Ce loc ocupa Hristos in inima ta?

[machho]

*lacas*

Lumina sufletului meu
din cer la inima' rasbate,
cand capul aplecat desparte
credinta vie-n Dumnezeu,
de partea lumii desfatate.

Si-n abisul ce ma' strabate
credinta-i lacrima' aparte,
prin glasul ei aduc 'n fapte
iubirea si credinta-n Dumnezeu,
lumina sufletului meu.

Mi-i zid ghenunchii 'ntre moarte
si adevarul Tau Hristoase
cand inima-i lacas de astre,
si-n ruga catre Bunul Dumnezeu
fii Tu...lumina sufletului meu.

...asa ma' vad eu in lumina Domnului Nostru Iisus Hristos.

...'' odata' o fata' cu mare evlavie la Maica Domnului si cu frica' de Dumnezeu, se ruga la icoana Maicii Domnului...<Preacurata' arata'te a-mi fi Mama'..si auzi o voce care-i spuse...''arata'te a-mi fi fiica' > ''

Draga noastra' sora' Laura,daca'-mi permiti sa'-ti spun asa, si eu ma' bucur de ce ai "deschis " prin cuvintele tale,Binecuvantate de Dumnezeu.Multe voci se aud a spune..DA,DA...dar putini sunt cei alesi,multi doresc sau cred ca' sunt exact asa cum vrea Hristos sa' fie,dar se-nseala' in "caii'' lor...''oare cei care au chemarea Muntelui,nu trebuie ca sa'-l si urce !!?'' Doamne ajuta', si sa' mai auzim de tine in Domnul...

În prealabil postat de machho

*lacas*

Lumina sufletului meu
din cer la inima' rasbate,
cand capul aplecat desparte
credinta vie-n Dumnezeu,
de partea lumii desfatate.

Si-n abisul ce ma' strabate
credinta-i lacrima' aparte,
prin glasul ei aduc 'n fapte
iubirea si credinta-n Dumnezeu,
lumina sufletului meu.

Mi-i zid ghenunchii 'ntre moarte
si adevarul Tau Hristoase
cand inima-i lacas de astre,
si-n ruga catre Bunul Dumnezeu
fii Tu...lumina sufletului meu.

...asa ma' vad eu in lumina Domnului Nostru Iisus Hristos.

...'' odata' o fata' cu mare evlavie la Maica Domnului si cu frica' de Dumnezeu, se ruga la icoana Maicii Domnului...<Preacurata' arata'te a-mi fi Mama'..si auzi o voce care-i spuse...''arata'te a-mi fi fiica' > ''

Draga noastra' sora' Laura,daca'-mi permiti sa'-ti spun asa, si eu ma' bucur de ce ai "deschis " prin cuvintele tale,Binecuvantate de Dumnezeu.Multe voci se aud a spune..DA,DA...dar putini sunt cei alesi,multi doresc sau cred ca' sunt exact asa cum vrea Hristos sa' fie,dar se-nseala' in "caii'' lor...''oare cei care au chemarea Muntelui,nu trebuie ca sa'-l si urce !!?'' Doamne ajuta', si sa' mai auzim de tine in Domnul...

zi frate ca zici fain.
Domnul sa te binecuvinteze.Amin.

[costel]

Titlul acestui topic ar trebui sa fie intrebarea noastra zilnica. Cu Hristos nu trebuie sa te unesti din cand in cand, ci zilnic.

[laurastifter]

În prealabil postat de costel

Titlul acestui topic ar trebui sa fie intrebarea noastra zilnica. Cu Hristos nu trebuie sa te unesti din cand in cand, ci zilnic.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

[machho]

În prealabil postat de mihaila_alin

zi frate ca zici fain.
Domnul sa te binecuvinteze.Amin.

..si pe tine FRATE ALIN sa' te Binecuvanteze Domnul, si pe LAURA( ca' mi-a ''uns'' inima cu subiectul pe care la deschis)..si sa' ne Binecuvanteze Domnul pe toti,asa cum suntem fiecare.. ca' mina are diferite degete,mici sau mari,lucratoare sau nu...dar de toate sunt nevoie...ca' ''mina'' este,doar,HRISTOS Dumnezeu '' Doamne ajuta'

[laurastifter]

În prealabil postat de machho

*lacas*

Lumina sufletului meu
din cer la inima' rasbate,
cand capul aplecat desparte
credinta vie-n Dumnezeu,
de partea lumii desfatate.

Si-n abisul ce ma' strabate
credinta-i lacrima' aparte,
prin glasul ei aduc 'n fapte
iubirea si credinta-n Dumnezeu,
lumina sufletului meu.

Mi-i zid ghenunchii 'ntre moarte
si adevarul Tau Hristoase
cand inima-i lacas de astre,
si-n ruga catre Bunul Dumnezeu
fii Tu...lumina sufletului meu.

...asa ma' vad eu in lumina Domnului Nostru Iisus Hristos.

...'' odata' o fata' cu mare evlavie la Maica Domnului si cu frica' de Dumnezeu, se ruga la icoana Maicii Domnului...<Preacurata' arata'te a-mi fi Mama'..si auzi o voce care-i spuse...''arata'te a-mi fi fiica' > ''

Draga noastra' sora' Laura,daca'-mi permiti sa'-ti spun asa, si eu ma' bucur de ce ai "deschis " prin cuvintele tale,Binecuvantate de Dumnezeu.Multe voci se aud a spune..DA,DA...dar putini sunt cei alesi,multi doresc sau cred ca' sunt exact asa cum vrea Hristos sa' fie,dar se-nseala' in "caii'' lor...''oare cei care au chemarea Muntelui,nu trebuie ca sa'-l si urce !!?'' Doamne ajuta', si sa' mai auzim de tine in Domnul...

Doamne ajută! Îţi mulţumesc mult pentru cuvintele frumoase pe care mi le-ai scris. :) M-a impresionat în mod deosebit şi poezia, despre care ai spus că exprimă relaţia ta cu Mântuitorul nostru Hristos.
Dumnezeu să fie cu tine!
Hristos în mijlocul nostru!

[laurastifter]

Doamne ajută!
Dragă soră întru Hristos,
În primul rând, îţi mulţumesc mult pentru mesaj. :) Ţi-am mai scris un răspuns lung şi... nu ştiu de ce, observ că nu s-a afişat. :) De aceea, încerc să reiau, pe scurt, ceea ce ţi-am scris în primul mesaj.
Sincer, nu ştiam în ce context a fost rostită fraza lui Dostoievski şi nici nu mă gândisem să o supun unei analize literare şi filosofice profunde, aşa cum ai reuşit tu... Eu am aflat-o dintr-un manual de religie, atunci când eram în clasa a XI-a şi, ulterior, am găsit-o în scrierile părintelui Nicolae Steinhardt care, cu siguranţă, a preluat-o şi a înţeles-o tot în sensul unei mărturisiri de credinţă şi încredere necondiţionată în Domnul Iisus Hristos - "Calea, Adevărul şi Viaţa" (Ioan14, 6).
Neştiind contextul în care personajul dostoievskian a rostit aceste cuvinte, le interpretam astfel: Domnul nostru Iisus Hristos este, cu certitudine, Adevărul absolut (cf. Ioan 14, 6) şi, chiar dacă, în aparenţă, acest Adevăr personal nu ar mai putea fi mărturisit şi propovăduit prin argumente raţionale, El ar trebui primit prin credinţă necondiţionată. Cu alte cuvinte, chiar dacă "înţelepciunea acestui veac" - pe care "Apostolul neamurilor" o socoteşte a fi "nebunie înaintea lui Dumnezeu" (I Corinteni 1) - ar oferi suficiente argumente prin care adevărul revelat ar putea fi combătut, datoria noastră ar fi aceea de a-I rămâne fideli Celui Care, depăşind capacitatea de înţelegere a raţiunii noastre, rămâne veşnic viu şi adevărat. Este, aşa cum scriai în comentariul tău, o imposibilitate ontologică şi logică a susţine că soarele este separat de lumină. Adevărat!
Cu toate acestea, dacă noi, asemănându-ne personajelor lui Platon din "Mitul peşterii", am fi constrânşi să trăim într-un loc în care am avea drept unică sursă de lumină flacăra palidă a unei lumânări, raţiunea noastră limitată şi însetată de perfecţiune în acelaşi timp ar fi ispitită să creadă că soarele nici nu există... sau nu-şi revarsă lumina pe pământ. În acest caz, pentru a nu ne îndepărta de adevăr, ar trebui să credem, contrar concluziilor dobândite prin simţuri şi prin cugetare, faptul că existenţa luminii solare este o realitate, chiar dacă nouă ne este imposibil să o percepem. Atunci, am putea spune: chiar dacă pentru mine soarele nu există şi nu are nicio legătură cu lumina (pentru că ideea de lumină o asociez cu unica realitate accesibilă simţurilor mele - flacăra lumânării), totuşi trebuie să accept, să-mi însuşesc printr-o credinţă supraraţională adevărul că soarele este sursa luminii de pe pământ. În sensul acesta interpretam şi citatul lui Dostoievski pe care-l comentăm şi gândeam, cu bucurie, că niciun obstacol - în aparenţă invincibil - născocit de raţiunea omenească nu va putea zdruncina credinţa noastră, a celor cărora prin har ni s-a dăruit capacitatea de a deţine certitudinea faptului că Hristos este Însuşi Adevărul. :) Cred că tot astfel a fost înţeles citatul şi de către autorul "Jurnalului fericirii" care, în eseul "Crez ortodox" din colecţia de predici "Dăruind vei dobândi", îl reformula aşa: "...măcar de-ar fi adevărul altceva decât Hristos, eu tot voi rămâne, orice s-ar întâmpla, cu Hristos". Dostoievski este un scriitor creştin care încearcă să-L mărturisească pe Hristos chiar şi prin replicile şi faptele personajelor negative din scrierile sale... fapt ce mă conduce la ideea că, punându-l pe Stavroghin să rostească această replică celebră, autorul vrea să transmită mesajul că în inima oricărei fiinţe umane - chiar şi-n sufletul celui mai vehement ateu - există setea de credinţă, dorul după Dumnezeu, nevoia de a I se închina lui Hristos. Poate că tocmai de aceea Stavroghin, copleşit de povara incertitudinii, a exclamat, într-o sforţare disperată de a-şi învinge deznădejdea, că şi dacă gândurile de necredinţă ce-i bântuiau sufletul ar fi reale, el va rămâne tot cu Hristos, Cel după Care tânjeşte întreaga sa fiinţă.
Cu toate acestea, sunt de acord cu tine, de vreme ce ai citit romanul "Demonii" şi poţi înţelege în context mult mai bine decât mine profilul şi replica personajului ateu.
Îţi mulţumesc mult pentru lămuriri.
Dumnezeu să fie cu tine!
Şi să ne ajute Dumnezeu pe toţi să păstrăm în inimi bucuria certitudinii că Domnul şi Mântuitorul nostru Hristos este Adevărul!
Laura Stifter