L-a pus în cofă!

[I.Calin]

Candidatul în științe, Konstantin Juravliov îi întâmpină pe oaspeți cu bucurie și-i îndemnă pe-ai săi să pună masa. Oaspeții așteptară cuvincioși ca baba Agafia să le pună tacâmurile, stătură între timp de vorbă cu candidatul, își amintiră de copilărie…
- Ehei, copilărie, copilărie! Zise candidatul. Ia poftiți, dragii mei, să luăm o gustare.
Se așezară cu toții la masă. Se așeză și Gleb. Deocamdată își ținea gura. Se vedea însă cât colo că este gata să se năpustească. Zâmbea în răstimpuri, aruncă și el câteva cuvinte când veni vorba de copilărie, dar nu-l scăpa din ochi pe Juravliov: își făcea, pesemne, planul de atac.
La masă lumea prinsese glas și parcă-l dăduse uitării pe Gleb. Și deodată el își arată colții.
- În ce domeniu vă manifestați? îl întrebă la un moment dat pe Juravliov.
- Adică unde lucrez? Nu-l înțelese acesta.
- Da.
- La facultatea de filologie.
- Aia care-i cu filosofia?
- Nu tocmai… Dar,mă rog, hai să-I zicem și așa.
- I-o știință foarte necesară. Gleb se simțea tare la filosofie. Reluă, înviorându-se: N-ați vrea să-mi spuneți cam cum stau lucrurile în problema priorității?
- Care prioritatea? Nu-l înțelese nici acum candidatul și-l privi cu atenție. Se uitară la el și ceilalți.
- Prioritatea spiritului și a materiei. Gleb aruncase mănușa. Stătu nepăsător, așteptând ca ea să-I fie ridicată. Și candidatul ridică mănușa.
- Ca și până acum, spuse zâmbind. E prioritară materia.
- Și spiritul?
- Spiritul urmează materiei. Da’ de ce mă întrebi?
- Ăsta o fi programul minim pentru obținerea titlului de candidat? Zâmbi la rândul lui Gleb. Atunci spuneți-mi cum definesc astăzi filosofii starea de imponderabilitate?
- Așa cum au explicat-o întotdeauna. De ce spui “astăzi”?
- Pentru că fenomenul a fost descoperit abia de curând. Gleb îl privi pe celălalt drept în ochi. De aceea vă și întreb. Filosofia naturii, de exemplu, l-ar putea defini într-un fel, iar filosofia strategică cu totul într-altfel…
- Bine, dar filosofie strategică nici nu există! Începu să se impacienteze candidatul. Despre ce vorbești dumneata?
- Există în schimb dialectica naturii, reluă netulburat Gleb, pe care ceilalți îl urmăreau cu atenție. Iar natura este definită de filosofie. Drept unul din elementele naturii a fost descoperită recent imponderabilitatea. Tocmai de aceea vă și întreb: nu se constată cu acest prilej o anumită dezorientare printre filosofi?

[I.Calin]

Candidatul râse. O făcu însă numai el… Și se simți stingherit. O strigă pe nevastă-sa:
- Valia, ia vino-ncoace… purtăm aici o discuție cam ciudată.
Valia veni și ea la masă, dar Juravliov se simți stingherit în continuare, căci sătenii rămăseseră cu ochii la el, așteptându-l să răspundă la întrebare.
- Hai să stabilim un lucru, zise el atunci pe un ton serios. Care este, mai întâi, subiectul discuției noastre?
- Am înțeles. A doua întrebare: cum priviți dvs. Personal problema șamanismului în unele regiuni din Nord?
De data asta, râseră amândoi candidații. Gleb Japustin zâmbi și el. Aștepyă cu răbdare, ca ei să se potolească.
- Desigur, am putea să ne prefacem că o asemenea problemă nu există. Și-atunci aș râde și eu împreună cu dvs. Gleb zâmbi cu îngăduință. Un zâmbet aparte îi adresă soției candidatului, candidat și ea. Totuși asta n-ar însemna că problema ca atare nu există. Nu-i așa?
- Dumneata vorbești serios? Îl întrebă Valia.
- Cu voia dumneavoastră. Gleb se ridică de pe scaun și-I făcu o scurtă plecăciune. Și se aprinse la obraz. Firește nu-i vorba de-o problemă cu aspect global, totuși, din punctul de vedere al ăstora, care suntem, ar fi foarte interesant să o cunoaștem mai îndeaproape.
- Care-i problema, omule? exclamă candidatul.
- Părerea ta despre șamanism. Fără să vrea, Valia râse din nou. Îndată, își dădu seama și-I spuse lui Gleb: Scuză-mă, te rog.
- Nu-i nimic, făcu Gleb. Am impresia că problema asta nu se încadrează în specialitatea dvs.
- Da’ nu există, frate, o asemenea problemă! izbucni din nou candidatul. Și făcu foarte rău. N-ar fi trebuit să o facă.
Acum râse și Gleb.
- Mă rog, de unde nu-i, vorba ceea: nici Dumnezeu nu cere.
Cei de față nu-l slăbeau din ochi pe candidat.
- Ia-mi, adică, Doamne, ce nu-mi trebuie, continuă Gleb. Problema nu există și totuși ăștia… mâna îi schiță în aer ceva neeslușit… ăștia țopăie întruna, își sună zurgălăii… Nu-i așa? Dar dacă vrei… Gleb repetă: dacă vrei, dumnealor parcă nici nu ar exista. Nu? Căci în cazul când… Mă rog! Încă o întrebare: ce credeți dumneavoastră despre faptul că Luna ar fi și ea un produs al rațiunii?
Candidatul îl privi tăcut. Gleb continuă:
- După cum știm, unii savanți au emis ipoteza că Luna s-ar afla pe-o orbită artificială și că în interiorul ei s-ar afla ființe înzestratecu rațiune…
- Ei și? zise candidatul. Ce-i cu asta?
- Unde vă sunt calculele traiectoriilor naturale? Și, în general, la ce poate fi aplicată întreaga știință cosmică?
Sătenii îl ascultau pe Gleb cu multă atenție.

[I.Calin]

- Admițând faptul că omenirea va vizita din ce în ce mai des vecina asta a noastră din spațiul cosmic, putem admite și faptul că într-o bună zi acele ființe raționale nu se vor mai putea abține și vor ieși la suprafață. Am fi noi oare suficient de pregătiți să ne înțelegem unii cu alții?
- Cui adresezi dumneata întrebarea?
- Dumneavoastră gânditorilor?
- Da’ dumneata ai fi pregătit?
- Noi, ăștia, nu suntem gânditori, n-avem leafa dvs. Dar dacă vă interesează totuși cum gândesc provincialii, v-o pot spune cu plăcere. Să zicem că la suprafața lunii a ieșit în cele din urmă o ființă rațională. Ce credeți că ar trebuie să facem. Să lătrăm la ea? Să-i cântăm cucurigu?
Sătenii râseră, se foiră, apoi din nou își ațintiră privirile asupra lui Gleb.
- Va trebui totuși să ne înțelegem cumva unii cu alții, nu-i așa? dar cum? Gleb tăcu și-i ocoli pe toți cu o privire întrebătoare. Ei bine, eu propun ca omul să deseneze pe nisip schema sistemului nostru solar și să se înțeleagă cu celălalt prin semne: am venit, adică, de pe Pământ și, cu toate că port costumul ăsta de cosmomonaut, am și eu cap și sunt la rândul meu ființă rațională. Drept confirmare, ar putea sâ arate pe schemă unde locuiește celălalt: să arate adică spre el, apoi spre Lună. I-o treabă logică, nu-i așa? În felul ăsta, am stabili, deci, că suntem vecini. Dar numai atât. Abia de-aci încolo ar trebui să-I explic ființei aceleia după care legi am evoluat eu, înainte să ajung așa cum sunt astăzi…
- Ai dreptate, candidatul se mișcă și-I aruncă o privire neveste-si. Ar fi foarte interesant de aflat după care legi ai evoluat dumneata…
Nici asta n-ar fi trebuit să o spună, întrucât privirea lui semnificativă, adresată nevestii, Gleb i-o interceptă numaidecât. Interceptând-o, prinse aripi și zvâcni către înălțimi. Iar de acolo se năpusti în picaj asupra candidatului. (…)
- Vă îndemnați, care va să zică, soția să râdă și dumneaei? îl întrebă Gleb. Vocea îi rămăsese calmă, deși inima pesemne că-i bătea cu putere. Asta nu-i rău. Doar că mai întâi cred că ar trebui să ne deprindem cu cititul ziarelor. Nu? Ce ziceți? Treaba asta parcă n-ar strica nici candidaților în științe…
- Ia ascultă, nene…
- Lăsați că v-am ascultat destul. Am avut, ca să zic așa, toată plăcerea. Și tocmai de aceea, permiteți-mi să vă spun, domnule candidat, că titlul ăsta al dvs., nu-i ca un costum: l-ai cumpărat și gata, nu te mai doare capul.
- Costumul îl mai duci la curățat, pe câtă vreme titlul de candidat, odată ce am convenit că nu-i un costum oarecare, să știți că trebuie întreținut cum se cuvine.

[I.Calin]

Gleb zâmbi în colțul gurii și ieși fără grabă din casă. În asemenea ocazie, pleca totdeauna de unul singur.
Nu-i mai putu auzi pe săteni discutând mai târziu, în drum spre casă, pe seama lui:
- L-a înfundat!... Îi dat naibii omul ăsta. De unde-o fi știind treaba aceea cu Luna?
- Ce mai… L-a pus în cofă!
- De unde-o le-o mai fi scoțând, frate?
Și oamenii clătinau din cap a mirare.
- Chiar că-I dat naibii! I-a luat piuitul lui bietu’ Konstantin, cât ai clipi. I-a închis gura. Neveste-si la fel. Nici n-a mai crâcnit femeia.
- Păi, ce să mai zică? Putea să mai zică ceva? Kostea a încercat, sărmanul, să-i răspundă, da’ degeaba.
- Așa e, mă. Îi dat naibii omul ăsta.
Vorbele sătenilor mărturiseau chiar un fel de milă fațăp de candidați, un fel de părere de rău. Cât despre Gleb Kapustin, acesta continuă să-i mire și după aceea, să-I uimească. Ba chiar să-I umple de admirație. Oamenii însă nu-l iubeau. Nu, nu-l iubeau deloc. Gleb era crud, iar cruzimea n-a fost privită cu ochi buni niciodată, de nimeni.
Ducându-se a doua zi la lucru, Gleb Kapustin îi va întreba printre altele (jucând teatru, firește) pe cei din jur:
- Ei, ce-o mai fi făcând candidatul nostru?
Și va zâmbi viclean.
- L-ai pus în cofă! îi vor răspunde oamenii.
- Nu-i nimic, va zice cu mărinimie Gleb. O să le fie de folos. Să mai stea, să cugete pe îndelete. Că prea și-o iau în cap.