Taina suferintei

[valer.cosma]

LapetiteMoc foloseste expresia:comunismul a coexistat cu ortodoxia, ..comunismul a inventat mereu pedepse...ortodoxia are 2000 de ani , ea este cea care a trebuit sa se mentina neafectata, de schimbarile politice in timp, chiar daca uneori a facut concesii ,regretabile uneori,chiar daca a cedat in fata politicului, din lasitate, si ce sa mai spunem de pedepsele inventate si practicate de Biserica?

CUM CAUTA OAMENII CALEA CEA MAI SCURTA SPRE MANTUIRE - arh. SIMEON KRAIOPOULOS

Drama societății moderne și lipsite de Înțelepciunea cea de Sus este aceea că oamenii din prea plinul iubirii de sine caută cele mai lesnicioase căi de izbăvire. Sub imboldul sloganurilor moderne omul aleargă până și la cele mai josnice procedee de mantuire trupească sau sufletească. Astfel aproape zilnic primim de la mass-media informatii despre marile vedete ale lumii care apelează la vrăjitorie, religii orientale, urino-terapie și alte nebunii ale vremii.

Aici părintele Simeon Kraiopoulos ne propune câteva repere despre înțelegerea ortodoxă a vieții și cum să ne mântuim veșnic cu Dumnezeu:

"Oamenii de astăzi sunt în general foarte ocupați, de aceea și creștinii ar dori căi de mântuire scurte, ar voi să nu mai piardă mult timp ca să ajungă acolo unde trebuie, să-și atingă scopul imediat și fără ocolișuri. Ei, bine, una dintre aceste căi scurte spre mântuire este suferința. Am spus că omul în fiecare moment,în fiecare clipă are parte de suferință. În loc să lași să se irosească suferința, poți avea o atitudinea potrivită înaintea lui Dumnezeu, fie câte afli în casă, în sala de clasă sau în orice alt loc. Deși îți vine să oftezi pentru că suferi, binecuvintează pe Dumnezeu și pe neașteptate, fără zgomot, vei simți în sufletul tău binele, acel bine care nu se întâmplă în nici un alt fel.

Un Avvă în Pateric spune că: ,,dimineața se poate să fii în iad, iar spre seară să te afli în Rai”, lăsând să se înțeleagă că dimineața omul poate să săvârșească păcate, dar pe parcursul zilei își revine la conștiința de sine, revine la priveghere, se pocăiește, plânge, și nu este mare lucru pentru Dumnezeu ca să-l aducă în Rai.
Lucrurile sunt ușoare și calea mântuirii este scurtă, noi, însă, prin purtarea noastră greșită, le facem dificile și îngreunăm calea mântuirii.

Omule, în orice stare te-ai afla, dacă te pocăiești, Dumnezeu te primește și te mântuiești, dar numai dacă te căiești cu adevărat.
Este cu putință să te căiești pentru ceea ce ai făcut numai pentru că ți-a fost rănit egoismul!
Ia seama și la acest aspect: cineva poate să meargă să se mărturisească din pricina faptului că egoismul lui a fost rănit și nu pentru că a păcătuit înaintea lui Dumnezeu.
De multe ori omul se mâhnește pentru păcatele pe care le-a făcut și se căiește pentru ele, dar nu pentru că L-a întristat pe Dumnezeu, ci din cauza egoismului rănit.
Adică, înainte de a păcătui, omul avea o părere bună despre sine, dar când a păcătuit nu mai poate să aibă aceeași părere, și aceasta îl face să sufere. În cazul acesta nu este vorba despre pocăința adevărată.

Pocăința voită de Dumnezeu, autentică, din tot sufletul, nu pretinde în acel ceas nimic pentru sine, ci toată atitudinea omului înaintea lui Dumnezeu este aceasta: ,,Dumnezeul meu, chiar de-ar fi să mor în acest moment, să mor pentru iubirea Ta! Iar dacă vrei să trăiesc mii de ani, s-o fac pentru iubirea Ta! Să nu mă lași să cad din nou în păcat!”
Atunci, într-adevăr, din acest moment omul trece de la o stare la alta, poate merge din iad în Paradis, iar drumul mântuirii este cel mai scurt, așa cum a fost pentru tălharul de pe cruce.
Ce fărădelegi n-a făcut acel tâlhar în viața lui! Dar acolo, pe cruce, lângă Hristos, când se sfârșea, în acel ceas, fără să aibă nici o altă nădejde, I-a arătat întreaga sa căință, nădăjduind în mila Lui, și a auzit cunoscutele cuvinte ale Domnului. În timp ce era osândit la moarte, a luat atitudine corectă înaintea Domnului.

Ce minunat este acest lucru! Cât de frumos este să stea omul înaintea lui Dumnezeu, ca unul pregătit să moară!"

NADEJDEA MANTUIRII MELE - POCAINTA SI SUFERINTA ASUMATA-arh. SIMEON KRAIOPOULOS

"Ce minunat este acest lucru! Cât de frumos este să stea omul înaintea lui Dumnezeu, ca unul pregătit să moară!
De aceea, Vechiul Testament ne învață: ,,Adu-ți aminte de cele din urmă ale tale și în veac nu vei greși”.

Să-ți amintești că vei muri și aceasta te va ajuta să nu păcătuiești. Ceva asemănător este amintit și în alte cărți bisericești. Omul păcătuiește pentru că voiește să se bucure în această viață. Când este pregătit în orice clipă poate să moară, atunci nu mai săvârșește păcatul. Tâlharul de pe cruce, când nu mai avea nici o nădejde să trăiasă, în puține clipe, a spus cuvinte pe care nu le-au spus nici ucenicii lui Hristos și a înțeles lucruri pe care nici aceia nu le-au putut înțelege.

După ce mai înainte, mustrându-l pe celălalt tâlhar, i-a zis: ,,Nu te temi tu de Dumnezeu, că ești în aceeași osândă cu El? Și pe noi pe drept, căci primim cele cuvenite pentru faptele noastre; Acesta, însă, n-a făcut nici un rău!” în continuare a rostit acel cuvânt înfricoșător: ,,Pomenește-mă, Doamne, când vei veni în Împărația Ta”. Și în acel ceas a primit făgăduința de la Domnul Însuși:
,,Amin îți spun ție, astăzi vei fi cu Mine în Rai!”

Astfel, în puține clipe, tâlharul din cele mai de jos ale pământului, am spune ale iadului, s-a aflat în partea cea mai de sus a Raiului. Dacă s-a întămplat să vedeți în biserici imaginea pictată a celei de-a două Veniri, ați luat seama că primul intrat în Rai este înfățișat tâlharul.

Așadar, fraților, avem această relitate a suferinței care sfâșie existența noastră până în străfunduri și ne face să suferim tainic. Poate deja ne-a și înfricoșat vreodată, și mintea noastră s-o fi dus cu gândul că putem să și murim. Este cel mai frumos gând! Mă iertați că zic așa. Să trăim lucrurile așa cum am spus mai sus. Este cu adevărat minunat să sufere cineva și să simtă ceea ce am spus, să ia lucrurile așa cum am spus. Desigur, eu sunt îndreptățit să spun acestea în astă seară, pentru că sunt cam bolnav. De aceea v-am spus că vom duce discuția în această direcție, pentru că mă influențează și indispoziția mea.

Este cel mai bun lucru să conștientizeze cineva și să creadă că peste puțin timp poate să nu mai fie în această lume, că poate să plece în lumea cealaltă.
Atunci, în acel moment, sufletul se dezleagă, se dezlipește și se desface de toate lucrurile de care era legat, și rămâne singur numai cu Dumnezeu.
Și omul, ajutat de anumite lucruri pe care le-a auzit, pe care le știe, se pocăiește înaintea lui Dumnezeu, și astfel, se izbăvește, își mântuiește sufletul, simte într-adevăr că Raiul vine înlăuntrul lui și conștientizează marele bine pe care îl aduce suferința.

Și oricât ar părea de ciudat, omul spune: ,,Nimic altceva nu folosește omenirii ca suferința!”
Și când spunem suferință, le înțelegem pe toate acestea împreună: boala, toată stricăciunea trupească a omului în general și moartea.
Dacă nu erau acestea, toți am fi fost animale dezlănțuite, iar societatea ar fi fost o junglă.
Creștinul mai ales trebuie să privească astfel lucrurile, să valorifice, să exploateze suferința, încât continuu să se afle în Paradis."

[Sara I]

Multumesc si eu, Melisa, pentru postare. Am ajuns la aceste cuvinte exact cand aveam nevoie de ele.Apa vie...apa vie... Sa lumineze Hristos pasii tai..si sa te pastreze in dragostea Lui..

[elena_c]

Suferinta e mai usor de dus cand e trupeasca , caci trupul este trecator ca si suferinta trupeasca, dar cea sufleteasca este greu vindecabila acolo numai harul lui Dumnezeu lucreaza, si nimic nu poate face omul, prin propriile forte, pentru a-si alina durerea. Suferinta trupeasca inalta sufletul in schimb cea sufleteasca doboara trupul, si multi sunt cei ce au rani sufletesti, care sufera, care plang, care au teama, care sunt mereu in asteptare, care mereu cauta o alinare, care se simt mereu singuri, care nu isi gasesc forta de a depasi anumite momente, care iarta dar nu pot vindeca urmele, care in cautarea binelui gasesc mereu raul, care in drumul vindecarii se ranesc de moarte....
"iar acolo unde omul nu poate lucreaza Dumnezeu", e nevoie doar de credinta , dragoste si nadejde...

[glykys]

Va impartasesc si eu un articol:

Cum să nu ne revoltăm în fata suferintei

Cuvânt al părintelui Teofil, înregistrat în Franta / la 20 iunie 1999 si preluat din Feuille Saint Jean Cassien, nr. 68/ iunie 2000

Încă din tinerete mă întreb la ce serveste suferinta si nu am găsit încă răspunsul potrivit. Am constatat că pentru toată lumea, pentru cei care suferă si pentru cei care nu suferă, suferinta este în acelasi timp o realitate, o problemă si o taină. Realitate pe care nu o putem evita, problemă pe care nimeni nu a reusit să o rezolve, suferinta rămâne taină. De fapt, nu e important ceea ce credem sau gândim despre suferintă; important este raportul pe care îl avem cu propria noastră suferintă. Ce putem face ca să nu suferim?

Biserica nu vrea ca oamenii să sufere. În timpul slujbelor noi ne rugăm pentru un ,sfârsit crestinesc vietii noastre, fără durere, neînfruntat, în pace si răspuns bun la înfricosătoarea judecată a lui Hristos, să cerem". Biserica doreste ca credinciosii să-si ducă viata în liniste si pace, si cât este posibil, să nu sufere. În timpul Sfintei Liturghii ne rugăm de asemeni pentru conducătorii Bisericii, pentru episcopul nostru, ,ca Domnul să-l păzească întreg, în pace, cinstit, sănătos, îndelungat în zile". După ce am făcut această cerere pentru conducătorii Bisericii, o facem si pentru noi toti, pentru că adăugăm: ,pe toti si pe toate".

Biserica doreste, deci, ca toti oamenii să trăiască în pace, să fie sănătosi si să aibă zile îndelungate. Ea nu încurajează suferinta, dar ne învată să o suportăm atunci când o întâlnim, să acceptăm partea noastră de suferintă, să o primim pentru binele nostru. Să nu ne dorim suferinta, dar să o acceptăm dacă vine. Nu e nevoie ca toti oamenii să aibă partea lor de suferintă. Unii sunt scutiti, altii o pot suporta cu usurintă, iar pentru altii este un adevărat chin. Când spun asta mă gândesc în special la suferinta fizică. Cunosc persoane care suportă o suferintă adâncă, care nu se pot misca de pe patul de boală, si care totusi radiază de bucurie, o bucurie pe care ceilalti, desi sănătosi fizic, nu o au. Unii se revoltă în fata suferintei, iar altii o ignoră. În fiecare din aceste cazuri trebuie să luăm în considerare intensitatea suferintei, căci sunt suferinte care-l pot distruge pe om.

Sunt însă persoane despre care credem că suferă, dar care stiu cum să se comporte în fata suferintei, anihilând-o. Un medic român, care crede în Dumnezeu, spunea că sunt două lucruri pe care omul nu le poate face fără credinta în Dumnezeu: să crească copii buni si să suporte o mare suferintă. Eu cred, de asemeni, că cei ce au de purtat o cruce grea, au si puterea de o duce usor, fiind persoane care cred în Dumnezeu. Ei primesc partea lor de suferintă ca venind din mâinile Domnului, stiind că dacă Domnul a îngăduit-o, nu e în zadar. Sfântul Marcu Ascetul spunea că nu e important să stim de unde vine suferinta, ci să stim cum să o primim fără să ne revoltăm. Un părinte din mănăstirea noastră, părintele Arsenie Boca, spunea: ,Dacă tot trebuie să suferim, măcar să nu suferim zadarnic". Pentru a putea folosi suferinta spre binele său, omul trebuie să creadă că suferinta are un sens pentru el, chiar dacă pe moment nu întelege. De fapt, cel care întelege si stie cum să suporte suferinta, nu mai suferă.

As spune că suferinta e o realitate pe care avem dreptul să o evităm, dacă putem, o problemă pe care avem dreptul să o rezolvăm, dacă ne stă în putintă, dar trebuie să ne plecăm în fata tainei si să folosim suferinta care ne este dată pentru progresul nostru spiritual.

Dacă nu putem să ne întelegem propria suferintă, nu vom putea întelege nici suferinta celorlalti. Putem totusi să încercăm să-i ajutăm să-si poarte suferinta. Este chiar o datorie, căci Domnul ne-a chemat să-I fim colaboratori, să ne ajutăm aproapele. Fără a avea puterea de a vindeca, avem datoria de a face tot ce ne stă în putintă pentru a-l ajuta pe cel de lângă noi. Să ne gândim la cei patru care l-au adus în fata Domnului pe paraliticul din Capernaum. Ar fi putut să astepte să se întâlnească cu Domnul, dar ei au simtit nevoia să-l aducă pe prietenul lor cât mai repede în fata Domnului, pentru a fi vindecat. Si-au dat seama că ei nu-l puteau vindeca, dar au stiut că Domnul o poate face.

Totusi, Domnul nu vindecă mereu. Pe unii îi lasă să sufere, pentru binele lor si al celor din jur. Am constatat adesea că oamenii care suferă sau care au trecut prin mari suferinte, sunt oameni puternici. Ei au căpătat o altă perspectivă asupra vietii si au dobândit unele calităti pe care oamenii scutiti de suferintă ne le pot avea. Suferinta poate fi primită ca un dar, ca o îmbogătire. Unii simt suferinta ca pe o nedreptate, ca pe ceva care nu ar fi trebuit să li se întâmple lor. Asta pentru că ei se compară cu ceilalti, ceea ce nu are nici un sens, fiecare om trebuie să-si trăiască viata care i-a fost dată. Fiecare are raportul său cu suferinta, fiecare poate câstiga ceva din suferintă. Cred că ceea ce trebuie să ne ajute este constiinta că Dumnezeu îngăduie această suferintă si că ea are un motiv, chiar dacă noi nu-l stim. Această constiintă, sau mai bine zis această încredere, ne ajută să ne purtăm crucea cu seninătate.

Pot să vă asigur că credinta în Dumnezeu ne ajută să suportăm o mare suferintă. Să ne reamintim însă că dacă am suferit, nici nu ne dorim să suferim, pentru că nici Biserica si nici oamenii nu o doresc. Să evităm suferinta dacă putem? Da! Dar să nu fugim de crucea care ne mântuie. Domnul nu ne binecuvântează o asemenea atitudine. Căci Domnul ne cere să ne purtăm fiecare crucea, crucea lepădării de sine însusi. Fără cruce nu este mântuire; mântuirea nu ne vine numai prin Crucea Domnului ci si prin purtarea propriei cruci. Când trecem printr-o ispită, printr-o boală, printr-o durere, un necaz, ne întâlnim crucea pe care trebuie să o purtăm si ea devine într-adevăr crucea mântuirii noastre.

Să fim convinsi că crucea ne este necesară pentru a ne mântui. Să-I cerem Domnului sănătate si tot ceea ce e bun, dar să-I cerem si puterea de a accepta suferinta atunci când ne este trimisă. Să-I cerem Domnului să ne întărească în credintă pentru a putea face fată tuturor încercărilor care ne vin, să-I cerem Domnului să ne ajute să purtăm cu bucurie suferinta. Sfântul Isaac Sirul spunea: ,Caută un doctor înainte de a fi bolnav si roagă-te înainte de venirea ispitei".

Să ne pregătim să suferim, suferintă fizică sau suferintă morală. Pentru a putea răbda suferinta morală si pentru a putea profita de ea, trebuie însă să ne smerim. Să nu ne tulburăm văzând că suferinta este o realitate pe care nu o putem evita, o problemă pe care nu o putem rezolva, o taină care pentru binele nostru, pentru progresul nostru spiritual ne uneste cu Crucea Domnului. Ea este o taină care ne uneste cu suferinta Domnului care avut milă de noi si ne-a mântuit, pentru că ne iubeste. Ea este o taină care ne uneste cu Domnul, care ne iubeste chiar si atunci când ne lasă să suferim si care ne sterge lacrimile atunci când stie că suferim pentru binele nostru.

Noi nu suntem singuri. Dumnezeu este cu noi. Să credem că îngerul nostru păzitor ne însoteste pretutindeni, că Maica Domnului ne ocroteste mereu si la bine si la rău. Să credem că mila Domnului ne însoteste mereu.

daca iti sprijini amaraciunea durerii tale pe Hristos Domnul,aceasta amaraciune se transforma in licoare dulce.

În prealabil postat de valer.cosma

LapetiteMoc foloseste expresia:comunismul a coexistat cu ortodoxia, ..comunismul a inventat mereu pedepse...ortodoxia are 2000 de ani , ea este cea care a trebuit sa se mentina neafectata, de schimbarile politice in timp, chiar daca uneori a facut concesii ,regretabile uneori,chiar daca a cedat in fata politicului, din lasitate, si ce sa mai spunem de pedepsele inventate si practicate de Biserica?

bine ai venit in marea noastra suferinta,in razboiul cel dintre noi,si sa ne mai impartasesti cu sfaturii vii, din marea-ti experienta, asa cum sti sa o faci de cind ne cunoastem.

Domnul si Maica Domnului sa te binecuvinteze.Amin.
Slavit sa fie Domnul.

[LaPetiteMoc]

Suferinta face parte dintre taine...

suferinta prinde bine celui ce nu a cunoscut smerenia.precum calului naravas greutatea ii moaie simturile,asa si omului trufas suferinta il face sa cunoasca smerenia.