Despre mustrare!

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Sanduu

Buna deschid aceasta tema pentru a va cere sfatul in legatura cu mustrarea aproapelui .
Cind avem voie sa mustram pe aproapele ? cum trebuie sa o facem? va rog sa ma luminati!
am gasit asa o fraza intr-un articol pe un sait : să nu duşmăneşti pe fratele tău în inima ta, dar să mustri pe aproapele tău, ca să nu porţi păcatele lui." (Lev. 19, 17)

Este o temă cu adevărat dificilă. Suntem puşi între dorinţa de a nu-l răni pe aproapele pe de o parte, şi datoria de a-i deschide ochii pe de alta. Aşadar, problema se reduce la: cum să ne facem datoria cu delicateţe ?

Cred că trebuie să îl mustrăm pe fratele nostru atunci când vedem la el un anumit orizont de aşteptare. Dacă vedem împietrire, nu are rost să o facem: nu numai că sămânţa noastră nu cade pe pământ bun, ci pe piatră, ci sunt şanse să ne mai facem un duşman. Adică cum, domnule, cutezi a îndrăzni să mă înveţi dumneata ce se cuvine şi ce nu ?

Pe urmă, e important ca, odată cu mustrarea, să sugerăm ce anume ar fi potrivit să facă. În sfârşit, nu trebuie insistat prea mult: dacă e să înţeleagă, va înţelege.

O bună prietenă de familie, stâlp al parohiei, persoană cu serioase preocupări morale şi colegă de-a mea (medic de familie) s-a arătat, într-o zi, nedumerită de faptul că eu cumpăr pamperşi pentru copil. "Dar cum aş putea face ?" o întreb. "Măi, tu chiar nu cunoşti nicio farmacistă ? Simplu: aranjezi cu ea, scrii o reţetă cu Augmentin (un antibiotic scump) şi faceţi juma-juma: adică ea îţi dă ţie pamperşi de jumătate din cuantumul reţetei". Am rămas interzis. "Draga mea, dar oare tu te-ai gândit că ăsta este păcatul furtului ?" "Haida, de !" mi-a tăiat-o, "o ţară întreagă fură pe ruptelea, cel mai tare ne fură pe noi Casa de Asigurări, şi ţie ţi-e de nişte pamperşi ! Să vezi în spitale ce învârteli se fac, alea furturi !".
Ce să-i mai spun ? Nu am mai insistat, nici nu am mai deschis subiectul. Riscam să pierd şi prietenia, şi tot nu aş fi convins-o de ceva care, pentru cineva cu simţ moral, ar trebui să fie evident. Dar de întristat, m-am întristat. Dacă ea gândeşte astfel, în cine să mai sper ?

După nici 6 luni, era roşie de mânie. Cineva (autor necunoscut) i-a jefuit casa de la ţară. Furioasă, mi-a spus că nu mai suportă cât de mult se fură în ţara asta. Atunci, aş fi avut posibilitatea să redeschid subiectul. Oare trebuia să o fi făcut ?