Rugaciunea lui Iisus

[George.m]

"Rugaciunea lui Iisus este cea mai mare izbanda pe care o poate avea omul pe pamant. Este partasie neincetata cu Dumnezeu. Nu exista lucrare mai vie, samanta mai roditoare, mijloc mai bun de urcare la ceruri decat Rugaciunea lui Iisus, mai ales cand devine intensa si staruitoare, iar aceasta se intampla atunci cand inainteaza singura in viata noastra si devine neincetata.

Este evident ca nu eu sunt cel ce-mi voi invata sinele sa spuna fara intrerupere Rugaciunea lui Iisus. Eu insa ce sa fac? Cat pot si cat imi amintesc, sa spun intruna Rugaciunea ca sa nu mi se imprastie mintea, ci sa se obisnuiasca sa urmeze cugetului celui bun (...).

Daca izbutesc sa inaintez asa, nu mai sunt eu cel ce lucrez Rugaciunea, nu mai spun eu sinelui: Iar ai uitat Rugaciunea, incepe din nou! Rugaciunea se lucreaza singura inlauntrul meu in urma stradaniilor mele initiale, iar eu ma culc si ma trezesc cu Rugaciunea staruitoare si neintrerupta a Dulcelui Iisus.

M-am ostenit la inceput cu aruncatul semintei roditoare, iar mai apoi pamantul a nascut si continua sa nasca roada de la sine, fara intrerupere. Duhul Sfant preia lucrarea de rostire launtrica a Rugaciunii in inima mea" (Gheron Emilian, fost egumen al Manastirii Simonos Petra - Sf. Munte Athos)

[George.m]

"Sa nu devina Rugaciunea o lucrare din obligatie! Tensiunea ce vine din obligativitate poate aduce o reactie potrivnica inlauntrul vostru si sa faca mult rau. Multi s-au imbolnavit din pricina aceasta, pentru ca o faceau cu sila. Bineinteles, reusesti ceva cand faci cu sila, dar nu este sanatos.

Sa nu folositi nici metode tehnice, exterioare. Nu-i nevoie nici de scaunel, nici de aplecarea capului, nici de inchisul ochilor, cum zic unii. Nu e neaparat nevoie sa te concentrezi intr-un chip anume pentru a spune Rugaciunea. Atunci cand te copleseste dorul dumnezeiesc, nu-i nevoie de nici o alta osteneala.

Oriunde te-ai afla, pe scaunel, la birou, in automobil, la scoala, la serviciu, sa spui Rugaciunea: Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma!, delicat, fara silire, fara incordare. Nu trebuie nici sa ne legam de un anume loc. Totul este dorul dupa Hristos.

Daca sufletelul vostru repeta cu iubire, cu dorinta cele cinci cuvinte Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma, nu se mai satura. Sunt cuvinte de care nu te mai saturi! Toata viata voastra sa le spuneti. Ascund intr-insele atatea nectaruri datatoare de viata!" (Avva Porfirie Kavsokalivitul)

[George.m]

"Rugaciunea sa se spuna launtric, cu mintea, si nu tare, caci de aceea se numeste Rugaciunea mintii. Si sa nu o spuneti in graba, adica metaniile de o suta in nu mai putin de un minut si jumatate, fiindca atunci nu o simtim, asa cum nu discernem gustul unor bucate mancate in fuga; dar nici prea incet sa nu fie.

Ne ajuta foarte mult simtamantul pacatoseniei noastre si multumita fata de darurile lui Dumnezeu; acestea ne fac sa zicem Rugaciunea cu dragoste, cu darnicie, iar nu mecanic. Mai apoi devine si obisnuinta. Cand ne cunoastem sinele si cugetam la lipsa noastra de multumire, atunci vom simti nevoia sa zicem Rugaciunea" (Cuviosul Paisie Aghioritul).