Intrebari despre post

[fallen]

(Scuze, nu stiu sa dau "citat")
Da, si eu vreau acelasi lucru. De-aia am vrut sa tin si postul, ca sa imi demonstrez mie insami ca sunt libera de : pofte, ispite, tentatii "fiziologice". E un exercitiu de vointa. Pot sa traiesc si sa ma simt bine si fara sa fiu "dependenta" de o bucata de ciocolata, de exemplu. Sau de o bucata de carne. Sunt si alte lucruri (sau ar trebui sa fie) care iti aduc bucurie in suflet si liniste, inafara de mancare ( evident , si de bautura, tigari s.a.).
Iar in ce-i priveste pe ceilalti, ar trebui sa avem puterea de a discerne cand am gresit fata de ei si care e atitudinea corecta pe care ar trebui s-o avem in aceasta situatie, si cand gresesc ei fata de noi si ne acuza degeaba si sa avem si atunci atitudinea corecta. Pentru ca e foarte greu atunci cand cineva te acuza de ceva ce tu stii ca n-ai facut (sau ca n-ai facut "rau"), sa ai "atitudinea potrivita", sau atunci cand ai gresit si-ti ceri iertare, sa nu te ierte. Astea sunt adevarate incercari, dupa parerea mea. De multe ori esti in situatia ca nici nu stii de fapt cine are dreptate si cine nu. Unii sunt atat de perversi incat te fac sa crezi si pe tine ca tu ai gresit cand de fapt nu ai gresit.
Si atunci, care e atitudinea potrivita?

[fallen]

Stiu ce-ar trebui facut, sa te rogi pentru ei. Si de multe ori, functioneaza. Mai bine ca orice.

Mai am o dilema in ceea ce priveste momentul in care ar trebui sa te spovedesti. E bine sa o faci "de urgenta" cand stii ca ai facut ceva urat, sau sa ma stai (nu sa "se adune mai multe") ci sa te pregatesti (adica sa le pui cap la cap sa vezi daca nu mai sunt si altele)?

[korinna]

În prealabil postat de fallen

Stiu ce-ar trebui facut, sa te rogi pentru ei. Si de multe ori, functioneaza. Mai bine ca orice.

Mai am o dilema in ceea ce priveste momentul in care ar trebui sa te spovedesti. E bine sa o faci "de urgenta" cand stii ca ai facut ceva urat, sau sa ma stai (nu sa "se adune mai multe") ci sa te pregatesti (adica sa le pui cap la cap sa vezi daca nu mai sunt si altele)?

e bine cat mai des si mai ales cand ai facut ceva mai "urat"... iti faci tu o cercetare a constiintei, scrii pe o hartie ce te apasa si mergi la dezlegare...

[adam000]

În prealabil postat de fallen

Da, si eu vreau acelasi lucru. De-aia am vrut sa tin si postul, ca sa imi demonstrez mie insami ca sunt libera de : pofte, ispite, tentatii "fiziologice". E un exercitiu de vointa. Pot sa traiesc si sa ma simt bine si fara sa fiu "dependenta" de o bucata de ciocolata, de exemplu. Sau de o bucata de carne. Sunt si alte lucruri (sau ar trebui sa fie) care iti aduc bucurie in suflet si liniste, inafara de mancare ( evident , si de bautura, tigari s.a.).

In primul rand ca nu ar trebui sa-ti demonstrezi tie insati nimic. Asta cu demonstratul e mandrie si nu duce la nimic bun (duce doar la alte pacate de genul ca atunci cand constati ca nu reusesti ceva fie deznadajduiesti ceea ce e pacat, fie te manii pe tine ceea ce e alt pacat mania, etc). Nu poti lupta o patima cu alta patima, nu poti sa scapi de o patima folosindu-te de alta patima, ci doar folosindu-te de ajutorul Lui Dumnezeu. De aceea e important ca mereu sa-i ceri Lui ajutorul prin rugaciune pentru a scapa de patimi.
Corect e doar sa te stradui sincer si stradania sa fie pentru Dumnezeu, nu pentru tine insati (raportarea sa fie catre Dumnezeu, nu sa te raportezi la tine)!
Nimeni nu e liber de pofte, ispite, tentatii. Insa ceea ce conteaza este sa nu le cedezi, conteaza lupta si stradania ta de a nu le ceda. Iar antrenamentul asta dureaza toata viata si fiecare reusita e un pas inainte, te face mai liber.
Trebuie sa fii constienta ca singura prin efortul tau personal (daca tu iti pui nadejdea in fortele tale proprii in loc sa-ti pui nadejdea in Dumnezeu), fara Dumnezeu, nimeni nu poate scapa de patimi. Pune-ti nadejdea in Dumnezeu si cand nu reusesti ceva, recunoaste neputiinta ta in fata Lui Dumnezeu si roaga-L sa te ajute, apoi straduie-te din nou cerandu-i permanent ajutorul lui Dumnezeu prin rugaciune.

În prealabil postat de fallen

Iar in ce-i priveste pe ceilalti, ar trebui sa avem puterea de a discerne cand am gresit fata de ei si care e atitudinea corecta pe care ar trebui s-o avem in aceasta situatie, si cand gresesc ei fata de noi si ne acuza degeaba si sa avem si atunci atitudinea corecta. Pentru ca e foarte greu atunci cand cineva te acuza de ceva ce tu stii ca n-ai facut (sau ca n-ai facut "rau"), sa ai "atitudinea potrivita", sau atunci cand ai gresit si-ti ceri iertare, sa nu te ierte. Astea sunt adevarate incercari, dupa parerea mea. De multe ori esti in situatia ca nici nu stii de fapt cine are dreptate si cine nu. Unii sunt atat de perversi incat te fac sa crezi si pe tine ca tu ai gresit cand de fapt nu ai gresit.
Si atunci, care e atitudinea potrivita?

Nu te mai preocupa despre ce gresesti tu oamenilor sau despre ce gresesc oamenii fata de tine, ci despre ce ii gresesti tu Lui Dumnezeu (adica de pacate)! Atentia ta ar trebui sa fie orientata catre Dumnezeu, sa nu-i gresesti Lui! Nu catre oameni.
Asa capeti in timp discernamantul despre care vorbesti.
Altfel, daca tu incerci sa placi oamenilor mai mult decat Lui Dumnezeu, devii dependenta de oameni (care se pot folosi de tine intr-o maniera egoista din cauza patimilor lor), intorcand spatele singurului tau ajutor real si ne-egoist de pe lumea asta, adica Dumnezeu (pe urma nu te mira daca toate lucrurile merg prost in viata ta ca a fost alegerea ta).
Daca tu gresesti fata de altii, cere-le iertare dar nu astepta si iertarea lor, ca nu trebuie sa te intereseze daca oamenii te-au iertat pentru vreo greseala, ci trebuie sa te intereseze daca Dumnezeu te-a iertat, asa ca mergi la duhovnicul tau si discuta cu el la spovedanie greseala ta si astfel vei invata ce este pacat si ce nu, iar pentru pacate astfel te vei spovedi.

[fallen]

"Adam", vorbesti aproape ca parintele meu duhovnic. Incep sa am banuieli. (era o gluma) Exact asta am facut pana acum, m-am dus si i-am facut "capul mare" parintelui cu toate prostiile: ca sefa m-a acuzat de neglijenta, ca barbatul m-a acuzat ca cheltui prea multi bani, etc si altele, care mai de care, lucruri de care eu nu stiam sigur daca sunt vinovata sau nu. Chiar a zis si d-lui la un moment dat ca nu crede ca eu cheltui prea multi bani (de exemplu); nu stiu cum si-o fi dat seama, probabil arat naspa... (era alta gluma). Si asta e, vreau sa ma concentrez pe lucrurile cu adevarat importante, ca pana la urma si timpul nostru e limitat, si nervii si tot, nu vreau sa ajunga parintele cand il caut sa-mi spuna ca e " plecat din tara" ca sa scape de mine.
(Scuze pentru "glume", am vrut sa mai destind atmosfera; nu sunt facute in scopul de a "denigra " ceva, Doamne fereste. Daca deranjeaza pe cineva, incerc sa ma abtin pe viitor)

[Adriana3]

Domnul Iisus in ce fel a tinut postul de 40 de zile? Post negru sau altfel?

[costel]

Nu a mancat nimic trupeste, in schimb nu a lasat firea omeneasca pe care a asumat-o sa moara de foame - i-a dat alta mancare, duhovniceasca.

Asa se intampla si cu noi, ajungem sa postim mai mult si cum trebuie, pe masura ce Dumnezeu devine mai lucrator in noi. Fara El, postul ne duce la boala si suferinta.

[Adriana3]

În prealabil postat de costel

Nu a mancat nimic trupeste, in schimb nu a lasat firea omeneasca pe care a asumat-o sa moara de foame - i-a dat alta mancare, duhovniceasca.

Asa se intampla si cu noi, ajungem sa postim mai mult si cum trebuie, pe masura ce Dumnezeu devine mai lucrator in noi. Fara El, postul ne duce la boala si suferinta.

Am inteles. Inseamna ca au dreptate protestantii si unii catolici sa il tina negru. Spun asta pentru ca la un moment dat a venit sa stea la mine, pentru cateva zile, o prietena catolica, si cum era in perioada postului, am avertizat-o ca la capitolul mancare stateam prost pentru ca tineam post. Cand a auzit de cate zile tineam postul, a inceput sa se preocupe pentru mine si am inteles ulterior de ce, pentru ca ea tine numai post negru si nu auzise niciodata sa se tina postul si altfel si ca atare isi imagina ca de zile in sir nu mai mancam nimic. Cand i-am dat sa manance niste mancare de post, mi-a zis ca asta nu-i deloc post pentru ca a mancat atat de bine. Si la fel mi-a zis o colega vegetariana, ca in cazul asta ea tine post non-stop de cand se stie. Asta m-a pus pe ganduri si acum, daca ziceti ca Domnul a tinut post negru 40 de zile, inseamna ca postul adevarat este intr-adevar cel negru.

Ceea ce am remarcat este faptul ca Domnul a tinut acest post cu un scop anume, la inceputul misiunii sale, in timp ce posturile randuite prin Lege nu le tinea si a explicat de ce.

Noi insa ne-am intors tot mai mult la formalismul Legii si graitor este si faptul ca posturile nu au fost randuite de la inceput asa cum sunt astazi. Uitati de exemplu din istoria postului Adormirii Maicii Domnului:

"Postul Adormirii Maicii Domnului este randuit de Biserica spre aducerea aminte de virtutile alese ale Sfintei Fecioare si de postul cu care ea insasi, dupa traditie, s-a pregatit pentru trecerea la cele vesnice.

Ca vechime, este cel mai nou dintre cele patru posturi de durata (Postul Nasterii Domnului, Postul Pastilor, Postul Sfintilor Apostoli si Postul Adormirii Maicii Domnului). Originea lui trebuie pusa prin sec. V, cand cultul Maicii Domnului s-a dezvoltat si cand sarbatoarea Adormirii ei a inceput sa primeasca o mai mare importanta.

La inceput insa, nici timpul din an, nici durata si nici felul postirii nu erau la fel peste tot . Astfel, in partile Antiohiei se postea o singura zi (6 august), la Constantinopol patru zile, iar la Ierusalim - opt zile. Legat de timpul postirii din an, putem afirma ca unii posteau in luna august, altii in septembrie, iar altii nu posteau deloc, socotind ca sarbatoarea Adormirii este zi de mare bucurie, deoarece Maica Domnului a trecut de la viata pamanteasca la cea cereasca. Data si durata postului au fost uniformizate in toata Ortodoxia abia in sec. XII, la sinodul local din Constantinopol, tinut la 1166 sub patriarhul ecumenic Luca Crysoverghi, care a hotarat ca postul sa inceapa la 1 august si sa dureze 14 sau 15 zile, pana la sarbatoarea Adormirii (15 august)."

http://www.crestinortodox.ro/post/po...lui-73767.html

[glykys]

În prealabil postat de fallen

"Adam", vorbesti aproape ca parintele meu duhovnic. Incep sa am banuieli. (era o gluma) Exact asta am facut pana acum, m-am dus si i-am facut "capul mare" parintelui cu toate prostiile: ca sefa m-a acuzat de neglijenta, ca barbatul m-a acuzat ca cheltui prea multi bani, etc si altele, care mai de care, lucruri de care eu nu stiam sigur daca sunt vinovata sau nu. Chiar a zis si d-lui la un moment dat ca nu crede ca eu cheltui prea multi bani (de exemplu); nu stiu cum si-o fi dat seama, probabil arat naspa... (era alta gluma). Si asta e, vreau sa ma concentrez pe lucrurile cu adevarat importante, ca pana la urma si timpul nostru e limitat, si nervii si tot, nu vreau sa ajunga parintele cand il caut sa-mi spuna ca e " plecat din tara" ca sa scape de mine.
(Scuze pentru "glume", am vrut sa mai destind atmosfera; nu sunt facute in scopul de a "denigra " ceva, Doamne fereste. Daca deranjeaza pe cineva, incerc sa ma abtin pe viitor)

Poate iti va folosi acest indreptar de spovedanie:
http://www.parohiamacin4.org/ghid_spovedanie.htm
E bine ca atunci cand ne spovedim, sa marturisim numai pacatele noastre, nu si ale altora, cu care venim in curand, si sa fim concisi, fara a relata si imprejurarile, mai ales daca asteapta multa lume la coada.

[cristiboss56]

În prealabil postat de glykys

atunci cand ne spovedim, sa marturisim numai pacatele noastre, nu si ale altora, cu care venim in curand, si sa fim concisi, fara a relata si imprejurarile, mai ales daca asteapta multa lume la coada.

Exista aceasta "tendinta" in a-ti justifica pacatul , in a da vina pe altii , nu in mod direct , si aceasta denota o grava slabiciune a noastra in arunca mata in gradina altuia , ca vezi Doamne , suntem inconjurati de ispite , de tot felul de tentatii . . . , si tare-i greu in astfel de conditii . . . !