moartea-fenomen sau entitate?

[Raziel]

Posibil, dar chiar si asa de unde poti fi sigur ca ce ai vazut a fost autentic? cum poti fi sigur ca nu era rezultatul unei emotii puternice? si pur si simplu ai vrut sa vezi atat de mult incat creierul tau a interpretat ca este un duh/spirit...
Simturile omului pot fi pacalite cu asa usurinta incat ai sa ramai surprins....vezi prestidigitatia.

[DragosP]

Simţurile ca simţurile, dar dacă există şi înregistrări video?

[Raziel]

Da cand te uiti la un magician la tv nu vezi aprox. acelasi lucru?
Cu inregistrarile video sau poze e o problema, ele pot fi falsificate, pot fi erori pe pelicula si in cazul in care nu este nici una de mai sus iarasi nu inseamna ca sunt duhuri, pot fi fenomene naturale rare si neexplicate inca.....sunt multe posibilitati, de ce trebuie mereu sa credem ca-s duhuri?

[DragosP]

Ok, ai dreptate.

[dobrin7m]

În prealabil postat de Raziel

Posibil, dar chiar si asa de unde poti fi sigur ca ce ai vazut a fost autentic? cum poti fi sigur ca nu era rezultatul unei emotii puternice? si pur si simplu ai vrut sa vezi atat de mult incat creierul tau a interpretat ca este un duh/spirit...
Simturile omului pot fi pacalite cu asa usurinta incat ai sa ramai surprins....vezi prestidigitatia.

Rezultatul unei emotii puternice presupune exact emotia de care amintesti.
Pot sa iti spun ca ceea ce mi s-a intamplat nu a fost rezultatul unei emotii puternice cum zici. Sa iti spun si de ce. Pentru ca a survenit in clipa in care nu ma gandeam la acest aspect ba mai mult dormeam profund si m-a trezit din somn. Deci daca dormeam, nu aveam cum sa am vreo emotie puternica. M-a trezit din somn trantitul usii de la apartamentul meu. Primul gand a fost: cum a intrat sotul meu in casa daca usa mea e incuiata? Imi asteptam sotul sa vina de la schimbul doi care nu avea chei si adormisem intre timp. Si mi-am zis, poate am lasat-o totusi deschisa incredintata fiind ca e sotul meu. deci fara urma de emotie sau frica crezand ca e sotul meu. Deci nici urma de emotii ca urmare a dorintei sa vad atunci ceva. A fost pe neasteptate si pe negandite. Gestul cu trantitul usii a fost intentionat ca sa ma trezeasca. Ce a urmat nu povestesc acum dar iti spun cu siguranta ca exista diavol, ca ia chipuri umane si ca pune stapanire pe simturi, dar pe ganduri niciodata. Si iti pot spune ca in clipa in care am inceput sa spun Tatal nostru, ca atat stiam pe atunci, desi mi-a fost foarte greu, aproape supranatural sa pot sa spun cuvantul Tatal, dupa 3 incercari grele, Ta...., Ta....., Tatal a treia oara am putut sa turui Tatal nostru si sa pot sa ma misc si sa dispara din fata mea.

[Raziel]

În prealabil postat de dobrin7m

Rezultatul unei emotii puternice presupune exact emotia de care amintesti.
Pot sa iti spun ca ceea ce mi s-a intamplat nu a fost rezultatul unei emotii puternice cum zici. Sa iti spun si de ce. Pentru ca a survenit in clipa in care nu ma gandeam la acest aspect ba mai mult dormeam profund si m-a trezit din somn. Deci daca dormeam, nu aveam cum sa am vreo emotie puternica. M-a trezit din somn trantitul usii de la apartamentul meu. Primul gand a fost: cum a intrat sotul meu in casa daca usa mea e incuiata? Imi asteptam sotul sa vina de la schimbul doi care nu avea chei si adormisem intre timp. Si mi-am zis, poate am lasat-o totusi deschisa incredintata fiind ca e sotul meu. deci fara urma de emotie sau frica crezand ca e sotul meu. Deci nici urma de emotii ca urmare a dorintei sa vad atunci ceva. A fost pe neasteptate si pe negandite. Gestul cu trantitul usii a fost intentionat ca sa ma trezeasca. Ce a urmat nu povestesc acum dar iti spun cu siguranta ca exista diavol, ca ia chipuri umane si ca pune stapanire pe simturi, dar pe ganduri niciodata. Si iti pot spune ca in clipa in care am inceput sa spun Tatal nostru, ca atat stiam pe atunci, desi mi-a fost foarte greu, aproape supranatural sa pot sa spun cuvantul Tatal, dupa 3 incercari grele, Ta...., Ta....., Tatal a treia oara am putut sa turui Tatal nostru si sa pot sa ma misc si sa dispara din fata mea.

Din punctul tau de vedere experienta a fost cat se poate de reala, nu am motive sa ma indoiesc, dar trebuie sa tinem cont ca unele circumstante pot trezi anumite sentimente sau temeri din subconstient fara ca tu sa realizezi lucrul asta la nivel constient, somnul, mai ales daca aveai si vise este metoda cea mai facila.Sunt vise care par atat de reale incat pot fi confundate cu realitatea si meditatia mai poate face lucrul asta.
Sunt lucruri neplacute, angoase, pe care omul le ascunde adanc in subconstient prin simplu fapt ca nu vrea sa mai aiba de-a face cu ele si le ingroapa acolo dar pot fi readuse la suprafata foarte usor printr-un miros, printr-un zgomot, culoare etc.
Asa vad eu lucrurile, am avut la randu-mi experiente ciudate dar intotdeauna la o cercetare mai atenta s-au dovedit a fi lucruri banale in circumstante ciudate. Nu zic ca este imposibil sa existe asa ceva dar in lipsa dovezilor concrete probabilitatea este sub 1%, din punctul meu de vedere, desigur.

În prealabil postat de Raziel

Nu zic ca este imposibil sa existe asa ceva dar in lipsa dovezilor concrete probabilitatea este sub 1%, din punctul meu de vedere, desigur.

Omul credincios utilizează „instrumentarul” credinţei, nu gândirea dubitativă, pentru lucrurile care ştie că nu-i intră sub simţuri. Nu trebuie cerute dovezi. Apariţiile duhurilor nu pot fi experimentate pentru că ele nu apar decât atunci când vor sau când sunt trimise. Sigur, putem şi psihologiza. Însă atunci ieşim din teritoriul credinţei. Credinţa nu ajunge pe cale analitică la cunoaştere, ci pe cale revelată. Ea poate coborî înspre ştiinţă, iar dacă aceasta urcă în mod cinstit, fără prejudecăţi, se pot întâlni undeva la mijloc. Iar atunci când se întâlnesc se întăresc foarte mult una pe cealaltă.

[Raziel]

În prealabil postat de N.Priceputu

Omul credincios utilizează „instrumentarul” credinţei, nu gândirea dubitativă, pentru lucrurile care ştie că nu-i intră sub simţuri. Nu trebuie cerute dovezi. Apariţiile duhurilor nu pot fi experimentate pentru că ele nu apar decât atunci când vor sau când sunt trimise. Sigur, putem şi psihologiza. Însă atunci ieşim din teritoriul credinţei. Credinţa nu ajunge pe cale analitică la cunoaştere, ci pe cale revelată. Ea poate coborî înspre ştiinţă, iar dacă aceasta urcă în mod cinstit, fără prejudecăţi, se pot întâlni undeva la mijloc. Iar atunci când se întâlnesc se întăresc foarte mult una pe cealaltă.

Cu asemenea "credinta" descrisa de tine nu vreau sa am de-a face.
Datorita "credintei" de genul asta s-au intamplat multe lucruri rele, imi aduc aminte despre o stire citita mai demult, cum o femeie "credincioasa" si foarte respectata in orasul ei, si facand numai lucruri bune si-a omorat copiii pentru ca i-a vazut ca au chip de diavol.
Sfatul meu este sa ne ferim cat putem de aceasta credinta oarba pe care o descrii tu.

În prealabil postat de Raziel

Cu asemenea "credinta" descrisa de tine nu vreau sa am de-a face.
Datorita "credintei" de genul asta s-au intamplat multe lucruri rele, imi aduc aminte despre o stire citita mai demult, cum o femeie "credincioasa" si foarte respectata in orasul ei, si facand numai lucruri bune si-a omorat copiii pentru ca i-a vazut ca au chip de diavol.
Sfatul meu este sa ne ferim cat putem de aceasta credinta oarba pe care o descrii tu.

Nu m-am referit la o credinţă oarbă, ci la una luminată. Nu cred că trebuie să ne abolim raţiunea pentru a crede. Trebuie doar să înţelegem că raţiunea are limite, iar credinţa e dincolo de aceste limite. Raţiunea poate analiza ceea ce cade sub simţuri, ceea ce este experimentabil. E bine să înţeleagă lucrul ăsta şi să nu vrea să analizeze ceea ce nu poate cuprinde. Neînţelegerile apar atunci când raţiunea nu-şi cunoaşte locul şi, la fel ca Lucifer care a vrut să ia locul lui Dumnezeu, ea vrea să cuprindă credinţa. Nu va putea niciodată, pentru că e mai mare decât ea.
La lucrurile descoperite prin credinţă se meditează. Numai în felul ăsta pot fi înţelese. Şi atunci vine o lumină a înţelegerii peste toate.
Cazul pe care îl menţionezi nu are de-a face cu credinţa. Acolo e probabil vorba de schizofrenie. E păcat să arunci cu noroi în felul ăsta în credinţă.
Credinţa nu înseamnă ignoranţă, ci deschidere către mister.

[Raziel]

În prealabil postat de N.Priceputu

Nu m-am referit la o credinţă oarbă, ci la una luminată. Nu cred că trebuie să ne abolim raţiunea pentru a crede. Trebuie doar să înţelegem că raţiunea are limite, iar credinţa e dincolo de aceste limite. Raţiunea poate analiza ceea ce cade sub simţuri, ceea ce este experimentabil. E bine să înţeleagă lucrul ăsta şi să nu vrea să analizeze ceea ce nu poate cuprinde. Neînţelegerile apar atunci când raţiunea nu-şi cunoaşte locul şi, la fel ca Lucifer care a vrut să ia locul lui Dumnezeu, ea vrea să cuprindă credinţa. Nu va putea niciodată, pentru că e mai mare decât ea.
La lucrurile descoperite prin credinţă se meditează. Numai în felul ăsta pot fi înţelese. Şi atunci vine o lumină a înţelegerii peste toate.
Cazul pe care îl menţionezi nu are de-a face cu credinţa. Acolo e probabil vorba de schizofrenie. E păcat să arunci cu noroi în felul ăsta în credinţă.
Credinţa nu înseamnă ignoranţă, ci deschidere către mister.

Sunt de acord cu tine(de data asta) numai ca se intelegea altceva din ce ai spus tu mai sus.Viziunea moderna(general acceptata acum) a credintei nu corespunde cu cea de acum 500 de ani si pe langa asta sunt si acum credinciosi care refuza ratiunea si in prezent, cand vine vorba de biblie.Pot sa te intreb ce s-a schimbat? societatea cumva? Toate ca toate, credinta este ceva subiectiv, la fel si intelegerea divinitatii.
Cazul pe care l-am mentionat are de-a face cu credinta inteleasa prost, este clar ca femeia suferea de o boala psihica intrebarea este ce a declasat-o? Eu nu arunc cu noroi in nimic, doar am mentionat un caz despre care am citit(si nu este singurul motivat de aceiasi credinta inteleasa prost), femeia era un crestin model(asa spuneau toti cei care o cunosteau), se pare ca cei care arunca cu noroi in propria credinta sunt chiar credinciosii prin actiunile lor(nu neaparat crime).