Superstitii babesti si obiceiuri gresite

[laurastifter]

În prealabil postat de tigerAvalo9

Salutare.Ce obiceiuri gresite si superstiti babesti exista?
M-am abtinut sa pun intrebarea aceasta dar vad tot mai des exagerari,femei batrane care exagereaza si se cred mai destepte si mai corecte decat toti.(Iarta-ma Doamne dar asta e adevarul).
Am o intrebare:Cate dintre femeile batrane care se duc la Biserica cunosc si stiu religie inafara de faptul ca se spovedesc,se impartasesc si se duc la Biserica.Vreau sa stiu daca ele stiu RELIGIE si stiu ce si cum despre SFINTI SI DESPRE MANTUITORUL IISUS HRISTOS!N-am nimic cu acele femei,sa le dea Dumnezeu sanatate dar exagerarea lor FAC TINERII(din ce am vazut) SA NU MAI VINA LA BISERICA!SI MA DOARE ASTA!
CATI DINTRE NOI NU AU VAZUT FEMEI BATRANE CARE SE CEARTA SI BARFESC IN BISERICA?STIU CA FAC PACAT,CRITIC DAR MA SUPARA ASTA,MA DOARE!CATI DINTRE NOI NU AU VAZUT FEMEI BATRANE CARE TE CEARTA DACA AI GRESIT SAU AI UITAT SA FACI CEVA,DAU UN EXEMPLU.
EU VREAU CA LUMEA SA CUNOASCA,SA CUNOASCA SI IAR SA CUNOASCA(CUM SCRIE SI LA PROFILUL MEU)NU SA DEA INTR-UN HABOTNICISM CARUIA NICI PREOTULUI NU-I PLACE!

VA ROG DIN SUFLET SA MA IERTATI!
AVETI PARERI?

Doamne ajută!
Sunt întru totul de acord cu opinia dvs. Există o mulţime de superstiţii inutile şi fără nicio legătură cu dreapta credinţă.
Credinţa autentică - total diferită de habotnicia iraţională - este relaţia credinciosului cu Dumnezeu Care, fiind o Fiinţă personală, nu răspunde în mod automat la anumite practici şi ritualuri magice... ci aşteaptă din partea noastră iubire, încredere şi dorinţa sinceră de a comunica, în rugăciune, cu El. Dumnezeu ne ajută, dar nu pentru că am aprins 33 de lumânări nu ştiu unde şi am spus de 40 de ori o anumită formulă de rugăciune, ci doar pentru că ne iubeşte.
Să ne gândim, în acest sens, la antiteza dintre stareţul Zosima - creştinul autentic, cu o credinţă profundă - şi falsul ascet Ferapont - habotnicul care se bucura că a apus soarele, fiindcă l-a învins Hristos. :) Îmi par emblematice aceste personaje dostoievskiene pentru cele două tipologii umane despre care discutăm(credinciosul autentic vs. habotnicul).
Cu toate acestea, cred că datoria noastră, a celor care conştientizăm diferenţa dintre cele două moduri de înţelegere şi practicare a credinţei, este aceea de a-i trata cu bunăvoinţă şi îngăduinţă pe confraţii noştri, care au căzut în habotnicie având, totuşi, intenţii pozitive. Ei nu-şi propun să-i îndepărteze pe alţii de Biserică şi nici nu-şi dau seama că practicile lor - diferite de rânduiala Bisericii şi chiar amuzante, uneori - sunt doar "învăţături care sunt porunci ale oamenilor", precum spunea Mântuitorul. Bunicile noastre, care merg la biserică şi adoptă fără simţ critic orice nouă rânduială despre care află, fac toate acestea pentru că aşa cred ele că-I vor fi plăcute lui Dumnezeu. Dacă le-am întreba care este semnificaţia gesturilor lor, ne vor răspunde, probabil, că... "aşa e bine", "aşa se face", "aşa a lăsat Dumnezeu". Cred că ar fi bine să le lăsăm cu aceste rânduieli, pe care şi le-au transmis din generaţie în generaţie... În caz contrar, le vom tulbura credinţa. Preoţii cu experienţă, care au harul de a-i învăţa pe alţii şi cunosc modul de gândire al acestor persoane, au posibilitatea de a-i catehiza pe credincioşii care au adoptat practici străine de rânduiala Bisericii ortodoxe. Noi, ceilalţi... Eu, de exemplu, deşi cunosc o astfel de credincioasă, nu mi-aş asuma responsabilitatea de a încerca s-o conving să renunţe la acele obiceiuri de care s-a ataşat în mod excesiv. Dacă i-aş spune că ceea ce face este incorect, ar putea gândi că noi, studenţii de la Teologie, învăţăm acolo erezii. :) Mai grav, pentru că în mintea ei credinţa este foarte puternic asociată cu superstiţiile, renunţarea la superstiţii ar putea-o îndepărta şi de credinţă. Mi-ar fi incomparabil mai uşor să le vorbesc unor elevi sau studenţi despre credinţă (cu ajutorul lui Dumnezeu, chiar voi deveni profesoară de religie), pentru că tinerii sunt mult mai deschişi şi receptivi la nou. Cei mai în vârstă, care s-au obişnuit de zeci de ani cu anumite obiceiuri, nu mă vor asculta pe mine - o tânără studentă în anul II la Teologie - dacă le-aş spune că superstiţiile nu au nicio legătură cu viaţa duhovnicească autentică.
Cred că mult mai uşor vom reuşi să-i convingem pe cei derutaţi, care se clatină în credinţă din cauza superstiţiilor altora, să înţeleagă că relaţia cu Dumnezeu este total diferită şi superioară formalismului religios, habotniciei.
Hristos ne mântuieşte, nu obiceiurile băbeşti aiuristice practicate din obişnuinţă şi combinate cu anumite rânduieli corecte ale Bisericii. Rânduielile Bisericii au sens, fiecare gest liturgic şi fiecare cuvânt rostit în cadrul cultului divin public are o semnificaţie teologică clară. Superstiţiile sunt ilogice, naive şi au drept consecinţă îndepărtarea scepticilor de adevărata credinţă.

Felicitări pentru deschiderea acestui topic, ideea dvs. este deosebit de interesantă. :)

Cu respect,
Laura Stifter

Doamne ajută!