Ti-ai lasa sotia(-ul),copiii...pentru calugarie?

În prealabil postat de windorin

Ce nu se poate face in lume, spre a alerga la manastire ?
In afara de linistea din jur, care acolo este mai multa si mai prielnica asezarii sufletesti, totul se poate face si in lume.
Cand sotul/sotia vietuiesc potrivit invataturii Parintilor, ei sunt asemanatori calugarilor.
Asa ca, sa nu mai viseze nici unul, nici altul, la manastiri si altele asemenea.

Cine nu se roaga in familie, nu s'ar fi rugat nici in manastire. Iar cine nu se roaga aici, ce ar cauta acolo ?
Un tata bun ar fi fost un calugar bun, iar un calugar bun ar fi fost un tata minunat.
O mama buna ar fi fost o maica deosebita, iar o maica deosebita ar fi fost o mana foarte buna.

Subscriu.
Pentru fiecare neajuns exista un leac potrivit, atat in lume cat si in manastire.
Firea umana tot omeneasca e, oriunde ar fi. Mereu avem nevoie de un leac anume.
Problema e daca omul doreste cu tot sufletul lecuire, apoi urmeaza partea cea mai grea: sa acceptam pretul. Caci ne vine greu, tare greu uneori, sa lasam "toate ale noastre".
Despatimirea e cheia, cred. Si aceasta nu depinde atat de un loc sau altul, de un context sau altul, cat mai ales de dorinta vie a sufletului de a-l primi si urma pe Domnul.
Ca raspuns la tema topicului, cred ca un om casatorit si care a primit in dar de la Dumnezeu unul sau mai multi copii, se afla in cea mai buna situatie pentru mantuire: lupta uneori foarte grea cu inflamarile egoismului, cu nemultumirile si cartirea. Ca de aici vin necazurile si tot de aici si intarirea credintei, cand ispita e batuta cu dragostea cea vie de Hristos.