MariS_ vrea sa plece. Convingeti-l sa nu!

[delia31]

În prealabil postat de MariS_

Cel "corect" se impiedica, deobicei, de paiul altora, cel "bun" de barna proprie.
Cele doua, corectitudinea si bunatatea, nu sunt opuse, dar sunt foarte putini cei care reusesc sa le echilibreze. Ce preferati, un patron "bun" sau un patron "corect"?
Cum preferati sa fie Dumnezeu cu voi, "bun" sau "corect"? Sigur, Dumnezeu poate fi si una si alta, dar eu cred ca El este mai mult "bun" decat "corect", caci daca ar fi "corect", asa cum ne credem noi, nu ne-am mai mantui niciunul. Noi ne mantuim din bunatatea (infinita) Sa, nu din corectitudinea Sa.
Principiul comuniunii Treimice este jertfa, iubirea jertfelnica, adica trairea unul prin altul, unul pentru altul, unul intru altul, si ea, iubirea jertfelnica, este izvor al bunatatii, corectitudinea fiind doar un corolar.
Cel "corect" este "degraba judecatoriu de altul", cel "bun" este "degraba judecatoriu de sine".
Iertati-ma, daca va necajesc cu astfel de ganduri, ca nu ma consider nici bun si nici corect.
"Si nu uita, mama, sa fii bun!"
Har, smerenie si jertfa de sine.

MariS, eu cred ca Dumnezeu nu numai ca poate fi si bun si corect, ci chiar este si una si alta simultan - si bun si corect, si drept si milostiv in chip absolut, fara contradictii.
Nu putem vorbi de atributele Lui ca fiind potentiale, ci reale.
Nu putem spune ca e mai mult bun decat corect, pt. ca astfel ar insemna ca nu e atotcorect si atotdrept. Am deforma prin asta perfectiunea Lui. La fel, nu putem spune ca e mai mult drept si corect fara sa nu-i stirbim din nou perfectiunea.

Noi, ca niste creaturi imperfecte ce suntem, nu avem cum sa intelegem cum se imbina aceste doua atribute ale lui Dumnezeu: bunatatea si corectitudinea, fara sa credem ca Dumnezeu e bun in defavoarea corectitudinii sau e corect in defavoarea bunatatii.

Cum era intr-un psalm „mila si adevarul s-au intampinat, dreptatea si pacea
s-au sarutat”... sau cum se zice: Dumnezeu nu este nici drept pana la a fi nemilos, nici milos pana la a fi nedrept.
La Dumnezeu, dreptatea divina e iubire divina, o iubire care nu cauta justitie, ci in-dreptare, adica re-cuperare si tamaduire (perspectiva ortodoxa).

In ce-i priveste pe oameni, ortodoxia zice ca atitudinea echilibrata intre bunatate si corectitudine vine din smerenie si merge mana in mana cu discernamantul.
Recunoscand adica, ca daca e dupa dreptate, nici unul n-avem pe unde scoate camasa. De aceea, cu smerenie trebuie sa nadajduim in multa Lui milostivire fara insa a neglija corectitudinea, fara a relativiza parti din adevarul lui Hristos.
Nimeni - normal la cap- nu poate zice ca-L prefera pe Dumnezeu ca judecator doar in ipostaza de corect si drept.
Din smerenie si dreapta socotinta vine echilibrul. Iar din lipsa (nedesavarsirea) acestora, tendinta de a inclina spre una si de a o relativiza astfel pe cealalta.
Unii le aveti (smerenia si dreapta socotinta) si vi le tot sporiti, altii urmeaza (poate) sa le dobandim.