|
#71
|
|||
|
|||
Citat:
Argumentele pe care le aduci, bazate pe studii științifice care ar vrea să identifice normalitatea sau anormalitatea morală la nivele neuronal nu ajută la nimic. Nu am spus că homosexualitatea ar fi o afecțiune somatică. Poate că pentru atei persoanele religioase sunt anormale. Vor descoperi, oare, neurologii probleme neuronale la persoanele cu o viață spirituală deosebită? Ceea ce nu mai înțelege omul modern este noțiunea de păcat. Socotește că e un cuvânt anacronic, depășit. Creștinul, însă, a înțeles că păcatul e ruperea legăturii cu Dumnezeu și are drept consecință lipsa harului. Să explici ce e harul unui om lipsit de har e ca și cum ai vrea să-i explici unui orb ce e lumina. Oricine începe să vadă va urî păcatul și îl va denunța pentru ca și ceilalți să îl recunoască și să se ferească. Însă nimeni nu e obligat să deschidă ochii. Cine vrea să trăiască în întunericul lui e liber să o facă. Noi nu reacționăm decât atunci când vedem că noi sau copiii, familia sau neamul nostru sunt afectați. Manifestările împotriva homosexualității nu au apărut decât ca o reacție la propaganda pe care homosexualii și-o fac, la influența tot mai mare pe care o au într-o societate și așa extrem de coruptă. Citat:
Citat:
|
#72
|
||||
|
||||
Citat:
Last edited by ioanna; 09.09.2011 at 17:40:36. |
#73
|
|||
|
|||
Ce? Sunt lesbiana?
Si ca sa concluzionam:
Deja vad ca sunt catalogata drept lesbiana doar pentru ca le iau apararea? Ok, credeti ce vreti, nu ma deranjeaza, dar e hilar :)) Nici swingul nu as practica.Dar e problema lor, nu ma afecteaza, este libertatea lor sexuala. Pot oricand sa stau la o cafea si sa fiu prietena cu un astfel de cuplu. Deci ar rezulta ca practic swingul? De ce? Cred ca ce fac ei ca sa-si condimenteze viata sexuala, atata timp cat nu afecteaza pe nimeni, nu se duc in fata portii cuiva sau in statia de masina sa intretina relatii sexuale, nu ranesc sau jignesc pe nimeni - este treaba lor. Sunt o lesbiana care practica swing-ul ???!!! :)) Catre M.Priceputul - cam asta este in mare my point. Este treaba lor, eu cred ca e normal, altii cred ca e anormal. Dar ar trebui sa se rezume cam aici (dezbateri, certuri, aprobari pe tema asta). Dar sa nu ducem mai departe prin a vorbi de lucruri care nu exista (ma refer aici la asociatiile homosexualitatii). Sunt de acord ca cei care isi proclama orientarea sexuala prin mascarade publice (la asta ma refer comportament cu tenta unui act sexual, nu sarut) nu fac decat sa strice perceptia despre homosexuali. |
#74
|
||||
|
||||
Citat:
Last edited by ioanna; 09.09.2011 at 18:16:47. |
#75
|
||||
|
||||
Citat:
|
#76
|
||||
|
||||
Unii fac icter cand aud de Sfanta Scriptura, insa chiar daca fac abstractie de ea, tot ar trebui sa ajunga la concluzia ca relatiile care conduc specia la extinctie, nu pot fi considerate firesti pentru specia respectiva, deci homosexualitatea tine de supra-personalitatea adaugata naturii omului.
|
#77
|
|||
|
|||
Cum se distruge o civilizatie. Comentariul alaturat arata modul in care promovarea drepturilor homosexualilor in doar 5 etape simple distruge civilizatia. Primul pas e "de la ceva de neconceput la ceva radical.” Al doilea "de la radical la acceptabil”. Al treilea "de la acceptabil la sensibil”. Al patrulea "de la sensibil la popular”. Iar al cincilea “de la popular la regula sociala” (link).
Semneaza Declaratia Sursa: Buletin AFR Last edited by antoniap; 09.09.2011 at 19:34:38. |
#78
|
||||
|
||||
Citat:
|
#79
|
|||
|
|||
homo----maricoñ
Citat:
Cei care nu cred In Biblie care este cuvIntul Lui Dumnezeu grait prin Sf. poororoci mai bine sa nici nu vorbeasca de Dumnezeu. Nu scrie In Biblie ca la facerea lumi Dumnezeu a spus sa FACEM ceia ce Inseamna ca nu esa singur era de fata Duhul SfInt si Hristos , OM DUPA CHIPUL SI ASEMANAREA NOASTRA . ACUM VA iNTREB PE VOI CI DESTEPTI SI LUMINATI DE CINE DE deavol credeti ca dumnezeu a creat omul fara ca sa stie ce face sau si Dumnezeu dupa voi este ne stiutor ce este bine si ce nu sau cum sa faca omul dragoste cu alt om, vai vai voau ca va cIstigat anticristu si veti cadea odata ce el si cu toate slugile lui. De ce ar avea nevoie sa adopteze copii doua lezbi sai doi maricoñ fac operatie si ii insemineaza si despues operatie si nastere prin cezariana nu ¿¿¿¿¿¿ ; |
#80
|
|||
|
|||
De ce uram homosexualitatea?
Daca ai ajuns in tara noastra, s-ar putea sa fie din Pronia lui Dumnezeu. E infricosator, constatand usurinta cu care tolerezi homosexualitatea! Gandeste-te, ca aceasta este impotriva firii umane. Unde ar fi ajuns omenirea, daca toti ar fi homosexuali?! Poate ca nici tu nu ai fi pe lume. Eu nu zic ca homosexualii sa fie ucisi si nici marginalizati, caci "A Mea este judecata", zice Domnul. Dar nici nu am cuvinte de a-mi exprima gandurile fiindu-mi teama sa nu hulesc, sa nu asupresc, sa jignesc sau sa judec pe cineva. dar chiar azi am citit intr-o carte "Mantuirea pacatosilor" scrisa de Parintele Agapie Criteanul in care sta ca evreii si turcii nici nu hulesc pe Dumnezeu si aceasta cred ca se refera la modul verbal de exprimare. Dar ma gandesc mai departe si spun, ca homosexualitatea nu este numai impotriva firi umane si aceea pentru ce a creat-o Dumnezeu, ci insusi impotriva Lui, a Atotputernicului, Atoate Facatorului A toate Stapanitorului Dumnezeu. De ce a Creat Dumnezeu pe Adam si pe Eva. Citeste Sfanta Scriptura si Bunul si iubitorul de oameni Dumnezeu te va lumina. Si vei vedea si ce a facut in urma urgiilor identice din Sodoma si Gomora. Iisus Hristos Dumnezeul intrupat nu a binecuvantat homosexualitatea ci heterosexualitatea, binecuvantand nunta din Caana Galileii. Gandeste-te cine este potrivnicul lui Dumnezeu, nu este acesta necuratul? Se stie ca nu poti sa slujesti la doi stapani, ci numai la unul..., iar daca cineva nu face voia lui Dumnezeu ci pe a celuilalt a cui sluga este, la cine slujeste? Ma intreb daca homosexualii se roaga lui Dumnezeu. Si daca mi-ar spune cineva nu l-as crede ptr ca Domnul Dumnezeu nu L-ar lasa sa rataceasca, L-ar lumina si I-ar arata calea cea buna. Cunoscand limba romana foarte bine iti recomand sa citesti cu mare atentie si evlavie Biblia si Domnul o sa te lumineze, ceea ce-ti doresc si eu.
Citat:
|
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
SUA si Homosexualitatea | Diana67 | Homosexualitatea | 132 | 11.12.2015 18:35:30 |
Homosexualitatea in viitor | SylverCheetah53 | Homosexualitatea | 41 | 29.07.2010 11:28:09 |
Homosexualitatea | NTatiana | Intrebari utilizatori | 5 | 10.03.2010 21:23:56 |
|