Ce loc ocupa Hristos in inima ta?

As vrea sa-ti spun o poveste adevarata, pentru a te intari si Dumnezeu sa ma ierte poate nu ar trebui sa o fac publica ( sa nu fie spre lauda mea ci spre lauda lui Dumnezeu si spre invatatura celor ce citesc)...dar o sa povestesc pentru a preamari marea Lui milostivire.
Am avut o casnicie, care sa zic ca avut un deznodamant nu dorit de mine.
M-am rugat enorm, pana acolo incat chipul lui Iisus in icoana am ajuns sa il vad plangand...
adormeam plangand si rugand pe Dumnezeu sa-l intoarca pe sot la dreapta credinta pana cand in vis a venit Iisus si mi-a arata in ce groapa ar sta sotul fara rugaciunile mele...am ajuns la disperare uneori, eram gravida si aveam deja 4 copii...
Sotul traia in desfrau si eram eu acuzata ca pleaca din cauza mea la femei, preotul nu vroia sa ma mai impartaseasca pe mine, ca in final nu am mai rezistat i am zis ca divortez...plangeam in asa hohote de plans ca trebuia sa -mi pun perna pe cap, ca altfel cred ca ma auzeau si cei de la capatul lumii...dar nu mai conteaza...sa trecem peste si sa spun esenta..
Am luat hotararea fara voia preotului ca divortez eu pentru ca sotul nu vroia ...si cu riscul ca nu voi fi impartasita dupa i-am spus preotului ca exista un pasaj in biblie in care se spune ca:" nu stii tu femeie unde este mantuirea barbatului tau"...asa ca am zis trebuie sa merga acolo unde vrea Dumnezeu daca intoarcerea lui eu nu o pot determina cu nimic... Am fost devastata atunci rupta de duhovnic cu decizia in mintea mea, sa raman singura cu cinci copii...el mi-a spus ulterior ca eu i-am facut eu sa ii cresc, pot sa-i duc la orfelinat ca pe el nu il mai intereseaza.
Si totusi Dumnezeu mi-a arata ca asa trebuia sa se intample , adica sa ne despartim..asta era voia Lui..si nu ca sa fac rugaciuni sa-l tin langa mine...
Acest lucru am vazut dupa ce s-a ajuns la deznodamant ..la care sotul niciodata nu vroia sa ajunga .
Am plecat cu fostul sot intr-o calatorie la manastiri, la rugamintea soacrei mele, sa fac rugaciuni pentru un cumnat al meu si dealtfel si fin, (noi l-am cununat) care a avut la gat ceva ce spuneau doctorii ca este cancer (i-a fost estirpat de doua ori si asta a fost concluzia) ...si care se refacea dupa operatii...
Dupa un pelerinaj, la cred ca pe putin 30 -40 manastiri ...ne opream la manastirile toate in drumul de la Bucuresti pana la Sihastrie...unde am dat rugaciuni si pentru finul meu si pentru mine sa am familia pe care mi-am dorit sa o am, cu intelegere si viata crestineasca.,,,la Sihastrie chiar am fost surprinsa sa vad ca fostul sot a acceptat si s-a spovedit...
La intoarcerea din pelerinaj sotul meu cand a intrat pe usa a exclamat doar atat:
-eu nu pot sa mai stau in acesta casa, simt ca-mi cade tavanul in cap , vreau sa ne despartim...si plecat a fost se inplinesc 17 ani de atunci..eu am crescut de 17 ani copii singura...
Finul meu la urmatoarea operatie i s-a spus ca au gresit diagnosticul si ca nu este cancer si nici pana in ziua de azi nu mai are nimic la gat..
Deci am constat ca noi cerem, dar poate nu stim ce cerem..nu stim ce vrea Dumnezeu ..de la noi sa ducem ..a fost o cruce destul de grea, dar pe care cred ca nici macar un pas nu mi-a fost dat sa il fac dupa decat prin Dumnezeu cel ce purta crucea mie care sunt o pacatoasa..acum cand privesc in urma nici macar nu realizes ca a fost posibil sa cresc singura acesti copii fara sot doar cu ajutorul lui Dumnezeu...Asa ca intarestete si sa stii ca eu sunt o pacatoasa mare, dar Dumnezeu ma iubeste si in conditiile astea ..uneori chiar zic ca mare este milostivirea Lui ca inca nu ma pierde din mana...la cate pacate fac as infunda iadul cu brio...si totusi imi asculta rugaciunile..dar imi da raspunsul asa cum considera ca-mi este de trebuinta Dumnezeu.... si nu cum vreau eu..dar a fost mai bine ce a ales Dumnezeu intotdeauna in tot ce mi-a dat. Dumnezeu sa va lumineze si sa va ocroteasca!