Papalitatea

[ALEXANDRU ANASTASIU]

WLADIMIR GUETTÉE, Papalitatea eretica
12
episcopatului. Peste tot, el învaþã, ca ºi Ciprian, decât numai despre un episcopat
unul ºi identic în toþi aceia care s-au investit cu dânsul. Tãcerea sa în privinþa
prerogativelor episcopului Romei echivaleazã cu o negaþie pozitivã. Îi era destul
sã apeleze la Roma contra adversarilor sãi, dacã Roma era ecoul adevãrului ºi
centrul unitãþii. El nu face aºa, ci apeleazã la mãrturia tuturor Bisericilor
apostolice care formeazã poporul ales al noii alianþe. El numeºte18 pe toate
Bisericile Asiei ºi Greciei, fundate de apostoli; afirmã adversarilor sãi, ca probã
despre adevãrul doctrinei sale, cã el este în împãrtãºire cu aceste Biserici; ºi nici
mãcar nu numeºte pe Biserica Romei! Ce însemneazã o asemenea tãcere, decât
cã, în ochii sãi, criteriul adevãrului creºtin nu exista în mãrturia unei Biserici, ci
în aceea a tuturor Bisericilor apostolice! El nu excludea mãrturia Bisericii
Romei, dar nu-i da mai multã importanþã decât celei a celorlalte Biserici
întemeiate de apostoli, ºi aceastã mãrturie nu avea valoare decât pentru cã era
un ecou al predicãrii apostolilor, ºi nu pentru cã ar avea o autoritate particularã,
în afarã de mãrturia universalã.
Dupã ce a expus mãrturia Bisericilor apostolice, sfinþitul Augustin
strigã19: „Acela evanghelizeazã altfel care zice cã Biserica a dispãrut din lume ºi
cã ea n-a rãmas decât în Africa ºi în partida lui Donat. Aºadar sã fie anatema!
Dacã nu voiesc sã fie anatema, sã-mi probeze cã afirmaþia sa este cuprinsã în
sfintele Scripturi”. Fericitul doctor urmãreºte pe adversarii sãi în obiecþiile lor
asupra pretinsei prãpãdiri a Bisericii care nu ºi-ar fi aflat refugiu decât în partida
lor, ºi, în aceastã discuþie, unde numele Romei ºi al episcopului sãu l-am afla la
fiecare linie, dacã ea ar avea loc astãzi în Biserica romanã, el nu face nici cea
mai micã menþiune nici de una nici de altul. El nu vede decât o Bisericã,
universal rãspânditã ºi cu care trebuie sã fie cineva în împãrtãºire dacã voieºte
sã facã parte din adevãrata societate creºtinã.
Aceastã Bisericã catolicã este, zice el20, mama prea adevãratã a
creºtinilor. Ea are pentru a o dirija, pe episcopi, pe preoþi, pe diaconi ºi pe
ceilalþi servitori ai dumnezeieºtilor mistere21. În aceastã enumerare, episcopatul
apare în unitatea sa; un episcop excepþional ºi superior aici nu-ºi gãseºte locul.
Precum în tratatul sãu despre Unitatea Bisericii, aºa ºi în opera sa asupra
Moralelor Bisericii catolice, Augustin nu cunoaºte nicicum ascultarea de Roma
ºi de episcopul sãu. În ultimul sãu capitol, el vorbeºte de Roma pentru a
menþiona crimele ce comiteau acolo maniheii, dar nu pentru a o arãta ca pe
sorgintea autoritãþii ºi unitãþii Bisericii.
În alte douã din operele sale dogmatice, Despre doctrina creºtinã ºi
Despre adevãrata religie, Augustin era adus de subiectul sãu ca sã trateze
despre autoritatea doctrinarã. Unde o aºeza el? În Bisericile apostolice22, care ne
fac sã cunoaºtem cã sfintele Scripturi sunt sorgintea adevãrului creºtin.
18 Sfinþitul Augustin, Unit. eccl., c. XII
19 Ibid., c. XIII
20 Sfinþitul Augustin, de Moribus Eccl. catholicae, lib. 1, c. XXX
21 Ibid., c. XXXIII. „Mistere” adica Taine; si se refera aici la Sfintele Taine ale Bisericii.
22 Unit. eccl,, de Doct. Christ., lib. II. C. VIII; de Vera relig., c. VIII.
WLADIMIR GUETTÉE, Papalitatea eretica
13
În explicaþia ce face simbolului23 el nu menþioneazã decât aceeaºi
Bisericã catolicã din care ereticii ºi schismaticii nu fac parte. Dacã autoritatea
papalã exista, ea ar fi mai ales folositoare ignoranþilor care ar avea în
învãþãmântul papal un mijloc facil de a se instrui. Sfinþitul Augustin a fãcut o
operã asupra modului de a instrui pe ignoranþi. Autoritatea papalã nu e nici aici
menþionatã precum nu e nici în nenumãratele cãrþi în care episcopul Hipponei
atacã pe ereticii ºi pe filosofii timpului sãu. Operele lui Augustin formeazã una
din colecþiile teologice cele mai considerabile ce Biserica primarã ne-au lãsat.
ªi, va fi imposibil de a arãta într-însele un singur pasaj în care autorul sã facã,
nu numai o menþiune formalã, dar o simplã aluziune la autoritatea doctrinarã a
Bisericii sau a episcopului Romei. El nu a învãþat în privinþa Bisericii decât
doctrina expusã aici mai sus, care exclude în mod pozitiv aceastã autoritate a
unei biserici sau a unui episcop în particular, ºi care este aceeaºi ca a sfântului
Ciprian.
Cu toate acestea teologii romani au pretins cã sfinþitul Augustin era
favorabil sistemului papal. Pentru a stabili aceastã tezã, ei au alergat la
falsificãri. Vom da despre aceasta câteva exemple: Rev. Pãrinte iezuit Barruel24
se exprimã astfel: „Cât despre Sfântul Augustin, fereºte-te de a insulta în
prezenþa acestui Doctor catedra Bisericii romane. „Ce þi-a fãcut ea, îþi va
rãspunde el cu: indignaþiune, ce þi-a fãcut aceastã catedrã în care Petru a ºezut,
în care ºade astãzi „Pontificele care ne guverneazã””.
Noi subliniem aceste din urmã cuvinte care nu se aflã în text, chiar aºa
precum este el citat de Barruel în latineºte: „Cathedra tibi quid fecit Ecclesiae
romanae in qua Petrus sedit, et in qua hodie Anastasius sedet”. Permite buna
credinþã de a traduce cuvântul Anastasius prin acestea: Pontificele care ne
guvernã? Cuvântul episcopului Anastasie este el sinonim cu fraza prin care
teologul roman îl înlocuieºte?
Dar aceasta nu este totul. Textul sfinþitului Augustin a fost complet
abãtut de la sensul sãu natural ºi ciuntit cu premeditare. Barruel nu a indicat
opera din care l-a tras. El avea fãrã îndoialã pentru aceasta cuvintele sale. Noi
le-am gãsit în a doua carte a operei intitulate: Contra epistolelor lui Petilian,
capitolul LI, § 118 (ed. Bened.). Petilian având contra lui corpul episcopal,
îndrãznea sã zicã cã el (corpul episcopal) nu forma decât acea catedrã de
pestilenþã despre care vorbise psalmistul. Atunci Augustin îi rãspunde: „Dar
dacã toate catedrele în toatã lumea sunt aºa precum tu le impuþi cu atâta
insolenþã, spune-mi dar ce þi-a fãcut catedra Bisericii romane pe care Petru a
ºezut, ºi pe care ºede astãzi Anastasiu; sau a Bisericii din Ierusalim pe care
Iacob a ºezut ºi pe care Ioan ºade astãzi; catedre cu care noi suntem uniþi în
unitatea catolicã ºi de care tu în mod criminal te-ai separat?”.
Ce poate cineva gãsi în acest text care sã nu convinã Bisericii din
Ierusalim, ºi tuturor Bisericilor apostolice tot aºa de bine ca ºi celei din Roma?
Citat cum a fost dat de Barruel, el nu probeazã nimic în favoarea papalitãþii;
23 De Fide et symb., c. X
24 Du pape et de ses droits religieux, t. 1-ier, 2-e partie, ch. III. Aceastã operã este citatã ºi lãudatã de ultimii ºi
cei mai savanþi teologi romani, de Pãrintele Perrone în particular.
WLADIMIR GUETTÉE, Papalitatea eretica
14
falsificat în traducerea sa francezã, el ar avea oarecare importanþã, graþie numai
falsificãrii; citat în întregul lui, el probeazã contra sistemului papal ºi nu este
favorabil decât doctrinei unitãþii catolice care rezultã din împãrtãºirea cu toate
Bisericile apostolice. Pe unirea tuturor acestor Biserici sfinþitul Augustin o
numeºte catedra apostolicã, dupã exemplul lui Ciprian ºi al tuturor pãrinþilor
celor vechi. El continuã într-adevãr astfel, adresându-se cãtre Petilian: „Pentru
ce numeºti tu pe catedra apostolicã, catedrã de pestilenþã? Dacã faci aceasta din
cauza bãrbaþilor pe care-i vezi cã predicã legea ºi nu o practicã, oare Domnul
Iisus Hristos a fãcut-o asemenea injurie catedrei pe care ºedeau fariseii care
învãþau ºi nu practicau învãþãmântul lor? N-a lãudat el catedra lui Moise, ºi n-a
fãcut imputãri fariseilor, respectând onoarea acestei catedre? Dacã tu aveai
astfel de cugetãri, n-ai fi blestemat, din cauza bãrbaþilor pe care-i incriminezi,
aceastã catedrã apostoleascã cu care nu eºti în împãrtãºire”.
În acest pasaj nu e chestiunea decât de toate Bisericile formând catedra
apostoleascã. A-l da ca o probã în favoarea papalitãþii care este negarea directã
ºi pozitivã a acestei doctrine, nu înseamnã a comite o ruºinoasã falsificare?
Barruel a apelat încã la douã alte texte ale sfinþitului Augustin, fãrã a
indica operele de unde le-a tras. Dacã voieºte cineva sã se transporte la a doua
clasã de epistole ale sfinþitului Doctore, epistola 43-a, capitolul III, § 8, va gãsi
într-însa câteva linii care par a fi dat pretext pãrþii celei mai importante a citãrii
teologului iezuit, ºi, dacã voieºte a citi paragraful întreg, sau mai bine încã toatã
epistola, va rãmâne înmãrmurit de neruºinarea falsificatorului.