Cine mai tine post negru?!

Eu tineam zile in sir... dar ce folos, ca devenisem mandra in inima mea..
Nu mai aveam dreapta socotinta.
In cazul meu, mai bine sa mananc si sa plang decat sa nu mananc si sa ma mandresc.

[Daniel_7]

E aproape firesc pentru firea cazuta sa se mandreasca cu orice ar face mai deosebit.Cand facem ceva duhovnicesc trebuie sa avem in vedere si scopul pentru care il facem.
Postul negru il facem pentru : usurarea trupului,rugaciune cu mai mult folos,jertfa pentru Dumnezeu,fagaduinta..

O fapta buna trebuie dublata cu osandirea de sine,in acest mod ramanem smeriti.

În prealabil postat de ElisabetaM

Eu tineam zile in sir... dar ce folos, ca devenisem mandra in inima mea..
Nu mai aveam dreapta socotinta.
In cazul meu, mai bine sa mananc si sa plang decat sa nu mananc si sa ma mandresc.

mai bine sa postesti si sa te bucuri,de ce sa dai risul pe plins?.posteste,ride si bucura-te cu Domnul,iar de o fi sa plingi, apoi plingi de bucuria reusitei.

[Daniel_7]

În prealabil postat de mihaila_alin

mai bine sa postesti si sa te bucuri,de ce sa dai risul pe plins?.posteste,ride si bucura-te cu Domnul,iar de o fi sa plingi, apoi plingi de bucuria reusitei.

Avand in vedere ca pocainta este la baza vietii crestinului,putem presupune ca plansul este mult mai folositor decat rasul.Dupa cum stim ,Mantuitorul nu a ras niciodata,iar lacrimile sunt definite de Sfintii Parinti ca un al doilea botez,care ne curata de pacate...

Bucuria in crestinism este paradoxala,nu vine prin ras,ci izvoraste din suferinta,din purtarea crucii.Atunci cand suferim ,ne curatam de pacate si sufletul se apropie mai mult de Dumnezeu si se bucura.

Lacrimile care izvorasc din "bucuria reusitei" nu sunt manatuitoare,ci doar acele lacrimi care le varsam pentru neputintele noastre,din osandirea de sine etc

Postul ,negru sau cu anumite constrangeri cantitative,urmareste smerirea trupului .E adevarat ca smerind trupul ,poate aparea ca ispita mandria sufletului,insa ,prin lecturi si sfaturi duhovnicesti putem invinge aceasta mandrie si sa ne continuam postul.

Dupa opinia mea,oprirea din exercitiul postului datorita acestui fapt ,este o infrangere,pentru ca la ispita vicleanului noi am cedat si am renuntat la lupta.

[Daniel_7]

Postul impreuna cu rugaciunea!!!! ce bunatati pe care nu le mai doresc nimeni!!!

În prealabil postat de Daniel_7

Avand in vedere ca pocainta este la baza vietii crestinului,putem presupune ca plansul este mult mai folositor decat rasul.Dupa cum stim ,Mantuitorul nu a ras niciodata,iar lacrimile sunt definite de Sfintii Parinti ca un al doilea botez,care ne curata de pacate...

Bucuria in crestinism este paradoxala,nu vine prin ras,ci izvoraste din suferinta,din purtarea crucii.Atunci cand suferim ,ne curatam de pacate si sufletul se apropie mai mult de Dumnezeu si se bucura.

Lacrimile care izvorasc din "bucuria reusitei" nu sunt manatuitoare,ci doar acele lacrimi care le varsam pentru neputintele noastre,din osandirea de sine etc

Postul ,negru sau cu anumite constrangeri cantitative,urmareste smerirea trupului .E adevarat ca smerind trupul ,poate aparea ca ispita mandria sufletului,insa ,prin lecturi si sfaturi duhovnicesti putem invinge aceasta mandrie si sa ne continuam postul.

Dupa opinia mea,oprirea din exercitiul postului datorita acestui fapt ,este o infrangere,pentru ca la ispita vicleanului noi am cedat si am renuntat la lupta.

cine a spus:rideti cu cei ce rid, plingeti cu cei ce pling?.
Dumnezeu a lasat risul ca prilej de veselie,doar nu suntem statui nevorbitoare, insa nu risul nebunesc,care strica pe om.sa nu fi prea sigur caci Dl.IIsus nu a ris niciodata,fiind-ca avea si firea umana,pe linga cea Dumnezeiasca,si din cite stim a fost in cana galileei,invitat la nunta,prilej de bucurie jidoveasca.eu unul,cind va aud ca datorita postului poate sa apara mindria,ma par-ca imi vine sa rid,de unde o mai scoserati si pe asta?.poate ca apare la o vistra cind omul paseste in viata,si i-se pare ca este un calusel zburdalnic,dar la omul mai copt,parca nu as crede ca apare acea mindrie,fiind-ca constientizeaza,ca nu si-a facut decit datoria,de slujitor al Domnului.fa-te si tu putin mai batrin si poate ai sa vezi,acest lucru.
alta ideie:Postul nu se opreste,deoare-ce chear noi am picat de acord sa il tinem,doar nu ne forteaza nimeni.si il tinem cu bucurie,si veselie duhovniceasca,nu cu fata zmolita,si cu tristetea intiparita pe chip.alta cale nu e.

[CelMandru]

În prealabil postat de mihaila_alin

cind va aud ca datorita postului poate sa apara mindria,ma par-ca imi vine sa rid,de unde o mai scoserati si pe asta?

Omul, în mândria sa, poate ajunge "să se poarte obraznic cu Dumnezeu, îndrăznind să se laude cu faptele sale bune, nesocotind că, pe de o parte, tot ceea ce face, datorează harului lui Dumnezeu fără de care nu poate face nimic, iar, pe de altă parte, orice faptă bună care nu izvorăşte dintr-o intenţie curată, adică din smerenie şi din iubirea faţă de Dumnezeu, nu are nici o valoare în faţa Lui." (Pr. Gheorghe Neamţiu)

Nu numai postul, ci toate faptele bune pe care încercăm să le facem sunt supuse ispitei de a ne mândri. Căci de-ar fi aşa uşor de înfăpuit, fără luptă, cu toţii am fi sfinţi. Aşadar orice faptă bună necesită o smerită cugetare, şi aşa cum spune şi Sfântul Ioan Gură de Aur, o luptă cât de mică de a nu cugeta lucruri înalte despre sine, chiar dacă cineva se ştie pe sine că a făcut multe şi mari fapte bune.

Într-adevăr ţinem post pentru a înnăbuşi mândria, dar oare chiar reuşim să nu ne abatem de la acest scop? Căci aici e adevărata luptă a noastră cu sinele...pervertirea motivaţiei. Şi chiar de-am reuşi să păstrăm scopul, înseamnă că nu ne putem mândri în orice moment? Eu zic că este nevoie de trezvie ...rugăciunea trebuie să lucreze neîncetat, căci ispita-i nelipsită, chit că e vorba de o faptă bună.

În prealabil postat de CelMandru

Omul, în mândria sa, poate ajunge "să se poarte obraznic cu Dumnezeu, îndrăznind să se laude cu faptele sale bune, nesocotind că, pe de o parte, tot ceea ce face, datorează harului lui Dumnezeu fără de care nu poate face nimic, iar, pe de altă parte, orice faptă bună care nu izvorăşte dintr-o intenţie curată, adică din smerenie şi din iubirea faţă de Dumnezeu, nu are nici o valoare în faţa Lui." (Pr. Gheorghe Neamţiu)

Nu numai postul, ci toate faptele bune pe care încercăm să le facem sunt supuse ispitei de a ne mândri. Căci de-ar fi aşa uşor de înfăpuit, fără luptă, cu toţii am fi sfinţi. Aşadar orice faptă bună necesită o smerită cugetare, şi aşa cum spune şi Sfântul Ioan Gură de Aur, o luptă cât de mică de a nu cugeta lucruri înalte despre sine, chiar dacă cineva se ştie pe sine că a făcut multe şi mari fapte bune.

Într-adevăr ţinem post pentru a înnăbuşi mândria, dar oare chiar reuşim să nu ne abatem de la acest scop? Căci aici e adevărata luptă a noastră cu sinele...pervertirea motivaţiei. Şi chiar de-am reuşi să păstrăm scopul, înseamnă că nu ne putem mândri în orice moment? Eu zic că este nevoie de trezvie ...rugăciunea trebuie să lucreze neîncetat, căci ispita-i nelipsită, chit că e vorba de o faptă bună.

auzi mindrule eu zic sa nu ne mai laudam cu ce facem,ca dam prilej de ispita aproapelui, ce nu e pus in fata implinirii, unor fapte, straine de viata lui.daca eu zic un lucru,putini cunosc sensul,adica,doar cei ce l-au trait aievea,restu sunt interpretari de N la puterea19.
sa ma ierti ca nu vreau sa intru: in zmida[hatisul] expresiilor tale.