incercati sa va ganditi

[Mihnea Dragomir]

Extras din Catehismul de la Baltimore:
3. Î: Ce este omul ?
R: Omul este o creatură formată din trup şi din suflet, făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.
Spunem "creatură" cu sensul de existenţă creată. Dar omul diferă de orice altceva putem întâlni în creaţie. Toate celelalte existenţe sunt fie în întregime materiale, fie în întregime spirituale. Un înger, de exemplu, este spirit pur, iar o piatră este materie pură; doar omul este o combinaţie a acestor două principii: spirit şi materie, suflet şi trup.


4. Î: Asemănarea cu Dumnezeu este în trup sau în suflet ?
R: Această asemănare este mai ales în suflet.
5. Î: În ce fel sufletul este asemănător lui Dumnezeu ?
R: Sufletul este asemănător lui Dumnezeu deoarece este existenţă spirituală care nu va muri niciodată, care este înzestrată cu înţelegere şi voinţă liberă.


Mai în detaliu, sufletul meu este asemănător lui Dumnezeu în patru privinţe:
Este "un spirit". Deşi există, nu poate fi văzut cu ochii trupului. Orice spirit este invizibil, dar nu orice existenţă invizibilă este spirit. Nu putem vedea, de exemplu, vântul. Putem să-i percepem influenţa, putem să-i vedem efectele, de exemplu praful pe care îl ridică, copacii ale căror coroane le leagănă, vasele cu pânze pe care le pune în mişcare, etc, dar vântul însuşi nu îl putem vedea. La fel, nu putem vedea electricitatea. Ceea ce vedem, este de fapt lumina sau alte efecte pe care le produce, dar nu putem vedea electricitatea însăşi. Totuşi, nimeni nu ar contesta existenţa vântului sau a electricităţii în baza faptului că nu pot fi văzute. De ce trebuie, atunci, ca cineva să spună că nu există spirite, că nu există Dumnezeu, nici îngeri, nici suflete deoarece nu pot fi văzute, din moment ce există alte dovezi, mai puternice decât mărturia vederii, că toate acestea există cu adevărat ?


Sufletul meu "nu va muri", adică nu va înceta să existe, este nemuritor. Să ne gândim la acest lucru minunat: sufletul nostru va trăi cât Dumnezeu.


Sufletul meu "este înzestrat cu înţelegere", adică posedă darul raţiunii. Acest dar îl face pe om capabil să reflecteze asupra tuturor acţiunilor sale şi asupra motivelor pentru care ar trebui sau nu ar trebui să facă un anumit lucru. Prin raţiune omul gândeşte asupra trecutului şi estimează ceea ce se va întâmpla în viitor. Omul nu numai că ştie ceea ce face, dar şi de ce face un anumit lucru. Prin acest dar, omul este plasat mult deasupra animalelor în ordinea creaţiei; deci, omul nu este, aşa simplu, unul dintre animale, ci un animal raţional, adică înzestrat cu darul gândirii. Animalele nu au raţiune, ci numai instinct, adică urmează impulsuri sau simţuri cu care Dumnezeu le-a înzestrat atunci când le-a creat. El a stabilit anumite legi pentru fiecare clasă sau fel de animale, iar acestea, fără să cunoască acest lucru, urmează legile date lor. Când le vedem că urmează legile lor, întotdeauna în acelaşi fel, spunem că aceasta este natura lor. Uneori, animalele acţionează ca şi când ar şti motivul pentru care acţionează într-un anumit mod, dar, în realitate, nu este aşa. Noi suntem cei care, gândind asupra acţiunilor lor, descoperim pentru ce fac un anumit lucru; dar ele nu raţionează, ci îşi urmează instinctele.

Dacă animalele ar raţiona, ar fi posibil să îşi amelioreze condiţia. Oamenii devin tot mai civilizaţi, zi după zi. Ei inventează multe lucruri care le erau necunoscute strămoşilor. Un om poate îmbunătăţi munca altui om. Acest lucru nu poate fi observat în privinţa animalelor. Acelaşi fel de păsări, de exemplu, construiesc acelaşi fel de cuiburi, generaţie după generaţie, fără a face schimbări sau a îmbunătăţi în vreun fel modul în care le construiesc. Când omul învaţă un animal să facă o anumită acţiune, nu reuşeşte să înveţe acelaşi lucru pentru toate progeniturile acelui exemplar. Este, deci, evident că animalele nu sunt înzestrate cu raţiune. Cu toate că omul este înzestrat cu darul raţiunii, minunat dar cu ajutorul căruia poate învăţa foarte multe lucruri, el nu poate învăţa totul numai cu ajutorul raţiunii. De aceea, există multe lucruri pe care Dumnezeu Însuşi a trebuit să le predea omului. Atunci când Dumnezeu predă un anumit lucru, noi numim adevărurile pe care le predă "Revelaţie". Cum ar fi putut omul singur să cunoască ceva despre Sfânta Treime, bazându-se numai pe raţiunea lui ? Acelaşi lucru este valabil şi pentru celelalte mistere.


Sufletul meu are "voinţă liberă". Acesta este un alt dar de preţ al lui Dumnezeu, prin care eu pot să fac sau pot să nu fac un anumit lucru, în funcţie de ceea ce doresc. Eu pot chiar să păcătuiesc şi să refuz să Îl ascult pe Dumnezeu. Dumnezeu Însuşi, din moment ce mi-a lăsat darul voinţei libere, nu mă mai poate obliga să fac anumite lucruri, până ce eu nu vreau să le fac; la fel, nici diavolul nu are această putere asupra mea. Eu sunt, deci, liber. Eu pot să folosesc acest mare dar, fie ca să trag folos, fie ca să mă rănesc. Dacă nu aş fi liber, eu nu aş putea să primesc nici răsplată, nici pedeapsă pentru ceea ce fac, deoarece nimeni nu ar putea fi pedepsit pentru ceva la care nu are vreo contribuţie. Dumnezeu nu ne-ar pedepsi pentru păcate, dacă nu am fi liberi să le comitem sau să le evităm. Eu întorc această libertate în folosul meu atunci când fac ceea ce Dumnezeu doreşte, în timp ce aş fi putut face contrariul. El va fi mai mulţumit de purtarea mea şi îmi va oferi o răsplată mai mare decât mi-ar da dacă L-aş asculta din cauză că aş fi obligat să o fac. Animalele nu au voinţă liberă. Dacă, de exemplu, ele suferă de foame şi aşezăm hrană înaintea lor, ele vor mânca. Omul, însă, poate să se abţină, dacă aşa doreşte, chiar având o masă plină cu bunătăţi înaintea lui. Dar, cineva ar putea spune, oare leii din groapa în care profetul Daniel a fost aruncat, deoarece nu a vrut să facă ceva împotriva conştiinţei lui, ascultând de regele păcătos şi jignindu-L pe Dumnezeu, după cum citim în Sfânta Scriptură (Daniel, 6:16) nu s-au abţinut să îl mănânce, cu toate că erau chinuiţi de foame ? Da, dar leii aceia nu au făcut asta prin natura lor, ci prin puterea lui Dumnezeu, Care i-a împiedicat: de aceea scăparea lui Daniel din gura lor este un miracol. Este limpede acest lucru, deoarece exact aceiaşi lei i-au sfâşiat imediat în bucăţi pe duşmanii lui Daniel atunci când aceştia au fost aruncaţi în groapa lor.

Sursa: http://www.catehism.ro/cb_Lectia01_f...tea_omului.htm