Stricaciuni reparate de cuie

[Ioan_Ciobota]

Articol de Adrian Totan

Stricaciuni reparate de cuie

Experienta defectarii celei mai indragite jucarii lase urme adanci si lacrimi fierbinti in ochii micutilor posesori. inca de atunci invatam prin plans si jale ca aceasta lume nu este perfecta, nici macar pentru jucarioarele protejate de noi ca ochii din cap.

Uneori aceasta experienta este urmata de explozia bucuriei la vestea ca taticul nostru va repara stricaciunea. Si chiar daca avionul, masinuta, calul nazdravan sau papusica nu mai arata la fel ca inainte, ele ne sunt mai dragi ca la inceput.

Am trecut impreuna prin marea operatie, greaua incercare ce urma sa ne lase fara obiectul preaiubit de noi ca si copii.

La aceste operatii nevinovate a asistat un baietel de 8 ani, vazandu-l pe taticul lui cum bate cateva cuie in lemnul moale al soldatelului dezmembrat.

La putine zile dupa reusita reparatie, copilul inca marcat de trauma interioara a ruperii si restaurarii jucariei lui, are un vis agitat. Se scoala in timpul noptii si dupa ce este linistit de mamica lui, afirma in naivitatea lui un mare adevar despre natura umana: “Mami, iata ca Doamne, Doamne ne-a creat fara sa foloseasca nici macar un cui!”

Creatorul ne-a imaginat si ne-a conceput ca fiinte complete, inocente, perfectibile moral prin ascultarea de Cuvantul Domnului.

Primii oameni se bucurau de aceasta perfectiune a naturii, a organismului lor, a relatiei plenare cu Creatorul lor. Nu le lipsea nimic. Erau in Eden.

Insa omul nu a ascultat de Creatorul lui si s-a stricat. Nu a ramas intact biologic, chipul lui Dumnezeu din el s-a deformat, a esuat moral, a pierdut relatia nemijlocita cu Dumnezeu. Omul necesita reparatii!

Si Dumnezeu, Taticul cunoscator si pregatit, a desfasurat planul complex de reparatii a creatiei Lui iubite, dar nu ca pe o jucarie, ci a unor copii indragiti care ii poarta Numele, chipul si mandatul.

Cu toate ca pentru crearea omului, Dumnezeu nu a folosit nici un cui pentru statura, mersul, vointa, demnitatea si menirea acestuia, reparatia, restaurarea, re-crearea omului nu se putea realiza fara cuie. Insa dragostea Lui ne-a surprins din nou.

Reparatia a fost transferata pe prototipul fara defect, cel perfect, cel preaiubit, singurul lui Fiu care intotdeauna L-a ascultat.

Asa s-au luat cuiele reparatiei naturii umane, a condamnarii pacatelor omenirii, a eliberarii din sclavia independentei si rebeliunii fata de Dumnezeu si au fost batute in palmele si picioarele Fiului lui Dumnezeu pe crucea de la Golgota.

Reparatia costa, durea, desfigura, intervenea in cea mai perfecta relatie filiala dintre Tata si Fiu. Totul pentru ca omul sa poate fii reparat, restaurat, impacat din nou cu Creatorul si acum Mantuitorul sau.

Chiar si in acest caz, parafrazand, vorbele inocente ale copilului sunt adevarate: pentru a-l repara, Dumnezeu nu a batut nici un cui in omul care s-a stricat. Insa cuiele au strapuns trupul Domnului Isus Cristos.

Unde este tristetea noastra constienti de durerea provocata Creatorului de stricaciunea noastra?

Unde este bucuria restaurarii relatiei cu Tatal prin cuiele tintuite in trupul Fiului Sau?

Am fost restaurati.
Pentru cine traim?

Articol de Adrian Totan