Ce loc ocupa Hristos in inima ta?

[laurastifter]

Tot de pe site-ul Ortodoxia Tinerilor:
"
" Pe Hristos să-l privim ca pe prietenul nostru. Este prietenul nostru. O adevereşte El Însuşi când zice: Voi sunteţi prietenii Mei...( Ioan 15,14). Ca la un prieten să ne uităm şi să ne apropiem de El. Cădem? Păcătuim? Să alergăm la El cu iubire şi încredere; nu cu teamă că o să ne pedepsească, ci cu îndrăzneala pe care ne-o va da simţirea de prieten. Să-I spunem: " Doamne, am făcut-o, am căzut, iartă-mă!". Dar în acelaşi timp să simţim că ne iubeşte, că ne primeşte cu gingăşie, cu iubire, şi ne iartă. Să nu ne despartă păcatul de Hristos. Când credem că ne iubeşte şi Îl iubim, atunci nu ne simţim străini şi despărţiţi de El nici când păcătuim. Ne-am încredinţat de iubirea Lui şi, oricum ne-am purta, ştim că ne iubeşte.
Dacă Îl iubim cu adevărat pe Hristos, nu există teama de a pierde cinstirea pe care I-o dăm. Pe aceasta se sprijină cuvântul Apostolului Pavel: Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea...Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa...nici înălţimea, nici adâncul...nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru( Rom.8,35 şi 38-39). Este o legătură înaltă, unică, legătura sufletului cu Dumnezeu, pe care nu o desface nimic şi nici nu o înfricoşează, nici nu o clinteşte nimic.
Fireşte, Evanghelia spune în cuvinte simbolice despre cel nedrept că se va afla acolo unde este plângerea şi scrâşnirea dinţilor , căci departe de Dumnezeu aşa este. Şi dintre părinţii trezvitori ai Bisericii, mulţi vorbesc despre frica morţii şi despre iad. Spun: " Să ai necontenit pomenirea morţii". Aceste cuvinte, dacă le cercetăm adânc, nasc frica de iad. Omul, străduindu-se să fugă de păcat, cugetă la acestea, aşa încât sufletul său să fie stăpânit de frica de moarte, de iad şi de diavol.
Toate au însemnătatea, timpul şi locul lor. Înţelesul fricii este bun pentru primele trepte. Este bun pentru începători, pentru cei în care trăieşte omul cel vechi. Începătorul, care încă nu s-a subţiat, se înfrânează de la rău prin frică. Şi frica este trebuincioasă, de vreme ce suntem oameni materialnici şi ticăloşiţi. Dar aceasta este o altă măsură, o treaptă joasă a legăturii cu cele dumnezeieşti. Mergem ca la schimb, spre a câştiga raiul sau a scăpa de iad. Asta, dacă o cercetăm bine, arată un oarecare interes personal, către un anumit avantaj. Mie nu-mi place felul acesta. Atunci când omul înaintează şi intră în iubirea lui Dumnezeu, la ce-i mai trebuieşte frica? Tot ceea ce face, face din iubire, iar aceasta are o valoare cu mult mai mare. A deveni cineva bun din frică de Dumnezeu şi nu din iubire nu are atâta valoare.
Pe măsură ce înaintăm, ne dă şi Evanghelia să înţelegem că Hristos este bucuria, adevărul, că Hristos este Raiul. Precum spune Evanghelistul Ioan: În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire( 1 Ioan 4,18). Străduindu-ne prin frică, încet-încet intrăm în iubirea lui Dumnezeu. Se duce atunci tot iadul, se duce frica, se duce moartea. Ne îngrijim numai de iubirea lui Dumnezeu. Facem totul pentru această iubire. Tot ceea ce face mirele pentru mireasă.
Dacă vrem aceasta şi-L urmăm, vedem că această viaţă cu Hristos este bucurie, fie şi în mijlocul greutăţilor. Precum spune Apostolul Pavel: Mă bucur în pătimirile mele. Aceasta este religia noastră, acolo trebuie să ajungem. Nu sunt atât rânduielile, cât faptul de a trăi cu Hristos. Când izbândeşti asta, ce altceva vrei? Ai câştigat totul. Îl trăieşti pe Hristos, iar Hristos trăieşte înlăuntrul tău. Pe urmă toate sunt mai uşoare - ascultarea, smerenia, pacea..."
Părintele PORFIRIE ( Bairaktaris) - Ne vorbeşte părintele Porfirie

Adesea uit ca nimic nu sunt, nimic nu pot fara Domnul Hristos. Si ma zbat in neputinte obositoare increzandu-ma cu mandrie in puterile mele, imi fac planuri si construiesc palate de nisip.
Abia apoi, cand ma opresc, istovita, vad bratele lui Hristos intinse, atunci ii aud in minte cuvintele:
"Veniti la mine toti cei truditi si impovarati si Eu va voi da odihna."

Asa este Domnul pentru mine:

" Domnul este întărirea mea și scă*pa*rea mea și izbăvitorul meu. Dumnezeu este ajutorul meu și voi nădăjdui întru Dânsul: Apărătorul meu și puterea mântuirii mele și sprijinitorul meu."

La modul declarativ,toti vom afirma,sau cel putin ne vom dori,sa spunem ca traim in Hristos.Din pacate vorbele nu ne vor ajuta prea mult si pe copii Sai dupa roade ii veti cunoaste.Biblia ne ofera un mijloc extrem de simplu si de eficace in a ne incerca pretentia trairii noastre.

Firea paminteasca pofteste impotriva Duhului si Duhul lupta impotriva ei.Sunt lucruri potrivnice si Biblia ne arata ca nu putem face ce dorim si ca trebuie sa decidem ce alegem.Nu exista cale de mijloc,eternul compromis.Cine ramine cu firea paminteasca este sub Lege si fiind sub blestemul Legii nu va putea mosteni Imparatia lui Dumnezeu,pentru ca doar Hristos a putut implini Legea perfect.Firea paminteasca aflata sub Lege se manifesta in urmatoarele moduri,ca si exemplu:preacurvia, curvia, necuratia, desfranarea, inchinarea la idoli, vrajitoria, vrajbile, certurile, zavistiile, maniile, neintelegerile, dezbinarile, certurile de partide, pizmele, uciderile, betiile, imbuibarile si alte lucruri asemanatoare cu acestea.

Cei aflati in Hristos sunt calauziti de Duh,umbla in Duh si au roadele Duhului care sunt:dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blandetea, infranarea poftelor.

Aceste ultime trairi sunt manifestate de catre cei care,conform Bibliei,au auzit Cuvantul Adevarului,adica Evanghelia manturii noastre,au crezut si au fost pecetluiti cu Duhul Sfant,care le fusese fagaduit.Despre acest Duh Pavel spune ca este un Duh de de intelepciune si de descoperire, in cunoasterea Lui si ne va lumina ochii inimii ca sa pricepem care este nadejdea chemarii Lui.Acesti oameni,care au aceste roade,adevaratele fapte bune ale Credintei,sunt cei care au fost facuti mostenitori in EL,si care vor mosteni Imparatia.Ei si nu altii.

Indemnul pentru copii Domnului este direct: ,,Odinioara erati intuneric; dar acum sunteti lumina in Domnul. Umblati deci ca niste copii ai luminii."(Efeseni 5:8). Acest umblat in lumina se manifesta prin cele aratate mai sus.Nu doar una dintre stari ci toate.Nu poti fi bland si curvar.Ci trebuie sa fii bland si curat.Nu poti fi rabdator si lacom.Trebuie sa fii rabdator si infranat.Asadar fiecare isi poate analiza viata,trairea si poate observa pe unde se incadreaza.In cazul in care cineva simte ca nu se incadreza atunci ar trebui,cat mai repede,sa vada ce anume il impiedica.

Eu cred ca acesti oameni,care chiar sunt ai lui Hristos,ii recunosti in lumea de azi,mai ales in intunericul si mizeria ei.Sunt ca o lumina in lume si printre oameni,roadele lor sunt de netagaduit si la fel este si Credinta lor.Urmeaza apoi un lung sir al celor care cred ca sunt ai lui Hristos dar nu sunt.Sa dea Dumnezeu ca fiecare de aici sa faca parte din copii Lui.

În prealabil postat de vintage

Adesea uit ca nimic nu sunt, nimic nu pot fara Domnul Hristos. Si ma zbat in neputinte obositoare increzandu-ma cu mandrie in puterile mele, imi fac planuri si construiesc palate de nisip.
Abia apoi, cand ma opresc, istovita, vad bratele lui Hristos intinse, atunci ii aud in minte cuvintele:
"Veniti la mine toti cei truditi si impovarati si Eu va voi da odihna."

Asa este Domnul pentru mine:

" Domnul este întărirea mea și scă*pa*rea mea și izbăvitorul meu. Dumnezeu este ajutorul meu și voi nădăjdui întru Dânsul: Apărătorul meu și puterea mântuirii mele și sprijinitorul meu."

In postarea mea am spus ce este Hristos pentru mine. El chiar este ceea ce am spus dar nu pentru ca Il rog permanent sa fie ci pentru ca El vrea si fara sa-L rog eu. De multe ori incep o lucrare si uit sa-i cer sa-mi fie ajutor, sprijinitor. Dar pe parcurs intalnind obstacole imi amintesc de El si ii solicit ajutorul sau alteori abia la sfarsit cand vad lucrarea bine facuta, dupa ce ma umflu bine in pene, imi vin in fire si realizez al cui estge meritul. Domnul are rabdare cu mine. Multumesc Domnului.

Intrebarea era, de fapt, "ce loc ocupa Hristos in inima noastra" si nu am raspuns.
Nici acum nu dau raspuns la aceasta intrebare pentru ca daca as face-o, fie as produce sminteala
Raspund, insa la intrebarea "ce loc mi-as dori sa ocupe Hristos in inima mea":
As vrea ca Hristos sa ocupe toata inima mea.
-Adica sa-l pot iubi pe Hristos mai mult decat pe copii mei, sa am puterea de a renunta la locul de munca si la salariu pentru Hristos, sa pot renunta la toate grijile lumesti pentru Hristos.
Dar nu pot nimic din toate astea. Atunci? ce loc ocupa Hristos in inima mea?

[costel]

Simt ca de multe ori Hristos nu este in inima mea. Am porniri, cuvinte, fapte care imi descopera acest lucru.

De multe ori ne tot spunem ca El este prezent in interiorul nostru, dar sunt zile cand nu privim in interiorul nostru. Sa nu credem ca Hristos este un obiect pe care il iei, il asezi unde doresti si il gasesti oricand acolo. Nu, El este persoana, cu El trebuie sa vorbim si sa ne hranim ca sa-L avem in inima.

[laurastifter]

Doamne ajută tuturor!
M-au impresionat în mod deosebit toate mesajele... Se observă, din ceea ce aţi scris, că toţi Îl iubiţi pe Domnul nostru Iisus Hristos şi vă străduiţi să-I dedicaţi întreaga viaţă, potrivit îndemnului biblic: "dă-Mi Mie, fiule, inima ta".
Cred că la întrebarea Psalmistului "ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie?", Biserica ne oferă următorul răspuns: "Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm". :)

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

[cristiboss56]

În prealabil postat de vintage

Adesea uit ca nimic nu sunt, nimic nu pot fara Domnul Hristos. Si ma zbat in neputinte obositoare increzandu-ma cu mandrie in puterile mele, imi fac planuri si construiesc palate de nisip.

Nu stiu , dar am devenit dependent rau de El , si pe zi ce trece , constat ca El e tot echilibrul meu , caci fara El de mult ma prabuseam si fizic si psihic ! E groaznic sa vezi si sa constati cat timp am irosit in trecut fara El . E un sentiment ce greu poate fi redat in cuvinte ! ! !