casatorie civila= concubinaj?

[korinna]

În prealabil postat de Marinela

Vreau sa intreb pe cei mai cunoscatori ca mine, daca un cuplu casatorit doar civil face acelasi pacat (desfranare, curvie) ca un alt cuplu care traiesc in concubinaj. Sunt judecati la fel de catre Dumnezeu? Stiu ca, casatoria trebuie sa fie si religioasa, dar totusi, este o mare diferenta intre casatorie civila si concubinaj. Ce parere aveti? Se poate spune care cuplu pacatuieste mai mult?

Casatoria civila este doar un act lumesc, o reprezentare fata de lumea aceasta, nu fata de Dumnezeu. Asa cum trebuie sa avem buletin la 14 ani, asa ni se cere certificat de casatorie la casatorie. Astea sunt pur lumesti si nu au nimic de-a face cu Dumnezeu. In Biserica Il gasim pe Dumnezeu, ma refer la Biserica ca mod de vietuire, la Tainele ei, la poruncile Domnului. Dumnezeu sta ascuns in voia Lui, in poruncile Lui, deci facand voia lui Il vom cunoaste, Il vom gasi si pe El. :) E de munca, dar urcusul e frumos, drumul e frumos si sus ne asteapta insusi El ca sa ne stranga in brate si sa nu ne mai dea drumul niciodata. :) Si pe drum tot El ne ajuta, nu ne lasa nicio clipa, trebuie sa-I cerem ajutorul. :)

Nu deznadajduiti, Dumnezeu ne iarta, faceti ce este placut Lui, pentru ca ne asteapta pe toti si ne iubeste nespus de mult. Doamne miluieste!

[maria32]

În prealabil postat de korinna

In Biserica Il gasim pe Dumnezeu, ma refer la Biserica ca mod de vietuire, la Tainele ei, la poruncile Domnului. Dumnezeu sta ascuns in voia Lui, in poruncile Lui, deci facand voia lui Il vom cunoaste, Il vom gasi si pe El. :) E de munca, dar urcusul e frumos, drumul e frumos si sus ne asteapta insusi El ca sa ne stranga in brate si sa nu ne mai dea drumul niciodata. :) Si pe drum tot El ne ajuta, nu ne lasa nicio clipa, trebuie sa-I cerem ajutorul. :)

Nu deznadajduiti, Dumnezeu ne iarta, faceti ce este placut Lui, pentru ca ne asteapta pe toti si ne iubeste nespus de mult. Doamne miluieste!

Amin!
Nici nu-mi pot inchipui ca o casatorie civila ar tine loc de binecuvantarea Domnului. Fara El nici sa respiram nu am putea. Oare la asta nu ne gandim cand e vorba de binele pe care il dorim intr-o viata de cuplu? Contract fac la banca sa iau un credit, la locul de munca sa primesc salariu etc, nu intre doi oameni care astfel devin unul si merg impreuna pe calea cea ingusta catre mantuire. Caci cine ar avea caderea sa "semneze" un astfel de contract? Niciun primar din lume... doar Bunul Dumnezeu o poate face.

[culianul]

Va spun sincer ca singura utilitate a cununiei civile este certificatul de casatorie.

Certificatul de casatorie are doar 3 moduri de folosire:

1. vreti sa va luati rata (da si fara, dar e mai usor daca esti casatorit)

2. mostenire (casa, pensie - daca a ramas doar unul dintre ei doi si nu e testament, certificatul poate de celuilalt casa/pensia)

3. divort : nu poti divorta daca nu ai certificat de casatorie.

Pana pe vremea lu Cuza nu exista cununie civila. Casatoria dintre doi oameni insemna unirea lor reala in fatza Bisericii (ca trup al lui Hristos si ca adunare a credinciosilor). Acum se face si cununia civila, dar ea nu rezolva nimic la nivel ontologic in si intre cei doi

[AlinB]

Ai uitat de partaj :))

[glykys]

În prealabil postat de AlinB

Ai uitat de partaj :))

Si de faptul ca se cere certificatul de casatorie pentru a se oficia cununia in biserica...

În prealabil postat de glykys

Si de faptul ca se cere certificatul de casatorie pentru a se oficia cununia in biserica...

Daca nu ar fi conditia asta, nu s-ar mai cununa aproape nimeni civil:-)Decat desigur,doar cei pentru care Biserica nu inseamna nimic.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Marinela

Vreau sa intreb pe cei mai cunoscatori ca mine, daca un cuplu casatorit doar civil face acelasi pacat (desfranare, curvie) ca un alt cuplu care traiesc in concubinaj. Sunt judecati la fel de catre Dumnezeu? Stiu ca, casatoria trebuie sa fie si religioasa, dar totusi, este o mare diferenta intre casatorie civila si concubinaj. Ce parere aveti? Se poate spune care cuplu pacatuieste mai mult?

Să nu confundăm căsătoria religioasă cu cea civilă. Din punct de vedere sacramental, căsătoria este una singură: cea religioasă. Pur şi simplu, se foloseşte acelaşi cuvânt pentru două realităţi care nu au nici cea mai mică chestie în comun. Între căsătoria religioasă şi cea civilă este tot atâta legătură ca între hirotonie şi contractul de muncă.

Dacă ar fi să o iau de la început, nu m-aş mai căsători civil. M-aş căsători numai religios.

[maria32]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Dacă ar fi să o iau de la început, nu m-aş mai căsători civil. M-aş căsători numai religios.

.....................

[Adriana_Crestina]

Parintele meu duhovnic asa a spus: chiar si cu logodna facuta, tinerii daca traiesc impreuna, traiesc in curvie. Pe un site "crestin", al unei secte crestine adica, am gasit raspunsul unui preot de-al lor ca: Dumnezeu admite si aceasta unire, desi cei doi L-au mahnit ca nu i-au cerut si Lui binecuvantarea. Bine, eu nu m-am multumit cu asta.
Eu una am trecut prin asta si am fost foarte mahnita de acest lucru, pentru ca SIMTEAM in sufletul meu ca pacatuiesc! Constiinta nu ma lasa, stiam ca fac un pacat! (pentru mine a fost f greu, pentru el, crestin caldicel, doar cu numele, nu a contat).
Sincer, se simtea ca lipseste ceva... Daca Biserica si deci Domnul asa a hotarat, ca cei doi sa fie uniti inaintea lui Dumnezeu, asa este cel mai bine!
Aceasta casatorie, bineinteles, nu a tinut... Nu a existat acel liant, prezenta Harului Duhului Sfant care sa ne ajute sa trecem peste incercari si greutati!
Aveti putina rabdare sa cititi un scurt capitol din cartea "Mari initiati ai Indiei si Parintele Paisie" - foarte relevant pentru acest topic:
"VEDENIA

Tesalonic, 6 decembrie 1987

„Dumnezeu S-a făcut om ca să-i facă pe oameni dumnezei“. - Sfântul Grigorie Teologul


Cu rugăciunile bătrânului Paisie si cu harul lui Dumnezeu, s-au întâmplat cu mine nevrednicul următoarele:

Era în toamna lui 1982. Abia ce mă cunoscusem cu bătrânul.

Aveam în jur de 25 de ani si, fiind încă student, eram împresurat de atmosfera studentească a vremii, teribil de ignorant în aproape toate problemele legate de crestinism, cât si în cele legate de persoana bătrânului. Nu stiam cu cine am de-a face. Hotărât lucru, nu eram crestin pe vremea aceea. Doar un tânăr ideologizat, care trăise la Universitatea din Tesalonic în climatul schimbărilor de regim politic, care mostenise atmosfera anilor '68 si trăia în usurătatea zilnică a barurilor acelei epoci.

Era firesc să-1 întreb la un moment dat pe părintele Paisie despre dragoste. Era unul dintre putinele lucruri frumoase din lumea noastră, din viata omului, si mă întrebam de ce această temă este atât de supusă constrângerilor din partea Bisericii. După ce mi-a spus destule lucruri, bătrânul a încheiat: „După cum ciorchinele, dacă îl tai din vită, se strică, putrezeste si nu se mai coace, tot astfel si dragostea, dacă o desparti de taina nuntii, prin care se hrăneste din harul lui Dumnezeu, mai devreme sau mai târziu se va strica, se va denatura într-un fel sau altul“.

Apoi am plecat. M-am întors la mănăstirea care mă găzduia. Eram plin de nedumeriri. Aveam un trecut extrem de încărcat legat de această temă, o întreagă viată care îsi scotea la iveală acum împotrivirile.

- Bre, mă gândeam, hai să luăm lucrurile de la început, să vedem ce rău putem descoperi. Si m-am apucat să-mi imaginez în secvente doi oameni cum pornesc, cum se privesc, cum se simpatizează, cum se apropie, apoi cuvintele lor, gesturile, simtămintele, felul cum se mângâie, cum ajung în pat si încep să facă dragoste.

în toată această „reconstituire vizuală“ pe care o făceam prin intermediul imaginatiei, ajutat de experientă, căutam să localizez... răul.

Eram asezat pe pat si mă gândeam. Deodată s-a întâmplat ceva. Mintea mi-a fost răpită brusc, dar foarte delicat, si înaintea ochilor mei a început să se desfăsoare o peliculă ciudată.

Vedeam trupurile celor doi oameni ca pe două sfere albe, despărtite. Diafane, pline de o energie anume, fiind constituite dintr-o anumită substantă. Când făceau dragoste, li se pierdea învelisul si se uneau. Deveneau o singură sferă mare. A rezultat o fiintă nouă. Cele două au devenit una. După toate celelalte elemente - compozitie, substantă, energie - nu exista nici o diferentă între sfera mare si cele două mici care o compuneau. Elementul nou era unirea. Cele două deveniseră una.

După aceasta am văzut si trupul culcat al unui oarecare ascet, care trăise neînsurat. Ceva ca niste sfinte moaste. Exista ceva deosebit în aspectul lor. Compozitia lor, calitatea suferise o transformare radicală. Era mai densă, mai tare, extrem de consistentă... inalterabilă, as zice. Trupul îsi schimbase calitatea. Se petrecuse o transformare a substantei. A rezultat ceva cu totul nou, inalterabil, nestricăcios, care depăsea sfera existentei omenesti obisnuite.

Incet-încet, pe nesimtite, m-am regăsit întors la starea mea normală. Ceva aflasem. în adânc, sufletul meu se linistise, deslusind răspunsul. Creierul alerga întârziat, gâfâind din urmă, străduindu-se să înteleagă. Să afle cuvinte pentru a exprima sensurile tainelor.

Desi sufletul a înteles dintru început, creierul îsi cerea si el partea cuvenită în procesul de cunoastere. In cele din urmă, aveam să-i dau si lui satisfactie.

Ani de zile după aceea, când începusem să studiez Evanghelia, am descoperit cuvintele, sensurile care luminau această taină.

Pentru prima parte a vedeniei: si se va lipi de femeia sa si vor fi amândoi un trup (Matei 19, 5). în unirea cuplului, celor doi nu li se schimbă firea. Omul se uneste cu om. Pur si simplu, cele două entităti distincte se adună într-una. Elementul nou este unirea. O unire ce poate fi explicată prin apel la criterii de ordin corporal, sentimental si psihologic. Nimic duhovnicesc, nimic dumnezeiesc nu există în ea. Altfel spus, actul erotic este un eveniment pur trupesc, care nu-1 sfinteste pe om. Si, ca fapt strict trupesc, contine prin natura sa elementele alterabilitătii si ale descompunerii. Nu posedă caracteristicile inalterabile ale vietii vesnice pe care le conferă unirea cu Duhul Sfânt.

Pentru cea de-a doua parte: cel ce se alipeste de Domnul este un duh cu El (I Cor. 6, 17). în cazul ascetului, se unesc două firi. Trupul, pe de-o parte, si harul lui Dumnezeu de cealaltă; omul cu Dumnezeu. Se preschimbă firea omenească, primeste ceva nou, inalterabil; dobândeste si ea calitătile Duhului. Se săvârseste astfel îndumnezeirea prin har a omului, în Duhul Sfânt: părtasi dumnezeiestii firi, dumnezei prin har, ...veti fi ca Dumnezeu. Iată câteva din expresiile Sfintei Scripturi care descriu această realitate.

Asa încât potentialitatea firii omenesti este îndumnezeirea. Nimic mai putin! Orice altceva este nedemn de om. Ce cutremurătoare revelatie...

Si cuplul poate dobândi această îndumnezeire, poate accede la acest nivel al fiintării, la această inalterabilitate, si astfel unirea, reprezentată prin noua sferă mare, se poate si ea înduhovnici. Aceasta se întâmplă însă atunci când cuplul se conectează la „canalele“ harului dumnezeiesc, anume atunci când, deplin constient si de bună voie, începe să participe nemijlocit la Tainele Bisericii (Cununia, Spovedania, Dumnezeiasca împărtăsanie) si să se străduiască a se lipi de Domnul, pentru a deveni un duh cu El."
Asta explica foarte multe!

[AlinB]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Dacă ar fi să o iau de la început, nu m-aş mai căsători civil. M-aş căsători numai religios.

Chestia asta poate fi luata in doua feluri.
Fara casatorie civila (deci niste obligatii legale) poate inseamna incredere nelimitata in celalalt sau dimpotriva, poate insemna frica de responsabilitatile legale care revin in special o data cu divortul (partajul, pensia alimentara) si nu numai (abandonul familial se pedepseste prin lege, penal parca).

Eu zic ca e foarte buna si casatoria civila ba chiar absolut necesara, dat fiind ca traim intr-o lume departe de a fi perfecta..