Credinta si faptele bune

[Ekaterina]

În prealabil postat de Marius22

O marturie vie, despre impletirea credintei cu faptele bune, desprinsa din viata greu incercata a lui Mircea Vulcanescu:

"Dintre multele lui fapte, unele sunt incredibile prin maretia lor tacuta. Cu ajutorul lui Dumnezeu, poate, intr-o zi le voi asterne pe hartie. [...]

Se afla printre detinuti un om, pe nume Motas, bolnav de maini, cu mainile reci si degerate iarna. Suferea de o grava insuficienta circulatorie. Omul nu avea manusi. Si nimeni nu avea, sau nu avea in plus, sa-i dea. Mircea avea niste ciorapi de lana. S-a hotarat sa-i tricoteze lui Motas, din lana ciorapilor lui, o pereche de manusi. Dar Mircea nu stia sa tricoteze. Nu-i ramanea decat sa invete. Exista o singura metoda: sa despleteasca incet ochiurile ciorapului si, facand rationamentul invers, sa inteleaga cum se impletesc ele. E ca si cum ai vrea sa inveti cuvintele dintr-o limba straina citindu-le de a-ndoaselea. Asa a facut. A citit de la dreapta la stanga, pentru ca invatandu-le, sa poata scrie cuvintele corect, de la stanga la dreapta. Apoi, nu avea ace de tricotat. Atunci a folosit bete de chibrite si tot felul de innodaturi. Si pe masura ce desfacea un nod, il refacea invers, pe chibrite, impletindu-l. Tricotatul s-a facut pe ascuns de priviri indiscrete. A durat probabil foarte mult. Nu stiu cat. Stiu insa ca de sarbatorile acelui Craciun, Mircea i-a putut darui detinutului bolnav de maini o pereche de manusi, tricotate de el, cu bete de chibrite!

(Stefan J. Fay - Sokrateion - marturie pentru un om, pag. 147-148)

Impresionanta marturie. Sunt marcata de tot ce s-a intamplat in perioada comunista in puscarii, cu acesti oamneni de o mare valoare. La ei putem gasi exemple nenumarate in care credinta este marturisita prin fapte. Este cunoscuta si fapta lui Valeriu Gafencu, acesta cedand streptomicina pastorului Richard Wurmbrand pentu a-i salva viata cu pretul propriei vieti.

[LittleSparrow]

În prealabil postat de sophia

Si ma mai intreb un lucru (mai de multa vreme): cat la suta in credinta este fapta buna/socialul si cat la suta teoria cum ii spun eu (ceea ce nu se vede - citit teologie, biserica, post etc.)?
Eu spun: 75% si 25%.
Alte pareri?

Ştiţi dumnevoastră cine e mare contabil?
Şi.... exact.....
Cât despre credinţă....
cât un grăunte de muştar de-ar fi...

[George.m]

În prealabil postat de glykys

Asa e, e un dar, dupa cum si credinta, adevarata credinta e un dar...

Imi place topicul, dar as dori sa precizez ca, pe langa binomul acesta, credinta plus fapte bune, mai este nevoie si de HAR pentru mantuire, harul care ni se daruieste si el in cadrul Sfintelor Taine...

E binevenita precizarea ta; intr-adevar, omul nu se poate mantui prin puterile sale, lipsit de harul lui Dumnezeu; inaintarea omului in viata duhovniceasca fara ajutorul divin e o iluzie.
Prin Sfintele Taine Il primim pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu intrupat, in fiinta noastra; si El e lucrator intru noi in masura in care Ii permitem.

În prealabil postat de sophia

Sa ne imaginam ca ne ducem duminica la biserica, la slujba. Pe drum intalnim un om aflat la necaz, sau intr-o urgenta medicala.
Ce facem?
Variante:
1. Ne continuam drumul ca sa mergem la biserica si sa fim bine placuti Domnului, sa ne rugam, se impartasim etc. si il lasam pe om in necazul/suferinta lui.

2. Ne oprim si ajutam omul si ne ocupam de el. Facem bine lui, dar il neglijam pe Dumnezeu, credinta biserica.

Pe Dumnezeu nu Il intalnim numai in Biserica. Daca vom crede asta, suntem straini de duhul crestin. Cred ca L-am "neglija" pe Dumnezeu, nu am implini voia Sa daca nu l-am ajuta pe cel aflat in necaz. (Adevarat zic voua, intrucat nu ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut - Matei, 25, 45).

Si ma mai intreb un lucru (mai de multa vreme): cat la suta in credinta este fapta buna/socialul si cat la suta teoria cum ii spun eu (ceea ce nu se vede - citit teologie, biserica, post etc.)?

Nu cred ca trebuie sa reducem poruncile lui Dumnezeu la aspectul lor social. Dumnezeu nu urmareste sa ne faca mai cuminti, sau mai politicosi. El vrea sa ne faca sfinti, dumnezei, fii ai Sai.

Scopul faptelor bune ar trebui sa fie dobandirea Duhului. Degeaba vom fi noi politicosi, amabili, de treaba, daca nu vom avea Duhul Sfant intru noi. Cel mult, vom fi altruisti, amabili, cuminti, dar morti. Dumnezeu doreste sa ne uneasca cu Sine, sa ne dea viata.

[georgeval]

În prealabil postat de sophia

Credinta presupune si fapte bune. Sta scris si in semnatura mea.
Mai degraba credinta exista prin fapte bune
Pe de alta parte insa ma intreb care este legatura intre fapte si credinta?
Oare facem faptele bune numai pentru Dumnezeu si numai ca sa ne aratam credinta?
Nu cred.
Eu una fac faptele bune fara sa stau sa cantaresc si sa judec pentru ce/cine le fac. Le fac pentru ca sunt necesare, pentru ca pot ajuta pe cineva, sau face ceva bun pentru omenire.
Daca ele plac si lui Dumnezeu este si mai bine.
In general exista lucruri care pot sa difere: pot sa existe lucruri/fapte care sa faca bine omului, dar sa nu fie placute lui Dumnezeu si invers.

Am mai adus o data un exemplu in discutie si nu prea s-a raspuns la el. Il pun din nou.
Sa ne imaginam ca ne ducem duminica la biserica, la slujba. Pe drum intalnim un om aflat la necaz, sau intr-o urgenta medicala.
Ce facem?
Variante:
1. Ne continuam drumul ca sa mergem la biserica si sa fim bine placuti Domnului, sa ne rugam, se impartasim etc. si il lasam pe om in necazul/suferinta lui.

2. Ne oprim si ajutam omul si ne ocupam de el. Facem bine lui, dar il neglijam pe Dumnezeu, credinta biserica.

Si mai pun o intrebare: cand ajutam omul o facem pentru el ca are nevoie, sau pentru credinta/Dumnezeu?

Hai sa fim sinceri si sa gandim prin noi insine si nu prin citate, sau alti oameni.

Si ma mai intreb un lucru (mai de multa vreme): cat la suta in credinta este fapta buna/socialul si cat la suta teoria cum ii spun eu (ceea ce nu se vede - citit teologie, biserica, post etc.)?
Eu spun: 75% si 25%.
Alte pareri?

Eu cred ca intre har, credinta si fapte bune exista o relatie indisolubila. Harul naste credinta, iar aceasta se manifesta prin fapte bune.
Cu privire la intrebarea ta referitoare la aproapele nostru, cred ca suficient este sa ne comportam asemenea Samarineanului din pilda si cu siguranta vom ajunge si la casa de oaspeti-din pilda, care este biserica.

[George.m]

Sfantul Simeon Noul Teolog spune, cu privire la legatura stransa dintre credinta si fapte bune:
"Inainte ca Mantuitorul sa se inalte la cer si sa puna intunericul ascunzis al Lui, ne-a dat sfintele Lui porunci, cum ar zice cineva ca niste unelte, iar credinta in El ca un mester. Astfel noi suntem vase, credinta mester, iar poruncile unelte, prin care Cuvantul mester reface si innoieste pe cei ce implinesc poruncile Lui, ca prin lucrarea lor, curatindu-ne, sa ne luminam de catre Duhul, inaintand in cunostinta tainelor Imparatiei cerurilor.

Si precum uneltele fara mester si mesterul fara unelte nu pot face nimic, asa nici credinta fara implinirea poruncilor si nici implinirea poruncilor fara credinta nu ne poate innoi si plasmui din nou, facandu-ne din vechi, noi.

Dar cand le vom dobandi pe amandoua in inima nesovaitoare si ne vom face vase de bun folos Stapanului (2 Timotei, 2, 21), spre primirea Mirelui spiritual, atunci si Cel ce a pus intunericul ascunzis al Lui ne va reinnoi prin darul Duhului Sfant si ne va face din vechi, noi, ne va scula vii din morti" (Intaia Cuvantare morala, Filocalia VI).

[George.m]

"Sfatuindu-ne sa nu ne incredem numai in credinta, cu lipsa faptuirii, Mantuitorul a spus: Intrand Imparatul sa vada pe cei asezati (la masa), a vazut acolo pe un om neimbracat in haina de nunta si a poruncit sa-l arunce in intunericul cel mai dinafara (Matei 22, 11-14). Caci intra pentru numele de crestin, dar sunt aruncati, deoarece nu au faptuirea. (Sfantul Grigorie Sinaitul, Cuvantul XXI, in Filocalia XII)"

"Faptuirea - spune Parintele Staniloae - e haina de nunta, haina frumoasa a cuiva. Faptele bune se vad. Vorbele frumoase nu se vad. Si zboara. Faptele fac pe om frumos. Ele raman intiparite in om".

[George.m]

"Socotesc ca de nicaieri nu-i vine sufletului o atat de grabnica si de intinsa sporire, ca din credinta. Iar credinta numesc, nu pe cea simpla in Dumnezeu si Fiul Sau Cel Unul-Nascut, ci pe cea plina de simtire, cu care cunoastem ca sunt adevarate fagaduintele lui Hristos, pe care le-a fagaduit si gatit celor ce-L iubesc pe El, ca si amenintarile si muncile iadului, cele gatite diavolului si slugilor lui.

Aceasta credinta umple sufletul razboit, de nadejdea ca va ajunge la starea sfintilor, la fericita lor nepatimire, si-l indeamna sa alerge spre culmea sfinteniei lor si sa se faca impreuna-mastenitor cu ei al Imparatie lui Dumnezeu. Incredintat astfel, se intinde cu sarguinta spre lucrarea poruncilor, neindoindu-se intru sine, ci urmand ostenelilor acelora si urmarind prin nevointe asemanatoare, sa dobandeasca desavarsirea lor" (Cuviosul Nichita Stithatul).


"Credinta nu inseamna a admite teoretic existenta lui Dumnezeu si intruparea Fiului Sau, a opta pentru credinta ca pentru o alta filozofie, ci a simti ca scaparea ta pe veci depinde de ajutorul atotputernic al lui Dumnezeu, Care ne-a aratat in Hristos iubirea si mila Sa nesfarsita.
Ea inseamna a tremura pentru mantuirea ta si a face voia lui Dumnezeu pentru a fi vrednic de ea, pentru a te uni cu Dumnezeu Cel iubitor, singurul in Care este mantuirea. Credinta aceasta nu poate fi dezlegata de nazuinta serioasa si ostenitoare spre sfintenie, spre curatia in relatia iubitoare cu Dumnezeu" (Parintele Dumitru Staniloae).

În prealabil postat de George.m

"Sfatuindu-ne sa nu ne incredem numai in credinta, cu lipsa faptuirii, Mantuitorul a spus: Intrand Imparatul sa vada pe cei asezati (la masa), a vazut acolo pe un om neimbracat in haina de nunta si a poruncit sa-l arunce in intunericul cel mai dinafara (Matei 22, 11-14). Caci intra pentru numele de crestin, dar sunt aruncati, deoarece nu au faptuirea. (Sfantul Grigorie Sinaitul, Cuvantul XXI, in Filocalia XII)"

"Faptuirea - spune Parintele Staniloae - e haina de nunta, haina frumoasa a cuiva. Faptele bune se vad. Vorbele frumoase nu se vad. Si zboara. Faptele fac pe om frumos. Ele raman intiparite in om".

Eu nu inteleg cum s-a ajuns la acesta concluzie,cum ca in acest verset haina de nunta simbolizeaza faptele bune.Fiind vorba de un sfant si de Parintele Staniloaie imi asum o sarcina usor sinucigasa sa am o alta opinie dar prefer sa spun acum o prostie si sa ma lamuresc decat sa persist in eroare.

Argumentele mele

Parabola incepe la 21:2 si se termina la 21:14.Nicaieri nu este vorba de fapte bune sa de o chemare pe baza de fapte bune.Primii poftiti nu au venit(versetul 3).Nu se zice nimic mai mult.Urmeaza cei chemati(v.4).Nici acestia nu vin,prefera alte indeletniciri(atitudinea lor este exact opusul unei fapte bune).Ba mai mult au ucis si slugile.Deci este exclus sa fi fost chemati pe baza faptelor lor,comportamentul lor faptic o probeaza.Prin urmare Imparatul se razbuna si ii ucide la randul sau.Si am incheiat aici cu faptele bune.Urmeaza cei de la raspintii(v.10)dar acestia nu erau toti buni ci ,,Si iesind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toti cati i-au gasit, si rai si buni, si s-a umplut casa nuntii cu oaspeti.".Deci nu se poate spune ca toti cei care erau acolo purtau haina pe baza unor fapte bune,unii sunt rai,au fost chemati fara nici o diferentiere.
Unul dintre acestia nu era imbracat cu haina de nunta(v.11)de unde rezulta ca:a).dintre toti doar el nu era imbracat si b).restul erau imbracati.Asta inseamna ca si cei initial considerati ,,rai"aveau haina.Se poate vorbi in cazul lor de fapte bune?

2.Eu cred,asa am citit in alte surse,ca ,,haina de nunta"este de fapt neprihanirea oferita de Dumnezeu prin Hristos,neprihaire oferita tuturor(de aceea sunt chemati si cei rai si cei buni,daca ar fi fost doar pe fapte sau haina reprezenta faptele bun atunci cei rai nu aveau ce cauta).

Reactia celui fara haina din versetul 12 poate fi explicata prin Romani 3:19,,Dar stim ca cele cate zice Legea le spune celor care sunt sub Lege, ca orice gura sa fie inchisa si ca toata lumea sa fie vinovata inaintea lui Dumnezeu.".Cine nu accepta neprihanirea prin Hristos,cazul iudeilor de exemplu,si ramine sub blestemul Legii nu va putea sa se justifice in fata Celui(gura sa fie inchisa>a tacut) care i-a oferit ,,haina neprihanirii" fara sa-i puna o conditie(cei chemati,buni si rai,nu au fost conditionati de nimic) pentru ca a respins harul divin in favoarea propriei sale justificari, prin faptele Legii(din perspectiva textului din Romani).

Scuze daca am suparat dar nu inteleg cum au interpretat.Cu multumiri,va rog sa imi aratati unde este eronat rationamentul meu ca sa pot corecta.

[cristiboss56]

În prealabil postat de georgeval

Eu cred ca intre har, credinta si fapte bune exista o relatie indisolubila. Harul naste credinta, iar aceasta se manifesta prin fapte bune.

" Caci prin har ati fost mantuiti , prin credinta ; si aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu ; nu prin fapte ca sa nu se laude nimeni ; caci noi suntem lucrrarea Lui , creati in Hristos Iisus pentru faptele bune pe care le-a pregatit Dumnezeu mai dinainte , ca sa umblam in ele". ) Efeseni ). Apoi alt pasaj sugestiv este in Filipeni , unde Ap. Pavel spune : "Caci cu privire la Hristos , voua vi s-a dat harul nu numai sa credeti in El , ci sa patimiti pentru El . . ." Dar sa nu uitam si indemnurile : " Si robul Domnului nu trebuie sa se certe ; ci sa fie bland cu toti , in stare sa invete pe toti , plin de ingaduinta rabdatoare , sa indrepte cu blandete pe potrivnici , in nadejdea ca Dumnezeu le va da pocainta , ca sa ajunga la cunostinta adevarului ; si venindu-si in fire sa se desprinda de cursa diavolului , de care au fost prinsi ca sa-i faca voia " .

[LaPetiteMoc]

"Fapta bună este o întâlnire cu Dumnezeu, deoarece ea nu ne aparţine, ci este manifestarea lui Dumnezeu prin noi."