Despre suflet, duh si starea omului in moarte

[Savonarola]

În prealabil postat de osutafaraunu

Prima parte a versetului nu este o lecţie de anatomie/antropologie, ci mai degrabă se referă la faptul că ucigaşii pot să ne distrugă trupul, dar spiritualitatea, caracterul, ba!

Nu este adevărat. Pentru că din perspectiva adventistă, sufletul încetează de a mai exista la moarte, şi asta pentru că voi susţineţi (şi susţineaţi) că sufletul ca fiinţare există din momentul unirii trupului uman cu suflarea de viaţă. Ori la despărţirea lor prin moarte, sufletul practic încertează de a mai fiinţa; nici măcar mort nu se poate numi, ci pur şi simplu consecinţa este că acesta (sufletul ca fiinţare) încetează pur şi simplu de a mai exista. Cel puţin până la înviere, aţi susţine voi. Însă este evident că până atunci "spiritualitatea, caracterul" sunt anihilate din punctul vostru de vedere.

Ori ceea ce tocmai i-am spus şi celuilalt sectant adventist este că această ipoteză este invalidată. Şi asta pentru că dacă, din perspectiva învierii, s-ar afirma aşa ceva despre suflet (despre aşa-zisa "spiritualitate" cu care încercaţi să ne aburiţi) ei bine, din aceeaşi perspectivă acelaşi lucru se poate spune şi despre trup, pentru că, din perspectiva învierii, nici acesta nu este cu adevărat omorât de oameni. Dar Iisus spune clar că trupul poate fi omorât de oameni, spre deosebire de suflet (de sinea spirituală, care nu poate fi ucisă de oameni) ori asta contrazice ipoteza voastră.