Cine mai tine post negru?!

[CelMandru]

În prealabil postat de mihaila_alin

cind va aud ca datorita postului poate sa apara mindria,ma par-ca imi vine sa rid,de unde o mai scoserati si pe asta?

Omul, în mândria sa, poate ajunge "să se poarte obraznic cu Dumnezeu, îndrăznind să se laude cu faptele sale bune, nesocotind că, pe de o parte, tot ceea ce face, datorează harului lui Dumnezeu fără de care nu poate face nimic, iar, pe de altă parte, orice faptă bună care nu izvorăşte dintr-o intenţie curată, adică din smerenie şi din iubirea faţă de Dumnezeu, nu are nici o valoare în faţa Lui." (Pr. Gheorghe Neamţiu)

Nu numai postul, ci toate faptele bune pe care încercăm să le facem sunt supuse ispitei de a ne mândri. Căci de-ar fi aşa uşor de înfăpuit, fără luptă, cu toţii am fi sfinţi. Aşadar orice faptă bună necesită o smerită cugetare, şi aşa cum spune şi Sfântul Ioan Gură de Aur, o luptă cât de mică de a nu cugeta lucruri înalte despre sine, chiar dacă cineva se ştie pe sine că a făcut multe şi mari fapte bune.

Într-adevăr ţinem post pentru a înnăbuşi mândria, dar oare chiar reuşim să nu ne abatem de la acest scop? Căci aici e adevărata luptă a noastră cu sinele...pervertirea motivaţiei. Şi chiar de-am reuşi să păstrăm scopul, înseamnă că nu ne putem mândri în orice moment? Eu zic că este nevoie de trezvie ...rugăciunea trebuie să lucreze neîncetat, căci ispita-i nelipsită, chit că e vorba de o faptă bună.

În prealabil postat de CelMandru

Omul, în mândria sa, poate ajunge "să se poarte obraznic cu Dumnezeu, îndrăznind să se laude cu faptele sale bune, nesocotind că, pe de o parte, tot ceea ce face, datorează harului lui Dumnezeu fără de care nu poate face nimic, iar, pe de altă parte, orice faptă bună care nu izvorăşte dintr-o intenţie curată, adică din smerenie şi din iubirea faţă de Dumnezeu, nu are nici o valoare în faţa Lui." (Pr. Gheorghe Neamţiu)

Nu numai postul, ci toate faptele bune pe care încercăm să le facem sunt supuse ispitei de a ne mândri. Căci de-ar fi aşa uşor de înfăpuit, fără luptă, cu toţii am fi sfinţi. Aşadar orice faptă bună necesită o smerită cugetare, şi aşa cum spune şi Sfântul Ioan Gură de Aur, o luptă cât de mică de a nu cugeta lucruri înalte despre sine, chiar dacă cineva se ştie pe sine că a făcut multe şi mari fapte bune.

Într-adevăr ţinem post pentru a înnăbuşi mândria, dar oare chiar reuşim să nu ne abatem de la acest scop? Căci aici e adevărata luptă a noastră cu sinele...pervertirea motivaţiei. Şi chiar de-am reuşi să păstrăm scopul, înseamnă că nu ne putem mândri în orice moment? Eu zic că este nevoie de trezvie ...rugăciunea trebuie să lucreze neîncetat, căci ispita-i nelipsită, chit că e vorba de o faptă bună.

auzi mindrule eu zic sa nu ne mai laudam cu ce facem,ca dam prilej de ispita aproapelui, ce nu e pus in fata implinirii, unor fapte, straine de viata lui.daca eu zic un lucru,putini cunosc sensul,adica,doar cei ce l-au trait aievea,restu sunt interpretari de N la puterea19.
sa ma ierti ca nu vreau sa intru: in zmida[hatisul] expresiilor tale.