului. Aceasta "energie vitala" a homeopatilor este identica cu energiile din credintele orientale: energia "Ki Chi" a chinezilor; energia hinduista "prana" sau "kudalini"; energia "bioplasmatica"; energia "orgoni", a lui Reih; forma energiei animale, care s-a numit "mesmerism".
Unii homeopati o numesc "energie cosmica" si spun ca este aceeasi energie pe care: hindusii o numesc "prana"; Paracelsus o numeste "magnale"; Van Helmod ii spune "alcahest"; cabalistii o numesc "lumina stelelor"; alchimistii ii spun "azorth"; Fludd ii spune "spiritus"; Reihenbach o numeste "puterea fiintelor"; numita "magnetism animal", la Mesmer; "energia vazduluilui", "bioenergie" sau "substanta simpla", la Suedeborg; "energie vitala", "putere vitala" sau "corp vital", la Institutia Vitalistica; "orgoni", la Reih; "bioplasma", la cercetatorii rusi; etc.
Unii homeopati privesc extazul yoghinilor ca pe un mod prin care cineva poate sa vina in contact cu aceasta "energie cosmica" si este subliniat ca astfel de situatii sunt extrem de revigorante.
Invatatura despre "energia vitala" izvoraste din teoria holistica asupra lumii (monism panteistic), care inspira, pe langa homeopatie, si toate sectele religioase ale tarilor orientale, ale caror credinte sunt absolut incompatibile cu Ortodoxia.
Potrivit homeopatilor, boala, inteleasa ca modificare a fluxului energetic al omului, poate fi observata si provocata de catre om insusi. La realizarea acestui lucru ajuta doi factori: autocunoasterea (tehnici rationale) si medicamentul homeopat. Potrivit unor homeopati, medicamentul homeopat este doar o alta cale de a obtine ceea ce ofera tehnicile religiilor orientale, adica autoevolutia.
Homeopatia inecarca sa "elibereze" omul, tinta ei principala fiind sufletul pacientului, iar nu corpul lui. Astfel, homeopatia trateaza pornind de la suflet, catre ratiune si corp. Exista homeopati care compara modul de preluare a istoricului bolii de catre un homeopat cu un fel de spovedanie.
Potrivit teoriilor homeopate, cel care da tratamentul trebuie sa inteleaga ca el reprezinta un fel de "conducta" prin care curge spre bolnav puterea vindecatoare a vietii. Medicul homeopat trebuie sa fie un intelept sintetic si instruit spiritual. Deci, cel care trateaza va trebui sa urmeze o educatie psiho-spirituala, astfel incat sa dobandeasca o cunoastere adecvata, chiar din experientele lui personale. Acest lucru cere insa, din partea celui care trateaza, trairea unor fenomene "superioare" nivelului material al lucrurilor, prin care sa poate fi capabil sa treaca la o stare "superioara" a constiintei, ca sa-l trateze pe cel bolnav (samanism).
Pe scurt, putem rezuma astfel: Exista un dumnezeu impersonal, care este o putere universala (energie) care coincide cu universul (bio-energie); absolut tot ce se intampla este manifestarea acestei energii absolute; nu exista deosebire intre substanta lui Dumnezeu si cea a omului; Dumnezeu nu exista in afara omului. Cei care se ocupa cu misticismul invata ca omul, descoperindu-l pe "dumnezeu" si activand puterile care se ascund in interiorul lui, are puterea sa se vindece singur. Aceasta intelegere a omului si a lumii se incadreaza in categoria ideilor de tip new-age-ist (orientale).
Medicamentul homeopat, o materie "vrajita"
Potrivit homeopatilor, eficacitatea medicamentului homeopat tine de modul in care este preparat, adica de dinamismul metodei (nenumarate dizolvari si agitari ale "substantei"). Medicamentele homeopate depasesc insa chimia, implicand o adevarata alchimie.
Potrivit homeopatiei, efectul benefic al "medicamentului" se datoreaza proprietatilor dumnezeiesti ascunse ale materiei lui, care se activeaza prin dinamism. "Facem dinamism la medicamentele noastre pentru a putea ajunge pana la substanta simpla (dumnezeiasca)", dupa cum explica James Tyler Kent.
Parintele homeopatiei, Friedrich Samuel Hahnemann, spune si el acelasi lucru: "Puterea medicamentoasa nu se afla in moleculele materiale ale acestor "medicamente", care au fost dinamizate (agitate) si nici in suprafata lor fizica, ci este descoperita si eliberata din materia medicamentoasa care are cu atat mai mare actiune, cu cat mai libera si nemateriala s-a facut prin dinamism. (...) Agitarea substantei medicamentoase dezvaluie puterile ei medicamentoase din ce in ce mai mult, pana cand se spiritualizeaza materia. (...) Cu modul de preparare prin dinamimizarea substantei medicamentoase, materia se distruge complet, pana la natura ei spirituala si, de aceea, in starea ei finala, poate sa se considere ca e alcatuita intr-adevar numai din aceasta substanta spirituala."
Deci, in afara de contemplarea in totalitate a cosmosului, prin elementele spiritiste, alchimice si magice, pe care le contine, homeopatia da medicamentul homeopat, care reprezinta "elementul dumnezeiesc", pentru a readuce la normal fluxul substantei dumnezeiesti a omului, iar medicul homeopat preia sarcina intermediarului care conduce omul la eliberarea din pacatul originar, precum si din raul material si spiritual.
Dilutiile homeopatice nu au nici un efect direct (dincolo de "efectul placebo"), dar tratamentul homeopat poate fi periculos datorita tentatiei de a evita tratamentul medical real, mai eficace. Sunt cunoscute si unele "medicamentelor homeopate nocive" ("nosodes", niste alternative la vaccinuri), care sunt preparate din tesuturile canceroase, din lichid tuberculotic, din mercur, etc. Aceste medicamente sunt periculoase pentru sanatate si sunt contrarii moralei medicale si deontologice.
Trebuie subliniat, ceea ce ne este cunoscut din Sfanta Scriptura si din Traditia Ortodoxa, ca diavolul poate sa trateze trupul omului, pentru a-i castiga sufletul. Deci, nu trebuie sa anulam complet posibilitatea "vindecarii" homeopate, mai ales cand aceasta este practicata in stransa legatura cu practici provenite din traditiile orientale.
Din punct de vedere stiintific, homeopatia trebuie incadrata in capitolul despre "Alchimie". Metodele homeopate de tratament nu reprezinta decat reintoarcerea vechiului "medic-vrajitor" in societatea noastra.
Parintele Paisie Aghioritul, despre Homeopatie !
"Homeopatia este incurcata. Multi s-au incurcat in aceasta poveste si au amestecat in ea multe teorii. Dupa ce vei lua o doctorie, iti vor spune aceia: "La inceput te vei simti mai rau, dar apoi iti va trece." Sa spunem ca te doare obrazul. Celalalt iti da o palma puternica si te doare mai tare, asa incat starea de mai inainte, ti se pare o gluma, si o suporti usor.
Mai exista si unii care sunt bolnavi numai cu inchipuirea. Unul ca acesta merge la medic, iar acela ii spune: "Pleaca, nu ai nimic." Merge din nou si medicul iarasi ii spune: "Pleaca, nu ai nimic." Merge apoi la homeopat. Acesta stie ca nu are nimic, dar nu ii spune, ci ii da un praf, pentru a-i linisti gandul aceluia si astfel ii trece durerea. "M-am facut bine", spune acela.
Aceasta este inselaciune! Apoi mai sunt si altii care, neputandu-se aranja nicaieri in alta parte, merg la homeopatie si astfel isi gasesc o ocupatie. Dar lucrul acesta este primejdios. Se incurca diferiti insi in treaba aceasta si nimeni nu poate avea incredere in ei. Apoi, resping toate celelalte tratamente.
Eu as fi de acord mai degraba cu un botanist, cu un om de stiinta. Dar exista si multi escroci. Unul spune ca poate cunoaste toate bolile numai privind in ochii celui bolnav. Sunt si eu de acord ca unele boli se pot depista in felul acesta, dar cum va cunoaste acela inima privind in ochi. Altul spune ca prin ureche poate vindeca toate bolile. Baga in ea niste ace. Prostii. Acestia sunt niste escroci. Este nevoie de discernamant in toate acestea.
- Adica, Parinte Paisie, sa nu facem tratamente homeopate la copil?
- Nu, nu este un lucru in care sa ai incredere.
Teodor Danalache

[ALEXANDRU ANASTASIU]

În prealabil postat de antoniap

Continuare:
Homeopatia, cădere din dreapta credinta

Să-ţi dea Dumnezeu mântuire şi bucurie pentru această osteneală a ta de a mărturisi adevărul. Cu adevărat ai postat foarte echilibrat, profund şi concis. Îţi mulţumesc. La capitolul Homeopatie aveam şi eu de gând să spun acestea, dar din alte surse, mai lungi.

Practic ce reiese din cele spuse de tine mai sus este că hulesc homeopaţii că ne dau o împărtăşanie mai mare decât Sfânta Împărtăşanie.

Ca să explic, pe scurt, să vedem Cine este Sfânta Împărtăşanie.

Este Trupul omenesc al Fiului lui Dumnezeu [îndumnezeit la Sfânta Înălţare, după cum spun sinaxarele Penticostarului „făcându-l, îndrăznesc a zice, asemenea Tatălui”] şi Sângele cel minunat al Său.
Dumnezeu ne trimite la Cincizecime prin Pogorârea Sfântului Duh harul necreat „ca după fiinţă” cum zice Sfântul Grigorie Teologul. „Ca după” dar nu fiinţa lui Dumnezeu ce nu poate fi împărtăşită.
Acest har iradiază din Trupul lui Hristos de pe tronul Sfintei Treimi şi coboară în pâinea şi vinul din altar prefăcându-le în acelaşi Trup, Care după cum spune Preotul la Sfânta Liturghie (deoarece limba preotului este limba de foc de la Duhul Sfânt, fiind preotul umplut de Duhul Sfânt de la Cincizecime)

(Fapt.2:3. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei.
Fapt.2:4. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt):

„Preotul: Se sfărâmă şi se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce se sfărâmă şi nu se desparte, Cel ce se mănâncă pururea şi niciodată nu se sfârşeşte, ci pe cei ce se împărtăşesc îi sfinţeşte.”


Ce spune Sf. Apostol Petru:

II.Petr.1:4. Prin care El ne-a hărăzit mari şi preţioase făgăduinţe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi dumnezeieştii firi, scăpând de stricăciunea poftei celei din lume.


tocmai la aceasta se referă:

1. că noi, prin firea noastră omenească, deoarece a luat-o Hristos (a enipostaziat-o - adică a luat-o în Persoana Sa Dumnezeiască a Fiului lui Dumnezeu) la Buna Vestire devenim una cu El (noi oameni - El Om

Filip.2:7. Ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om,


Evr.4:15. Că nu avem Arhiereu care să nu poată suferi cu noi în slăbiciunile noastre, ci ispitit întru toate după asemănarea noastră, afară de păcat. ).

2. Împărtăşindu-ne cu Trupul şi Sângele Lui, devenim mădulare ale Lui:

"Rom.12:4. Ci precum într-un singur trup avem multe mădulare şi mădularele nu au toate aceeaşi lucrare,
Rom.12:5. Aşa şi noi, cei mulţi, un trup suntem în Hristos şi fiecare suntem mădulare unii altora;
Rom.12:6. Dar avem felurite daruri, după harul ce ni s-a dat."

3. prin Persoana Lui în care sunt unite (neschimbate, neamestecate, neîmpărțite şi nedespărţite) firile dumnezeiască şi omenească

suntem aşadar şi noi părtaşi dumnezeieştii firi. Părtaşi noi fiecare personal în firea noastră omenească prin unirea din Persoana lui Hristos, prin Sfânta Împărtăşanie (dacă noi ne împărtăşim cu vrednicie) şi prin harul Său (energiile necreate) cu firea dumnezeiască.

Cum bine tâlcuieşte Pr. Cleopa că Dumnezeu este totul întru toate prin harul Său şi prin prezenţa Sa dar întru nimeni nimic după fire:

„DUMNEZEU ESTE TOTUL INTRU TOATE SI INTRU NIMENI, NIMIC
Dumnezeu este totul intru toate in om, si in nimeni nu-i nimic, la fel ca si in celelalte zidiri. Pe om l-a făcut suflet cuvântător. Are minte, are vointa, are imaginație, are manie, are pofta, are alegere, are discernământ, are hotărâre, are voie libera. Toate puterile pe care le arata Sfântul Ioan Damaschin in Dogmatica.
Da. Dumnezeu este totul intru toate si in om, dar nimic nu este in om din ființa lui Dumnezeu. Omul se face fiu, dar nu după ființa ca Hristos, ci după dar. Are darul punerii de fii in baia nașterii de a doua si a înnoirii Duhului Sfânt. Prin botez am capatat darul punerii de fiii si ne-am făcut fiii lui Dumnezeu după dar.”


http://www.crestinortodox.ro/carti-o...mic-81158.html

Minciuni panteist-homeopate:"Dacă am avea firea lui Dumnezeu am fi Dumnezei după fire deci însuşi Dumnezeu, n-am mai fi făptură ci făcători iar pentru că noi avem început şi Dumnezeu ar avea şi n-ar mai fi Dumnezeu."



Dumnezeu ne dă toate din firea Sa, mai puţin firea, pentru că firea este a fi adică ceea ce eşti. Noi fiind făcuţi nu putem fi făcători şi deci avem pe a fi (adică firea) de făptură. E adevărat că firea omenească este cea mai mare, după firea dumnezeiască, căci are ceea ce nici îngerii nu au, cel mai mare dar, adică a fi chipul lui Dumnezeu şi putinţa de a lucra la nesfârşit asemănarea. Asemănarea o primim doar prin Hristos căci asemănarea este însuşi creştinismul cum spune Sfântul Vasile cel Mare. Omul este astfel macrocosmos în microcosmos, cel în care se recapitulează şi îndumnezeieşte tot universul.

Ioan 1:12. Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu,
Ioan 1:13. Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut.


Adică suntem dumnezei după har, singurul care este prin El însuşi este Dumnezeu care spune „eu sunt”

Ieş.3:14. Atunci Dumnezeu a răspuns lui Moise: “Eu sunt Cel ce sunt”. Apoi i-a zis: “Aşa să spui fiilor lui Israel: Cel ce este m-a trimis la voi!”


Din suportul de curs pentru Vechiul Testament:


Afirmatia «Eu sunt Cel ce sunt» e legata aici de numele
YHWH, care apare înca din primul capitol al Sf. Scripturi si este tradus cu Domnul. Aceasta
fiindca între verbul a fi העה (aici la imperfect) si numele divin יהוה diferenta este de doar o
consoana.
Exista mai multe interpretari posibile ale acestei propozitii:
a. Eu sunt Cine sunt, adica nu vreau sa spun cine sunt (asemenea Fac 32,30 unde în
lupta lui Iacob, Domnul refuza sa-i spuna cine este). Cu alte cuvinte numele divin YHWH
însusi nu poate sa exprime în totalitate misterul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu poate fi cuprins
în cuvinte.
b. Eu sunt Cel ce este, prin contrast cu ceea ce nu este, adica singurul care este în mod
absolut. In Dogmatica acesta este atributul divin numit aseitate. Dumnezeu exista prin sine
însusi, îsi este lui însusi cauza, spre deosebire de toate celelate lucruri care au o cauza
exterioara, care exista prin Dumnezeu, care le-a creat si le sustine în existenta. LXX da acest
sens cuvintelor din textul ebraic, traducând ὁ ὤν “Cel ce este” In icoana Mântuitorului apar
scrise aceste 3 litere în jurul capului Sau.
c. Forma verbala ebraica folosita în v.14 (imperfect) are sens de viitor, dar uneori si de
prezent. Imperfectul desemneaza o actiune neterminata, în prezent sau în viitor. Am putea
traduce în afirmatia: Eu sunt cel ce sunt sau eu voi fi cel ce voi fi, sau eu sunt cel ce
voi fi sau eu voi fi cel ce sunt. Deci Dumnezeu nu se schimbă în veac!
d. Sensul poate fi acela de Eu sunt cu tine, cum îi spusese lui Moise, sau Eu sunt cu voi,
adica cu poporul. Dumnezeu alege aceste cuvinte destinate însa tuturor generatiilor umane: Eu
sunt si voi fi mereu cu voi. Experienta acestei permanente prezente a lui Dumnezeu a facut-o
omul în istoria mântuirii. O face si azi în Biserica, prin Duhul Sfânt. Dumnezeu arata, prin interventia sa în istorie, ca nu a parasit niciodata pe om.

Homeopaţii vor să spună că prin remediile lor ne oferă aseitatea.

Hristos ne arată asemănarea cu El prin îndumnezeirea prin har:
Ps.81:1. Dumnezeu a stat în dumnezeiască adunare şi în mijlocul dumnezeilor va judeca.
Ioan 10:34. Iisus le-a răspuns: Nu e scris în Legea voastră că "Eu am zis: dumnezei sunteţi?"
Ioan 10:35. Dacă i-a numit dumnezei pe aceia către care a fost cuvântul lui Dumnezeu - şi Scriptura nu poate să fie desfiinţată -
Ioan 10:36. Despre Cel pe care Tatăl L-a sfinţit şi L-a trimis în lume, voi ziceţi: Tu huleşti, căci am spus: Fiul lui Dumnezeu sunt?

Mai jos, pentru a discerne cele spuse de Hristos ne arată tot El, dar prin gura Sfântului Apostol Pavel, dumnezeirea mincinoasă a demonilor (idolilor) şi diferenţa între dumnezeii prin har (creştinii) şi Cel după fire (Sfânta Treime).

I.Cor.8:5. Căci deşi sunt aşa-zişi dumnezei [idolii şi ceilalţi zei], fie în cer, fie pe pământ, - precum şi sunt dumnezei [creştinii dumnezei după har] mulţi şi domni mulţi -,
I.Cor.8:6. Totuşi, pentru noi, este un singur Dumnezeu [după fire], Tatăl, din Care sunt toate şi noi întru El; şi un singur Domn, Iisus Hristos, prin Care sunt toate[Căci e Dumnezeu după fire] şi noi prin El [fiindcă suntem dumnezei după har].


Aşadar deşi noi suntem dumnezei doar după har, în veşnicie înaintăm într-o nesfârşită îndumnezeire, căci Dumnezeul după fire este nesfârşit, ne va da tot ce putem noi cuprinde din El dar nu putem să dobândim chiar firea Lui niciodată, nu pentru că nu ar vrea El să ne-o dea ci pentru că noi nu o putem cuprinde.
El este fără de început iar noi avem început (din dragostea Lui) şi nu putem fi ceea ce nu suntem, nu putem fi ceea ce a fost mai înainte de a fi noi şi nu putem fi dătători de fiinţă când noi avem primită fiinţa de la Singurul dătător de fiinţă.
Că nu poţi să fi altceva (Dumnezeu) decât ceea ce eşti (om) dar de primit poţi primi ceea ce nu ai (îndumnezeirea, părtăşia prin energiile necreate, prin har cu dumnezeiasca fire).


Lucifer a vrut să fie în firea sa ceea ce nu putea fi având 666 adică:
6 poftă fără de minte (că dorea să fie ceea ce nu se putea să fie),
6 minte fără de judecată (că a gândit că ar putea fi ceea ce nu se putea a fi)
6 mânie fără raţiune (că a urât bunătatea lui Dumnezeu - ce dorea să-i dăruiască toată dragostea Sa - explicându-şi hulitor - prin raţiune neraţională - neputinţa firii îngereşti de a fi fire dumnezeiască că de fapt această neputinţă ar fi invidia lui Dumnezeu Care nu vrea să-i dea şi satanei firea Sa).