Despre bioterapie

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Dragul meu în această postare mă faci foarte fericit!!! Nu mai eşti calvin!!! Aş putea spune că eşti aproape Ortodox. Dar nu o pot face deplin căci îşi lipseşte nădejdea cea adevărată, înţelegerea vieţii în Hristos (radical diferită de cea de pe pământ) şi deci şi a iubirii Lui şi înţelegerea adevărată a libertăţii umane şi deci a Sfintei Cruci. Dar mai ales, îţi lipsesc Sfintele Taine.
Aici dragul meu scoţian vorbeşti în sfârşit ca un om. am putea pleca la o discuţie reală de aici, lăsând-o cea veche să plece cu pace pe la calvini.

În prealabil postat de Scotland The Brave

Partea a-III-a

[font=Verdana]Cand mi-am dus baiatul mic la gradinita,

Ceea ce pomeneşti aici este o inocenţă a fericirii biologice căzute. De fapt lumea aceasta este un câmp înfricoşat de război în care inocenţa este una din capcane:


I.Cor.14:20. Fraţilor, nu fiţi copii la minte. Fiţi copii când e vorba de răutate. La minte însă, fiţi desăvârşiţi.



Adam şi Eva nu erau copii inocenţi ci oameni contemplativi în duh, care însă, crezând din naivitate, în vorbele şarpelui, şi-au pierdut cunoaşterea sufletească şi au căzut în cea trupească. De atunci naivitatea a devenit una din cursele foarte periculoase în războiul duhovnicesc. Nu le-a folosit la nimic naivitatea înjugată cu mândria, ce le-a lăsat naivitatea a fost că, necăzând prin ei înşişi precum Lucifer, se mai pot căi. Nu se pune problema războaielor religioase, de neam, de regiune dacă noi vom căpăta o minte matură hrănită cu minunatele învăţături ale Sfintelor Scripturi şi mai ales cu înfricoşatele Taine. Războaiele religioase, după cum vei vedea mai departe când vom descrie asasinatele lui Jean Calvin, au apărut nu prin pierderea inocenţei ci prin fanatizarea ei. Au crezut în prostia inocenţei lor, murdărite de mândrie, că pot sluji Dumnezeului iubire cu pumnalul şi tortura, prefăcându-şi patimile în dumnezeul cel mânios. Nimeni nu cere în Ortodoxie o bătălie cu ereticii ci doar o ferire de ei deoarece ei au toxine foarte periculoase, ale credinţei, ce duc la fanatism şi aduc acele războaie pe care tu le-ai descris şi de care şi tu ai fost ispitit puţin mai devreme. Parcă vedeam în tine idolul dumnezeului mânios. O credinţă fanatică duce la război iar nu asumarea unei credinţe drepte care te face ca un miel în mijlocul lupilor.
Conştiinţa să şti că se perverteşte mai întâi prin credinţă greşită şi apoi prin fapte. Nu poate satana să dea o învăţătură rea sau să facă pe om să facă o faptă rea dacă nu-l convinge mai întâi că e bună. De aceea păcatele minţii sunt cele ce pervertesc mai întâi: uitarea, neştiinţa, erezia împotrivirea la adevărul învederat pentru a-ţi dogmatisi păcatul şi altele.

În prealabil postat de Scotland The Brave

Partea a-III-a[font=Verdana]Exista o legenda despre o pasara care canta o singura data in viata, mai dulce decat orice alta vietate de pe fata pamantului.

cum să zâmbească Dumnezeu când făptura Lui piere. Doar dacă este un dumnezeu sadic ca al calvinilor. El suferă că şi făptura piere din cauza păcatului nostru. Şi toată făptura suspină după mântuirea noastră.

Vezi noi ortodocşii avem legenda păsării Phoenix care, după ce se jertfeşte, arsă de tot, învie din propria cenuşă, zburând spre ţara cea fericită. De aceea noi credem că Sfânta Cruce nu a fost un asasinat sadic al lui Dumnezeu ca să-Şi satisfacă dreptatea şi o plată de răscumpărare în mâinile unui dumnezeu mânios. Nu asasinatul sadic al lui Hristos dă satisfacţie unui dumnezeu mânios ci Sfânta Cruce cea preafrumoasă este o jertfă a iubirii ce vede în Sfânta Cruce poarta către biruinţa asupra morţii noastre şi dobândirea în firea noastră a vieţii (mai presus de viaţa lui Adam fără de păcat) a vieţii înviate şi înălţate pe tronul lui Dumnezeu a întregii firi îndumnezeite în Hristos. Credem în triumfului învierii prin Sfânta Cruce asupra noastră iar nu în satisfacerea melodioasă a unui dumnezeu rănit din cauza mândriei lui. Pasărea noastră Pheonix se jertfeşte aşadar pentru înviere iar nu se jertfeşte ca pasărea spin, în deşert, doar pentru a forţa un dumnezeu mânios să zâmbească, am putea spune sadic şi pilindu-şi unghiile. Chiar nu vezi ce lipsită de sensibilitate şi nădejde este istorioara ta? De aceea viziunea voastră este deznădăjduită supusă unui dumnezeu mânios, iar a noastră, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur este aşa:
„Când îl văd pe Hristos răstignit, eu văd pe Împăratul Slavei.”


Pe de altă parte regulile nu ucid (dacă nu sunt calvine, mânioase), ci dau o deplină libertate:

Ioan 8:31. Deci zicea Iisus către iudeii care crezuseră în El: Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei;
Ioan 8:32. Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi.

Vezi aşadar că numai în Cuvântul lui Hristos avem deplina libertate? Şi aceasta nu e numai o regulă ci chiar o poruncă:

Ioan 13:34. Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul.
Ioan 13:35. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii

Ioan 13:34. Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul.
Ioan 13:35. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii

Aşadar nu se poate viaţă în Hristos fără reguli ba mai puternic, porunci.

Aceasta este autentica viaţă în Hristos după această regulă adevărul în iubire. După cum spunea Părintele Prof. Constantin Galeriu: „Adevărul fără iubire ucide. Iubirea fără adevăr este o slabă vibraţie sentimentală.”


Pe copil inocenţa nu l-ar fi putut salva de la cancer dar Sfântul Maslu da. Sunt nenumărate cazuri şi de copii şi de oameni mari care numai inocenţi nu erau.



Nu putem fi cu Hristos dacă nu-L mâncăm:



Ioan 6:53. Şi le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi.
Ioan 6:54. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.
Ioan 6:55. Trupul este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură.
Ioan 6:56. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el.





Cum poţi tu să fi cu Hristos dacă nu-I mănânci trupul şi nu-I bei sângele. Ar însemna că El este un mincinos în cele spuse mai sus, că ar putea să trăiască cineva în Hristos, fără de Hristos. Cum să fi cu Hristos fără să te împărtăşeşti? Să nu fie! Cum să scapi de moarte şi să nu fi speriat de ea dacă nu ai Viaţa - Hristos în tine?


Karl Barth spunea, dar nu înţelegea, filozofa, dar deznădăjduia. Vedea dragostea lui Hristos dar nu înţelegea libertatea Lui când a luat asupra Sa şi neputinţele şi păcatele noastre. Nu înţelegea nici vinovăţia omului care nu este o declaraţie de război a unui dumnezeu mânios ci o stare de mutilare a firii.
Dragul meu lasă învăţăturile deşarte şi putrede care nu te pot hrăni sufleteşti şi vino la Ortodoxie. Aici vei găsi sensul existenţei tale. Sursele tale sunt fade şi întunecate, nelămurite. De, ca-n filme. Iar credinţa ta şovăie între calvinismul cel fanatic prin dogme mânioase şi ecumenismul cel mlăştinos, total adogmatic, total imoral. Numai în Ortodoxie poţi găsi echilibrul dogmelor în iubire.

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Un mic răspuns la şchiopătarea lui Karl Barth, din cartea, pe care din nou ţi-o recomand (deşi ar fi bine să începi cu Sfântul Ioan Gură de Aur):
Uimit de Hristos, pag. 232-245:





Sfântul Maxim Mărturisitorul (sec. al VI-lea) a scris:
„O chezăşie sigură pentru aşteptarea cu nădejde a îndumnezeirii firii omeneşti, este dată de întruparea lui Dumnezeu care îl face dumnezeu pe om, în aceeaşi măsură în care Dumnezeu însuşi S-a făcut om.
Fiindcă este clar că El, Care a devenit om fără de păcat (cf. Evrei 4, 15), va îndumnezeii firea omenească fără să o schimbe în fire dumnezeiască,
şi o va înălţa din dorinţa Sa la aceeaşi măsură, căci S-a smerit pe Sine de dragul omului. Aceasta învaţă în chip tainic Sfântul Pavel când spune: « ...ca să arate în veacurile viitoare covârşitoarea bogăţie a harului Său, prin bunătatea ce a avut către noi întru Hristos Iisus» (Efeseni 2, 7)"32.
Sfântul Atanasie cel Mare spune despre Dumnezeu: „într-adevăr, El a asumat omenitatea pentru ca noi să devenim dumnezeu" (adică să devenim asemănători cu Dumnezeu).
învăţătura Bisericii primare este că scopul mântuirii noastre este ca, prin har, să devenim tot mai mult ceea ce Dumnezeu este prin fire. Aceasta se realizează fără anihilarea distincţiei ontologice absolute dintre necreat şi creat. Omul nu devine niciodată efectiv Dumnezeu. Mai degrabă, el înaintează veşnic în asemănarea cu Dumnezeu, un proces sau o călătorie fără de sfârşit. Cu alte cuvinte, în îndumnezeirea sa, omul trăieşte unirea reală cu Dumnezeu, dar nu se uneşte cu Fiinţa divină.
în concepţia Sfântului Atanasie, în special, şi a Ortodoxiei, în general, răspunsul la întrebarea „De ce a devenit Dumnezeu om?" este ,Pentru ca omul să devină dumnezeu", sau să înainteze în asemănarea cu Dumnezeu pentru veşnicie. O definire teologică mai precisă ar suna cam aşa: Dumnezeu, Care este Dumnezeu prin fire, a devenit om pentru ca omul să poată înainta veşnic în asemănarea cu Dumnezeu după har, tară ca vreodată să poată deveni dumnezeu prin fire. Aşadar, credinciosul ortodox consideră că dacă scopul principal ar fi să devină mai bun din punct de vedere moral, atunci întruparea lui Hristos nu mai este necesară şi nu are nici un rost, fiindcă Dumnezeu ne poate îmbunătăţi modul de a ne comporta şi fără întrupare. Scopul întrupării a fost de a ne face capabili să experiem o metamorfoză, care nu s-ar fi putut produce decât prin unirea noastră reală cu omenitatea Dumnezeului întrupat.



John Meyendorff, un teolog ortodox de frunte, a scris următoarele: „Cuvântul Cel mai înainte de veci este subiectul morţii lui Hristos, pentru că în Hristos nu există vreun alt subiect personal în afară de Cuvântul; doar cineva poate muri, nu ceva, nu o fire sau trupul"39.
Cea de-a doua Persoană a Fericitei Treimi, Cuvântul Cel veşnic al lui Dumnezeu, S-a întrupat din iubire; luând asupra Sa omenitatea (firea omenească), a îngăduit însuşi ca să pătimească şi să moară în omenitatea Sa. Nu a fost omenitatea Sa cea care a pătimit şi murit în locul Persoanei Sale; Persoana Sa a fost Cea care a pătimit şi murit în omenitatea Sa. Desigur, atunci când vorbim despre Dumnezeu că „a murit" nu spunem că a încetat să mai existe, ci că s-a petrecut o separaţie de trei zile între Persoana lui Hristos Cel mai înainte de veci şi trupul Său.
Două cuvinte greceşti folosite în Noul Testament redau ce s-a petrecut la întrupare. Expresia: „S-a deşertat pe Sine", de la Filipeni 2, 7 este întemeiată pe cuvântul grecesc kenosis, care înseamnă „golire"*. Asemănător, cuvântul grecesc sugkatabasis înseamnă literal „a coborî împreună cu", semnificând condescendenţă [pogorământ, bunăvoinţă] dar şi înjosire. Este de neînţeles faptul că Dumnezeu Fiul Se naşte ca om vulnerabil în acest act de pogorământ/bunăvoinţă. Făcând aceasta El Se supune pe Sine la durerea, mâhnirea şi ispitele obişnuite ale omului, ajungând până la pătimirea şi moartea pe o cruce.
Patima lui Hristos din Săptămâna Mare este numită de creştinii ortodocşi „umilinţa cea mare a lui Hristos". Intrarea lui Hristos în Ierusalim în Duminica Floriilor a stabilit orânduiala pentru Săptămâna Mare: „Iar acestea toate s-au făcut, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin proorocul, care zice: «Spuneţi fiicei Sionului: Iată împăratul tău vine la tine blând şi şezând pe asină, pe mânz, fiul celei de subjug»" (Matei 21,4-5).
Smerenia lui Hristos nu este considerată de creştini drept o slăbiciune morală, ci o putere morală. Smerenia lui Dumnezeu nu este expresia unei vine sau a vreunei incompatibilităţi, ci este o manifestare a desăvârşirii.

Dumnezeu nu încetează să fie smerit după înviere, ca şi cum smerenia nu ar avea o realitate veşnică - ca şi cum nu ar avea decât o valoare creată, utilitară, temporară necesară pentru mântuirea omului. După înviere! Hristos a continuat să poarte rănile Sale - Toma, apostolul „care se îndoia" chiar le-a pipăit urmele. Concepţia creştin ortodoxă este că Hristos S-a înălţat la ceruri cu omenitatea Sa slăvită dar îşi păstrează veşnic rănile Sale. De ce? Fiindcă rănile Sale sunt o mărturie şi o confirmare veşnică a iubirii Iui Dumnezeu, exprimată către noi în smerenie absolută. întruparea Sa nu a fost un simplu eveniment temporar; ea este veşnică fiindcă a fost înălţată întru veşnicie. Dumnezeu nu încetează niciodată să fie smerit fiindcă El ne iubeşte, hrăneşte şi susţine fără contenire. Această concepţie este specifică credinţei creştine şi este cel mai clar expusă şi înţeleasă în Ortodoxie.
* aici Părintele James Bernstein remarcă faptul că în engleză sunt trei traduceri ale acestei expresii, toate având aceeaşi semnificaţie: „made himself of no reputation", „made Himself nothing", „emptied Himself (n. tr.).







Chiar nu vrei să ne vedem faţă către faţă, ca să putem vorbi în şoaptă despre Dumnezeu? Eu vin Sâmbăta viitoare la Bucureşti. Nu ai vrea să ne vedem sau acum eşti prin înălţimile munţilor?

Motto:,,Eu ma aflu acum foarte aproape de Dumnezeu si nu imi mai trebuie decat sa intind mana spre EL"(Constantin Brancusi).

Piesa bufa dupa situatii reale din viata sau cum de intamplarile lui Woland nu mai par chiar atat de imposibile.Nota autorului:piesa bufa=O piesa bufa este o piesa care te face sa razi, care are o logica (mai mult sau mai putin evidenta, dar are), nu te agreseaza nici vizual si nici auditiv. Nu te face sa-ti smulgi parul din cap de enervare cand vezi ca ceea ce se intampla pe scena in minutul 1 nu are nici o legatura cu ce se intampla in minutul 2.Pe scurt o buna definitie a vietii virtuale.Personaje:Sfantul Alexandru,pacatosul Scotian,maicuta Doua Fete,Diavolul,Bunul Dumnezeu.Restul personajelor sunt pura fictiune.

Actul I Scena I

Inchisoarea pacatelor.Mizera,intunecoasa,cu umbre mefistofelice napadind peretii.Vantul regretelor suiera amenintator prin geamul incadrat cu zabrele constiintei.Soarele aproape ca nu mai ajune pe paiele umede pe care Scotianul sta chircit.Se zbate,sufera,isi plange amarul.Amintirile il napadesc,il incoltesc.Isi da seama ca a gresit,ca a picat in erezie.Este un eretic,ce gand infricosator.Parca toti sfintii il privesc cu asprime.Scotianul tremura,isi infunda degetele in urechi,nu mai vrea sa auda acel glas care ii spune: ,,Am socotit totdeauna virtutea şi ştiinţa drept daruri mai mari decât nobleţea şi bogăţia.Reputaţia e o născocire proastă şi înşelătoare; dobândită adesea fără merit şi pierdută fără nicio vină.De coasa vremii n-ai apărători; doar prin urmaşi o-nfrunţi când o să mori!Glumind, bufonii - ades o nimeresc.Puţini sunt cei care ştiu cât de mult ar trebui să ştie, ca să ştie cât de puţin ştiu.Restul e tăcere."

Peretii parca se strag,lumea se dezintegreaza in zeci de particule intunecoase.Mici demoni,rai si perfizi,plini de propriile frustrari si inselaciuni,ii danseaza in fata ochilor: ,,Nu-i de mirare, stăpâne; cum să nu vorbească un leu, când sunt atâţia măgari care vorbesc?Oamenii ar trebui sa fie ce par; iar cei care nu sunt, n-ar trebui nici sa para.Glumeţii se dovedesc adesea profeţi."

Si totusi,el stie ce a simtit,stie ce a fost in sufletul lui.Si totusi ei nu stiu si vor sa il invete,sa il puna-n ordinea lor stramba,in care nici ei nu traiesc.Orice lumina o filtreaza,ii pun praf de stele moarte pe ea,o transforma in candela lor stinsa dar cu bec economic.Scotianul se uita pierdut in zare:

,,Mizeria mă face să primesc, şi nu voinţa mea.De-am fost crud, am fost pentru că am vrut să fiu şi milostiv.Prin dăruire te păstrezi de-a pururi,Şi-asa rămâi, cum ştii să-ţi dai contururi.Trecutul e-un prolog.Timpul este prea lent pentru cei care aşteaptă, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plâng, prea scurt pentru cei care sărbătoresc.Dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate.Înfrânge-ţi durerea, fii vesel de se poate, căci tot la zi ajunge şi cea mai lungă noapte.Noi când ne naştem plângem că intrăm... pe aceasta mare scenă de bufoni!"

Maicuta Doua Fete cere gardianului dogma sa-i deschida usa.Vrea sa vorbesca condamnatului,sa-l aline.Urmeaza apoi ca lumea sa afle trairea lui dar oare mai conteaza asta?Ea vrea sa il ajute,chiar si cu pretul raului ascuns caci cum se numestea acel bine care este doar izvorat din patima ta?: ,,Diavolul foloseşte şi Scriptura când vrea să-şi atingă scopul.Ai fost inselat.Aşteptarea este rădăcina tuturor durerilor de inimă.Pocaieste-te si vino inapoi.Iadul este gol şi toţi diavolii sunt aici.Deşertăciune grea, voioasă jale! Haos diform de forme ideale! Avânt de plumb! Lumină, fum! Foc, Gheaţă! Bolnav, dar teafăr! Somn de-a pururi treaz!".Scotianul o priveste cu lacrimi in ochi,crede in cuvintele ei.Maicuta valseaza prin aer,
imponderabila si imateriala:

,,Observă-te-n oglindă şi spune-ntruchipării
Că-i vremea de-o redare a chipului din ramă;
A cărei nouă umbră, de nu-i schimbarea stării,
Ademeneşte lumea şi-aruncă-n chin o mamă.
Nu ar dori frumoasa-ţi neplugărită-n pântec
Ca brazdele să-i fie de plugul tău arate?
Sau cine e nebunul ce-ar trece dintr-un cântec
În sânul nefiinţei cu-a lui posteritate?
Tu eşti oglinda mamei şi ea revede-n tine
Trecuta primăvară din floarea vârstei sale;
Aşa că prin fereastra secundelor susţine
În ciuda-mbătrânirii comorile-ţi sacrale.
De-n viaţă vei rămâne, pălind în amintire,
Străin îţi vei conduce oglinda la pieire."

Diavolul,dintr-un colt,priveste la Cel de sta langa Scotian: ,,Crezi, oare, că noi n-am iubit omenirea, de vreme ce am înţeles cu atâta umilinţă slăbiciunile ei şi am căutat din toată inima să-i uşurăm povară, îngăduind firii sale nevolnice chiar şi păcatul, cu condiţia ca să fie săvârşit cu ştirea noastră? De ce atunci vii acum să ne tulburi? De ce mă priveşti în tăcere cu ochii tăi blânzi, convins că dreptatea e de partea ta? Mai curând aş vrea să te văd mânios, nu-mi trebuie dragostea ta, pentru că nici eu nu te iubesc. De ce aş încerca să mă prefac? Nu-mi dau seama, oare, cu cine vorbesc? Ştii dinainte tot ce aş avea să-ţi spun, o citesc în ochii tăi. Cum aş putea, oare, să ascund de tine taina noastră? Poate că vrei totuşi s-o auzi din gura mea. Atunci ascultă: noi nu suntem cu tine, ci cu El, asta este toată taina noastră! De mult nu mai suntem cu tine, ci cu El; au trecut opt veacuri între timp. S-au împlinit opt veacuri de când am primit din mâinile lui ceea ce tu ai lepădat cu indignare, darul din urmă, pe care el însuşi ţi l-a oferit atunci, când ţi-a înfăţişat împărăţiile pământeşti. Noi am primit de la el Roma şi spada cezarului, decretându-ne stăpânitorii pământului, singurii lui împăraţi."

In Scotian lupta ajunge la paroxism.Demonii maniei si ingerii blandetii se lupta intr-o inclestare cosmica,apocaliptica.Bietul suflet este sfasiat,cusut la loc,taiat si peticit,ridicat la cer si zdrobit de pamint.Isi pierde suflarea si o recastiga precum un inecat.Lividsi epuizat,cu transipratii reci si camasa plina de sangele regretelor Scotianul priveste la raza de lumina ce intra prin tavanul diform si had,tavan al lumii si a mersului ei: ,,Iubirea este un fum făcut din arborii suspinelor. Purificată, e un foc în ochii celor ce se iubesc. Tulburată, este o mare hrănită cu lacrimile celor ce se îndrăgesc. Şi încă ce mai e? E nebunia cea mai înţeleaptă, fierea ce înăbuşă, dulceaţa ce ne mântuie.Mă îndoiesc că stelele sunt de foc. Mă îndoiesc că soarele se mişcă. Mă îndoiesc că adevărul poate fi minciună. Dar nicioadată nu mă îndoiesc că iubesc.Ce iad! Cu ochii altuia s-alegi!Cel mai bun crainic al bucuriei este tăcerea. Aş fi prea puţin fericit dacă aş putea spune cât sunt.Şoaptele mizerabile şi înveninate se raspândesc totdeauna cu mare repeziciune.Prin foc se stinge focul şi-un chin de groaza altui chin s-alină."

Maicuta Doua Fete are acum doar una.Cea reala,in care nu mai este prefacatorie.Priveste cu ochi fixi si goi la zbaterea nefericitului.Adevarul trebuie sa triumfe,chiar peste cadavrul lui: ,,O, Dumnezeule! Să pună oamenii un duşman în gura lor, ca să le fure mintea! Să ne transformăm cu bucurie, chef, plăcere şi aplauze în animale.Virtutea-i frumuseţe! Omul rău e cel mai urât. Cu nimic nu se mai însoţeşte mai bine frumuseţea decât cu cinstea.Mult zgomot pentru nimic!Nu sunt ce sunt.

De ce-ai cărat, risipitoare undă,
O moştenire-a frumuseţii-n spate?
Când a naturii lege se afundă
În inimi dezgolite şi curate:
De ce-abuzezi, zgârcenie nebună,
De bogaţia ce n-ai dat-o încă?
De ce, zaraf netrebnic, cânţi în strună
Esenţelor ce-n moarte se aruncă?
Purta-vei singur sufletul şi fala
Şi-ţi vei minţi încântătorul sine:
Atunci când firea-ţi va chema răceala
Cum vei răspunde... dur sau cu ruşine?
Cu tine, frumuseţea-ţi, îngropată
Să fie-ar trebui ca niciodată."

Actul I Scena II

Sfantul Alexandru,eliberat de pacat,salvat de zelotism,paseste curat si pur printre nemernicii mizerabili ce se tarasc pe lespezile reci ale podelelor,reci precum mormantul ce-i asteapta.Trebuie sa salveze suflete de la pieire,a auzit clar vocea care-i spunea asta: ,,Păcat că nebunilor nu li se îngăduie să spună cu înţelepciune ce-au de spus despre nebuniile înţelepţilor.Mai bine un nebun cuminte, decât un înţelept nerod."

Priveste cu mila si dragoste la epava umana din fata sa,cazut in necredinta,sufocat de erezie,prins cu lanturile amagirii: ,,Vai, sărmane Scotian! L-am cunoscut, Maicuta Doua Fete. Era un om plin de haz şi de o minunată fantezie. De mii de ori m-a dus în cârcă şi acum cât mi se îngrozeşte mintea! Îmi vine rău. Unde-ţi sunt poznele? Tumbele? Cântecele? Sclipirile acelea de veselie, care stârneau hohote la masă? N-a mai rămas nici una, ca să-şi râdă de strâmbătura ta de-acum? Stai cu fălcile încleştate?"

Il mangaie pe cap precum un parinte:,,Sunt doi stăpâni mereu în duşmănie:E bunul har, e crunta lăcomie.Şi când spre cer mai rău înclină sorţii,Atuncea vine negrul vierme al morţii..".In fundal Maicuta Doua Fete distribuie gratuit bilete la spectacolul din sufletul scotianului.Le-a scris pe paginile Bibliei lui eretice:

,,Cum valurile înspre ţărm se-mping,
Schimbându-şi locul val cu val din urmă,
Şi orele din noi se tot preling,
Minut peste minut se duc, se curmă.
Întâi ni-e naşterea luminător,
Apoi matură gloria irumpe;
Malefice eclipse ne-mpresor,
Şi Timpul, darnic ieri, azi daru-l rumpe.
Cea jună floare Timpul străpungând,
El trage brazde-n faţa cea frumoasă;
De al naturii miez mereu flămând,
Nimic nu cruţă crâncena sa coasă.
Dar versul meu i-o face, sper, în ciudă
Cântându-te, prin ani, în mâna-i crudă."

Scotianul priveste in sus,corus angelicus,marsaluind peste dracii invinsi si aruncati cu urlete-n focul iadului ii canta:,,Populaţia globului a ajuns la 6.666.666.666. de locuitori. O veste bună! Diavolul e depăşit numeric. S-ar putea să dea faliment.Am putea să fim geniali sau nebuni, în aceeaşi măsură. Depinde cine ne cântăreşte: Diavolul sau bunul Dumnezeu?"

Scotianul se taraste dupa sfat,il apuca cu mana de mantia lui ce se topeste precum fumul in noaptea constiintei noastre si ii spune:

,,Sătul de toate, moartea îmi invoc;
Văd vrednicul cerşind pentru mâncare,
Medalii pe distinsul dobitoc,
Credinţa răsplătită cu trădare;
Văd mantii aurite pe zălud,
Şi ţol de târfă pe virtutea pură,
Perfecţia o văd proscrisă crud,
Şi laşul văd puterea cum o fură;
Talentu-l văd de cenzori sufocat,
Ştiinţa uzurpată de prostie,
Dispreţuit ce e adevărat,
Şi rob la rău cel bun şi de-omenie.
Sătul de toate, toate le-aş lăsa
De n-ar fi-n lume ea - iubita mea."

Bunul Dumnezeu,undeva in coltul sau,uitat si incarcerat de folosirea corecta a numelui Sau,mediteaza trist: ,,A fi sau a nu fi? Aceasta-i întrebarea!M-a intrebat azi sfantul meu: ,,Ce citeşti, Doamne?"si Eu i-am raspuns: ,,Vorbe, vorbe, vorbe.De-am fost crud, am fost pentru că am vrut să fiu şi milostiv.Dac-as cinsti pe fiecare după merit, cine ar mai scăpa de bici?Pe fiecare află-l ce gândeşte, dar nu-i destăinui ce cugeţi Tu."

Corus Angelicus ii poarta pe aripi pe Sfant si pe Maicuta Doua Fete-ntruna singura.Scotianul,luat de umeri de catre Diavol,care ii sopteste tandru la ureche,drumul catre Iad, priveste inaltarea celor doi si urla in nemernicia lui tacuta:

,,Când ştii că visu-acesta cu moarte se sfârşeşte,
Că-n urmă-ţi rămân toate astfel cum sunt, de dregi
Oricât ai drege-n lume - atunci te oboseşte
Eterna alergare... ş-un gând te-ademeneşte:
Că vis al morţii-eterne e viaţa lumii-ntregi."

Actorii tristi dar corecti din punct de vedere religios va saluta la caderea cortinei.Nu vor schimba nimic si nici nu si-au dorit asta,altii schimba lumea dupa caricatura stramba a sufletului lor.Altii intuneca bucuria sub veninul urii lor,abia tinute-n frau,spumegand de patima si incrancenare.Dar ea,dragostea,batjocorita si violata de toti neghiobii,aruncata la cheremul intunericiului propriilor lor caderi si incadrari meschine,urata si urat mirositoare,abia mai rasufla.Dumnezeu,etern peste faptura trecatore ii tot spune ca auzind sa nu inteleaga:

,,In toate zilele Ma intreaba si vor sa afle caile Mele, ca un neam care ar fi infaptuit neprihanirea si n-ar fi parasit Legea Dumnezeului sau. Imi cer hotarari drepte, doresc sa se apropie de Dumnezeu. - "La ce ne foloseste sa postim" - zic ei - "daca Tu nu vezi? La ce sa ne chinuim sufletul, daca Tu nu tii seama de lucrul acesta?" - Pentru ca, zice Domnul, in ziua postului vostru, va lasati in voia pornirilor voastre si asupriti pe simbriasii vostri. Iata, postiti ca sa va ciorovaiti si sa va certati, ca sa bateti rautacios cu pumnul; nu postiti cum cere ziua aceea, ca sa vi se auda strigatul sus.

Oare acesta este postul placut Mie: sa-si chinuiasca omul sufletul o zi? Sa-si plece capul ca un pipirig si sa se culce pe sac si cenusa? Aceasta numesti tu post si zi placuta Domnului? Iata postul placut Mie: dezleaga lanturile rautatii, deznoada legaturile robiei, da drumul celor asupriti si rupe orice fel de jug;imparte-ti painea cu cel flamand si adu in casa ta pe nenorocitii fara adapost; daca vezi pe un om gol, acopera-l, si nu intoarce spatele semenului tau.
Atunci lumina ta va rasari ca zorile, si vindecarea ta va incolti repede; neprihanirea ta iti va merge inainte, si slava Domnului te va insoti. Atunci tu vei chema, si Domnul va raspunde, vei striga, si El va zice: "Iata-Ma!" Daca vei indeparta jugul din mijlocul tau, amenintarile cu degetul si vorbele de ocara, daca vei da mancarea ta celui flamand, daca vei satura sufletul lipsit, atunci lumina ta va rasari peste intunecime, si intunericul tau va fi ca ziua in amiaza mare!

Domnul te va calauzi neincetat, iti va satura sufletul chiar in locuri fara apa si va da din nou putere madularelor tale; vei fi ca o gradina bine udata, ca un izvor ale carui ape nu seaca."

Iar Diavolul priveste scena,rece si nepasator,privind la sufletul Scotianului ce se indreapta spre el: ,,Cu ochi avizi şi totuşi puţin speriaţi. Aşa te uiţi la cineva despre care ai auzit multe, la care te-ai gândit mult şi care, în sfârşit, îşi face apariţia în carne şi oase.Cine ţi-a spus că nu există pe lume iubire adevărată, devotată, eternă? Să i se taie mincinosului scârnava-i limbă.Şi ce s-ar fi făcut binele tău dacă n-ar fi existat răul, şi cum ar fi arătat pământul văduvit de umbre? Căci umbrele vin de la lucruri şi oameni."

In loc de epilog:le mulumesc lui Dostoevski,Goethe,Cioran,Bulgakov Shakespeare pentru ca au scris ce au scris.Lui Dumnezeu ii multumesc pentru ca i-a creat.

Dies Irae.Scotianul,inaltat spre Rai si zdrobit in Iad priveste lumea de undeva de unde sunetele nu mai au nevoie de cuvinte ci de zambete-n prin ploaie: ,,Două suflete sălăşluiesc în trupul meu.Cine eşti tu, la urma urmei, spune? O parte din acea putere, ce veşnic răul îl voieşte şi veşnic face numai bine!Îl tutuieşti pe diavol şi te temi de-o flacără?Tu încă nu eşti omul să-l ţii pe diavol legat.Mi-am propus să cercetez elementele şi deoarece, după darurile care mi-au fost hărăzite de sus, n-am găsit în mintea mea îndemânarea trebuincioasă şi nici n-am putut-o învăţa de la oameni, am ales şi m-am dat în puterea spiritului infernal, pentru ca acesta să-mi vestească şi să mă instruiască în ştiinţa dorită.Viaţa e duelul lui Dumnezeu cu diavolul, iar câmpul de bătălie sunt eu."

[laviniu]

Sper ca n-am peturbat dialogul dintre voi doi, imi cer scuzele de rigoare !

[catalin2]

În prealabil postat de Scotland The Brave

Inchisoarea pacatelor.Mizera,intunecoasa,cu umbre mefistofelice napadind peretii.Vantul regretelor suiera amenintator prin geamul incadrat cu zabrele constiintei.Soarele aproape ca nu mai ajune pe paiele umede pe care Scotianul sta chircit.Se zbate,sufera,isi plange amarul.Amintirile il napadesc,il incoltesc.Isi da seama ca a gresit,ca a picat in erezie.Este un eretic,ce gand infricosator.Parca toti sfintii il privesc cu asprime.Scotianul tremura,isi infunda degetele in urechi,nu mai vrea sa auda acel glas care ii spune:

Draga Scotianule, scuze ca ma amestec in discutie, am vrut sa-ti dau o veste buna: avem posibilitatea de a alege.
Imaginea creata in acest pasaj mie imi pare ca un fel de inchisoare a lipsei libertatii de alegere. Poti alege tot ce vrei, nu suntem predestinati, pana la sfarsitul vietii avem de facut o sumedenie de alegeri. Nu esti eretic definitiv si nici noi mantuiti dinainte. Acum esti calvin, dar nu se stie ce se va intampla peste un an, peste cativa ani, etc.
De exemplu acum cativa ani eram agnostic (chiar ateu cateodata). Daca ne intalneam si tu imi aiceai ceva de Dumnezeu eu te priveam cu ingaduinta si poate iti puneam cateva intrebari de curiozitate si din politete, iti spuneam ceva de stiinta.
Dupa un timp eram pasionat de religiile orientale si paranormal, daca ne intalneam si discutam de religie iti vorbeam de cum leviteaza yoginii, ce minuni exista la altii, iar mai apoi dupa ce am fauct reiki iti spunema de reiki si te sfatuia sa mergi si tu (ca am sfatuit mai multi).
Daca ne intalneam acum nu mult timp, dupa ce am citit Vechiul Testament, eu credeam ca toate religiile crestine sunt la fel (combinate si cu ceva paranormal, adica new-age cu crestinism), ma uitam la emisiuni neoprotestante si ascultam chiar din cand in cand un radio neoprotestant. Daca discutam nu faceam diferenta ca esti calvin, important era ca nu esti ateu cum fusesem eu.
Dupa aceea daca ne intalneam nu mai credeam ca religiile neoprotestante sunt la fel de bune, ci doar ortodoxia si catolicismul.

Acum o sa-ti spun ca doar ortodoxia, nu mai am unde sa caut pentru ca am cautat peste tot, e ultima statie. Tu cunosti doar ce spun eu acum, nu cunosti parcursul de pana acum.
Asadar si tu, nu se stie peste cativa ani daca vei avea aceleasi conceptii si aceeasi religie. Deocamdata parerea mea (si sper sa nu te supere ca o dau, e parerea mea) e ca tu nu mai cauti, pentru ca acum crezi in niste idei care spun ca in toate cultele e bine, deci potem sta linistiti oriunde ne-am afla. Un fel de adormire a constiintei si taiere a alegerii si cautarii.
Dar noi avem posibilitatea alegerii, deci nu stim ce vom alege in viitor si daca peste un an, in urma unei revelatii, declic nu vei ajunge tu ortodox.

[laviniu]

Imi cer scuze ca am perturbat dialogul dvs.!

[catalin2]

În prealabil postat de laviniu

Domnule Catalin2, aceasta afirmatie a dvs. :"Acum o sa-ti spun ca doar ortodoxia, nu mai am unde sa caut pentru ca am cautat peste tot, e ultima statie."....UNDE gasesc eu in Biblie acest lucru (doresc versetele exacte)?!?

Daca frecventezi biserica o sa o spui chiar in Crez: "Cred intru Una, Sfanta Soborniceasca si Apostoleasca Biserica."
Am subliniat Una.

[laviniu]

Multumesc ca nu m-ai injurat !