Urgia economica

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de DragosP

Transformarea în realitate a zicalei "nu te întinde mai mult decât îţi e plapuma".

Eu văd invers: cu cât datoria creşte, cu atât cheluielile sunt mai nebuneşti. Bugetele sunt tot mai deficitare, în loc să fie mai excedentare.

A comanda statui de milioane de euro în mijlocul târgului este o cheltuială nebunească. A comanda pasaje de tip "Basarab", oricât de reuşite tehnic şi artistic, e o cheltuială nebunească. A moderniza fregate de război e o altă cheltuială nebunească pentru o ţară în criză. Când undeva în corp se petrece o hemoragie importantă, are loc un fenomen numit de fiziologi "centralizarea circulaţiei". Adică, printr-un mecanism complicat, sângele, atâta cât mai e, este îndreptat spre acele organe fără de care viaţa nu e cu putinţă. Un tată de familie care, aflat în situaţie de a nu fi sigur pe mâncarea copiilor, împrumută de la bancă spre a-şi împodobi pereţii cu tablouri ar fi socotit neînţelept, ba chiar nu tocmai întreg la minte.

De unde concluzia: oamenilor politici le lipseşte adrenalina. Înţelepciunea. Parcă şi-au pierdut minţile.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

De unde concluzia: oamenilor politici le lipseşte adrenalina. Înţelepciunea. Parcă şi-au pierdut minţile.

... responsabilitatea, viziunea pe termen lung. Mai bine spus, sunt interesaţi de ceea ce se va întâmpla pe termen scurt şi, mai ales, ce li se va întâmpla lor. La noi e prea amestecat economicul cu politicul, acţiunile politice fiind de prea multe ori determinate de interese economice de grup.
Pe de altă parte, clasa politică ne aparţine şi suntem responsabili cu toţii pentru politicienii pe care-i avem. Nu numai pentru că i-am ales (poate n-aveam de unde), dar şi pentru că le facem jocul, pentru că acceptăm situaţia şi ne conformăm, devenind noi înşine corupţi (dacă toţi fură...).

Nu văd altă soluţie la descompunerea care se accentuează tot mai abrupt, decât refuzarea compromisului de către noi. Dacă lumea se prăbuşeşte din pricina lăcomiei, a speculatorilor, a evaziunii fiscale, a şmecheriilor şi hoţiilor, a succesului bazat pe mită şi servicii reciproce, să refuzăm cu toţii să participăm la această prăbuşire, să nu facem noi compromisuri.

Nu putem schimba lumea decât schimbându-ne pe noi.

[DragosP]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Eu văd invers: cu cât datoria creşte, cu atât cheluielile sunt mai nebuneşti. Bugetele sunt tot mai deficitare, în loc să fie mai excedentare.

Foarte de acord cu tine. Eu spuneam ce cred că ar trebui făcut, nu vorbeam de realitate.

În prealabil postat de N.Priceputu

Nu putem schimba lumea decât schimbându-ne pe noi.

De acord, trebuie să aşteptăm "cuminţi" atingerea masei critice.

În prealabil postat de DragosP

De acord, trebuie să aşteptăm "cuminţi" atingerea masei critice.

Nu sunt pentru o cuminţenie bleagă. Dar nu cred în revolte. Revoltă faţă de cine? Nu ne-am revoltat o dată, în '89? Ce am pus în locul celor schimbaţi? De fapt, chiar i-am schimbat? Şi dacă i-am schimba pe actualii, de unde am lua alţii mai buni, incoruptibili, care să aibă valori, cărora să le pese de poporul pe care-l au în grijă? De unde, dacă societatea aşa îi formează?

Dacă totul e stricat în lume, nu ne rămâne decât să ne despărţim de ea; dar nu să plecăm în pustie, zic eu, ci să-i refuzăm doar relele, urâciunea, păcatul şi denunţând răul.

Câţi, oare, atunci când am văzut hoţii, şmecherii, corupţie le-am denunţat? Ba mai mult, nu numai că am închis ochii, dar poate am consimţit şi noi să corupem sau să ne lăsăm corupţi. Şi acum ne înecăm cu toţii în mizeria pe care am tolerat-o.

[AlinB]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

A comanda statui de milioane de euro în mijlocul târgului este o cheltuială nebunească. A comanda pasaje de tip "Basarab", oricât de reuşite tehnic şi artistic, e o cheltuială nebunească. A moderniza fregate de război e o altă cheltuială nebunească pentru o ţară în criză. Când undeva în corp se petrece o hemoragie importantă, are loc un fenomen numit de fiziologi "centralizarea circulaţiei". Adică, printr-un mecanism complicat, sângele, atâta cât mai e, este îndreptat spre acele organe fără de care viaţa nu e cu putinţă. Un tată de familie care, aflat în situaţie de a nu fi sigur pe mâncarea copiilor, împrumută de la bancă spre a-şi împodobi pereţii cu tablouri ar fi socotit neînţelept, ba chiar nu tocmai întreg la minte.

Eu stiu un oras unde acum se pun borduri de miliarde si se paveaza cu dale strazi si alei, chiar marginale la o adica.
In timp ce primaria isi plateste salariile angajatilor din imprumuturi in banca.

Probabil este ultima hotie si cu banii care ii vor strange spera sa se puna la adapost de ce va urma.