Iubeste aproapele ca pe tine insuti

[dobrin7m]

Iubirea de semeni este un cuvant tainic. Iubirea adevarata de semeni e scrisa in inimile noastre prin credinta de chiar degetul lui Dumnezeu.
Atunci vom putea sa plangem si sa suferim cand vedem pe orice semen al nostru, fie el bogat sau sarac, fie el de ce natie o fi, fie el potrivnic sau prieten, deci, cand il vedem suferind. Si vom face asta fara sa stam sa analizam de ce este sarac, judecandu-i greselile care l-au facut sa ajunga sarac; de ce este bolnav, judecandu-i greselile care l-au facut sa ajunga bolnav; de ce si-a pierdut casa judecandu-i greselile care l-au dus sa isi piarda casa, de ce...., de ce....., de ce......, . Si de ar fi doar atat.

Acesta este semnul iubirii de semeni adevarata. Cand vom iubi neconditionat orice semen si vom putea sa plangem si sa suferim impreuna cu plansul si suferinta semenilor fara intrebari si judecari atunci iubim cu adevarat. Fara acest semn suntem fatarnici.

[dobrin7m]

Dar chiar daca vedem in jurul nostru mii de fatarnici in iubire asta nu ne opreste pe noi sa iubim. Sa facem faptele iubirii si sa rugam pe Domnul sa ne scrie in inimi iubirea cea adevarata.

De aici pleaca totul. Iubind semenii cu iubirea cea adevarata data de Domnul vom putea sa fim tot: rabdatori, blanzi, odihnitori si ajutatori semenilor nostri.

"8. Şi zise fratele: Fiindcă ai zis, Părinte, că trebuie să, punem iubirea faţă de tot omul mai presus decât toate cele văzute şi decât trupul nostru însuşi, cum pot să iubesc pe cel ce mă urăşte pe mine şi se întoarce de la mine? Şi cum pot să-l iubesc dacă mă pizmuieşte şi mă înţeapă cu ocări şi îmi întinde vicleşuguri şi îmi pregăteşte curse? Mi se pare, Părinte, că acest lucru este prin fire cu neputinţă, însăşi supărarea silindu-ne în chip firesc să ocolim pe cel ce ne-a supărat. Răspunse bătrânul: Târâtoarelor şi fiarelor, purtate încolo şi încoace de fire, le este întradevăr cu neputinţă să nu se ferească de cel ce le aduce
durere. Dar celor făcuţi după chipul lui Dumnezeu şi cârmuiţi de raţiune şi învredniciţi de cunoaşterea lui Dumnezeu, care au primit legea de la El, le este cu putinţă să nu ocolească pe cei ce-i supără şi să iubească pe cei ce-i urăsc. De aceea şi Domnul spunând: «Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi...» şi celelalte, nu le-a poruncit ca pe nişte lucruri cu neputinţă, ci ca pe unele cu putinţă. Căci altfel nu ar pedepsi pe cel ce calcă această poruncă. Şi însuşi Domnul ne arată aceasta prin fapte, ca şi ucenicii Lui, care toţi s-au străduit pentru iubirea aproapelui până la moarte şi s-au rugat cu căldură pentru cei ce i-au ucis pe ei. Noi nu putem să iubim pe cei ce ne urăsc, fiindcă suntem iubitori de materie şi de plăcere şi le punem acestea mai presus de poruncă. Ba de multe ori ocolim din pricina acestora şi pe cei ce ne iubesc, fiind mai răi ca fiarele şi târâtoarele. De aceea, neputând păşi pe urmele lui Dumnezeu, nu putem cunoaşte nici scopul Lui, ca să primim puterea." - Cuvant ascetic - Filocalia Vol.II Sfantul Maxim Marturisitorul

[dobrin7m]

Fara Dumnezeu nimic bun nu iese din faptele noastre. Daca Duhul Sfant nu ne poarta gandurile, daca nu Il lasam sa lucreze in inima noastra, cum spune Sfantul Siluan Atonitul, atunci iubirea ce incercam sa o aratam iese stramba.
Nu ne ramane decat sa recunoastem neputinta si sa cerem Domnului sa ne invete iubirea de aproapele.

Domnul zice: iubeste apropele ca pe tine insuti.

Daca pentru iubirea aproapelui avem nevoie sa fim invatati de Domnul, oare nu cumva si pentru iubirea de sine trebuie ca tot pe mainile Domnului sa ne lasam, sa ne invete?
Oare nu cumva iubirea de sine ce o stim nu o stim bine?
Ca Domnul asa zice: sa iubim semenii ca pe noi insine.
Oare nu cumva noi ne iubim pe noi gresit? Nu cumva iubirea de noi este stramba? Nu cumva este egoista? Nu cumva este mandra? Nu cumva este partinitoare? Nu cumva este orgolioasa?
Cum ne este iubirea de sine asa ne este si iubirea de aproape.

[dobrin7m]

Ceea ce este de remarcat si de tinut minte este comparatia din porunca.

Sa ne iubim semenii CA pe noi insine.

Daca ni se pare ca iubim semenii mai mult decat pe noi insine inseamna ca inca nu stim iubirea din porunca.
Si sa nu uitam ca porunca este desavarsita.

"36. Invatatorule, care porunca este mai mare in Lege?
37. El i-a raspuns: Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau.
38. Aceasta este marea si intaia porunca.
39. Iar a doua la fel ca aceasta: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti.
40. In aceste doua porunci se cuprind toata Legea si proorocii." Mat. Cap.22

Nu cumva daca credem sau aratam ca iubim mai mult aproapele avem oarecare duh de mandrie?

Daca cu adevarat respectam prima porunca , marea si intaia porunca atunci vom simti si noi iubirea lui Dumnezeu.
Si apoi prin Duhul Sfant vom invata cum sa ne iubim pe noi ca sa stim cum sa iubim aproapele.
Si vom incepe sa facem toate cele placute de Dumnezeu. Ne vom curati sufletul si mintea, vom face faptele bune din iubire de Dumnezeu, si vom dori cu adevarat asta si aproapelui nostru. Si vom ajunge sa iubim aproapele nostru ca pe noi insine curat si bineplacut lui Dumnezeu.

Daca cumva iubim aproapele mai putin decat pe noi insine atunci suntem egoisti, suntem mandrii, suntem orgoliosi.

Taina aceasta a iubirii este desavarsita. Trebuie sa ducem aceasta ecuatie de iubire de sine si in egala masura de aproapele, la desavarsire. Si aceasta ,este foarte greu.
Pentru ca unii pozitioneaza aceasta ecuatie pe prima treapta a scarii spre Dumnezeu prin faptele sale. Altii se nevoiesc un pic si urca o treapta. Altii urca doua trepte. Altii nu au urcat de loc si considera ca sunt in varf. Altii sunt in varf si nici nu stiu. Acestia sunt sfintii.

Oare noi unde ne aflam cu ecuatia noastra de iubire?

Ma iertati, eu pacatoasa nu invat pe nimeni ci doar vreau sa vorbesc de Dumnezeu cu voi. Sa vorbim impreuna asa cum simtim.
Ce v-am scris aici este ceea ce simt despre aceste doua mari porunci. Daca cumva gresesc invatati-ma fratilor si surorilor.

Aici ne adunam impreuna manati de acelasi dor. Dorul de Dumnezeu. ne adunam frati si surori si vorbim impreuna despre dorul ce il avem. Ca asa ne-a spus Domnul. Sa ne spunem unii altora Cuvintele Domnului si asa sa vorbim intre noi. Si nu a oprit pe nimeni de la aceasta.

Doamne iarta-ma si inchide gura mea de gresesc! Ca vreau sa fac doar voia Ta.

[dobrin7m]

Iata ca daca Domnul a folosit iubirea de noi insine ca si comparatie cum sa iubim aproapele, de buna seama ca iubirea de sine este foarte importanta.

Si atunci e absolut necesar sa ma gandesc cand iubirea de sine este pacat.
Cand ajung sa ma iubesc gresit? Cum deosebesc in faptele mele daca iubirea de sine este gresita si neplacuta lui Dumnezeu, ca sa indrept faptele si sa ajunga sa fie placuta lui Dumnezeu si astfel sa iubesc aproapele corect. Asa cum ii place lui Dumnezeu. Ca sa respect cum se cuvine porunca Lui.
Aceasta este intrebarea la care trebuie sa raspundem cu totii.

Fara sa vreau mintea mea pleaca la sfinti si la exemplul lor. Dar ce zic eu , pleaca la Iisus Hristos pe care trebuie sa il urmez.
Deci incep sa inteleg: curata patimile, alunga pacatele, plange neputinta, indreapta calea, caieste-te, pocaieste-te si plangi Domnului cerandu-i mila. Si pune nadejde la Dumnezeu. Tine mintea in iad si nu deznadajdui! -

imi spune un gand, ca numai asa vei invata sa te iubesti corect, respectand si iubind ceea ce Dumnezeu a facut: pe tine si pe aproapele tau.

[adam000]

În prealabil postat de dobrin7m

Fara Dumnezeu nimic bun nu iese din faptele noastre. Daca Duhul Sfant nu ne poarta gandurile, daca nu Il lasam sa lucreze in inima noastra, cum spune Sfantul Siluan Atonitul, atunci iubirea ce incercam sa o aratam iese stramba.
Nu ne ramane decat sa recunoastem neputinta si sa cerem Domnului sa ne invete iubirea de aproapele.

Domnul zice: iubeste apropele ca pe tine insuti.

Daca pentru iubirea aproapelui avem nevoie sa fim invatati de Domnul, oare nu cumva si pentru iubirea de sine trebuie ca tot pe mainile Domnului sa ne lasam, sa ne invete?
Oare nu cumva iubirea de sine ce o stim nu o stim bine?
Ca Domnul asa zice: sa iubim semenii ca pe noi insine.
Oare nu cumva noi ne iubim pe noi gresit? Nu cumva iubirea de noi este stramba? Nu cumva este egoista? Nu cumva este mandra? Nu cumva este partinitoare? Nu cumva este orgolioasa?
Cum ne este iubirea de sine asa ne este si iubirea de aproape.

CAT DE ADEVARAT e cuvantul asta!

De unde l-ai luat?

Am înţeles despre ce e vorba. Dar practic tu cum îţi iubeşti aproapele?
Că la teorie şi eu sunt doxată dar când mă calcă cineva pe ştaif sau când îmi face rău necontenit mă cam retrag între ţepi ca ariciul şi încep să mă feresc şi de umbra mea. Şi de mine mi-e teamă uneori pentru că nu m-am despătimit.
Dacă cuvintele de mai sus îţi aparţin înseamnă că ai ajuns pe o foarte înaltă treaptă a duhovniciei..

[adam000]

În prealabil postat de dobrin7m

Nu ne ramane decat sa recunoastem neputinta si sa cerem Domnului sa ne invete iubirea de aproapele.

si pentru iubirea de sine trebuie ca tot pe mainile Domnului sa ne lasam, sa ne invete?

Pai raspunsul este deja in textul pe care l-a dat. Adica sa cerem Domnului cu sinceritate, sa ne rugam, sa ne invete El.

Ca altfel omul singur nu se poate despatimi, nu poate face nimic, nici macar sa iubeasca mai mult decat iubirea fireasca si infranarea aia imperfecta si limitata dincolo de care se face ca ariciul (cum bine ai spus).

Intrebarea e de unde e acel text

În prealabil postat de adam000

Pai raspunsul este deja in textul pe care l-a dat. Adica sa cerem Domnului cu sinceritate, sa ne rugam, sa ne invete El.

Ca altfel omul singur nu se poate despatimi, nu poate face nimic, nici macar sa iubeasca mai mult decat iubirea fireasca si infranarea aia imperfecta si limitata dincolo de care se face ca ariciul (cum bine ai spus).

Intrebarea e de unde e acel text

...face ca ariciul eu am spus!

[MariS_]

În prealabil postat de dobrin7m

Iubirea de semeni este un cuvant tainic. Iubirea adevarata de semeni e scrisa in inimile noastre prin credinta de chiar degetul lui Dumnezeu.
Atunci vom putea sa plangem si sa suferim cand vedem pe orice semen al nostru, fie el bogat sau sarac, fie el de ce natie o fi, fie el potrivnic sau prieten, deci, cand il vedem suferind. Si vom face asta fara sa stam sa analizam de ce este sarac, judecandu-i greselile care l-au facut sa ajunga sarac; de ce este bolnav, judecandu-i greselile care l-au facut sa ajunga bolnav; de ce si-a pierdut casa judecandu-i greselile care l-au dus sa isi piarda casa, de ce...., de ce....., de ce......, . Si de ar fi doar atat.

Acesta este semnul iubirii de semeni adevarata. Cand vom iubi neconditionat orice semen si vom putea sa plangem si sa suferim impreuna cu plansul si suferinta semenilor fara intrebari si judecari atunci iubim cu adevarat. Fara acest semn suntem fatarnici.

Iubirea de aproapele este calea mantuirii noastre. Unii alearga dupa nevointe, altii dupa .. cunostinte. Putini sunt cei ce se daruiesc aproapelui. Mantuirea inseamna sacrificiu, inseamna jertfa, inseamna purtarea crucii. Exista si crestini reci, care nu au iubire nici pentru ei, dar nici pentru altii, ei se nevoiesc pana la autoflagelare, numai ca Hristos nu asa a procedat, nu S-a autoflagelat, ci S-a jertfit pentru altii, pentru toti. Sacrificiul, jertfa, iubirea prin altul si pentru altul este modul imparatesc de a trai, mod care copiaza, de fapt, modul dumnezeiesc al Sf. Treimi. Pana nu invatam sacrificiul, jertfa si daruirea nu ne putem mantui. E adevarat, insa, ca acestea le primim ca dar prin harul Duhului si le primim in masura curatirii inimii noastre. Dar trebuie neaparat sa le punem in lucrare, sa le practicam zi de zi, nu doar Dumineca sau in zi de mare sarbatoare. Fara iubire suntem fatarnici, bine ati spus, sora draga. Hristos ne asteapta in fiecare din semenul nostru ca sa-L iubim.
Har, smerenie si jertfa de sine.