Dogma este obligatorie pentru mantuire

[iustin10]

În prealabil postat de anna21

Odată stăteam de vorbă cu părintele Rafail despre aceasta, şi el a zis: „Sfinţii Părinţi, când numeau pe cineva eretic, o făceau în Duhul Sfânt, adică vedeau cu duhul că este eretic, dar noi o facem după mintea noastră. După cărţile citite, din răutate. De aceea ei zideau, dar noi ucidem“.
Noi îi lepădăm de la inima noastră, dar încă nu-i vremea. Şi sfinţii au căzut în erezii. Unii pentru simplitate, alţii pentru rătăcire, dar s-au întors, pentru că Dumnezeu este pu ternic. Toate se fac cu sfat, cu dragoste. Să nu-i lăsam în ispită. Da, există erezie, să mă iertaţi, dar omul, când spune ceva, nu poţi să-l declari îndată eretic. Dacă aş merge în biserică şi i-aş lua la bani mărunţi pe fiecare, iertaţi-mă, dar nouă din zece sunt eretici. Nu numai dintre oamenii simpli, dar şi dintre clerici, pentru că dogmele noastre sunt cheaguri ale vieţii duhovniceşti. Înţelegeţi? Sunt materializări ale Duhului. Şi, pentru ca să trăieşti dogmele aşa cum sunt ele, trebuie să fii pe înălţimea părinţilor care le-au formulat, pe înălţimea Duhului care a insuflat dogmele. Noi suntem nişte puturoşi şi ne pare că mărturisim drept credinţa. […] Pocăinţă nu avem, smerenie nu avem, cu dragostea nici nu înţelegem despre ce-i vorba, în schimb la teologie ne învârtim prin Treime, Biserică şi ni se pare că toate le ştim. Ne rătăcim!

Pai asta e problema,ca dogmele fara dragoste pot ucide sufletul,prin aerul lor de obligatie.
Doar pentru cel ce priveste rigid,ele par a spune :daca nu faci asa esti pierdut.
Pentru cel care are sufletul deschis,si stie ca Dumnezeu este in primul rind iubire,dogmele vin doar ca o completare a aprinderii din sufletul sau.El nu le indreapta impotriva nimanui,nici macar a sa insusi,ci cauta in toate punctul de unire al intelepciunii cu dragostea.
Cu alte cuvinte, cauta sa le inteleaga.