Pacatul

Unele pacate sunt mari si le marturisim cu usurinta. Daca nu ni le amintim noi, ni le amintesc altii... Dar exista si pacate finute, de care nici nu ne dam seama si, daca nu cercetam un indreptar de spovedanie, nici nu ne dam seama ca am pacatuit.

[cristiboss56]

În prealabil postat de antoniap

Unele pacate sunt mari si le marturisim cu usurinta. Daca nu ni le amintim noi, ni le amintesc altii... Dar exista si pacate finute, de care nici nu ne dam seama si, daca nu cercetam un indreptar de spovedanie, nici nu ne dam seama ca am pacatuit.

Am cumparat de mult un astfel de indreptar , ce continea cam 400 de "abateri ", sa le spun astfel . Am stat eu cumintel , am citit , si am zis : " sa incep a le incercui , ca de sa nu le uit".Am tot incercuit , si iar am incercuit , si la final am constatat ca totul era invaluit in cerculete , peste cerculete ! Mai , mi-am zis , sa mai tai din cerculete , ca-i prea de tot ! Dar , vai , de mai zaboveam nitel , pe toate le incercuiam !
Acum , nu stiu ce sa spun , dar grea e contabilizarea asta , adica nici prea , prea , dar nici , foarte , foarte . . . Sa ne ierte Dumnezeu pe toti ! Amin!+

În prealabil postat de cristiboss56

Am cumparat de mult un astfel de indreptar , ce continea cam 400 de "abateri ", sa le spun astfel . Am stat eu cumintel , am citit , si am zis : " sa incep a le incercui , ca de sa nu le uit".Am tot incercuit , si iar am incercuit , si la final am constatat ca totul era invaluit in cerculete , peste cerculete ! Mai , mi-am zis , sa mai tai din cerculete , ca-i prea de tot ! Dar , vai , de mai zaboveam nitel , pe toate le incercuiam !
Acum , nu stiu ce sa spun , dar grea e contabilizarea asta , adica nici prea , prea , dar nici , foarte , foarte . . . Sa ne ierte Dumnezeu pe toti ! Amin!+

Pe aceasta tema am citit o istorioara. Un calugar athonit era bucuros ca nu mai face pacate si i-a spus aceasta altui calugar mai experimentat. Desigur cel dintai s-a gandit ca nu mai face pacate mari. Cel de-al doilea i-a atras atentia ca si pacatele mici, cat boabele de nisip, pot innegri haina Botezului, de aceea i-a spus:
,, - Nisipul, frate, nisipul!"

[George.m]

E mare lucru ca omul sa isi vada propriile pacate, mari si mici. Vederea acestora e primul pas spre descotorosorea de ele, e inceput al pocaintei.

"Fericit esti, frate, daca simti peste tot ca ai pacate. Caci cel ce le simte, fara indoiala ca se si scarbeste de ele si se desparte de ele. Si a le simti si a cere ajutorul de la Parinti prin Rugaciunile lor catre Dumnezeu pentru a se izbavi de ele si de chinurile vesnice ce asteapta pe om pentru ele, e o parte a pocaintei" (Sfintii Varsanufie si Ioan, Scrieri duhovnicesti, raspunsul 498, Filocalia XI).

[iRoDiOn]

Păcatul reprezintă murdăria sufletului.
Aşa cum noi ne spălăm de murdărie, aşa trebuie să ne spălăm şi de păcate prin spovedanie.
Trebuie să ne facem templu al Sf. Duh, şi pt. ca Sf. Duh să vină întru noi aşa cum spunem în rugăciunea Împărate Ceresc trebuie să fim curaţi sufleteşte.

[George.m]

"Veninul pacatului adunat in noi fiind mult, e nevoie si de foc mult care sa-l curete prin lacrimile pocaintei si prin durerile fara de voie ale caintei si prin cele de bunavoie ale nevointei. Fiindca de petele pacatului ne curatim prin osteneli de bunavoie sau prin necazuri fara de voie. Daca premerg cele de bunavoie, nu vin cele fara de voie. Dar daca nu lucreaza cele de bunavoie curatirea partii din launtru a paharului si a blidului, implinesc, in chip mai aspru, cele fara de voie readucerea noastra la starea straveche. Asa a randuit Facatorul" (Cuviosul Nichita Stithatul, Suta a doua a capetelor naturale, c.9, in Filocalia VI).

[George.m]

"Cel ce a slujit pana la saturare placerilor trupului si faptelor lui, are trebuinta si de saturarea cu ostenelile nevointei, in sudorile grelei patimiri. In felul acesta, vei alunga saturarea prin saturare, placerea prin durere, tihna prin ostenelile trupului si vei afla saturarea veseliei si a bucuriei spre odihna.

Prin aceasta te vei desfata si de curatia bunei miresme si a nevinovatiei si te vei bucura de placerea de negrait a roadelor nemuritoare ale Duhului. Caci si in cazul petelor de pe haine obisnim sa folosim mijloace potrivite cu ele pentru curatirea lor, cand sunt stricate rau de pete" (Cuviosul Nichita Stithatul, Suta intai a capetelor despre faptuire, c.86, in Filocalia VI).

[cristiboss56]

În prealabil postat de antoniap

Pe aceasta tema am citit o istorioara. Un calugar athonit era bucuros ca nu mai face pacate si i-a spus aceasta altui calugar mai experimentat. Desigur cel dintai s-a gandit ca nu mai face pacate mari. Cel de-al doilea i-a atras atentia ca si pacatele mici, cat boabele de nisip, pot innegri haina Botezului, de aceea i-a spus:
,, - Nisipul, frate, nisipul!"

Asa-i , caci pe cele marunte nu le mai socotim , din obisnuinta , ni se par firesti repetandu-le la nesfarsit ! Pai , clevetirea , o minciunica mica , scapa orice muritor , si atunci ni se par firesti astfel de "mici" pacate , uitand ca tocmai din ele se nasc cele mari !

[cristiboss56]

De aceea, precum printr-un om a intrat pacatul in lume si prin pacat moartea, asa si moartea a trecut la toti oamenii pentru ca toti au pacatuit in el.(Rom.5:12)

Pacatul si moartea sunt urmari infricosatoare ale faradelegii si ale neascultarii si consecinta robirii libertatii morale a omului.Cel dintai om, lasandu-se inselat, mai intai a lepadat sfatuirea glasului launtric, al ravnei pentru pazirea poruncii dumnezeiesti, mai intai si-a robit libertatea morala sugestiilor diavolului, socotindu-le pe acestea mai mari decat propria lui vrednicie si tindere spre bine; a supus, ca unul care are voie libera, pe cele mai bune sfatuitorului celui rau, ca unuia mai inalt si mai intelept si, ascultand ca un rob de cel chipurile mai inalt a incalcat dumnezeiasca porunca spre a carei pazire tindea si o cauta.Daca Adam, ca fiinta libera si independenta, nu si-ar fi supus diavolului libertatea lui morala, niciodata nu ar fi incalcat dumnezeiasca porunca.Asadar pacatul si moartea sunt consecinte ale robirii morale a omului.Robirea morala este, asadar, cel mai mare rau, ca una care a adus pacatul si moartea, adica denaturarea chipului dumnezeiesc si stricarea sufletului si a trupului.
Pacatul este un mare rau, fiindca slabanogeste sufletul, seamana semintele bolii, il dizolva si il distruge si la urma ii gateste moartea.Asa cum bolile distrug trupurile si omoara, la fel si pacatul face sufletului.Sufletul slab ingreuiat de patima, se clatina pururi si nu poate privi catre cer niciodata si este cu totul neputincios sa isi atinteasca ochii spre lumina adevarului.Despre starea de boala a sufletului din pricina pacatului iata ce spune dumnezeiescul Gura de Aur:
"Asa cum cei bolnavi isi feresc ochii de lumina materiala, din pricina slabirii vederii, si asa cum se intorc de la principiile sanatoase, la fel si cei bolnavi cu sufletul, infierbantati de patima, nu pot sa-si atinteasca ochii cugetului catre lumina adevarului."(Comentariu la FACERE, Sf.Ioan Gura de Aur)"caci la fel si porcii se pleaca la cele de jos si se apleaca spre pantece si se tavalesc in noroi si nu simt ca se umplu de cea mai groasa tina."(Sf.Ioan Gura de Aur, Selectii din diferite lucrari)Si Sfantul Clement al Alexandriei zice:"Sa ne temem de boala nu a trupului, ci de pacate, din pricina carora este boala"(Din cuvintele profetice)La fel spune si cantarea:"Din pricina multimii pacatelor mele slabeste trupul meu, slabeste si sufletul meu".(Canonul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu).De asemenea si Marele Vasile, tot ca slabiciune a sufletului caracterizeaza pacatul, zicand:"Agricultura schimba alcatuirea plantelor, iar grija cea dupa virtute pentru suflet poate sa stapaneasca feluritele slabiciuni"(Omilii,Despre rodul pamantului).dar si Domnul ii priveste pe pacatosi ca pe niste bolnavi, fiindca si zice:Nu cei sanatosi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi.Boala sufletului este mult mai grea decat cea a trupului si mai primejdioasa, fiindca in timp ce una duce la moartea trupului muritor, cealalta duce la moartea sufletului vesnic, plata pacatului este moartea, si mai mare decat moartea , fiindca duce la despartirea de Dumnezeu.Si se desparte de Dumnezeu fiindca, potrivit cu cele spuse de Sfantul Evanghelist Ioan, oricine savarseste pacatul este de la diavolul.Caci de la inceput diavolul pacatuieste spre aceasta, de aceea nu este nici o impartasire a luminii cu intunericul.(Cor 6:14)Iar Sfantul Ioan Gura de Aur zice ca pacatul se savarseste din lipsa fricii de Dumnezeu si ca duce in adancul iadului.Dar ne sfatuieste sa ne departam de pacat, zicand:"Lasa-te de pacat, caci faptul de a pacatui este omenesc, dar a ramane in acestea este cu totul dracesc"(Sf.Ioan Gura de Aur, Catre monahul Teodor).Dar fiindca desfatarea de pacat este vremelnica si pentru ca dupa aceasta urmeaza multa intristare, zice:"In acest fel este pacatul: mai inainte de a fi savarsit, il imbata pe cel stapanit de el, iar dupa ce este savarsit si faptuit, atunci se opresc si se sting cele ale placerii si apoi sta inainte gol invinuitorul, avand rolul unui calau public, care, zdrobindu-l pe cel ratacit, cere cea mai de pe urma pedeapsa, apasandu-l mai greu decat orice povara".Si in alta parte:"Caci nimic nu este atat de greu de purtat precum natura pacatului, nimic nu ne da atata chin precum felul rautatii si ratacirile.Pentru aceasta Hristos a zis celor ce traiesc in pacate:Veniti la Mine, cei osteniti si impovarati, si Eu va voi odihni pe voi, caci jugul Meu este bun si povara Mea este usoara(Mt.11:28-30)Pentru aceasta si un alt parinte zice:"Ce este mai greu si mai vatamator decat pacatul, dupa cum, dimpotriva, ce este mai usor si mai folositor decat virtutea?"Caci pacatul, asa cum este scris in Pilde, ranindu-i pe multi(Pilde 7:26) ii arunca in osanda, cel fara de lege este prins in laturile faradelegilor lui(Pilde 5:22)Iar virtutea, pe cei ce o lucreaza ii face vii si ii duce la inaltime, dupa cum zice autorul Pildelorom al vietii este tuturor celor ce o stapanesc(Pilde 3:18).
Pacatul corupe dumnezeiasca frumusete a chipului, atat a sufletului, cat si a trupului si il face urat nevrednic, fiindca, asa cum spune Marele Vasile:"Asa cum sunt umbrele pentru trupuri, asa sunt pacatele pentru suflete: le insotesc pretutindeni, dand la iveala faptele".
Pacatul departeaza pe ingerul pazitor al sufletului si preda sufletul si trupul in stapanirea diavolului, fiindca, precum iarasi zice Sfantul Vasile cel Mare, "Caci asa cum fumul alunga albinele si mirosul urat alunga porumbeii, la fel si pe ingerul pazitor al vietii noastre il izgoneste pacatul cel urat mirositor, vrednic de plans"
Pacatul alunga orice sfiala si ii face fara rusine pe cei ce pacatuiesc prin intunecarea mintii lor.Despre nerusinarea pacatului, dumnezeiescul Ioan Gura de Aur spune:"Pacatul, pana ce se savarseste, are oarecare rusine.Dar, dupa ce s-a savarsit cu fapta, atunci ii face cu totul fara de rusine pe cei ce il lucreaza".
"Pacatul, zice acelasi dumnezeiesc parinte, este maica smereniei, iar intoarcerea de la pacat, smerenia insasi".Una inalta si duce sus, celalalt coboara si smereste, una duce in ceruri, iar celalalt in adancul iadului.Si iarasi:"Daca deci pacatul este vatamator pentru cel ce il savarseste, atunci pentru ce ramai in cele destrugatoare?Nimeni cautand sa inghita fierea, nu o aduna iarasi pe aceasta inmultit dintr-un trai rau si nepedepsit".Si Sfantul Marcu adauga:"Pacatul este foc ce arde si orice vei adauga la el il vei aprinde si mai mult"."Se pare ca pacatul este ca o piedica ce opreste cugetul bun al lui Dumnezeu sa fie intru noi"."Pe cei ce slujesc pacatului ii asteapta intristarea si munca gheenei".Pentru aceasta ca de fata sarpelui fugi de pacat; de te vei apropia de el, te va musca;dinti de leu sunt dintii pacatului, care omaoara sufletele oamenilor.
Necuratia sufletului, Sfantul Ioan Gura de Aur o numeste pacat:"Este mai bine sa fii murdar de noroi decat de tina pacatelor".Asa cum viermele roade din lemn si mananca lemnul si mananca si lana, avand de la sine insusi inceput , la fel si intristarea si moartea sunt nascute din pacat si consuma pacatul."Si iarasi:Sabie cu doua taisuri este pacatul(Intelep.Sir.32:3)


http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...t-b1-p1607.htm

Patimi sufleteşti sunt acestea: uitarea, nepăsarea şi neştiinţa. Când ochiul sufletului, sau mintea, e întunecat de acestea trei, e luat apoi în stăpânire de toate patimile care sunt acestea: neevlavia, credinţa strâmbă sau toată erezia, blasfemia, iuţimea, mânia, amărăciunea, înfurierea năpraznică, ura de oameni, pomenirea răului, vorbirea de rău, osândirea, întristarea fără temei, frica, laşitatea, cearta, rivalitatea, pizma, slava deşartă, mândria, făţărnicia, minciuna, necredinţa, zgârcenia, iubirea de materie, împătimirea, afecţiunea pentru cele pământeşti, trândăvia, micimea, de suflet, nemulţumirea, cârtirea, înfumurarea, părerea de sine, trufia, îngâmfarea, iubirea de stăpânire, dorinţa de a plăcea oamenilor, viclenia, neruşinarea, nesimţirea, linguşirea, înşelăciunea, ironia, duplicitatea, învoirea cu păcatele părţii pătimaşe şi gândirea deasă la ele, rătăcirea gândurilor, iubirea de sine, care e maica şi rădăcina tuturor relelor, iubirea de argint, reaua nărăvire şi răutatea. Iar patimi trupeşti sunt: lăcomia pântecelui, nesăturarea, desfătarea, beţia, mâncarea pe ascuns, iubirea de plăceri felurite, curvia, preacurvia, desfrâul, necurăţia, amestecarea sângelui (incestul), stricarea pruncilor, împreunarea cu dobitoacele, poftele rele şi toate patimile urâte şi potrivnice firii, furtul, jefuirea celor sfinte (sacrilegiul), hoţia, uciderea, orice moleşie trupească şi bucurie de voile trupului mai ales când trupul e sănătos, ghicirile, descântecele, farmecele, prezicerile, iubirea de podoabe, uşurătatea, moliciunile, înfrumuseţările, vopsirea feţei, pierderea vremii, umblarea fără rost, jocurile de noroc, reaua şi pătimaşa întrebuinţare a lucrurilor dulci ale lumii, viaţa iubitoare de trup, care, îngroşând mintea, o face pământească şi dobitocească şi nu o lasă niciodată să tindă spre Dumnezeu şi spre lucrarea virtuţilor. Iar rădăcinile tuturor patimilor acestora şi, cum ar zice cineva, cele dintâi pricini ale lor sunt: iubirea de plăcere, iubirea de slavă şi iubirea de argint, din care se naşte tot răul. Dar nu săvârşeşte omul nici un păcat, dacă nu-l biruie şi nu-l iau în stăpânire mai întâi aceşti uriaşi puternici, cum zice preaînţeleptul între asceţi Marcu, adică uitarea, nepăsarea şi neştiinţa. Iar pe acestea le naşte plăcerea, odihna, iubirea slavei de la oameni şi împrăştierea...

http://www.filocalia.ro/sfintii-desp...Ioan_Damaschin