![]() |
![]() |
|
|
|
|||||||
|
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
|
#9
|
||||
|
||||
|
Maxim Marturisitorul - Cuvant ascetic Filocalia Vol. II
Cuvantul 29 -30 "Dar noi auzind pe Domnul zicând: «Intrați prin poarta cea strâmtă, care duce la viață»,(Matei 7:10) am ales pe cea lată și largă, ce duce la pierzare. De aceea vom auzi când va veni din ceruri să judece viii și morții: «Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este gătit diavolului și îngerilor lui».(Matei 25:41) 30. Și vom auzi acestea, nu fiindcă am făcut fapte rele, ci fiindcă de cele bune n-am grijit și pe aproapele n-am iubit. Iar dacă am făcut rele, cum vom îndura ziua aceea, o dată ce am fost cu atâta negrijă? De altfel: «să nu curvești, să nu furi, să nu omori» și celelalte, au fost spuse prin Moise celor de demult. Domnul însă, știind că nu ajunge creștinului numai păzirea acestora spre desăvârșire, a zis: «Amin zic vouă, că de nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a Cărturarilor și a Fariseilor, nu veți intra întru împărăția cerurilor».(Matei 5:20) De aceea a poruncit cu orice prilej sfințirea sufletului, pentru care se sfințește și trupul, și dragostea curată față de toți oamenii, prin care putem să dobândim și iubirea față de El; iar pe Sine ni s-a dat pildă până la moarte, ca și pe ucenicii Săi, precum s-a zis adeseori." Cu adevarat ca toti suntem pacatosi, si mare cuvant al sfantului "nu pentru ca am facut cele rele ci pentru ca nu facem cele bune". Toti gresim, important este sa cautam indreptarea si infaptuirea celor bune.
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem. Adevarul este fiinta vie. Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului. Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului. Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca Last edited by dobrin7m; 08.08.2011 at 22:43:14. |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Credinta si faptele bune | George.m | Spiritualitatea ortodoxa | 63 | 07.05.2012 20:51:40 |
| Faptele bune | danyel | Pocainta | 23 | 26.03.2011 10:45:46 |
| Sfintii Parinti ai Bisericii Ortodoxe despre impartasirea cu ereticii | paradosis | Despre Biserica Ortodoxa in general | 14 | 26.01.2011 02:11:47 |
| Din nou la invatatura Sfintilor Parinti | georgeval | Generalitati | 15 | 31.05.2009 17:50:26 |
| Din invataturile Sfintilor Parinti despre cum se deosebim vedeniile. | camiann | Generalitati | 2 | 03.02.2009 16:17:44 |
|
|