Relativismul:toate religiile sunt bune

[cipri85]

" In această imagine, zeul Rama, ajutat de Hanuman (zeul maimută) si de întreaga armată a maimutelor, se luptă cu vrăjmasul său, demonul Ravana, pentru a si-o redobândi pe Sita, sotia care îi fusese răpită. Istoria seamănă cu Iliada lui Homer: Menelaos, regele micenienilor, porneste război împotriva Troiei, cu ajutorul celorlalti greci, pentru a o aduce înapoi pe femeia sa, „frumoasa Elena“, pe care o răpise Paris, fiul regelui Troiei. în acest război s-au implicat si zeii Olimpului, unii dintre ei sprijinindu-i pe greci, iar ceilalti pe locuitorii Troiei.
Trebuie să notăm însă că demonii „teologiei“ hinduse sunt de aceeasi cinste si putere cu zeii. Cândva, ei chiar conlucraseră cu acestia; de pildă, atunci când au „bătut“ oceanul galaxiei pentru a o scoate pe Armita (exact asa cum bate cineva laptele pentru a obtine untul). Armita era apa cea fără de moarte, care le-a dăruit nemurirea atât zeilor, cât si demonilor. Cu acel prilej, marele zeu Vishnu a ajutat amândouă taberele, adică si pe zei si pe demoni să devină nemuritori, pentru a putea continua astfel nesfârsita luptă dintre ei. De altfel, Vishnu se îngrijeste în permanentă ca această luptă să fie egală, pentru a se conserva echilibrul cosmic. însusi marele zeu poartă înlăuntrul său atât binele cât si răul, ceea ce îl face să fie „desăvârsit“. în ce constă această „desăvârsire“? Binele si răul se confundă, aflându-se în acelasi plan etic. Altfel spus, Dumnezeu poate si trebuie să fie când bun, când rău. între cele două valori nu există nici o diferentă de substantă. Consecintele unei astfel de conceptii asupra moralitătii sunt devastatoare si se reflectă din plin în dezastrul relatiilor sociale din India."

[cipri85]

< Când în cele din urmă zeul Rama 1-a biruit pe vrăjmasul său si si-a redobândit sotia pe care acesta i-o furase, a primit-o cu răceală, adresându-i următoarele cuvinte: „Ce om cu capul pe umeri îsi mai ia înapoi femeia care a trăit mult timp în casa altcuiva?“.

Atunci Sita, sotia lui, a cerut să i se aprindă un foc spre a intra în el, ceea ce s-a si făcut. însă zeii care urmăreau totul din cer si care cunosteau nevinovătia ei n-au îngăduit flăcărilor să o ardă. Astfel li s-a dovedit tuturor că Sita rămăsese credincioasă sotului ei. Acest mare poem, Ramayana (epopeea lui Rama, scrisă între secolele V si I î.H.), în care sunt relatate si evenimentele descrise mai sus, are pentru indieni o valoare paradigmatică. Viata si faptele zeilor încarnati sunt considerate modele de urmat. De pildă, istoria Sitei a constituit temeiul sălbaticei traditii numite sati, care instituia obligatia ca văduvele să fie jertfite în focul în care era incinerat trupul sotului lor decedat. De asemenea, în vechime, sotii gelosi aveau dreptul să-si supună sotiile „probei focului“, întocmai cum procedase si zeul Rama, potrivit scrierilor „sfinte“. Cu alte cuvinte, pentru ca femeia să-si poată dovedi nevinovătia, fidelitatea si devotamentul fată de sotul ei, trebuia să se arunce cu curaj în flăcări... Dacă era o sotie credincioasă, n-ar fi putut arde, fiind protejată de zei; dacă totusi femeia ardea, aceasta dovedea automat vinovătia sa...

Precum lesne se întelege, dacă cineva ar fi vrut neapărat să scape de sotia sa, o putea face oricând prin „proba focului“! De aceea, femeile erau în permanentă supuse unei presiuni psihologice vecine cu teroarea. N-au fost deloc putine cele care au căzut victime si acestei învătături „sfinte“. Iată ce fel de societate, ce fel de relatii omenesti legiferează zeii hindusi...

Cât despre sceleratul obicei sati, el a fost interzis prin lege în anul 1829 de către lordul englez William Bendinsky, care detinea pe atunci functia de guvernator al Indiei. Cazurile de ardere a văduvelor s-au împutinat astfel până la a ajunge o raritate; însă în ciuda interdictiei, există încă văduve indiene ucise de către rude, adesea prin incendiere.

Mai trebuie spus că traditia interzice recăsătorirea, pentru ca averea să rămână familiei. Văduva nu are nici un drept si se află în deplina stăpânire a familiei sotului. Este una din formele în care sclavia pe viată îsi asigură si astăzi continuitatea pe teritoriul Indiei. Singura sansă a văduvei de a se sustrage acestui statut umilitor este ca ea să devină dasi, adică să se afierosească slujirii zeului Krishna. în cazul acesta, ea se adăposteste în Brindavan (socotit orasul natal al lui Krishna) si cântă într-unui din cele patru mii de temple, pentru două rupii pe zi. Noptile si le petrece pe drumuri sau prin cocioabe, devenind adesea victimă a exploatării sexuale din partea proprietarilor de imobile sau a preotilor hindusi.

Revenind la zeii hinduismului, acestia cunosc vremuri de glorie si strălucire si vremuri de decădere în fata altor zei mai populari. In epoca noastră, zeul Krishna este deosebit de popular în India. La el se referă marea epopee religioasă Mahabharata, din care face parte si Bhagavad Gita - devenită practic „evanghelia“ hinduismului contemporan. între altele, textul Gitei ni-1 prezintă pe zeul Krishna învătându-i pe oameni yoga, ca formă de slujire si ca asceză spirituală care îi va conduce pe credinciosi la unirea cu zeul însusi. Dar pentru că faptele vorbesc mai bine decât cuvintele, să procedăm la o scurtă trecere în revistă a vietii lui Krishna, asa cum o atestă scrierile „sfinte“; ni se vor descoperi o serie de amănunte trecute sub tăcere de către gurusii indieni care îsi vând în occident „marfa“ religioasă.

[cipri85]

< Asadar, se învată despre Krishna că a întretinut relatii sexuale cu 16.000 de femei si a dobândit 180.000 de fii. în fotografia alăturată este înfătisat făcând curte fiicelor de păstori dintr-un sat. Cu fluierul său dulce le vrăjea pe femeile care, lăsându-si în urmă familiile si rusinea, alergau să-1 întâlnească. Vrând să le multumească pe toate, Krishna le-a hipnotizat în grup, făcând-o pe fiecare dintre ele să creadă că dansează împreună cu el. Krishna a dansat însă numai cu o favorită a sa, pe nume Rada, care era căsătorită. Când gelosul ei sot s-a apropiat cu intentia de a-i prinde în flagrant, Krishna a luat forma zeitei Kali si astfel bărbatul, în loc să asiste la o scenă de adulter, a văzut-o pur si simplu pe sotia lui rugându-se zeitei Kali!

Deci zeul, în timp ce îi învată pe oameni ascetismul, yoga, devotamentul fată de el, fată de virtute, în viata personală se dovedeste obsedat sexual, iubitor de plăcere, adulter, viclean, ipocrit, mincinos, gata oricând să însele, să destrame familii si să calce în picioare cinstea sotilor. Acestea sunt relatările „istoriei sfinte“.

Lui Krishna îi plăcea să se dedea însă si la jocuri mai „serioase“. De pildă, s-a implicat în lupta pentru putere dintre principii unui regat. Principii „răi“ îi uzurpaseră si îi izgoniseră pe principii „buni“. Acestia din urmă si-au organizat ulterior o armată cu scopul de a-si recupera posesiunile si demnitătile. Conflictul militar se profila ca inevitabil, si chiar risca să se transforme într-un război civil, cu atât mai mult cu cât principii erau rude. Pe toată durata pregătirii războiului, Krishna a făcut un joc dublu. El a consiliat militar ambele tabere, asigurându-se astfel că iminenta înclestare armată va fi cât mai aprigă si mai devastatoare. Conform „teologiei“ hinduse, acesta si este rolul zeului, care poartă înlăuntrul său deopotrivă binele si răul, lumina si întunericul.

Krishna se vede totusi confruntat cu o problemă, în persoana lui Arjuna, conducătorul principilor buni, care cade pe gânduri: „De ce să port această bătălie? Merită să moară atâtia oameni pentru ca eu să ajung la putere? E bine să-i ucid pe toti învătătorii mei, pe prietenii mei din copilărie, pe rudele mele, numai si numai ca să ajung rege? Nu cumva ar trebui să mă sacrific eu pentru binele comun?“

Prin urmare, Arjuna se frământă ca orice om bun si rational. Exact în acest punct intervine zeul Krishna, care este încarnarea marelui zeu Vishnu. „Teologia“ hindusă învată că Vishnu răspunde, printre altele, de conservarea acestei lumi. Sarcina lui este să păstreze echilibrul între bine si rău, perpetuând la nesfârsit lupta dintre ele. De altminteri, Vishnu însusi este în acelasi timp binele absolut si răul absolut (reprezentat prin sarpele Sesa).

[cipri85]

" Prin învătătura si sfaturile sale, Krishna îl convinge pe Arjuna să-si depăsească scrupulele morale si să lupte cu toată bărbătia si hotărârea, neluând în calcul nimic altceva decât victoria. Pe tot parcursul bătăliei care va urma, Krishna îi sugerează lui Arjuna să recurgă la o impresionantă gamă de infamii, sfatuindu-1 să-si ignore toate obiectiile de ordin moral si să se concentreze asupra unicului obiectiv important, câstigarea războiului. Efortul sistematic al lui Krishna este de a-1 perverti moral pe Arjuna, fâcându-1 să creadă că nu există diferentă între bine si rău si că tot ceea ce contează cu adevărat este să-1 adore pe el, zeul desăvârsit, care încarnează atât binele cât si răul, care se află dincolo si mai presus de bine si de rău. Practic, atunci când cineva propune oamenilor „să urmeze drumul cel mai usor“, sau când învată cu autoritatea unui guru că „nu există diferentă între bine si rău“, ori insinuează exact acelasi lucru prin cuvintele „zeul desăvârsit are înlăuntrul său atât binele cât si răul“, în realitate îi împinge pe oameni pe calea răului. Este ca si când ar spune: „De ce vă complicati înfruntând atâtea dificultăti pentru a realiza binele? De ce nu preferati săvârsirea răului, care nu cere timp si efort? în final veti ajunge oricum în acelasi punct, la întâlnirea cu zeul desăvârsit care adună în sine atât binele cât si răul! Fiti pragmatici, nu vă mai preocupati de bine si optati pentru rău, căci nu există nici o diferentă...“.

Dincolo de faptul că rationamentul de mai sus este expresia uneia dintre strădaniile cele mai vechi si mai abile ale Diavolului de a-1 însela pe om atrăgându-1 spre rău, merită să mai observăm că zeul Krishna îsi bate joc în egală măsură de combatantii cei „buni“ si de cei „răi“; singurul lucru care pare să-1 intereseze cu adevărat (asa cum reiese din cuvintele si faptele sale) este provocarea unui măcel cât mai sângeros... însă de vreme ce nimic nu are sens, de vreme ce nu există nici o diferentă între bine si rău, care mai poate fi mobilul instigării la un asemenea măcel, în afară de satisfactia morbidă a zeului?''

[cipri85]

"Zâmbind multumit, Krishna conduce carul de luptă al lui Arjuna în războiul fratricid. Ce fel de zeu este acela care îsi află satisfactia în durere, în sânge, în moarte? Până si omul cel mai ignorant 1 se va întreba inevitabil ce diferentă există între învătăturile si comportamentul zeilor hindusi si cele ale demonilor despre care vorbeste atât de limpede Scriptura..."

[cipri85]

" Aici este expusă o fotografie „de familie“. In mijloc stă Shiva, marele zeu al distrugerii si totodată cel dintâi yoghin, încadrat de sotia sa Paravati si de fiul său Ganesha. Acesta din urmă poartă serpi încolăciti în jurul gâtului, iar din capul său izvorăste râul Gange. Stă asezat pe o piele de tigru, după cum se cuvine marilor yoghini. Desigur, avem din nou de-a face cu o manieră de percepere a divinului asemănătoare celei a vechilor elini, care credeau că Zeus s-a căsătorit cu Hera si l-au născut pe Apollon, spre exemplu. Aceasta este oferta religioasă a gurusilor: reîntoarcerea la idolatrie, având ca obiect zeităti care fie copiază trăsăturile si modurile de organizare socială ale oamenilor, fie sunt zoomorfe sau hermafrodite."

[cipri85]

"In fotografia alăturată este reprezentată zeita Kali, care întruchipează latura feminină a lui Shiva, energia lui - Shakti, precum învată indienii. Ea este aproape întotdeauna înfătisată călcând pe cadavrul zeului Shiva. Poartă la gât un colier de capete tăiate, iar în jurul mijlocului o fustă din mâini tăiate. Limba lungă si rosie, pe care o scoate din toate capetele sale, simbolizează neostoita sete de sânge a zeitei. Cu o mână tine un cap proaspăt tăiat din care picură sânge într-o cupă. Zeita este mereu zugrăvită în acea stare de exaltare maniacă pe care i-o provoacă gustul sângelui cald! Această ipostază a „divinului“ oferă o si mai revelatorie imagine asupra a ceea ce înteleg viclenii si demonicii brahmani când spun că Dumnezeu „este dincolo de bine si de rău“...

Fireste, în Occident aceste lucruri sunt mult mai putin cunoscute la nivel de mase. Se consideră, pesemne, că încă „n-a sosit ceasul“ aducerii lor la lumină, că nu suntem încă întru totul „pregătiti“... în prezent, neinitiatii sunt momiti cu discursuri despre „stiinta“ yoga, sănătate, armonie, canalizarea energiilor divine, si alte asemenea formule mai usor digerabile pentru un neofit occidental.

Adoratorii zeitei Kali sunt organizati în grupuri secrete. Se dedau la orgii sexuale, sacrificii umane rituale si alte practici de magie neagră. Primirea în grup este precedată de supunerea la diverse probe. „Biletul de intrare“ constă în aducerea unui cadavru: crima constituie o conditie de admitere sine qua non. Numele acestei caste criminale este Kapalika. Există temple ascunse în care membrii ei aduc jertfe omenesti în fata idolului zeitei, intonând imnuri din Rig Veda si rostind anumite mantre, cu ajutorul si participarea activă a brahmanilor."

Dincolo de pornirea ta vadită contra hinduismului, iti scapă de exemplu miturile grecilor si a romanilor...Si acolo există mulţime de zei unul mai capricios ca altul, iar dacii aveau pe Zamolxis ...si practicau sacrificiul uman.....lucruri care vorba ta , spun totul....Ca să te pronunţi vizavi de aspecte privind o religie anume trebuie să fi studiat ani buni nu doar să rupi citate ............Parerea mea....

[cipri85]

În prealabil postat de misteria

Dincolo de pornirea ta vadită contra hinduismului, iti scapă de exemplu miturile grecilor si a romanilor...Si acolo există mulţime de zei unul mai capricios ca altul, iar dacii aveau pe Zamolxis ...si practicau sacrificiul uman.....lucruri care vorba ta , spun totul....Ca să te pronunţi vizavi de aspecte privind o religie anume trebuie să fi studiat ani buni nu doar să rupi citate ............Parerea mea....

Nu-mi scapa din vedere miturile grecilor sau ale dacilor, sunt si ele aprope la fel de "puturoase" ca si cele hinduse. Dar asta a fost o data, pana acum 2000 de ani. Din fericire acum nu prea mai exista adepti ale acestor basme pentru ca din fericire acum 2000 de ani "poporul ce era in intuneric a vazut Lumina mare". Doamne ajuta sa o vada cat mai multi si in zilele noastre. Sa fim cati mai multi asemenea lui Zaheu vamesul sau femeii desfranate.

Iarta-mi exprimarea, dar cand ceva pute si pute rau nu mai stai sa te gandesti de ce pute... si mai ales cativa ani.
Am citit cateva carti pe tema aceasta si marturiile catorva nefericiti ce au trait experienta hinduismului/budismului. Avea parintele Arsenie Papacioc o vorba "cu dracu nu se sta de vorba", mai ales daca vezi ca au facut-o altii si s-au cam ars.

În prealabil postat de cipri85

Nu-mi scapa din vedere miturile grecilor sau ale dacilor, sunt si ele aprope la fel de "puturoase" ca si cele hinduse. Dar asta a fost o data, pana acum 2000 de ani. Din fericire acum nu prea mai exista adepti ale acestor basme pentru ca din fericire acum 2000 de ani "poporul ce era in intuneric a vazut Lumina mare". Doamne ajuta sa o vada cat mai multi si in zilele noastre. Sa fim cati mai multi asemenea lui Zaheu vamesul sau femeii desfranate.

Iarta-mi exprimarea, dar cand ceva pute si pute rau nu mai stai sa te gandesti de ce pute... si mai ales cativa ani.
Am citit cateva carti pe tema aceasta si marturiile catorva nefericiti ce au trait experienta hinduismului/budismului. Avea parintele Arsenie Papacioc o vorba "cu dracu nu se sta de vorba", mai ales daca vezi ca au facut-o altii si s-au cam ars.

Sa ştii ca personal nu îi consider nefericiţi pe budhişti nici pe hinduşi, cîta vreme nu fac rău semenilor lor, respectă toate formele de viaţa si foarte mulţi nici măcar nu ucid pentru a se hrăni, trăind doar cu legume si fructe. Nu pledez pentru nici o religie, deoarece socot că fiecare are dreptul de a opta , liberul arbitru este un dat dintru începuturi !